Poul Anderson - Operațiunea Haos

Cu toate că la vremea respectivă nu-l pârâsem, el era cel care aproape că distrusese laboratorul de chimie al lui Griswold. Boboc la școala premedicală, băiat de bani gata, nu era funciarmente rău, dar prezenta o nefericită combinație între o totală iresponsabilitate și niște aptitudini înnăscute pentru Artă. Studenții de la medicină sunt renumiți pentru glumele lor proaste, gen dansul prin dormitorul fetelor cu un schelet însuflețit, iar el abia așteptase să se conformeze tradiției.

Pe când Griswold ne demonstra acțiunea unui catalizator, Macllwraith murmurase o vrajă în versuri, pentru ca din eprubetă să apară o pisică. Dar greșise cantitățile și obținu un tigru machairod. Fiind vorba doar despre o glumă, acesta rămăsese pe masa de lucru; totuși, era periculos și stârnise panică. M-am aruncat într-un dulap, am acționat lanterna „Polaroid” și m-am transformat în lup. Apoi am gonit „pisicuța” pe fereastră și am făcut-o să se urce într-un copac, până când cineva putu să-i cheme pe cei de la departamentul exorcism.

Deoarece știam că Macllwraith o făcuse, l-am luat deoparte și l-am avertizat că, dacă mai deranjează vreodată cursurile, îl mănânc — la propriu, nu la figurat. Distracția e distracție, dar nu pe socoteala unor studenți dornici cu adevărat să-și însușească materia și a unui bătrânel inofensiv care se străduiește să le-o predea.

— Echipa!

Conducătoarea formației de majorete își ridică brațele, iar din neant izbucni un mănunchi de flăcări multicolore, o minunăție în roșu, albastru și galben, înconjurată de o roată de scântei, mai lungă decât înălțimea unui om. Mijindu-mi ochii, de-abia am reușit să disting în interiorul aurei o formă ca de șopârlă.

Bobocul icni de plăcere.

— Pe Hermes cel de trei ori binecuvântat, îngăimă studentul din ultimul an. Ce-i ăla? Un demon?

— Nu, o stihie a focului, am murmurat eu. O salamandră. E al dracului de periculos să te joci cu așa ceva.

Forma arzătoare începu să-și facă numărul; se rostogolea și scria cuvinte pe benzi lungi de foc. Am cercetat cu privirea terenul de joc. Da, acolo era un pompier îmbrăcat în odăjdii, care executa pasele necesare pentru a menține inofensivă creatura. Situația părea să fie sub control. Tremurând, mi-am aprins o țigară. Nu-i bine să stârnești animăluțele lui Loki. Simțeam în nări izul acru al pericolului care ne pândea.

Un spectacol frumos, dar… In cristal l-am văzut pe Abercrombie aplaudând. În contrast cu el, Ginny își îngustase, îngrijorată, ochii verzi și migdalați. Nici ei nu-i plăcea ceea ce se întâmpla. Am comutat pe imaginea lui Macllwraith cel pus pe șotii.

Cred că am fost singurul din mulțime care a văzut ce s-a întâmplat. Băiatul făcu un gest către bagheta pompierului. Acesteia îi crescură aripi. Stăpânul ei cel gras, care se clătina gesticulând, era ținta cea mai potrivită pentru o gâscă în plină formă.

— Aaaah!

Pompierul căzu pe spate. Salamandra se undui. Și dintr-o dată țâșni în sus, subțiindu-se, până ce ajunse deasupra zidurilor. Am mai zărit doar o învolburare orbitoare, apoi făptura dispăru.

Țigara mea începu să ardă amenințător, cu flacără. Am aruncat-o. Aproape fără să mă gândesc, am aruncat și sticla din buzunar. Explodă atingând vârful incandescent al țigării, și alcoolul izbucni în flăcări albastre. Mulțimea urlă, aruncându-și țigările, bătându-se peste buzunare, unde chibriturile se aprinseseră, și descotorosindu-se de sticle. Regina campusului zbieră când rochia ei subțire se aprinse. Reuși să și-o dea jos înainte de-a căpăta arsuri prea grave, apoi începu să alerge pe teren, țipând. Dacă situația ar fi fost alta, sunt sigur că spectacolul m-ar fi interesat.

Salamandra își încheie vârtejul nebunesc și se materializă între buturi, care prinseră să fumege: o flacără orbitoare pârjoli iarba. Pompierul se repezi asupra ei, strigând vraja de stingere. Din gura salamandrei ieși o limbă de foc, și am auzit foarte clar un strigăt de izbândă, apoi făptura dispăru iarăși.

Crainicul, care ar fi trebuit să-i liniștească pe spectatori, țipă din rărunchi atunci când focul îi atinse cabina. Atunci se stârni panica! După o clipă, cinci mii de oameni se agitau și se buluceau la ieșiri, strivindu-se unii pe alții în dorința oarbă de a scăpa.

Am sărit peste bănci și peste capete, până am ajuns pe teren. Să rămâi în tribune însemna moarte sigură.

— Ginny! Ginny, vino aici, vei fi mai în siguranță!

N-avea cum să mă audă în larma aceea, totuși veni, târând după ea, de mână, un Abercrombie scos din minți. Ne privirăm, în mijlocul dezastrului. Virginia își scoase din poșetă bagheta magică telescopică.

Grifonii ieșiră din vestiar fierbând. „Fierbând” este cuvântul potrivit: salamandra se materializase acolo, în cabine, și se încolăcise, jucăușă, pe țevile dușurilor.

In lumina lunii vuiau sirenele și vâjâiau cozile de mătură ale poliției, care încerca să pună capăt panicii. Stihia atinse, în treacăt, o mătură. Pilotul izbuti să sară jos, apoi bățul aprins se făcu țăndări pe iarbă.

— Dumnezeule! exclamă Abercrombie. Salamandra a scăpat de sub control!

— Nu mai spune! am mârâit eu. Ginny, ești vrăjitoare. Poți să faci ceva?

— Pot să sting bruta, dacă stă destul de mult locului până să rostesc vraja.

Părul ciufulit îi cădea în valuri, pe lângă chipul palid, până la umerii acoperiți cu haina de blană.

— Asta-i singura noastră șansă — vraja restrictivă s-a destrămat, și ea știe asta!

M-am răsucit, amintindu-mi de jupânul MacIlwraith, și l-am înșfăcat de guler.

— Ce drac a intrat în tine? i-am strigat.

— N-am făcut nimic, gemu el.

Dinții îi clănțăneau în timp ce-l scuturam.

— Lasă prostiile. Am văzut totul!

Se prăbuși la pământ.

— Vroiam să mă distrez, se smiorcăi. Nu știam că…

Ceea ce, m-am gândit furios, era, cu siguranță, adevărat. Asta-i necazul cu Arta, cu fiecare forță oarbă pe care omul o folosește: focul sau dinamita, energia atomică sau magia incantatorie. Orice tâmpit poate să învețe cum să le mânuiască; în zilele noastre se începe din clasa a treia, cu vrăjirea albinelor. Dar nu totdeauna este ușor să oprești ce-ai stârnit.

Studenții poznași erau o problemă serioasă la „Trismegis-tus”, ca de altfel la toate colegiile. În mod normal, se dedau la lucruri inofensive; se furișau în dormitoare după stingere, îmbrăcați în tarnkappe, sau vrăjeau lenjeria fetelor să iasă pe fereastră. Uneori puteau fi chiar destul de amuzanți, ca atunci când au însuflețit statuia unui fost președinte foarte demn și respectat și au pus-o să meargă prin centrul orașului, urlând cântece obscene. De multe ori însă făceau glume proaste, ca atunci când l-au transformat pe decanul Hornsby în stană de piatră și, timp de trei zile, nimeni nu și-a dat seama de asta.

Numai că acum pozna scăpase de sub control. Salamandra putea să aprindă întregul oraș.

M-am întors spre pompierul buimăcit, care se străduia să oprească vreuna dintre măturile zburătoare ale politiei. În lumina slabă și pâlpâitoare, nu-l observa nici un pilot.

— Ce crezi că s-ar putea face? l-am întrebat.

— Tre’ să raportez la unitate, răspunse el răgușit. Și cred că vom avea nevoie de o stihie a apei.

— Eu mă pricep la Hydros, se oferi Ginny. Vin cu dumneata.

— Și eu, am spus imediat.

— Ce poți să faci dumneata? urlă Abercrombie, mânios.

— Sunt vârcolac, m-am răstit la el. Sub forma mea de lup, focul nu-mi face prea mare lucru. Treaba asta ar putea să fie de folos.