Poul Anderson - Operațiunea Haos

— Liniștește-te. Nimeni nu vrea să-ți facă rău. Oaspetele meu crede că înțelege ce s-a întâmplat. Pricepi? Numele lui este Nikolai Ivanovici Lobacevski. Tu cine ești?

Mușchii i se încordară, își dezveli colții iar camera fu străbătută de un miorlăit. Svartalf era pe cale să facă o nouă criză.

„Domnule, dacă-mi permiteți,” îmi trecu prin minte.,Nu ne este ostil. Mi-aș fi dat seama. Este dezorientat de ceea ce i s-a întâmplat și n-are la dispoziție pentru a gândi decât un creier de pisică. Evident, nu este familiarizat cu limba dumneavoastră. Pot să încerc eu să vorbesc cu el?”

Buzele mele începură să vorbească rusește. Svartalf tresări, apoi l-am simțit cum se relaxează puțin. Mă privea și mă asculta atât de atent, de parcă aș fi fost o gaură de șoarece. Când m-am oprit, clătină din cap și mieună.

„Deci nu este nici de naționalitatea mea. Dar se pare că a înțeles intenția noastră.”

„Uite ce e,” m-am gândit eu, „puteți înțelege limba engleză folosindu-vă de cunoștințele mele. Și Svartalf o cunoaște. De ce nu reușește… ocupantul lui Svartalf… să facă același lucru?”

„V-am mai spus, domnule, creierul felin este inadecvat. Nu se aseamănă cu structura celui uman. Pentru a-și păstra rațiunea, sufletul-oaspete trebuie să folosească fiecare celulă corticală disponibilă. Dar poate să-și însușească nestingherit experiențele terestre ale gazdei sale, mulțumită imensei capacități de stocare de care dispune chiar și creierul unui mamifer atât de mic. În consecință, vom putea folosi limbile pe care le știa înainte.”

I-am răspuns: „înțeleg. Nu-l subestimați pe Svartalf. Este un pur-sânge dintr-o veche familie de animale sacre vrăjitorești și mult mai inteligent decât oricare pisică obișnuită. Iar vrăjile care l-au înconjurat toată viața trebuie să fi avut anumite efecte.”

„Excelent. Sprechen sie Deutsch? ( Vorbiți nemțește?)

— Mii-ou, încuviință Svartalf cu înverșunare.

„Guten Tag, gnädiger Herr. Ich bin der Mathematiker Nikolai Iwanowitsch Lobatschewski, quondam Oberpfarrer zu der Kasans Universität in Russland. Je suis votre très humble serviteur, monsieur?” ( Bună ziua, stimate domn. Sunt matematicianul Nikolai Ivanovici Lobacevski, profesor la Universitatea din Kasan, din Rusia. Prea plecata dumneavoastră slugă, domnule).

— W-r-r-rar-r.

Ghearele zgâriară podeaua.

Ginny rosti, cu venerație și cu ochii holbați:

— Vrea să scrie… Svartalf, ascultă-mă! Nu fi supărat. Nu-ți fie teamă. Lasă-l să facă ce vrea. Nu te împotrivi, ajută-l. Când se termină chestia asta, o să-ți dau mai multă frișca și sardele decât o să poți să mănânci. Îți promit. Fii motan cuminte.

Îl scărpină sub bărbie. Nu mi se părea chiar tratamentul potrivit pentru un savant venit în vizită, dar merse, deoarece până la urmă Svartalf începu să toarcă.

În timp ce ea și Griswold făceau pregătirile, eu m-am concentrat încercând să mă obișnuiesc cu Lobacevski. Ceilalți stăteau în jurul meu, șocați de ceea ce se întâmplase, realizând brusc că viitorul putea aduce numai lucruri necunoscute. O fracțiune din mine trase cu urechea la șușotelile lor.

Charles:

— Cea mai ciudată apariție de sfinți de care am auzit vreodată! Karlslund:

— Amirale, te rog!

Janice:

— Dar de ce? E adevărat. N-ar fi trebuit să se bage în niște trupuri de parcă… de parcă ar fi demoni care le iau în posesie.

Griswold:

— Poate că au fost nevoiți s-o facă. Am neglijat să le punem la dispoziție masa transferabilă pentru trecerea printre intercontinuumuri.

Karlslund:

— Nu sunt draci! Până acum n-au avut nevoie de masă transferabilă.

Barney:

— Ho! Ia hai să ne gândim puțin la asta. Un spirit sau un gând poate să călătorească liber printre universuri. Poate că de aceea sfinții care s-au arătat au fost întotdeauna viziuni, nu corpuri palpabile.

Karlslund:

— Dar se știe precis că unii au fost concreți.

Nobu:

— Eu bănuiesc că un sfânt poate să utilizeze orice masă ca să formeze un trup. De exemplu, aerul plus câteva kilograme de praf, pentru substanțele minerale, ar putea să furnizeze atomii necesari. Nu uitați că, din câte cunoaștem noi, el — sau ea — este un suflet din rai, adică ceva apropiat de Dumnezeu. Cum ar putea să nu primească însușiri remarcabile și eminență spirituală chiar de la sursa puterii și a creației?

Charles:

— Atunci ce-i în neregulă cu ăștia?

— Messieurs, spuse corpul meu, îndreptându-se spre ei. Implor îngăduința dumneavoastră. Încă nu m-am obișnuit pe deplin să gândesc în acest trup diferit. Faceți-mi onoarea să vă amintiți că el este altul decât cel pe care l-am locuit inițial. Nici n-am asimilat încă detaliile problemei care v-a determinat să cereți ajutor. Și în afară de asta, fiind închis într-o formă omenească, nu am posibilități mai mari decât dumneavoastră să descopăr identitatea gentlemanului din pisică. Cred că-i cunosc intențiile, dar, dacă doriți, haideți să așteptăm, să aflăm mai multe înainte de a trage concluzii.

— Uuf, oftă Barney. Cum te simți, Steve?

— Nu prea rău, am răspuns. Din ce în ce mai bine, cu fiecare minut.

Asta era de la sine înțeles. Pe măsură ce făceam cunoștință cu Lobacevski, simțeam coexistând alături de gândurile și emoțiile mele pe acelea ale unei ființe a cărei bunătate și înțelepciune erau de neimaginat.

Desigur, eu nu mă puteam bucura nici de viața sa de apoi, nici de sfințenia sa. Creierul meu de muritor și sufletul de păcătos nu se puteau ridica la așa ceva. În cel mai bun caz simțeam undeva, la marginea percepției, o pace și o bucurie care nu erau statice, ci păreau o aventură excitantă și eternă. Totuși, puteam să savurez prezența lui Lobacevski-omul. Gândiți-vă la cel mai bun și mai vechi prieten al vostru și veți avea o idee vagă despre această senzație.

— Cred că noi suntem gata, spuse Ginny.

Ea și Griswold puseseră pe o bancă o planșetă de spiritism, aranjamentul cel mai potrivit pentru o lăbuță de pisică. Apoi Ginny se așeză pe marginea băncii, balansându-și picioarele, a căror formă o observă și asociatul meu, deși el se mărgini să elaboreze la mine în minte ecuațiile care le descriau. Svartalf se așeză în fața planșetei, iar eu m-am sprijinit în coate de partea opusă, gata să-i pun întrebări.

Acul indicator se mișca într-o tăcere tulburată doar de respirația noastră. Era conectat simpatetic la o cretă aflată sub influența unui farmec pentru cozile de mătură și care desena pe o tablă litere mari ca să le poată vedea fiecare.

Ich bin janos bolyai von ungarn. (Sunt Jânos Bolyai, din Ungaria).

— Bolyai! se minună Falkenberg. Dumnezeule, am uitat de el! Nu-i de mirare că… dar cum…

— Enchante, Monsieur, spuse Lobacevski, cu o plecăciune. Dies ist fur mich eine grosse Ehre. Ihrer Werke sind eine Inspiration fur alles? (Încântat, domnule! E o mare cinste pentru mine. Lucrările dumneavoastră sunt un izvor de inspirație pentru toți).

Și vorbea serios.

Nici Bolyai și nici Svartalf nu doreau să fie mai prejos în curtoazie. Se ridicară pe picioarele din spate, făcură o reverență cu o lăbuță dusă la inimă, urmată de un salut milităresc, apoi prinseră iarăși acul indicator și se dezlănțuiră într-o serie de complimente franțuzești înflorate.

— Oricum, cine-i ăsta? șopti Charles, în spatele meu.

— Nu… nu știu biografia lui, răspunse Falkenberg. Dar, din câte-mi amintesc, el a fost luceafărul noii geometrii.