Robert Sawyer - Programatorul divin

M-am încruntat, reflectând.

— Da, bănuiesc că este logic.

Oricum nu mă puteam gândi la nici o cale prin care să comunic soluţia, fie lui Bill, fie lui Marilyn.

— Să luăm atunci ceva mai controversat. Ai văzut articolul acela din ziar despre explozia clinicii de avorturi.

— Wreedii ar spune că violenţa nu reprezintă o soluţie.

— Sunt de acord. Există însă multe persoane non-violente în ambele tabere ale problemei avorturilor.

— Care sunt aceste tabere? întrebă Hollus.

— Ele se autodenumesc „pro-viaţă” şi „pro-opţiune”. Prima consideră că fiecare făt are dreptul să ajungă la dezvoltarea completă. A doua consideră că femeile ar trebui să aibă dreptul de a-şi controla procesele de reproducere. Cine are dreptate?

Ochii pediculari ai lui Hollus se mişcară cu viteză neobişnuită.

— Şi de data aceasta răspunsul este: nici unii.

Făcu o pauză şi continuă:

— Sper că nu jignesc, deoarece nu am avut nici o clipă dorinţa de a-ţi critica rasa. Mă uimeşte totuşi că aveţi atât cabinete de tatuaj, cât şi clinici de avorturi. Cele dintâi — afaceri dedicate modificării permanente a aspectului unei persoane — implică faptul că oamenii pot prezice ce îşi vor dori peste decenii. Celelalte — facilităţi pentru stoparea sarcinilor — implică faptul că oamenii se răzgândesc frecvent în interiorul unor secvenţe temporale de doar câteva luni.

— Trebuie precizat că multe sarcini sunt nedorite. Oamenii fac sex de plăcere; o fac chiar şi dacă nu doresc să conceapă copii.

— Nu aveţi metode de contracepţie? Dacă nu aveţi, sunt sigur că Lablok poate să creeze unele pentru voi.

— Nu, nu, nu-i vorba despre asta. Avem multe metode contraceptive.

— Sunt eficiente? se interesă Hollus.

— Da.

— Sunt dureroase?

— Dureroase? Nu.

— Wreedii ar spune că avorturile nu ar trebui atunci să reprezinte o problemă morală, deoarece simplele precauţii ar anula necesitatea de a mai fi puse în discuţie, cu excepţia unor cazuri mai puţin obişnuite. Dacă o femeie poate să opteze cu uşurinţă să nu rămână însărcinată, atunci cu certitudine aceasta este exercitarea corectă a dreptului la opţiune. Dacă puteţi evita o problemă morală dificilă, aşa cum este momentul începerii unei vieţi, de ce nu procedaţi pur şi simplu ca atare?

— Există totuşi cazuri de viol şi incest.

— Incest?

— Împerecherea cu un membru al propriei tale familii.

— Aha. Dar cu siguranţă acestea sunt cazuri excepţionale şi probabil că lecţia morală cea mai bună pe care rasa mea a învăţat-o pe durata asocierii noastre cu wreedii este că principiile generale nu ar trebui să se bazeze pe cazuri excepţionale. Înţelegerea respectivă ne-a simplificat enorm sistemul juridic.

— Bun şi atunci cum procedaţi în cazurile excepţionale? Ce aţi face voi în cazul unui viol care duce la sarcină?

— În mod evident, femeia nu a avut nici o posibilitate de a-şi exercita în mod concret dreptul la reproducere prin intermediul contracepţiei. De aceea, este limpede că ar trebui să i se permită să îşi recapete controlul propriei ei structuri biologice, pe cât de mult o doreşte. În asemenea cazuri, avortul este evident o opţiune acceptabilă; în alte cazuri, metoda contracepţiei este clar drumul preferabil.

— Există însă oameni care consideră imoral controlul artificial asupra naşterii.

Ochii lui Hollus se priviră unul pe celălalt pentru o clipă, apoi îşi reluară oscilaţiile normale.

— Se pare că voi, oamenii, vă străduiţi din răsputeri să creaţi probleme de moralitate. Contracepţia nu are nimic imoral. Tăcu câteva clipe. Acestea sunt totuşi exemple simple de gândire wreedă. Când pătrundem în chestiunile mai complexe, mă tem că răspunsurile lor nu prea mai au sens pentru noi; par limbă păsărească — aparent, creierele noastre nu fac conexiunile necesare pentru a le înţelege spusele. Departamentele de filosofie din universităţile forhilnore nu aveau cine ştie ce statut înainte de a îi întâlni pe wreedi; actualmente, ele sunt extrem de ocupate, străduindu-se să descifreze gândirea complexă wreedă.

Am reflectat la tot ce spusese.

— Având aşadar minţile orientate către etică şi desluşirea frumuseţii fundamentale, wreedii au decis că Dumnezeu există într-adevăr?

Hollus îşi flexă cele şase picioare simultan din genunchii superiori şi inferiori.

— Da.

Nu sunt un tip excesiv de arogant. Nu insist ca oamenii să mi se adreseze cu „doctor Jericho” şi încerc să-mi păstrez opiniile pentru mine. Cu toate acestea, am simţit mereu că am o imagine corectă asupra lumii, că stăpânesc corect realitatea.

Iar lumea mea, chiar înainte de a fi lovit de cancer, nu includea o divinitate.

Dar acum întâlnisem nu una, ci două forme de viaţă extraterestră diferite, două fiinţe diferite din lumi mult mai avansate decât a mea. Şi amândouă aceste creaturi avansate considerau că Universul fusese creat, credeau că el arăta dovezi clare de proiectare inteligentă. De ce mă surprindea atât de mult lucrul acesta? De ce crezusem că asemenea idei ar fi… străine oricărei fiinţe avansate?

Din cele mai vechi timpuri, secretul filosofilor fusese următorul: noi ştim că Dumnezeu nu există sau, cel puţin, dacă el există, este complet indiferent faţă de problemele noastre personale, dar nu putem lăsa gloata să afle asta. Teama de Dumnezeu, ameninţarea pedepsei divine şi promisiunea răsplăţii divine îi ţin la locul lor pe cei prea simpli pentru a răspunde singuri întrebărilor morale.

Totuşi, într-o rasă avansată, cu ştiinţă de carte şi cu dorinţele materiale împlinite prin puterea tehnologiei, cu siguranţă că toţi sunt filosofi — toţi cunosc străvechiul adevăr atât de bine păzit pe vremuri, toţi ştiu că Dumnezeu nu-i decât un mit, o simplă poveste, aşa că putem renunţa la prefăcătorie, lipsindu-ne de religie.

Bineînţeles, este posibil să te bucuri de tradiţiile unei religii — de ceremoniile asociate ei şi de legăturile cu trecutul — fără să crezi în Dumnezeu. La urma urmei, aşa cum a sesizat unul dintre amicii mei din neamul lui David, evreii supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial ar trebui să fie acum ori atei, ori să nu-i mai dea nici o atenţie.

Dar realitatea este că milioane de evrei cred — în mod real — în Dumnezeu; ba chiar iudaismul sionist secular decădea, în vreme ce se impunea ritul oficial. Şi există milioane de creştini care cred în Sfânta Treime, sau aşa cum glumea uneori unul dintre prietenii mei catolici: Babacu’, Puştiu’ şi Stafia. Şi există milioane de musulmani care îmbrăţişează Coranul ca fiind cuvântul revelat al Domnului.

Într-adevăr, chiar aici, în zorii secolului care l-a urmat pe cel în care am descoperit ADN-ul, fizica cuantică şi fisiunea nucleară şi în care am inventat calculatoarele, navele cosmice şi laserele, nouăzeci şi şase la sută din populaţia lumii continua să creadă cu adevărat într-o fiinţă supremă — iar procentajul acela creştea, nu scădea.

Mă întreb atunci din nou, de ce eram atât de surprins că Hollus credea în Dumnezeu? Că un extraterestru dintr-o civilizaţie cu un secol sau două mai avansată decât a mea nu se lepădase de ultimele vestigii ale supranaturalului? Chiar dacă el n-ar fi avut o mare teorie unificată pentru a-şi legitima credinţele, de ce ar fi trebuit să fie atât de bizar faptul că nu era ateu?

Atunci când mă confruntasem cu creaţioniştii care se amăgeau în mod evident, nu mă întrebasem niciodată dacă eu aveam sau nu dreptate. Nu-mi pusesem niciodată la îndoială convingerile când mă înfruntasem cu fundamentaliştii. Acum însă mă întâlnisem cu creaturi venite de pe alte stele şi faptul că ele au putut veni la mine, în vreme ce eu nu aveam cum să le vizitez, anunţa în mod mai mult decât evident care dintre noi era superior din punct de vedere intelectual.