Poul Anderson - Operațiunea Haos

— Lucrurile sunt pe drumul cel bun, am spus. Am făcut o greșeală. Dumnezeu nu dă personal ordine îngerilor și sfinților Săi, cel puțin nu de dragul nostru. După cum ți-ai rostit invocația, se pare că ai înțeles acest lucru, părinte. Dar, conștient sau nu, noi ceilalți am presupus că am fi mult mai importanți decât suntem în realitate. Lobacevski mă corectă: „Nu, fiecare este important în fața Lui. Dar trebuie să existe libertate, chiar și pentru ce-i rău. Și, în plus, mai există considerente de… ei bine, bănuiesc că nu e potrivit termenul de Realpolitik. Nu știu dacă are vreun sinonim terestru. În termeni simpli, nici Dumnezeu, nici Necuratul nu vor să provoace un Armageddon timpuriu. De două mii de ani au evitat fiecare incursiunile în teritoriul celuilalt, rai sau infern. Nu se dorește schimbarea acestei politici.” Totuși, am continuat, rugăciunea noastră a fost auzită. Lobacevski este un sfânt cu drepturi depline. N-a rezistat să nu vină aici și nu i s-a interzis acest lucru. Dar nu-i este îngăduit să ne ajute în iad. Dacă merge cu noi, trebuie să joace numai rolul unui simplu observator, înăuntrul unei forme muritoare. Îi pare rău, dar asta e situația. Dacă vom fi întemnițați acolo, el nu ne poate ajuta sufletele să scape. Fiecare spirit trebuie să-și croiască singur drumul spre… Dar nu contează. Rezultatul a fost intrarea lui în acest continuum, avându-mă pe mine drept țintă. Cu Bolyai, situația este alta. Și el ne-a auzit ruga, care era destul de vagă încât să se fi putut foarte bine referi la dânsul. Dar el nu a atins rangul sfințeniei. Spune că a fost în Purgatoriu. Mulți dintre noi cred că aceasta este o stare în care nu îndeplinești condițiile necesare pentru a-L cunoaște direct pe Dumnezeu, dar de la care poți să evoluezi. În orice caz, chiar dacă nu se afla în rai, nu era un damnat. În consecință, asupra lui nu acționează vreo interdicție de-a lua parte activă la luptă. Are astfel prilejul să facă o faptă bună. A evaluat conținutul rugii noastre, chiar și amănuntele pe care nu le-am rostit, și m-a ales tot pe mine. Lobacevski, care este mult mai puternic, în virtutea sanctității lui, și care nu cunoștea intențiile celuilalt, a ajuns cu o frântură de secundă mai înainte.

M-am întrerupt ca să cerșesc o țigară. Ce-mi doream cu adevărat era un galon de cidru tare. Îmi simțeam gâtul parcă pârjolit de arșița verii.

— Evident, aceste cazuri sunt guvernate de anumite legi, am continuat. Nu mă întrebați de ce, sunt sigur că, dacă le-am cunoaște, motivele ni s-ar părea întemeiate; bănuiesc că, în parte, au și scopul de a-i proteja pe muritori de șocuri inutile și de stres. Doar o singură identitate în plus i se îngăduie fiecărui client. Bolyai nu are înzestrările unui sfânt, ca să creeze, din ceea ce ar fi avut la îndemână, un corp real temporar, așa cum ați sugerat dumneavoastră mai înainte, doctore Nobu. De fapt, chiar dacă i-am fi pregătit materialul necesar pentru așa ceva, n-ar fi fost în stare să-l folosească. Nu se poate manifesta decât într-un corp viu. Altă regulă: sufletul care s-a întors în lumea noastră nu poate să treacă dintr-o persoană în alta. Trebuie să stea unde se află până când rezolvăm problema. Bolyai a trebuit să ia foarte repede o decizie. Eu aveam deja un ocupant. Bunele sale maniere nu îi îngăduiau să… ăă… să intre într-o femeie. N-ar fi putut să ne fie de mare ajutor nici dacă intra într-unui dintre cei care nu vor veni cu noi. Deși rugăciunea noastră nu a specificat acest lucru, el a înțeles, din niște subtilități de exprimare, că expediția va avea un al treilea membru, care era de gen masculin. S-a repezit într-acolo. Întotdeauna a avut un caracter impulsiv. A descoperit prea târziu că aterizase în Svartalf.

Umerii imenși ai lui Barney se pleoștiră.

— Deci, proiectul nostru a eșuat?

— Nu. Având la dispoziție ajutorul vrăjitoresc al lui Ginny — care să sporească posibilitățile creierului său de felină — Bolyai crede că va putea opera. Și-a petrecut o mare parte a vieții de apoi studiind geometria infinitului și explorând planuri ale existenței care i se par prea spectrale ca să amintească acum de ele. Dar adoră ideea unei incursiuni în iad.

— Atunci a mers! strigă Ginny. Urrraa!

— Până acum, da.

Hotărârea mea era neschimbată, dar entuziasmul îmi scăzuse. Avertismentul lui Lobacevski mă înnegura:

„Presimt o criză. Necuratul nu-și poate permite să vă lase să izbândiți. Va trimite împotriva voastră cele mai puternice și subtile forțe.”

— Vai! exclamă Karlslund. Vai, vai.

Ginny își întrerupse dansul războinic când eu am spus:

— Doctore Griswold, poate că ar fi mai bine să dați telefonul acela.

Micuțul savant încuviință.

— O să sun din biroul meu. Putem să montăm aici o extensie, cu recepție audiovizuală.

Eram mult prea buimăciți ca să ne mai pese câtuși de puțin de ilegalitatea acestei fapte, deși eu cred că ea era permisă, din moment ce, de fapt, nu spionam.

Trebui să așteptăm câteva minute. Am ținut-o pe Ginny aproape. Ceilalți se agitau fără țintă ori se așezaseră, epuizați. Doar Bolyai era vesel. Îl folosi pe Svartalf ca să studieze cu mare curiozitate laboratorul. Știa mai multă matematică decât ar putea să acumuleze simplii muritori de acum și până la sfârșitul lumii; dar îl interesa să vadă cum evoluasem noi. Căzu în extaz când Janice îi oferi un exemplar din National Geographic.

Telefonul se animă. Văzurăm și noi același lucru cu Griswold. Am inspirat adânc. Într-adevăr, era Cuțit Sclipitor.

— Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, spuse profesorul. Mi-a fost imposibil să vă sun mai devreme. Cu ce pot să vă ajut?

FBI-istul se identifică arătându-și legitimația.

— Încerc să iau legătura cu domnul și doamna Matuchek. Îi cunoașteți, nu-i așa?

— Ei bine, da… Însă nu i-am văzut în ultimul timp…

Griswold era un mincinos grozav de stângaci.

Cuțit Sclipitor abordă o expresie dură.

— Domnule, vă rog ascultați-mă cu atenție. In după-amiaza asta m-am întors dintr-o călătorie la Washington, pe care am făcut-o din pricina lor. Problema în care sunt implicați este extrem de importantă. Am luat legătura cu subordonații mei. Doamna Matuchek a dispărut. Soțul ei și-a petrecut mult timp într-o cameră asigurată împotriva spionilor, luând parte la o conferință. Nu a fost văzut părăsind fabrica la sfârșitul programului de lucru. Am trimis un om să întrebe de el, și acesta nu l-a putut găsi. Oamenii noștri au făcut fotografii ale celor care intrau în fabrică. Unul dintre lucrătorii de la laborator v-a recunoscut printre cei care au luat parte la conferință. Sunteți sigur că familia Matuchek nu se află cu dumneavoastră?

— D-da. Da. Ce doriți de la ei? Vreți să le aduceți vreo acuzație?

— Nu, în afară de cazul că nu se comportă corect. Am un ordin special care le interzice unele acțiuni. Oricine îi instigă la așa ceva este pasibil de arestare.

Griswold se îmbățoșă. Reuși să-și depășească timiditatea și replică, indignat:

— Sincer, domnule, sunt jignit de ceea ce vreți să sugerați. Și în orice caz, ordonanța trebuie să fie înmânată ca să aibă valabilitate. Până atunci, nu au nici o obligație s-o respecte. Nici ei, nici asociații lor.

— Adevărat. Vă deranjează dacă vin la dumneavoastră? S-ar putea ca ei să fie acolo… fără știința dumneavoastră.

— Da, domnule, mă deranjează. Nu puteți veni.

— Fiți rezonabil, doctore Griswold. Printre altele, noi vrem să-i protejăm de ei înșiși.