Robert Sawyer - Programatorul divin

— Fascinant, am rostit.

— Aşa este, a fost de acord Hollus. Mai mult încă: probabil că ai observat ochiul lui T’kna.

Am fost luat prin surprindere.

— Să fiu sincer, nu. Nu mi s-a părut că ar avea ochi.

— Are exact unul — banda neagră şi umedă din jurul părţii superioare a trunchiului. Este un singur ochi, care percepe un cerc complet de 360 de grade. O structură fascinantă: retina wreedilor se compune din straturi fotoreceptoare suprapuse, care alternează rapid, într-o succesiune ameţitoare, între transparenţă şi opacitate. Straturile acestea au laolaltă o grosime de peste un centimetru, oferind imagini precise la toate distanţele focale, în mod simultan.

— Ochii au evoluat de zeci de ori în istoria Pământului, am spus eu. Insectele, cefalopodele, stridiile, vertebratele şi multe altele şi-au dezvoltat ochii independent unele de celelalte, dar n-am auzit niciodată de o asemenea dispunere.

— Nici noi, până nu i-am întâlnit pe wreedi. Structura ochiului lor are, de asemenea, un impact asupra felului în care gândesc. Pentru a mai rămâne pe tărâmul matematicii, să examinăm modelul de bază al tuturor calculatoarelor digitale, indiferent dacă aparţin oamenilor sau forhilnorilor. Potrivit unui documentar pe care l-am vizionat pe PBS, voi numiţi acest model „maşina Turing”.

Maşina Turing este o panglică de hârtie de lungime infinită, împărţită în pătrate, la care se adaugă un cap pentru scriere/ ştergere, care se poate deplasa la stânga ori la dreapta, sau poate rămâne nemişcat, şi poate fie să scrie un simbol într-un pătrat, fie să şteargă simbolul deja existent acolo. Prin programarea mişcărilor şi acţiunilor capului pentru scriere/ ştergere, orice problemă de computer putea fi rezolvată.

Am dat din cap spre Hollus ca să continue.

— Ochiul wreed vede o panoramă completă, de jur împrejur, şi nu necesită focalizare, întrucât toate obiectele sunt percepute tot timpul cu claritate egală. Voi, oamenii, şi noi, forhilnorii, folosim cuvintele concentrat şi focalizat pentru a descrie atât polarizarea atenţiei cuiva, cât şi actul gândirii; te concentrezi asupra unui subiect, te focalizezi asupra unei probleme. Wreedii nu fac aşa ceva; ei percep lumea în mod holist, deoarece sunt incapabili fiziologic să se focalizeze asupra unui singur lucru. Sigur că da, ei pot atribui priorităţi în mod intuitiv: prădătorul aflat în apropiere este mult mai important decât firul de iarbă din depărtare. Dar maşina Turing se bazează pe un tip de gândire care le este străin: capul de scriere este locul unde e concentrată toată atenţia, este focarul operaţiunii. Wreedii nu au dezvoltat niciodată calculatoare digitale. Ei au însă calculatoare analoge şi sunt experţi în modelarea empirică a fenomenelor şi în înţelegerea factorilor ce le produc — totuşi nu pot produce un model matematic. Cu alte cuvinte, ei pot prezice fără să explice — logica lor este intuitivă, nu deductivă.

— Uluitor, am rostit. Fusesem înclinat să cred că matematica ar fi unul dintre aspectele comune ale tuturor formelor de viaţă inteligente.

— Aceasta fusese şi presupunerea noastră. Şi, desigur, wreedii au avut unele dezavantaje din cauza lipsei matematicii. Nu au inventat radioul — şi de aceea, în ciuda eforturilor voastre de ascultare, prin proiectele SETI, a undelor de pe Delta Pavonis, nu i-aţi detectat niciodată. Rasa mea a avut o surpriză monumentală când a descoperit o civilizaţie tehnologică la sosirea acolo a primei noastre nave spaţiale.

— Poate că de fapt wreedii nu sunt inteligenţi, am sugerat eu.

— Ba da, sunt. Construiesc oraşe superbe din mâlul care acoperă aproape toată planeta lor. Sistematizarea urbană este pentru ei o formă de artă, fiindcă văd întreaga metropolă ca pe o unică entitate coerentă. Din multe puncte de vedere sunt mult mai inteligenţi decât noi. Mă rog, poate că exagerez; haide să zicem că ei sunt inteligenţi în alt mod. Apropierea cea mai mare de un teren comun cu ei este folosirea esteticii de către noi pentru evaluarea teoriilor ştiinţifice. Tu şi cu mine suntem de acord că teoria cea mai frumoasă este probabil cea corectă; noi căutăm eleganţă în felul în care acţionează natura. Wreedii împărtăşesc această opinie, dar pentru ei înţelegerea frumosului este instinctivă şi le îngăduie să discearnă care dintre mai multe teorii este corectă, fără să le testeze matematic. De asemenea, simţul frumosului pare să aibă la ei o legătură cu motivul pentru care sunt atât de pricepuţi în chestiuni care pe noi ne derutează.

— Cum ar fi?

— Cum ar fi etica şi morala. În societatea wreedă nu există crime şi ei par capabili să rezolve cu uşurinţă cele mai controversate dileme morale.

— Dă-mi un exemplu. Ce opinii au în chestiunile morale?

— Una dintre cele mai simple, răspunse Hollus, este că onoarea nu trebuie apărată.

— Mulţi oameni n-ar fi de acord în această privinţă.

— Bănuiesc că este vorba despre cei care nu sunt împăcaţi cu sine.

M-am gândit la afirmaţia lui, apoi am strâns din umeri. Poate că avea dreptate.

— Ce altceva?

— O să procedăm altfel. Prezintă-mi un exemplu de dilemă morală şi eu voi încerca să îţi spun cum ar rezolva-o un wreed.

M-am scărpinat în cap nedumerit.

— Bine, în regulă… ia să vedem, ce spui despre asta? Fratele meu Bill s-a însurat recent pentru a doua oară. Noua lui soţie, Marilyn, mi se pare destul de frumuşică…

— Wreedii ar spune că nu ar trebui să încerci să te împerechezi cu soţia fratelui tău.

Am izbucnit în râs.

— Ah, ştiu asta. Întrebarea era însă alta. Cred că Marilyn este frumuşică, dar, vezi tu, este destul de plinuţă — ba chiar dolofană. Şi nu face deloc exerciţii fizice, iar Bill o bate la cap să se ducă la sala de gimnastică. Marilyn vrea ca el să n-o mai sâcâie şi spune că ar trebui s-o accepte aşa cum este. Iar Bill spune că: „Dacă eu aş accepta ca tu să nu faci gimnastică, atunci tu ar trebui să accepţi ca eu să doresc să te schimb — fiindcă dorinţa de a-i schimba pe oameni este o parte fundamentală a caracterului meu.” Ai înţeles? Şi, desigur, Bill susţine că observaţiile şi comentariile lui sunt altruiste, motivate exclusiv de grija reală pentru sănătatea lui Marilyn.

Am făcut o pauză. Toată chestia îmi dădea dureri de cap ori de câte ori mă gândeam la ea; întotdeauna sfârşeam dorind să spun: „Coordonează-te, Norman!” M-am uitat la Hollus.

— Cine are dreptate?

— Nici unul, replică prompt forhilnorul.

— Nici unul? am repetat.

— Exact. Asta este o problemă simplă din punctul de vedere al wreedilor. Deoarece ei nu au matematică, nu tratează niciodată problemele morale ca pe un joc de sumă zero în care cineva trebuie să câştige şi altcineva să piardă. Dumnezeu, ar spune wreedii, vrea ca noi să îi iubim pe alţii aşa cum sunt ei, şi în acelaşi timp să ne străduim să îi ajutăm să-şi atingă potenţialul lor maxim — ambele se pot petrece simultan. De altfel, un crez fundamental wreed este că scopul fiecăruia în viaţă este de a-i ajuta pe alţii să devină mai buni. Fratele tău nu ar trebui să îşi expună verbal nemulţumirea faţă de greutatea soţiei lui, dar, până ce va atinge idealul acela de tăcere, soţia lui ar trebui să îi ignore comentariile. Wreedii spun că una dintre marile căi spre pacea interioară este de a învăţa să ignori. Însă, dacă te afli într-o relaţie şi partenerul tău a ajuns dependent de tine, eşti obligat să te îngrijeşti de propria sănătate, purtând centuri de siguranţă în vehicule, hrănindu-te bine, efectuând exerciţii fizice şi aşa mai departe — aceasta este obligaţia morală a lui Marilyn faţă de Bill.