Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Ei bine, atunci, pe dumneata, pe mine şi Pământul.

— Mi-e teamă, spuse Fastolfe, că am ajuns, după o îndelungată gândire, la concluzia că e imposibil de obţinut o asemenea dovadă.

Baley se holbă îngrozit la Fastolfe:

— Imposibil?

— Imposibil. Absolut.

Apoi, cuprins brusc de o neatenţie aparentă, apucă recipientul pentru mirodenii şi spuse:

— Ştii, sunt curios să văd dacă mai pot face „tripla mişcare”. Aruncă recipientul în sus cu o mişcare calculată din încheietură. Acesta făcu o tumbă şi, în timp ce venea în jos, Fastolfe îi prinse capătul îngust în palma dreaptă, cu degetul mare îndoit. Recipientul se ridică uşor, se legănă şi fu prins în palma stângă. Se ridică din nou şi fu prins cu palma dreaptă, apoi iar în cea stângă. După această a treia mişcare, fu ridicat cu destulă putere ca să se scuture. Fastolfe îl prinse în pumnul drept ţinut lângă mâna stângă, aşezată cu palma în sus. După ce recipientul fu prins, Fastolfe îşi arătă mână stângă, în care era un vârf de cuţit de sare.

Fastolfe spuse:

— Pentru un om de ştiinţă este o manifestare copilărească, iar efortul este total disproporţionat faţă de rezultat, care este, desigur, sare cât iei cu două degete, dar o gazdă primitoare de pe Aurora e mândră că poate oferi acest spectacol. Există experţi care pot menţine recipientul în aer circa un minut şi jumătate, mişcându-şi mâinile aproape mai repede decât privirea.

— Bineînţeles, adăugă el gânditor, Daneel poate executa asemenea mişcări cu îndemânare şi viteză mai mari decât orice om. L-am testat în acest fel pentru a verifica funcţionarea conexiunilor lui cerebrale, dar ar fi total greşit să-l pun să-şi etaleze asemenea talente în public. I-ar umili fără rost pe mirodeniştii oameni — este denumirea lor obişnuită, să ştii, chiar dacă nu vei găsi cuvântul în dicţionare. Baley încuviinţă.

Fastolfe oftă:

— Dar să revenim la afaceri.

— Pentru asta m-ai făcut să trec prin câţiva parseci în spaţiu.

— Într-adevăr, aşa am făcut. Să continuăm!

Baley întrebă:

— Acest spectacol al dumitale a avut vreun motiv, dr. Fastolfe?

Fastolfe zise:

— Ei bine, se pare că am ajuns la strâmtoare. Te-am adus aici pentru a face un lucru ce nu poate fi făcut. Chipul dumitale a fost destul de grăitor şi, drept să-ţi spun, nici eu nu mă simt mai bine. De aceea, am crezut că o clipă de răgaz ne-ar folosi. Şi acum, să continuăm.

— Cu misiunea imposibilă?

— De ce-ar fi imposibilă pentru dumneata, domnule Baley? Ai o reputaţie de realizator al imposibilului.

— Drama de pe hiperunde? Dumneata crezi deformarea aceea stupidă despre cele întâmplate pe Solaria?

Fastolfe îşi desfăcu braţele:

— Altă speranţă n-am.

Baley spuse:

— Iar eu n-am de ales… Trebuie să încerc în continuare; nu mă pot întoarce pe Pământ cu un eşec. Asta mi s-a explicat clar… Spune-mi, dr. Fastolfe, cum ar fi putut fi omorât Jander? Ce fel de manevrare a creierului lui ar fi fost necesară?

— Domnule Baley, nu ştiu cum aş putea explica asta, chiar unui alt robotician, ceea ce dumneata e clar că nu eşti, şi chiar dacă aş fi pregătit să-mi public teoriile, ceea ce e clar că nu sunt. Oricum, să văd dacă nu pot să-ţi explic într-un fel… Ştii, desigur, că roboţii au fost inventaţi pe Pământ.

— Pe Pământ se ştie foarte puţin în legătură cu robotica…

— În Lumile din Spaţiu este binecunoscută aversiunea Pămăntului faţă de robotică.

— Dar originea pământeană a roboţilor e evidentă pentru orice persoană de pe Pământ care se gândeşte la asta. Se cunoaşte foarte bine că deplasarea hiperspaţială s-a făcut cu ajutorul roboţilor si, deoarece Lumile din Spaţiu n-ar fi putut fi colonizate fără călătoriile hiperspaţiale, rezultă că roboţii au existat înainte de a avea loc colonizarea şi în timp ce Pământul era, încă, singura planetă locuită. Deci, roboţii au fost inventaţi pe Pământ de către pământeni.

— Şi totuşi, Pământul nu se simte prea mândru de asta, nu-i aşa?

— Pe Pământ nu discutăm despre asta, spuse Baley scurt.

— Şi Pământenii nu ştiu nimic despre Susan Calvin?

— Am dat de numele ei în nişte cărţi vechi. A fost printre primii roboticieni.

— Asta-i tot ce ştii despre ea?

Baley făcu un gest de lehamite:

— Cred că aş fi aflat mai multe dacă aş fi căutat documentele, dar n-am avut ocazia.

— Ce straniu, zise Fastolfe. Pentru toţi locuitorii Spaţiului, ea e un semizeu, atât de mult încât îmi închipui că puţini din cei care nu sunt, de fapt, roboticieni se gândesc la ea ca la o pământeană. Ar părea o profanare. Ar refuza să creadă când li s-ar spune că a murit după ce a trăit puţin peste o sută de ani metrici. Şi totuşi, dumneata ştii despre ea doar că a fost printre primii roboticieni.

— Are ea vreo legătură cu toate astea, dr. Fastolfe?

— Direct, nu, dar într-un fel, da. Trebuie să ştii că pe seama ei circulă o seamă de legende. Cele mai multe sunt, fără îndoială, false, dar i se atribuie. Una dintre cele mai vestite legende — şi care s-ar părea că nu este adevărată — se referă la un robot fabricat în acele prime zile primitive care, din cauza unui accident în fluxul tehnologic, se trezeşte înzestrat cu capacităţi telepatice…

— Nu se poate!

— Legendă! Ţi-am spus că e o legendă — şi, neîndoios, neadevărată! Bagă de seamă, există motive teoretice de a presupune că ar fi posibil, deşi nimeni n-a prezentat vreodată un proiect plauzibil care să înceapă măcar a conţine o asemenea capacitate. Că ar fi putut apărea în creierele pozitronice neprelucrate şi simple, cum erau cele din era prehiperspaţială — este absolut de neimaginat. De aceea, suntem foarte siguri că această poveste anume este o invenţie. Dar să continui, oricum, pentru că are o morală.

— Continuă, neaparat.

— După cum spune povestea, robotul putea citi gândurile. Iar când i se puneau întrebări, el citea gândul celui care-i punea întrebarea şi spunea ceea ce voia acesta să audă. Acum, Prima Lege a Roboticii arată foarte clar că un robot nu poate vătăma o fiinţă umană sau, prin pasivitate, să îngăduie ca unei persoane să i se facă rău, dar pentru roboţi asta înseamnă, în general, rău fizic. Un robot care poate citi gândurile va hotărî, totuşi, că, în mod sigur, dezamăgirea sau furia sau orice emoţie violentă o vor face nefericită pe acea fiinţă umană, iar robotul va încadra provocarea emoţiilor de acest fel la categoria „rău”. Iar dacă un robot telepatic ar şti că adevărul l-ar putea dezamăgi sau înfuria pe cel care pune o întrebare, sau i-ar provoca invidie sau nefericire, ar spune în schimb o minciună plăcută. Înţelegi?

— Da, sigur.

— Aşa că robotul o minţea chiar pe Susan Calvin. Minciunile n-au mai putut continua, pentru că mai multor persoane diferite li s-au spus lucruri care nu numai că n-aveau nici o legătură între ele, dar erau contrazise de realitate, înţelegi? Susan Calvin a descoperit că şi ea fusese minţită şi si-a dat seama că acele minciuni o puneau într-o situaţie foarte penibilă. Ceea ce ar fi dezamăgit-o într-un fel de la început, acum, datorită speranţelor false, o dezamăgise insuportabil… N-ai auzit niciodată povestea?

— Îţi dau cuvântul meu.

— Uluitor! Şi totuşi n-a fost inventată pe Aurora, pentru că circulă la fel în toate Lumile… Oricum, Susan Calvin s-a răzbunat. I-a explicat robotului că, fie că spunea adevărul sau o minciună, îi făcea la fel de rău persoanei cu care stătea de vorbă. Nu respecta Prima Lege, indiferent ce ar fi făcut. Robotul, înţelegând acest lucru, a fost silit să se refugieze în inactivitate totală. Dacă vrei o exprimare mai colorată, i s-au ars conexiunile pozitronice. Creierul i-a fost iremediabil distrus. Legenda mai spune că ultimul cuvânt al lui Susan Calvin către robotul distrus a fost „Mincinosule!”.