Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Sper, dr. Fastolfe, că nu v-am făcut vreun rău.

Baley observă uimit că Giskard nu era departe de Fastolfe, de cealaltă parte, şi că fiecare din cei patru roboţi de lângă peretele din capătul sălii înaintaseră până aproape de masă.

Gâfâind uşor, cu părul cam zbârlit, Fastolfe spuse:

— Nu, Daneel. Te-ai descurcat chiar foarte bine.

Ridică glasul:

— Toţi v-aţi descurcat foarte bine, dar ţineţi minte, nu trebuie să permiteţi nimănui să vă întârzie, chiar dacă e vorba de mine.

Râse încet şi se aşeză din nou, îndreptându-şi părul cu mâna.

— Îmi pare rău, zise, că te-am speriat aşa de tare, domnule Baley, dar am simţit că o demonstraţie ar fi mai convingătoare decât toate vorbele.

Baley, care se ferise doar din reflex, îşi descheie gulerul şi spuse, puţin răguşit:

— Mă tem că mă aşteptam la vorbe, dar sunt de acord că demonstraţia a fost convingătoare. Mă bucur că Daneel a fost destul de aproape ca să te dezarmeze.

— Oricare din ei era destul de aproape ca să mă dezarmeze, dar Daneel era cel mai aproape şi a ajuns primul la mine. A ajuns la mine destul de repede ca să fie îngăduitor. Dacă ar fi fost mai departe, poate că ar fi trebuit să-mi răsucească braţul sau chiar să mă doboare.

— Ar fi mers până acolo?

— Domnule Baley, spuse Fastolfe, am dat indicaţii pentru protecţia dumitale şi eu ştiu cum să dau indicaţii. Ei n-ar fi ezitat să te salveze, chiar dacă varianta cealaltă era să-mi facă mie rău. Bineînţeles că s-ar fi străduit să-mi provoace o vătămare minimă, aşa cum a făcut Daneel. Tot ce mi-a vătămat a fost demnitatea mea şi pieptănătura. Şi îmi tremură puţin degetele.

Fastolfe le îndoi cu milă.

Baley respiră adânc, încercând să-şi revină din scurta perioadă de confuzie. Spuse:

— Daneel nu m-ar fi protejat chiar şi fără indicaţiile dumitale speciale?

— Fără îndoială. Ar fi trebuit s-o facă. Totuşi, nu trebuie să crezi că reacţia robotului este un simplu da sau nu, sus sau jos, înăuntru sau afară. Este o greşeală pe care un amator o face adesea. Este vorba despre viteza de reacţie. Indicaţiile mele cu privire la dumneata au fost exprimate în aşa fel, încât potenţialul înglobat în roboţii de la sediul meu, inclusiv Daneel, este anormal de înalt, de fapt atât de înalt cât pot realiza. Deci, reacţia la un pericol evident şi imediat pentru dumneata este extraordinar de rapidă. Ştiam că aşa va fi şi de aceea am încercat să lovesc aşa de repede — ştiind că ţi-aş putea oferi cea mai convingătoare demonstraţie a incapacităţii mele de a-ţi face vreun rău.

— Da, dar nu-ţi sunt tocmai recunoscător pentru ea.

— Oh, am avut încredere deplină în roboţii mei, mai ales în Daneel. Mi-a trecut totuşi prin cap, chiar dacă puţin cam târziu, că, dacă n-aş fi dat imediat drumul recipientului pentru mirodenii, mi-ar fi rupt încheietura, chiar împotriva voinţei lui — sau a echivalentului pentru voinţă la roboţi.

Baley spuse:

— Mi se pare că ţi-ai asumat un risc prostesc.

— Şi mie mi se pare, acum. Dacă dumneata te-ai fi pregătit să arunci cu recipientul în mine, Daneel ţi-ar fi parat imediat lovitura, dar nu chiar cu aceeaşi viteză, pentru că nu a primit indicaţii speciale referitoare la siguranţa mea. Pot spera că ar fi fost destul de rapid ca să mă salveze, dar nu sunt sigur — şi aş prefera să nu testez acest lucru, zâmbi Fastolfe bine dispus.

Baley întrebă:

— Dacă dintr-un vehicul aeropurtat s-ar arunca pe casă vreun dispozitiv cu explozibil?

— Sau dacă de pe un vârf de deal din apropiere ar fi îndreptată spre noi o rază gama… Roboţii mei nu înseamnă protecţie fără limite, dar asemenea tentative teroriste sunt extrem de improbabile aici, pe Aurora. Propun să nu ne îngrijorăm din cauza lor.

— Vreau să nu mă îngrijorez din cauza lor. Într-adevăr, n-am crezut serios că ai reprezenta un pericol pentru mine, dr. Fastolfe, dar trebuia să elimin această posibilitate, dacă e nevoie să mergem mai departe. Acum putem continua.

— Da, putem, spuse Fastolfe. În ciuda acestui divertisment suplimentar şi foarte dramatic, avem totuşi de-a face o problemă: să dovedim că degajarea mentală a lui Jander a fost un accident spontan.

Dar Baley devenise conştient de prezenţa lui Daneel, aşa că acum se întoarse spre el şi îl întrebă jenat:

— Daneel, te întristează dacă discutăm această problemă? Daneel, care pusese recipientul pentru mirodenii pe una din mesele goale mai îndepărtate, spuse:

— Partenere Elijah, aş prefera ca prietenul meu mort Jander să mai funcţioneze, dar deoarece nu o face şi deoarece nu poate fi repus în funcţiune, nu ne rămâne de făcut decât să ne purtăm astfel încât să prevenim asemenea incidente în viitor. Deoarece acum discuţia are acest scop, mai degrabă mă bucură, decât mă întristează.

— Păi, atunci, doar ca să rezolvăm altă problemă, Daneel, crezi că dr. Fastolfe este răspunzător pentru sfârşitul colegului tău robot Jander?… Îmi ierţi întrebarea, dr. Fastolfe?

Fastolfe făcu un gest de aprobare, iar Daneel spuse:

— Dr. Fastolfe a declarat că nu e răspunzător, aşa că, desigur, nu este.

— N-ai nici o îndoială în privinţa asta, Daneel?

— Nici una, partenere Elijah.

Fastolfe părea puţin amuzat:

— Supui un robot unui interogatoriu încrucişat, domnule Baley.

— Ştiu, dar nu prea mă gândesc la Daneel ca la un robot, aşa că l-am întrebat.

— Răspunsurile lui n-ar sta în picioare în faţa nici unui Consiliu de Anchetă. El este constrâns să mă creadă datorită potenţialelor lui pozitronice.

— Eu nu sunt Consiliu de Anchetă, dr. Fastolfe, şi clarific dedesubturile. Să revin unde eram. Fie dumneata ai ars creierul lui Jander, fie s-a petrecut un accident. Mă asiguri că nu pot dovedi accidentul şi asta mă face să rămân doar cu misiunea de a dezminţi orice acţiune din partea dumitale. Cu alte cuvinte, dacă pot dovedi că este imposibil ca dumneata să-l fi ucis pe Jander, accidentul rămâne singura variantă.

— Şi cum poţi face asta?

— E vorba de mijloace, ocazie şi motiv. Dumneata aveai mijloacele de a-l ucide pe Jander — capacitatea teoretică de a-l manevra astfel încât să sfârşească prin degajare mentală. Dar aveai ocazia? Era robotul dumitale, prin faptul că îi proiectaseşi conexiunile cerebrale şi îi supraveghease-şi construirea, dar se afla el, de fapt, în posesia dumitale la data degajării mentale?

— De fapt, nu. Se afla în posesia altcuiva.

— De cât timp?

— De vreo opt luni… sau puţin peste jumătate dintr-un an de-al vostru.

— Aha. E un aspect interesant. La data distrugerii lui, erai cu el sau lângă el? Ai fi putut ajunge la el? Pe scurt, putem demonstra faptul că erai atât de departe de el — sau în afara zonei lui — încât nu se poate presupune că ai fost în stare să comiţi fapta la ora la care se crede că aceasta s-ar fi comis?

Fastolfe spuse:

— Mă tem că acest lucru e imposibil. Este un interval de timp cam mare în care fapta ar fi putut fi comisă. După distrugere, la roboţi nu se petrec schimbări echivalente cu rigiditatea cadaverică sau cu descompunerea la o fiinţă umană. Putem spune doar că, la o anumită oră, se ştia că Jander funcţionează şi că, la o altă oră, se ştia că nu mai funcţionează. Între cele două este o distanţă de aproape opt ore. Pentru această perioadă, nu am alibi.

— Deloc? Ce făceai în acest timp, dr. Fastolfe?

— Mă aflam aici, în locuinţa mea.