Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Îşi dădu seama că se află pe podea.

Giskard stătea în genunchi lângă el, ţinându-l de pumnul drept cu mâna lui de robot (fermă, dar cam rece). Uşa de la cabină, pe care Baley o vedea dincolo de umărul lui Giskard, era întredeschisă.

Fără să întrebe, Baley ştiu ce se întâmplase. Giskard apucase acea mână de om, neajutorată, şi o încleştase pe muchia de comandă pentru a pune capăt simulării astrale. Altfel…

Şi Daneel era acolo, cu faţa apropiată de a lui Baley, cu o înfăţişare care ar fi putut foarte bine să însemne mâhnire.

Zise:

— N-ai spus nimic, partenere Elijah. Dacă mi-aş fi dat seama mai repede de tulburarea ta…

Baley încercă să facă un gest care să arate că a înţeles, că n-avea importanţă. Încă nu putea vorbi.

Cei doi roboţi aşteptară până ce Baley făcu o mişcare uşoară pentru a se ridica. Imediat braţele lor îl sprijiniră, trăgându-l în sus. Fu aşezat pe un scaun şi Giskard îi luă cu blândeţe comanda, spunându-i:

— În curând vom ateriza. Cred că nu mai aveţi nevoie de simulatorul astral.

Daneel adăugă cu seriozitate:

— Oricum, cel mai bine ar fi să-l luăm de aici.

Baley spuse:

— Stai!

Vocea îi era o şoaptă răguşită, iar el nu era sigur că va putea rosti cuvântul. Trase adânc aer în piept, îşi drese puţin vocea şi spuse din nou:

— Stai!

Apoi:

— Giskard!

Giskard se întoarse:

— Domnule?

Baley nu vorbi imediat. Acum, dacă ştia că e solicitat, Giskard va aştepta mult timp, poate la nesfârşit. Baley încercă să-şi adune gândurile răvăşite. Agorafobie sau nu, tot mai rămânea nesiguranţa cu privire la destinaţia lor. Existase de la început şi i-ar fi putut agrava agorafobia.

Trebuia să afle. Giskard n-o să mintă. Un robot nu poate să mintă — doar dacă n-a fost instruit, cu mare grijă, s-o facă. Şi de ce să-l instruiască pe Giskard? Daneel era tovarăşul lui, care trebuia să-l însoţească mereu. Dacă trebuia să mintă cineva, asta era treaba lui Daneel. Giskard era doar slugă şi hamal, paznic la uşă. Bineînţeles că el nu trebuia să suporte o instruire grijulie în păienjenişul minciunilor.

— Giskard! spuse Baley, acum aproape normal.

— Domnule?

— În curând aterizăm, nu-i aşa?

— Peste ceva mai puţin de două ore, domnule.

Asta însemna două ore metrice, se gândi Baley. Mai mult decât două ore adevărate? Mai puţin? Nu conta. L-ar zăpăci doar. Las-o baltă.”

Baley zise cât putu de tăios:

— Spune-mi imediat numele planetei pe care vom ateriza.

O fiinţă umană, dacă ar fi răspuns, ar fi făcut-o numai după o pauză — şi chiar cu un aer foarte surprins.

Giskard răspunse imediat, afirmând calm şi fără inflexiuni:

— E Aurora, domnule.

— De unde ştii?

— E destinaţia noastră. Apoi, nu poate fi Pământul, de exemplu, pentru că soarele Aurorei, Tau Ceti, are doar nouăzeci la sută din masa soarelui planetei Pământ. Tau Ceti este; deci, puţin mai rece şi lumina ei are o nuanţă portocalie deosebită pentru ochii gingaşi şi neobişnuiţi cu ea ai Pământenilor. Poate aţi văzut deja culoarea caracteristică a soarelui Aurorei în imaginea reflectată de pe suprafaţa superioară a şirului de nori. Cu siguranţă că o veţi vedea în peisaj… până ce vi se obişnuiesc ochii cu ea.

Baley îşi luă ochii de pe chipul indiferent al lui Giskard. Observase diferenţa de culoare, se gândi, şi nu-i dăduse nici o atenţie. Mare greşeală.

— Poţi pleca, Giskard.

— Da, domnule.

Baley se întoarse amărât înspre Daneel:

— M-am făcut de râs, Daneel.

— Presupun că te-ai întrebat dacă nu cumva te păcălim şi te ducem undeva unde nu e Aurora. Ai avut un motiv să crezi asta, partenere Elijah?

— Nici unul. Poate că a fost rezultatul tulburării produse de agorafobia sublimială. Când am privit spaţiul aparent imobil, n-am avut nici o dereglare perceptibilă, dar probabil că s-a localizat în subconştient, provocându-mi o nelinişte.

— E vina noastră, partenere Elijah. Cunoscându-ţi repulsia pentru spaţii deschise, am greşit supunându-te simulării astrale sau, măcar, nesupraveghindu-te de aproape.

Baley dădu din cap enervat:

— Nu spune asta, Daneel. Sunt destul de supravegheat. Întrebarea pe care mi-o pun este cât de aproape voi fi supravegheat pe Aurora.

Daneel zise:

— Partenere Elijah, cred că ţi se va permite cu greu accesul pe Aurora şi la locuitorii ei.

— Totuşi, exact asta trebuie să mi se permită. Dacă vreau să aflu adevărul în acest caz de roboticid, trebuie să am acces liber la informaţii chiar la faţa locului… şi de la cei implicaţi.

Baley se simţea, deja, cam obosit. Destul de supărătoare, experienţa prin care tocmai trecuse îi lăsase o dorinţă vie să fumeze o pipă, la care credea că renunţase cu mai bine de un an în urmă. Simţea cum gustul şi mirosul de tutun îi trec prin gât şi prin nas.

Ştia că va trebui să se mulţumească doar cu amintirea. Pe Aurora, nu i se va da voie cu nici un chip să fumeze. Nu exista tutun în nici una dintre Lumile Spaţiului şi, chiar dacă ar fi avut puţin la el, i-ar fi fost luat şi distrus.

Daneel spuse:

— Partenere Elijah, asta trebuie discutat cu dr. Fastolfe de îndată ce aterizăm. N-am nici o putere să iau vreo hotărâre în această privinţă.

— Îmi dau seama, Daneel, dar cum vorbesc cu Fastolfe? Prin intermediul unui simulator astral? Cu comenzile în mână?

— Deloc, partenere Elijah. Vei vorbi direct. Are de gând să te aştepte la cosmodrom.

Baley ascultă zgomotele specifice aterizării. Bineînţeles că nu ştia ce înseamnă. Nu cunoştea mecanismul navei, câţi bărbaţi şi câte femei transporta, ce vor face aceştia în timpul aterizării, ce fel de zgomote se vor produce. Ţipete? Bubuituri? O vibraţie slabă? Nu auzi nimic.

Daneel spuse:

— Pari încordat, partenere Elijah. Aş vrea să-mi vorbeşti fără ezitare despre orice tulburare pe care o simţi. Trebuie să te ajut chiar în clipa în care eşti nefericit, indiferent de motiv.

Accentuase uşor pe cuvântul „trebuie”.

Baley se gândi, distrat: „Se conduce după Prima Lege. A suferit; în felul lui, la fel de mult cum am suferit şi eu când m-am prăbuşit, fără ca el să fi prevăzut asta la timp. O dezechilibrare nepermisă a potenţialelor pozitronice pentru mine s-ar putea să nu însemne nimic, dar lui îi poate produce aceeaşi tulburare şi aceeaşi reacţie ca şi o durere acută la mine.”

Se gândi mai departe: „De unde să ştiu eu ce există sub imitaţia de piele şi în imitaţia de conştiinţă a unui robot, mai mult decât poate să ştie Daneel ce există în mine?”

Apoi, având remuşcări că s-a gândit la Daneel ca la un robot, Baley privi în ochii blânzi ai acestuia (când a început să se gândească la expresia lor ca fiind blândă?) şi spuse:

— Îţi voi vorbi despre orice tulburare. Nu am nimic. Încerc să aud vreun zgomot care m-ar putea informa despre desfăşurarea procesului de aterizare, partenere Daneel.

— Mulţumesc, partenere Elijah, spuse Daneel cu gravitate.

Înclină uşor din cap şi continuă:

— N-ar trebui să simţi nimic la aterizare. Vei simţi acceleraţia, dar va fi minimă, pentru că această încăpere va da înapoi, într-o oarecare măsură, în direcţia acceleraţiei. Temperatura poate creşte, dar nu cu mai mult de două grade Celsius. Ca efect sonic, poate fi un şuierat uşor când trecem prin atmosfera care devine mai densă. Ceva din toate astea te va deranja?