Poul Anderson - Operațiunea Haos

Argumentul decisiv pentru reluarea studiilor a fost faptul că, după un schimb de corespondență, universitatea „Trismegistus” îi oferi lui Ginny un post de asistent — din moment ce ea obținuse deja, în Congo, diploma de Maestru al Artelor — pe timpul cât avea să-și efectueze studiile pentru doctorat.

Am trimis și eu, îndată, o cerere de înscriere la secția de inginerie a aceleiași universități și am fost acceptat. Câteva săptămâni mai târziu, Steve Matuchek și M.G.M. se despărțeau cu o politicoasă strângere de mână, apoi, împreună cu Virginia Gray-lock, m-am îmbarcat pe un supercovor cu destinația Upper Midwest.

La început, totul merse foarte bine. Ne găsirăm niște camere decente și impersonale, destul de aproape una de alta. Cursurile erau interesante. Ne petreceam împreună majoritatea timpului liber. Rezistența ei împotriva căsătoriei pripite scădea atât de repede, încât am crezut că până la Crăciun va accepta și că vom face nunta imediat după examenele de primăvară.

Dar apoi am încasat lovitura. Direct în plex.

Știam că profesorii, în general foarte buni, erau conduși de un președinte mediocru și înfumurat, Bengt Malzius, a cărui principală calitate era aceea că obținea acordul unanim al membrilor din consiliul de administrație. Se făcea totdeauna doar ceea ce dorea el. In general, acest fapt nu afecta pe nimeni de la nivelurile inferioare — oricum, nu prea mult. Dar, cu un an în urmă, Malzius decretase că personalul academic, fără nici o excepție, trebuia să fie descântat să se supună tuturor regulilor universității atâta timp cât lucra acolo.

Prea puțini se opuseseră vehement. În mare, regulile erau cele standard; și salariile erau bune; iar noua constrângere se dorise o ținere în frâu, măcar parțială, a rebeliunilor, demenței și nihilismului, care în ultimul timp luaseră o amploare îngrijorătoare nu numai printre studenți, ci și în rândurile corpului profesoral. Ginny se supusese.

Ne aflam acolo de două săptămâni, când cineva observă că eram împreună și trăncăni despre asta. Ginny fu chemată la președinte. I se arătă regulamentul, pe care ea nici nu se gândise să-l citească. Persoanele care făceau parte din corpul profesoral, până la nivelul de asistent, nu aveau voie să întrețină relații amoroase cu studenții.

În seara aceea ne certarăm cumplit.

A doua zi, bineînțeles, am trecut ca o furtună pe lângă funcționari și secretare, ca să port o discuție cu Malzius în biroul lui. Zadarnic. Nici prin gând nu-i trecea să facă o excepție pentru noi.

— S-ar crea un precedent, domnule Matuchek, un precedent nedorit.

M-am gândit, furios, că, de fapt, el era un președinte nedorit. Regula ar fi trebuit desființată, din moment ce descântecul nu admitea dispense. Nici măcar în cazul în care ar fi fost vorba despre un student de la o altă universitate, deci n-ar fi ajutat la nimic să mă transfer.

Până în iunie, când contractul lui Ginny expira, singura soluție era să mă retrag de la cursuri, dar, cu o fermitate de neclintit, ea îmi refuză propunerea. Să pierd un an întreg? Ce eram eu, ditamai vârcolacul sau un amărât de șoarece? Ne-am certat foarte urât pe chestia asta și, ce-i mai rău, în public. Iar când nu te poți întâlni cu cineva decât din întâmplare sau la evenimente oficiale, nu e deloc ușor să te săruți și să recuperezi timpul pierdut.

Oh, desigur, rămăseserăm „buni prieteni” și ne vedeam în locurile pentru fumat, la ceaiuri, la anumite colocvii… adevărată dolce vita. Până una-alta, tot ceea ce ea decretase cu o logică rece știam că era doar o formă de apărare, dar nu o puteam înfrânge, oameni eram… Din când în când, ea se va mai fi întâlnit cu câte un coleg necăsătorit, dorindu-și ca în locul lui să fi fost eu; iar eu, la rându-mi, mai însoțeam câte o fată…

Așa se prezenta situația în noiembrie.

Cerul era ticsit de mături zburătoare, iar poliția turba încercând să controleze traficul. De fiecare dată, meciul jucat pe teren propriu atrage o mulțime imensă și agită peste măsură spiritele. Nu împărtășeam această stare. Am depășit cu Chevvy-ul meu rablagit, de dinainte de război, un Lincoln uriaș, de două sute de dragoni-putere, cu ghidon azuriu, îmbrăcat în polietilenă, și cu un radio asurzitor. Se uită disprețuitor la mine, totuși eu am ajuns primul la locul de parcare vacant. Am descălecat, am vârât în buzunar cheia runică, și m-am amestecat fără chef în gloată.

Kachina-ii de la institutul meteorologic sunt amabili în nopțile când au loc meciuri. Aerul era agitat de o briză proaspătă și răcoroasă, care mătura ușor de pe trotuare frunzele uscate. Deasupra clădirilor întunecate ale campusului se ridica o lună plină, ca un dovleac galben. M-am gândit la pădurile și câmpiile din Midwest, la mirosurile umede ale solului și la ceața învolburată din afara orașului, iar partea de lup din mine își dori să fie acolo și să alerge după iepuri. Dar un vârcolac bine antrenat poate să-și controleze reflexele, iar lumina polarizată nu trebuie să-i stârnească în nervi mai mult decât o zvâcnire ancestrală.

Impulsul mi se prefăcu însă repede în gânduri negre. Ginny, draga mea! Ar fi trebuit să meargă alături de mine, cu fața în bătaia vântului, cu părul răsfirat de răcoarea aerului; dar singura mea însoțitoare era o ilegală butelcuță plată. De ce dracu’ venisem la meci?

Trecând de sediul clubului „Teth Cash Sameth”, am intrat pe teritoriul campusului propriu-zis.,Trismegistus” a fost fondată după apariția științei moderne, iar construcția ei reflectă acest fapt. Cea mai mare clădire adăpostește departamentul lingvistic, deoarece limbile exotice sunt necesare pentru cele mai puternice vrăji — iată de ce atât de mulți studenți africani și asiatici vin aici să învețe argoul american; dar mai are și două amfiteatre destinate englezei, unul pentru colegiul artelor și unul pentru ingineria poetică. În apropiere se găsește departamentul de teriantropologie, care are întotdeauna expoziții interesante de tehnici străine: luna aceasta, în onoarea doctorului Ayingalak, un angekok aflat aici în vizită, se deschisese o expoziție de tehnică a eschimoșilor. Ceva mai departe este zoologia, izolată cu mare atenție în interiorul unui gard pentagonal, deoarece unele dintre acele bestii cu picioare lungi nu sunt niște vecini prea plăcuți. Școala medicală dispune de un centru de cercetare, nou și strălucitor, construit prin bunăvoința Fundației „Rockefeller”. Aici s-au realizat deja lucruri uimitoare, cum ar fi polaroidul cu lentile filtrante, care îi ajută să ducă o viață normală pe cei loviți de deochi.

Școala de drept n-a suferit modificări. Întotdeauna munca lor a făcut parte din altă lume. Traversând Mall-ul, am trecut pe lângă clădirea mică și mohorâtă a departamentului de științe fizice, tocmai la timp ca să mă strige doctorul Griswold. Era un ins micuț și scofâlcit, cu ochi albaștri veseli și cu țăcălie, care coborî tropăind scările. Undeva în spatele acelei priviri jucăușe se afla o expresie de zăpăceală îndurerată, ca a unui copil care nu poate să înțeleagă de ce nimeni nu e realmente interesat de jucăriile lui.

— Ah, domnule Matuchek, spuse. Te duci la meci?

Am încuviințat, nu prea dornic de companie, dar el mi se alătură și trebui să fiu politicos. Nu pentru că aș fi vrut să-l lingușesc. Eram, ce-i drept, studentul lui la chimie și la fizică, dar materiile astea erau niște bagatele. Pur și simplu nu mă lăsa inima să jignesc un bătrânel atât de simpatic și însingurat.