Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Deschise ochii şi văzu că izvorul nu mai curgea. Dădu cu mâinile şi nu mai simţi apă.

Nodul din stomac îi devenise de mult enervare. Admitea că Personalele variau enorm de la o Lume la alta, dar simulacrul ăsta de Exterior mersese prea departe.

Pe Pământ, o Personală era o cameră pentru o obşte uriaşă cu compartimente separate, pentru care fiecare avea o cheie. Pe Solaria, intrai în Personală printr-un culoar îngust legat de o latură a casei, ca şi cum Solarienii considerau că nu face parte din casa lor. Oricum, în ambele Lumi, atât de diferite în alte privinţe, Personalele aveau un scop clar şi rolul fiecărui dispozitiv din ele nu putea fi înţeles greşit. De ce pe Aurora acest simulacru de simplitate rustică, întocmit cu migală, care ascundea de tot fiecare accesoriu dintr-o Personală? De ce?

În orice caz, enervarea nu-i lăsă loc şi pentru alte emoţii, ca să se mai simtă şi jenat din cauza aşa-zisului Exterior. Păşi în direcţia în care îşi amintea că văzuse paravanul transparent. Nu era direcţia bună. Îi găsi doar pipăind peretele şi după ce îşi izbi diferite părţi ale corpului de nişte protuberanţe. În cele din urmă, se pomeni urinând într-un mic bazin, care părea că nu colectează şuvoiul cum se cuvine. Genunchii îi spuneau că ţinteşte corect în ceea ce credea el că este un pisoar şi îşi spuse că, dacă folosea un alt recipient sau îi înţelesese greşit destinaţia, nu era vina lui.

După ce termină, se gândi dacă să mai caute chiuveta, să-şi mai clătească mâinile o dată, dar renunţă. Pur şi simplu nu mai putea suporta căutarea şi acea cădere de apă falsă.

În schimb, găsi, bâjbâind, uşa pe care intrase, dar nu-şi dădu seama că a găsit-o până ce atingerea mâinii lui nu avu ca efect deschiderea acesteia. Lumina se stinse imediat şi îl înconjură strălucirea firească, adevărată, a zilei.

Daneel îl aştepta, împreună cu Fastolfe şi cu Giskard.

Fastolfe spuse:

— Ţi-au trebuit aproape douăzeci de minute. Începusem să ne temem pentru dumneata.

Baley simţi că se aprinde de furie:

— Am avut probleme cu iluziile dumitale prosteşti, spuse, foarte rezervat.

Fastolfe îşi strânse gura pungă şi-şi înălţă sprâncenele într-un „Oo!” mut. Spuse:

— Chiar lângă uşă se află un contact care comandă iluziile. Poate să le estompeze şi să te lase să vezi realitatea — sau poate şterge de tot iluziile, dacă vrei.

— Nu mi s-a spus. Toate Personalele voastre sunt aşa?

Fastolfe zise:

— Nu. Personalele de pe Aurora au, de obicei, proprietăţi iluzorii, dar felul iluziei diferă de la individ la individ. Iluzia naturii înverzite îmi face plăcere şi îi schimb, din când în când, detaliile. Ştii, după un timp te plictiseşti de orice. Unii se folosesc de iluzii erotice, dar astea nu sunt pe placul meu. Desigur, nu e nici o problemă când eşti obişnuit cu Personalele. Încăperile sunt standardizate şi ştii unde se află totul. E ca şi cum te-ai deplasa într-un loc cunoscut, pe întuneric… Dar spune-mi, domnule Baley, de ce n-ai ieşit să ceri lămuriri?

Baley spuse:

— Pentru că n-am vrut. Recunosc, eram foarte nervos din cauza iluziilor, dar le-am acceptat. La urma urmei, Daneel a fost cel care m-a condus la Personală şi nu mi-a dat nici o indicaţie, nici o lămurire. Cu siguranţă că mi-ar fi explicat în cele mai mici amănunte, dacă ar fi fost lăsat să se descurce singur, fiindcă ar fi prevăzut că mi se face un rău. Deci, presupun că dumneata l-ai instruit cu grijă să nu mă avertizeze şi, pentru că nu m-am aşteptat să-mi joci feste, trebuie să presupun că ai avut un scop anume procedând astfel.

— Oh?

— De fapt, dumneata m-ai întrebat dacă vreau să ies în Exterior. şi, când am fost de acord, m-ai întrebat imediat dacă nu vreau să merg la Personală. Deci, scopul pentru care m-ai trimis într-o iluzie de Exterior a fost ca să-ţi dai seama dacă pot să-l suport — sau dacă voi fugi, speriat. Dacă l-am suportat, se poate avea încredere în mine în ceea ce priveşte realitatea. Ei bine, l-am suportat. Sunt cam ud, mulţumesc, dar o să mă usuc repede.

Fastolfe spuse:

— Eşti un clarvăzător; domnule Baley. Îmi cer scuze pentru natura testului şi pentru neplăcerea pe care ţi-am provocat-o. Încercam doar să previn posibilitatea unei neplăceri şi mai mari. Mai vrei să ieşi afară cu mine?

— Nu numai că vreau, dr. Fastolfe. Insist.

Ieşiră printr-un culoar, urmaţi îndeaproape de Daneel şi de Giskard.

Fastolfe flecări:

— Sper că nu te deranjează că ne însoţesc roboţii. Aurorienii nu pleacă nicăieri fără să aibă măcar un robot ca însoţitor şi, mai ales în cazul dumitale, trebuie să insist ca Daneel şi Giskard să fie întotdeauna lângă dumneata.

Deschise o uşă şi Baley încercă să rămână drept în bătaia soarelui şi a vântului, ca să nu mai vorbim de mirosul ciudat şi exotic al pământului de pe Aurora, care-l învăluia.

Fastolfe păşi într-o parte şi Giskard ieşi primul afară. Robotul privi cu atenţie în jur câteva clipe. Parcă toate simţurile i-ar fi fost ascuţite la maximum. Privi înapoi, iar Daneel i se alătură şi făcu acelaşi lucru.

— Lasă-i o clipă, domnule Baley, şi ne vor spune când cred ei că e sigur să ieşim. Profit de ocazie ca să-ţi cer din nou scuze pentru gluma proastă pe care ţi-am făcut-o în legătură cu Personala. Te asigur că am fi ştiut dacă ai probleme, diversele semnale vitale ale dumitale erau înregistrate. Sunt foarte bucuros, deşi nu foarte surprins, că mi-ai înţeles intenţia.

Zâmbi şi, cu o ezitare aproape neobservată, îşi puse mâna pe umărul stâng al lui Baley, bătându-l cu prietenie.

Baley spuse, îndărătnic:

— Se pare că ai uitat gluma proastă de dinainte — atacul dumitale prefăcut, cu recipientul pentru mirodenii. Dacă mă asiguri că acum vom colabora sincer şi cinstit, voi considera că aceste probleme au avut un scop rezonabil.

— S-a făcut!

— Acum putem ieşi?

Baley privi înspre Daneel şi Giskard, care se îndepărtaseră şi se despărţiseră unul de celălalt, unul în dreapta, altul în stânga, în continuare atenţi.

— Încă nu. Vor înconjura toată locuinţa… Daneel mi-a spus că l-ai invitat în Personală, cu dumneata. Ai vorbit serios?

— Da. Ştiu că n-are nevoie, dar m-am gândit că ar fi lipsit de politeţe să-l exclud. Nu eram sigur de obiceiul de pe Aurora în această privinţă, în ciuda a tot ce am citit despre planetă.

— Cred că ăsta nu e unul dintre lucrurile pe care Aurorienii consideră necesar să le pomenească şi, desigur, nu te poţi aştepta ca nişte cărţi să-i pregătească pe Pământenii care ne vizitează în legătură cu aceste probleme…

— Pentru că sunt atât de puţini Pământeni în vizită?

— Întocmai. Într-adevăr, roboţii nu frecventează Personalele niciodată. Este singurul loc unde fiinţele umane merg fără ei. Cred că din cauza sentimentului că trebuie să scapi de ei din când în când şi în unele locuri. Baley spuse:

— Şi totuşi, când Daneel a fost pe Pământ acum trei ani, cu ocazia morţii lui Sarton, am încercat să nu-l las să intre în Personala Obştească, spunându-i că n-are nevoie. Dar el a insistat să intre.

— Şi bine a făcut. Cu acel prilej, a fost instruit foarte strict să nu arate deloc faptul că nu e om, pentru motive pe care ţi le aminteşti bine. Aici, pe Aurora, totuşi… A, au terminat.

Roboţii se îndreptau spre uşă, iar Daneel le făcu semn să iasă.

Fastolfe întinse o mână ca să-l oprească pe Baley: