Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Ca şi Pământul.

— Da, partenere Elijah, dar Pământul foloseşte numai unităţile de timp standard originale. Acesta e un inconvenient pentru Lumile din Spaţiu când e vorba de comerţ, dar îi permit Pământului să continue astfel.

— Îmi închipui că nu din prietenie. Bănuiesc că vor să accentueze deosebirea faţă de Pământ. Cum se potriveşte sistemul decimal cu anul? La urma urmei, Aurora trebuie să aibă o perioadă naturală de revoluţie în jurul soarelui ei, care guvernează ciclul anotimpurilor sale. Cum se măsoară aceasta?

Daneel spuse:

— Aurora se învârteşte în jurul soarelui ei în 373,5 zile de pe Aurora sau în circa 0,95 ani Pământeni. Acesta nu este considerat un aspect vital în cronologie. Aurora acceptă ca treizeci de zile ale sale să fie egale cu o lună şi zece luni să fie egale cu un an metric. Anul metric este egal cu circa 0,8 ani sezonieri sau cu aproximativ trei sferturi dintr-un an Pământesc. Proporţia diferă pentru fiecare Lume, desigur. Despre zece zile se spune, în general, că alcătuiesc o decilună. Toate Lumile din Spaţiu folosesc acest sistem.

— Cu siguranţă, trebuie să existe vreun mod convenabil pentru a urmări ciclul anotimpurilor?

— Fiecare Lume are, de asemenea, anul ei sezonier, dar nu prea e luat în seamă. Cu ajutorul computerului poţi converti orice zi din trecut sau din prezent — la poziţia ei din anul sezonier dacă, dintr-un motiv oarecare, doreşti acest lucru. Şi asta e valabil în orice Lume, ca şi determinarea inversă. Bineînţeles, partenere Elijah, orice robot poate face la fel şi poate îndrumă activitatea omului, atunci când cunoaşterea zilei din anul sezonier sau a orei locale sunt importante. Avantajul unităţilor metrice de măsură este că dotează omenirea cu o cronometrie unificată, care implică doar puţin mai mult decât schimbarea poziţiei virgulei.

Pe Baley îl deranja faptul că în cărţile pe care le vizionase nu era explicat nimic din toate astea. Dar pe urmă, din propriile lui cunoştinţe despre istoria Pământului, îşi dădu seama că, pe vremuri, luna selenară fusese cheia calendarului, că urmase un timp când, pentru uşurarea cronometriei, luna lunară ajunsese să fie ignorată şi nu i s-a dus dorul niciodată. Totuşi, dacă pe Pământ i-ar fi dat cărţi unui străin, era foarte probabil că acesta n-ar fi găsit nici o menţiune a lunii lunare sau vreo modificare istorică a calendarelor. Datele ar fi fost înscrise fără explicaţii.

Ce altceva ar mai fi fost înscris fără explicaţii?

Cât de mult se putea baza aşadar, pe cunoştinţele căpătate? Ar fi trebuit să pună întruna întrebări, să nu ia nimic de bun.

Va avea atâtea ocazii să nu observe evidenţa, atâtea şanse să nu priceapă, atâtea feluri de a o apuca pe un drum greşit.

Aurora îi umplea acum câmpul vizual când folosea simulatorul astral, şi semăna cu Pământul. (Baley nu văzuse niciodată Pământul astfel, dar în cărţile de astronomie erau fotografii, şi pe acelea le văzuse.)

Ei bine, ceea ce văzu Baley pe Aurora erau aceleaşi forme de nori, aceeaşi strălucire a suprafeţelor puştii, aceeaşi durată mare a zilei şi a nopţii, acelaşi licăr de lumină pe întinderea emisferei întunecate, aşa cum arătau fotografiile globului Pământesc.

Baley privi absorbit şi se gândi: Ce-ar fi dacă, pentru un motiv oarecare, ar fi fost dus în spaţiu, i s-ar spune.că e dus pe Aurora şi, în realitate, ar fi trimis înapoi pe Pământ, pentru un motiv oarecare — un motiv ascuns şi nesăbuit. Cum şi-ar da seama înainte de aterizare?

Avea vreun motiv să fie bănuitor? Daneel îi spusese, foarte atent, că pe cerul ambelor planete constelaţiile erau aceleaşi, dar nu era firesc astfel pentru planetele ce se roteau în jurul unor stele învecinate? Aspectul exterior al celor două planete privit din spaţiu era, în mare, identic, dar nu aşa trebuia să fie, de vreme ce amândouă erau locuibile şi perfect potrivite pentru viaţa omului?

Avea vreun motiv să presupună că îi va fi jucată o festă atât de inutilă şi exagerată? La ce ar servi? Dar, oare, s-ar putea ca festa să fie făcută să pară astfel? Dacă ar exista vreun motiv evident pentru aşa ceva, şi-ar fi dat seama imediat.

Daneel ar participa la o asemenea conspiraţie? Bineînţeles că nu, dacă ar fi om. Dar era numai robot; nu s-ar putea să existe o cale de a-i ordona să se poarte cum trebuie?

Era greu să ia o hotărîre. Baley se trezi că urmăreşte licărul contururilor de continente, ca să-si dea seama dacă sunt sau nu de pe Pământ. Asta ar fi fost testul de control, doar că nu funcţiona. Licăririle care apăreau şi dispăreau vag în nori nu-l erau de nici un folos. Nu avea destule cunoştinţe de geografie a Pământului. Ceea ce într-adevăr ştia despre Pământ erau Oraşele lui subterane, cavernele de oţel. Nu recunoştea frânturile de linii de coastă pe care le vedea şi nu ştia dacă sunt de pe Aurora sau de pe Pământ.

Oricum, de unde nesiguranţa asta? Când fusese pe Solaria, nu se îndoise nici o clipă de destinaţie; nu se gândise niciodată că ar putea fi dus înapoi pe Pământ… A, dar atunci plecase într-o misiune precisă, pentru care erau destule şanse de reuşită. Acum simţea că n-avea nici o şansă.

Poate că voia să fie trimis înapoi pe Pământ şi construia în minte o conspiraţie falsă, pe care o credea posibilă.

Nesiguranţa din mintea lui începuse să aibă o viaţa a ei, proprie. Nu putea scăpa de ea. Se pomeni că urmăreşte Aurora cu o intensitate aproape bolnăvicioasă, incapabil să revină în realitatea cabinei.

Aurora se mişca, se învârtea încet…

Aşteptase mult timp să vadă asta. În timp ce viziona spaţiul, totul păruse nemişcat, ca o picătură pictată, un tablou tăcut şi static cu puncte de lumină, care includea, ceva mai târziu, un mic semicerc. Oare mişcarea fusese cea care îi îngăduise să nu sufere de agorafobie?

Dar acum vedea cum se mişcă Aurora şi îşi dădu seama că nava cobora în spirală, ultima etapă dinaintea aterizării. Deasupra se umflau norii…

Nu, nu norii. Nava cobora în spirală. Nava se mişca. El se mişca. Dintr-o dată avu conştiinţa propriei existenţe printre nori. Cădea, nepăzit, prin aerul rarefiat, către pământul greu.

Gâtlejul i se contractă; începu să-l fie greu să respire.

Îşi spuse disperat: „Eşti închis. În jurul tău sunt pereţii navei.”

Dar nu simţea nici un perete.

Se gândi: „Chiar şi fără pereţi, tot închis eşti. Eşti învelit în piele.”

Dar nu simţea nici pielea. Senzaţia era mai rea decât simpla goliciune — era o personalitate singură, esenţa identităţii total descoperite, un punct viu, ceva unic înconjurat de o lume deschisă şi infinită, şi cădea.

Vru să oprească imaginea, să-şi strângă pumnul pe muchia de comandă, dar nu se întâmplă nimic. Terminaţiile lui nervoase deveniseră atât de deformate, încât simpla contracţie la un efort de voinţă nu se producea. Nu avea voinţă. Ochii nu se închideau, pumnul nu se strângea. Era surprins şi hipnotizat de groază, înspăimântat în nemişcare. Tot ce vedea înaintea ochilor erau nori, albi… nu prea albi… aproape albi… o nuanţă uşor aurie-portocalie…

Şi totul deveni cenuşiu… şi el cădea. Nu putea respira. Luptă cu disperare să-şi deschidă gura, să-l cheme pe Daneel în ajutor…

Nu putu scoate nici un sunet…

Baley respira de parcă tocmai ar fi rupt panglica la sfârşitul unei curse lungi. Încăperea era strâmbă, iar sub cotul lui drept era ceva tare.