Poul Anderson - Operațiunea Haos

— Minunat, Steve!

Ginny îmi zâmbi, vechiul zâmbet schimbat de atâtea ori între noi. Cedând impulsului, am tras-o spre mine și am sărutat-o.

Nu-și irosi energia ca să mă pălmuiască. În schimb am recepționat în stern un ușor upercut.

— N-ai voie, se eschivă ea.

Descântecul ăla afurisit! În ciuda suferinței care i se citea în ochi, mintea i se subordonase total regulilor lui Malzius.

— Asta… ăă… nu-i un loc potrivit pentru o femeie… o doamnă atât de fermecătoare ca tine, murmură Abercrombie. Hai, dragă, te duc până acasă.

— Am treabă, replică ea, pierzându-și răbdarea. Ce dracu’ s-a întâmplat cu polițaii ăștia? Trebuie s-o ștergem de-aici.

— Atunci o să vin și eu, hotărî Abercrombie. Nu sunt chiar un novice în materie de binecuvântări și blesteme, deși — ha! — mă tem că portofelele veșnic pline sunt o glumă mai presus de scopurile mele. In orice caz, Departamentului Trezoreriei nu i-ar plăcea așa ceva.

Chiar și în acele momente, cu mulțimea aceea scăpată de sub control și iadul dezlănțuit pe pământ, am fost mulțumit că Ginny nu acorda nici o atenție spiritelor lui. Fata se încruntă, absentă, și privi în jur. Regina campusului stătea ghemuită lângă bănci, îmbrăcată cu trenciul cuiva. Ginny zâmbi sarcastic și flutură bagheta magică. Regina campusului se descotorosi de haină și alergă spre noi. După treizeci de secunde, în apropiere aterizau trei cozi de mătură ale poliției. Pompierul le rechiziționă, iar noi trecurăm în zbor peste stadion și ajunserăm în stradă.

Cât dură acel scurt salt, am văzut trei case în flăcări. Salamandra nu-și pierdea timpul!

Ne adunarăm la sediul poliției districtuale, o mână de oameni tracasați, cu priviri deznădăjduite. Comandantul pompierilor și cel al poliției districtuale erau acolo. Un ofițer tânăr se dădea de ceasul morții la pupitrul de comandă. Ginny, care se dusese până acasă să-și ia mătura, sosi cu Svartalf pe umăr și sub braț cu Manualul de alchimie și metafizică. Abercrombie îl tot pocnise pe îngrozitul de MacIlwraith, până ce-i spusesem să înceteze.

— E de datoria mea s-o fac, îmi explică el. Știi, sunt proctor (Denumirea dată la Cambridge și Oxford profesorilor care sunt însărcinați cu menținerea disciplinei).

Presupun că este necesar să avem în campusuri vânători de vrăjitori, ca să ne asigurăm că studenții nu descântă băuturile din cluburi și nu vin pe ascuns cu nimfe. Și nu-i an să nu încerce vreunul să ia un examen aducându-și pe sub haină animalul sacru, care-i suflă răspunsurile de pe o fițuică. Cu toate acestea, nu-mi plac turnătorii de profesie.

— N-ai decât să te ocupi de el mai târziu, am spus și l-am împins pe băiat pe ușă afară. Salamandra poate să ne atace din nou.

Președintele Malzius năvăli în încăpere.

— Ce înseamnă asta? întrebă arțăgos. Pince-nez-ul îi juca deasupra obrajilor buhăiți. Domnule, vă aduc la cunoștință că pregăteam un discurs foarte important. Totemul Leilor oferă mâine un dineu, și…

— S-ar putea să nu mai fie nici un dineu, mormăi polițaiul care-l adusese. O salamandră a scăpat de sub control.

— O sala… Nu! E împotriva regulamentului! Se interzice cu strictețe orice…

Insul de la pupitrul de comandă privi spre noi.

— Tocmai a aprins biserica metodistă de la intersecția lui Fourteenth cu Elm. Și, Dumnezeule, toate forțele noastre sunt deja pe teren.

— Imposibil! strigă Malzius. Un demon nu se poate apropia de o biserică.

— Cât de prost trebuie să fie un om ca să ocupe postul dumitale? se stropși la el Ginny. Asta nu-i un demon. E o stihie. Apoi, reușind să se controleze, continuă rar: Nu ne punem prea mari speranțe în folosirea vreunei Hydro ca să anihilăm salamandra, dar am putea utiliza una ca să controlăm focul. De fiecare dată va interveni cu trei pași întârziere, dar cel puțin nu va fi distrus tot orașul.

— Doar dacă salamandra nu devine prea puternică, o întrerupse Abercrombie. Vorbea printre dinți, și fața îi era lipsită de culoare. Atunci ar putea evapora orice Hydro.

— Chemați două stihii ale apei, se repezi Malzius. Chemați o sută. Voi anula obligația de a se depune cereri pentru acordarea permisiunii…

— Domnule, posibilitatea e limitată, răspunse Abercrombie. Forța de constrângere necesară este o funcție exponențială a masei totale de ființe folosite. Probabil că în tot orașul nu există suficienți adepți pentru a controla mai mult de trei Hydro o dată. Dacă am folosi patru… am inunda localitatea, iar salamandra pur și simplu s-ar duce în altă parte.

— Alan…

Ginny puse cartea pe birou și începu s-o răsfoiască. Abercrombie se aplecă peste umărul ei, fără să uite să-i pună, mângâietor, o mână pe șold. Am înghițit cu greu înjurăturile care-mi veneau pe limbă.

— Alan, pentru început, n-ai putea să chemi o singură Hydro și s-o pui să lupte cu focul?

— Bineînțeles, trăsnitoareo, zâmbi el. Asta e o, hm, problemă elementară.

Ea îi aruncă o privire îngrijorată.

— Pot să fie la fel de năbădăioase ca Focul și Aerul, îl avertiză. Nu-i destul să cunoști doar teoria.

— Am oleacă de experiență, se lăudă el. Din timpul războiului. După ce se termină povestea asta, să vii la mine acasă, să bem ceva și să-ți povestesc totul.

Buzele lui îi mângâiară obrazul.

— Domnule Matuchek! urlă Malzius. Te rog încetează să-ți mai arăți colții!

M-am scuturat și mi-am înăbușit furia, care avusese aproape același efect ca lumina lunii.

— Ia ascultați, făcu șeful poliției. Trebuie să știu ce puneți la cale. Voi, intelectualii, ne-ați adus pe cap povestea asta, și nu vreau să dăm de altă belea!

Văzând că Ginny și Pretty Boy (Drăgălașul — n. red.) își găsiseră o ocupație, la urma urmelor, legitimă, am oftat și am fluierat, chemând o țigară.

— Lăsați-mă să vă explic, m-am oferit. În timpul războiului, am învățat câte ceva despre lucrurile astea. O stihie nu e același lucru cu un demon. Orice fel de demon este o ființă de sine stătătoare, o individualitate, ca și noi. O stihie este doar o parte a forței primare implicate: în acest caz, focul, sau mai corect, energia lui. Se obține din matricea elementară a energiei, i se dă o individualitate temporară și este trimisă înapoi în matrice atunci când adeptul nu mai are nevoie de ea.

— Aha!

— Ca o flacără. O flacără există doar potențial, atâta timp cât focul nu este aprins; iar când stingi focul, se reîntoarce la existența potențială. Un al doilea foc, chiar dacă arde același butuc, nu-i identic cu primul. De aici puteți înțelege că o stihie nu prea e de acord să fie concediată. Când iese de sub control, așa cum s-a întâmplat cu asta, face tot ce-i stă în putință ca să rămână în lumea noastră și să-și sporească puterea.

— Dar cum de-a lăsat-o inima să incendieze o biserică?

— Pentru că nu are suflet, e doar o forță fizică. Orice individualitate adevărată, umană sau de alt gen, este supusă anumitor constrângeri, de… de natură morală. Un demon este alergic la simbolurile sfinte. Un om care păcătuiește are, în această lume, mustrări de conștiință și trebuie să facă față judecății în lumea de apoi. Dar unui foc ce-i pasă? Iar salamandra doar asta este — un foc magnific. Și se supune numai legilor fizice ale naturii și paranaturii.

— Deci cum, hm… scapi de așa ceva?

— O Hydro cu masă corespunzătoare o poate face, prin anihilare mutuală. Pământul o poate îngropa, iar Aerul se poate retrage din preajma ei. Din nefericire însă, Focul este cel mai agil dintre toate; poată să dispară dintr-o zonă înainte ca orice altă stihie să-l rănească. Deci ne rămâne vraja de anulare. Dar și aceasta trebuie rostită în prezența salamandrei, și durează cam două minute.