Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Aşa că oricine ar putea fi în spatele roboticidului ar putea la fel de bine să fie exagerat de înspăimântat de ceea ce aş putea reuşi şi ar risca mult ca să împiedice sosirea mea sau ca să mă omoare.

— Dr. Fastolfe, spuse Daneel liniştit, este foarte convins că nu se află nimeni în spatele roboticidului, de vreme ce nici o altă fiinţă umană, în afara lui, nu l-ar fi putut înfăptui. După părerea doctorului Fastolfe, a fost o întâmplare pur şi simplu neprevăzută. Oricum, există şi dintre aceia care încearcă să scoată în evidentă incidentul şi ar fi în interesul lor să te împiedice să dovedeşti asta. De aceea, trebuie să fii apărat.

Baley făcu câţiva paşi repezi înspre un perete al camerei, după aceea înapoi la celălalt, ca şi cum şi-ar fi accelerat procesul de gândire prin exerciţiu fizic. Într-un fel sau altul, nu avea nici o senzaţie de pericol personal. Spuse:

— Daneel, câţi roboţi cu aspect uman sunt în total pe Aurora?

— Vrei să spui acum, când Jander nu mai funcţionează?

— Da, acum când Jander e mort.

— Unul, partenere Elijah.

Baley îl privi pe Daneel contrariat. Mişcă buzele fără să scoată vreun sunet: „Unul?”

În cele din urmă, zise:

— Fă-mă să înţeleg, Daneel. Eşti singurul robot cu aspect uman de pe Aurora?

— Sau din orice altă Lume, partenere Elijah. Credeam că îţi dai seama de asta. Eu am fost prototipul şi apoi a fost construit Jander. De atunci, dr. Fastolfe a refuzat să mai construiască şi nimeni altcineva nu are îndemânarea s-o facă.

— Dar în acest caz, de vreme ce din doi roboţi cu aspect uman unul a fost ucis, doctorului Fastolfe nu-i trece prin cap că robotul cu aspect uman rămas — tu, Daneel — ar putea fi în pericol?

— Admite posibilitatea. Dar şansa ca incidentul fantastic şi neverosimil de degajare mentală să aibă loc a doua oară este minimă. N-o ia în serios. Simte, totuşi, că ar putea exista şansa unui alt eveniment nefericit. Asta, cred eu, a avut un oarecare rol în trimiterea mea pe Pământ ca să te aduc. M-a ţinut departe de Aurora cam o săptămână.

— Şi tu acum eşti la fel de prizonier ca şi mine, nu-i aşa, Daneel?

— Sunt prizonier, spuse Daneel cu seriozitate, doar în sensul că nu trebuie să ies din această încăpere, partenere Elijah.

— Cum altfel poate fi cineva prizonier?

— În sensul că persoana căreia i se impun restricţii este iritată de restricţii. O adevărată detenţiune este involuntară. Eu înţeleg foarte bine motivul pentru care mă aflu aici şi sunt de acord cu constrângerea.

— Tu, mormăi Baley. Eu, nu. Eu sunt prizonier în adevăratul sens al cuvântului. Oricum, de unde ştii că aici suntem în siguranţă?

— După un singur lucru, partenere Elijah. Giskard este de serviciu afară.

— Este destul de deştept pentru treaba asta?

— Îşi înţelege pe deplin ordinele. Este solid şi puternic şi îşi dă foarte bine seama de importanţa misiunii sale.

— Adică este pregătit să fie distrus, ca să ne apere pe noi doi?

— Da, bineînţeles, aşa cum şi eu sunt pregătit să fiu distrus ca să te apăr pe ţine.

Baley se simţi ruşinat. Spuse:

— Nu-ţi displace faptul că s-ar putea să fii obligat să renunţi la existenţă pentru mine?

— Asta este programarea mea, partenere Elijah, zise Daneel cu un glas ce părea că slăbeşte, dar am impresia că, salvându-te pe ţine, chiar dacă n-ar fi programarea, încetarea existenţei mele pare destul de banală prin comparaţie.

Baley nu mai rezistă. Îi strânse cu înflăcărare mâna lui Daneel:

— Mulţumesc, partenere Daneel, dar te rog să nu îngădui să se întâmple asta. Nu doresc încetarea existenţei tale. Mi se pare că păstrarea propriei mele vieţi ar fi o compensaţie nepotrivită.

Şi Baley fu uimit să descopere că vorbea într-adevăr serios. Era puţin îngrozit să-şi dea seama că era gata să-şi rişte viaţa pentru un robot. Nu, nu pentru un robot. Pentru Daneel.

Giskard intră fără să anunţe. Baley începuse să fie de acord cu asta. Robotul, ca păzitor ce-l era, trebuia să poată intra şi ieşi după plac. Şi Giskard era doar un robot, în ochii lui Baley, oricât ar fi fost de „el” şi oricât nu l-ai fi pomenit pe „R”. Dacă Baley s-ar fi scărpinat, s-ar fi scobit în nas, şi-ar fi făcut vreo necesitate fiziologică, avea impresia că Giskard ar fi fost indiferent, nu l-ar fi condamnat, incapabil să reacţioneze în vreun fel, dar înregistrând cu răceală observaţia în vreo bancă internă de memorii. Asta făcea din Giskard o simplă mobilă mişcătoare, iar Baley nu simţea nici o jenă în prezenţa lui. Nu fiindcă Giskard l-ar fi deranjat vreodată într-o clipă nepotrivită, se gândi Baley alene.

Giskard aduse cu el un mic aparat:

— Domnule, cred că doriţi totuşi să vedeţi Aurora din spaţiu.

Baley tresări. Fără îndoială, Daneel îl observase enervarea, îi ghicise motivul şi găsise această cale de rezolvare. Era o dovadă de delicateţe din partea lui Daneel să-l pună pe Giskard să facă asta şi s-o prezinte ca pe propria lui idee. Îl scutea pe Baley de obligaţia de a mulţumi. Sau aşa credea Daneel.

De fapt, Baley fusese mai nervos din cauză că era, după cum credea el, împiedicat inutil să vadă Aurora, decât din cauza detenţiei în sine. Fusese necăjit că pierduse perspectiva în cele două zile de la Salt. Aşa că se întoarse şi-l spuse Daneel:

— Mulţumesc, prietene.

— A fost ideea lui Giskard, zise Daneel.

— Da, desigur, spuse Baley, zâmbind uşor. Îi mulţumesc şi lui. Ce-i asta, Giskard?

— Este un simulator astral, domnule. Funcţionează în general ca un receptor tridimensional şi e conectat la camera de vizionare. Dacă-mi permiteţi să adaug…

— Da?

— Nu veţi găsi priveliştea deosebit de încântătoare, domnule. N-aş vrea să fiţi dezamăgit inutil.

— Voi încerca să nu mă aştept la prea mult, Giskard. În orice caz, nu te voi face răspunzător de nici o dezamăgire pe care aş putea-o simţi.

— Mulţumesc, domnule. Trebuie să mă întorc la post, dar vă va ajuta Daneel în legătură cu aparatul, dacă apare vreo problemă.

Ieşi, iar Baley se întoarse către Daneel, încuviinţând:

— Cred că Giskard s-a descurcat foarte bine. O fi el un model simplu, dar e bine proiectat.

— Şi el este un robot Fastolfe, partenere Elijah… Acest simulator astral este autonom şi autoreglabil. Deoarece este deja focalizat spre Aurora, trebuie doar să atingi muchia de comandă. Aceasta îl va pune în funcţiune şi nu trebuie să mai faci nimic. Vrei să-l porneşti chiar tu?

— Nu-i nevoie, dădu Baley din umeri. Poţi s-o faci tu.

— Foarte bine.

Daneel puse aparatul pe maşa pe care Baley vizionase filmele-cărţi.

— Aceasta, zise el, arătând un dreptunghi mic pe care-l ţinea în mână, e comanda, partenere Elijah. Trebuie doar s-o ţii de capete, astfel, şi apoi să exerciţi o mică presiune interioară pentru a porni mecanismul… apoi alta ca să-l opreşti.

Daneel apăsă pe muchia de comandă şi Baley ţipă înăbuşit.

Baley se aşteptase ca aparatul să se lumineze şi să expună în interior imaginea holografică a unui câmp stelar. Dar nu se întâmplase aşa. În schimb, Baley se trezise el însuşi în spaţiu — în spaţiu — cu stele strălucitoare şi albe în toate părţile.

Durase doar o clipă şi apoi totul fusese ca la început: camera şi, în ea, Baley, Daneel şi aparatul.

— Îmi pare rău, partenere Elijah, spuse Daneel. L-am oprit de îndată ce mi-am dat seama că nu te simţi bine. Nu m-am gândit că nu erai pregătit.