Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Atunci, pregăteşte-mă. Ce s-a întâmplat?

— Simulatorul astral influenţează direct centrii vizuali de pe creierul uman. Nu se poate face deosebirea între impresia pe care o produce şi realitatea tridimensională. Este un dispozitiv relativ nou şi până acum a fost folosit numai pentru peisaje astronomice, de fapt sărace în detalii.

— Ai văzut şi tu priveliştea, Daneel?

— Da, dar foarte puţin şi fără realismul pe care-l resimte o fiinţă umană. Eu văd conturul neclar al unui peisaj, suprapus peste spaţiul net al încăperii, dar mi s-a explicat că fiinţele umane văd numai peisajul. Fără îndoială când creierele celor asemenea mie vor fi mai fine şi mai bine reglate…

Baley îşi revenise:

— Vorba e, Daneel, că n-am mai fost conştient de nimic altceva. N-am mai fost conştient de mine. Nu mi-am văzut mâinile, nici n-am simţit că le am. Parcă eram un spirit fără corp sau… hm, aşa cum cred că m-aş simţi dacă aş fi mort, dar aş continua să exist, în mod conştient, într-o formă oarecare, imaterială, de după viaţă.

— Acum înţeleg de ce ţi s-a părut atât de tulburător.

— Mi s-a părut chiar foarte tulburător.

— Îmi pare rău, partenere Elijah. Îl voi pune pe Giskard să ducă asta de aici.

— Nu. Acum sunt pregătit. Dă-mi simulatorul ăsta. O să-l pot opri, chiar dacă nu-mi dau seama că am mâini?

— Ţi se va lipi de mână, aşa că n-o să-l scapi, partenere Elijah. Dr. Fastolfe, care a experimentat acest fenomen, mi-a spus că presiunea se aplică automat când fiinţa umană care-l ţine doreşte să-l oprească. E un fenomen automat, bazat pe reacţie nervoasă, aşa cum e şi priveliştea. Cel puţin, aşa funcţionează la Aurorieni şi cred…

— Că pământenii sunt suficient de asemănători cu Aurorienii din punct de vedere fiziologic, ca să funcţioneze la fel şi la ei… Foarte bine, dă-mi comanda şi o să încerc.

Uşor crispat, Baley strânse comanda şi se trezi din nou în spaţiu.

Acum se aştepta la asta şi, de îndată ce îşi dădu seama că poate respira fără probleme şi nu avu deloc senzaţia că e scufundat în vid, se strădui să accepte totul ca pe o iluzie vizuală. Respirând cam greu (parcă pentru a se convinge singur că într-adevăr respira) privi curios în toate părţile.

Conştient dintr-o dată că-şi auzea respiraţia şuierând pe nas, întrebă:

— Mă auzi, Daneel?

Îşi auzi vocea — puţin cam departe, puţin artificială — dar o auzi.

Apoi o auzi pe a lui Daneel, destul de schimbată:

— Da, te aud, zise Daneel. Şi tu ar trebui să mă auzi, partenere Elijah. Simţul vizual şi cel al mişcării sunt denaturate pentru o mai mare iluzie a realităţii, dar simţul auditiv rămâne neschimbat. În orice caz, într-o mare măsură.

— Ei bine, văd numai stele, adică stele obişnuite. Aurora are un soare. Cred că ne aflăm destul de aproape de Aurora ca să vedem steaua care îi este soare mult mai strălucitoare decât celelalte.

— Mult prea strălucitoare, partenere Elijah. Este estompată, ca să nu suferi vătămări ale retinei.

— Atunci, unde este planeta Aurora?

— Vezi constelaţia Orion?

— Da, o văd… Vrei să spui că vedem totuşi constelaţiile, aşa cum le zărim pe cerul Pământului, ca în planetariul din Oraş?

— Cam aşa ceva. Judecând după distanţele stelare, nu suntem departe de Pământ şi de Sistemul Solar din care acesta face parte, aşa că peisajul stelar este acelaşi. Soarele Aurorei este cunoscut pe Pământ sub numele de Tau Ceti şi se află la numai 3,67 parseci de aici… Acum, dacă trasezi o linie imaginară de la Betelgeuse până la steaua din mijlocul centurii lui Orion şi o continui pe o lungime egală şi încă puţin, steaua strălucitoare, de mărime mijlocie, pe care o vezi, este de fapt planeta Aurora. În următoarele zile, pe măsură ce ne apropiem rapid de ea, o vei putea distinge negreşit.

Baley o privi cu gravitate. Era doar un obiect strălucitor ca o stea. Nu exista nici o săgeată luminoasă care să pâlpâie, aprinzându-se şi stingându-se, îndreptată spre ea. Nu exista nici o inscripţie arcuită deasupra, scrisă cu grijă.

Spuse:

— Unde-i soarele? Steaua Pământului, adică.

— Este în constelaţia Fecioarei; aşa cum se vede de pe Aurora. E o stea de mărimea doi. Din păcate, simulatorul astral pe care-l avem nu este computerizat în mod corespunzător şi nu va fi uşor să ţi-l arate. Oricum, ar fi doar o stea, una foarte obişnuită.

— Nu-i nimic, zise Baley. Acum o să opresc cheştia asta. Dacă am necazuri… ajută-mă.

N-a avut necazuri. Pocni de îndată ce se gândi să facă aşa şi se trezi clipind în lumina dintr-o dată prea puternică din cameră.

De-abia după ce-şi veni în fire îşi dădu seama că i se păruse că se află în spaţiu, fără vreun perete protector; şi totuşi agorafobia lui de pe Pământ nu se manifestase. Se simţise foarte bine, de vreme ce-şi acceptase propria inexistenţă. Gândul ăsta îl tulbură şi-l îndepărtă un timp de la vizionarea filmelor-cărţi.

Din când în când, revenea la simulatorul astral şi mai arunca o privire în spaţiu, văzut dintr-o poziţie avantajoasă, de lângă navă, el nefiind prezent nicăieri (aparent). Uneori era doar pentru o clipă, ca să se asigure că vidul infinit nu-l deranja. Alteori se pierdea printre stele şi le număra alene sau forma figuri geometrice, bucurându-se că e în stare să facă un lucru pe care nu l-ar fi putut face niciodată pe Pământ, pentru că jena provocată de agorafobie ar fi copleşit repede tot.

În cele din urmă, se văzu clar că Aurora strălucea. În curând deveni uşor de deosebit printre celelalte puncte luminoase, apoi deveni evidentă şi, în sfârşit, de neevitat. Începu ca un firicel de lumină, care se lăţi repede, şi, după aceea, începu să prezinte faze. Era un semicerc aproape perfect, când Baley îşi dădu seama de existenţa fazelor.

Ceru informaţii, iar Daneel răspunse:

— Ne apropiem dinspre exteriorul planului orbital, partenere Elijah. Polul sud al Aurorei se află, mai mult sau mai puţin, în centrul discului său, undeva în jumătatea luminată. În emisfera sudică e primăvară.

Baley spuse:

— După materialul pe care l-am citit, axa Aurorei este înclinată cu şaisprezece grade.

Aruncase o privire peste descrierea fizică a planetei, insuficient de atent, pentru că era nerăbdător să ajungă la Aurorieni, dar ţinuse minte asta.

— Da, partenere Elijah. Până la urmă, ne vom deplasa pe orbită în jurul Aurorei şi atunci fazele vor evolua rapid. Aurora se învârteşte mai repede decât Pământul…

— Are o zi de douăzeci şi două de ore. Da.

— O zi de 22,3 ore obişnuite. Ziua de pe Aurora este împărţită în zece ore de pe Aurora, fiecare oră fiind împărţită în o sută de minute de pe Aurora, care sunt, la rândul lor, împărţite în o sută de secunde de pe Aurora. O secundă de pe Aurora este astfel egală cu 0,8 secunde de pe Pământ.

— Asta voiau să spună cărţile când se refereau la ore metrice, minute metrice şi aşa mai departe?

— Da. Aurorienii au fost greu de convins, la început, să renunţe la unităţile de timp cu care erau obişnuiţi şi s-au folosit ambele sisteme, cel standard şi cel metric. În cele din urmă, bineînţeles că a câştigat cel metric. În prezent vorbim numai de ore, minute şi secunde, dar se subînţeleg, invariabil, versiunile decimale. Acelaşi sistem a fost adoptat pretutindeni în Lumile din Spaţiu, chiar dacă în celelalte Lumi nu se potriveşte cu rotaţia naturală a planetei. Bineînţeles că fiecare planetă foloseşte şi un sistem local.