Dan Brown - Conspiraţia

— Eu n-am auzit nimic, îngăimă Rachel, despre vreo descoperire EOS.

— Ştiu. NASA a preferat să păstreze o vreme veştile bune pentru sine.

Rachel se îndoia:

— Din experienţa mea, domnule, când e vorba de NASA, lipsa de ştiri înseamnă, în general, veşti proaste.

Modestia nu reprezenta una dintre virtuţile Departamentului de Relaţii Publice din NASA. Ultima glumă care circula prin NRO era că NASA ţinea o conferinţă de presă de fiecare dată când unul dintre savanţii de acolo mai trăgea câte un vânt.

Preşedintele se încruntă:

— Ah, da. Uit că discut cu un discipol în securitate al NRO-ului lui Pickering. El încă geme şi mormăie enervat de gura spartă a celor de la NASA?

— Securitatea e viaţa lui, domnule! Şi o ia foarte în serios.

— Aşa şi trebuie. Pur şi simplu îmi vine greu să cred că două agenţii care au atâtea în comun găsesc permanent un subiect pe baza căruia să se încaiere.

Rachel aflase destul de devreme, în calitatea ei de subalternă a lui William Pickering, că, deşi amândouă erau agenţii guvernamentale legate amândouă de problemele spaţiului cosmic, NASA şi NRO aveau filozofii care se situau la poli opuşi. NRO era o agenţie destinată apărării şi îşi menţinea secrete activităţile legate de spaţiul cosmic, în vreme ce NASA era o agenţie ştiinţifică şi îşi făcea imediat cunoscute descoperirile în întreaga lume, adesea, aşa cum susţinea William Pickering, punând în pericol securitatea naţională. Unele dintre cele mai avansate tehnologii NASA, cum erau lentilele de înaltă rezoluţie pentru telescoapele sateliţilor, sistemele de comunicaţie la mare distanţa sau dispozitivele radio pentru codare şi transmitere complexă audio-video, aveau prostul obicei de a apărea în arsenalul secret al unor ţări ostile şi de a fi folosite apoi în spionajul contra Statelor Unite. Bill Pickering bombănea adesea că oamenii de ştiinţă de la NASA dispuneau de creiere uriaşe… şi de guri şi mai mari.

În orice caz, un motiv şi mai evident de dispută între agenţii era reprezentat de faptul că multe dintre recentele eşecuri NASA afectaseră NRO în mod direct, deoarece lansările de sateliţi NRO se efectuau prin intermediul NASA. Nici un eşec nu fusese mai dramatic decât cel din 12 august 1998, când o rachetă purtătoare Titan 4 aparţinând NASA şi Forţelor Aeriene ale SUA explodase la patruzeci de secunde după lansare şi pulverizase încărcătura — un satelit NRO în valoare de 7,2 miliarde de dolari, având numele de cod Vortex 2. Se părea că Pickering îşi aduce mereu aminte doar de acel eveniment.

— Aşadar, de ce n-a ieşit NASA la rampă cu acest succes? îl întrebă Rachel. Le-ar prinde tare bine nişte veşti bune!

— NASA tace pentru că aşa am cerut eu, îi răspunse preşedintele.

Rachel se întrebă dacă auzise bine. Dacă lucrurile stăteau aşa, atunci preşedintele comisese un act de harachiri politic pe care ea nu-l înţelegea.

— Această descoperire, continuă el, este… să spunem… cel puţin uluitoare prin implicaţiile pe care le-ar putea avea.

Rachel simţi un fior pe şira spinării. În lumea serviciilor secrete expresia "implicaţii uluitoare" rareori însemna o veste bună.Ajunse să se întrebe dacă toată acea atmosferă conspirativă legată de EOS nu se datora cumva faptului că sistemul de sateliţi observase un dezastru ecologic iminent.

— E vreo problemă?

— Nici o problemă. Descoperirea EOS e de-a dreptul minunată.

Rachel tăcu.

— Să presupunem, Rachel, că ţi-aş spune că NASA tocmai a făcut o descoperire de o asemenea însemnătate ştiinţifică… asemenea însemnătate colosală…Încât merită fiecare cent pe care americanii l-au cheltuit vreodată în programele spaţiale!

Rachel nu-şi putea imagina aşa ceva.

Preşedintele se ridică:

— Vrei să ne plimbăm puţin?

Rachel îl urmă pe preşedintele Herney către pasarela de acces în Air Force One. Coborând scara,simţi cum aerul răcoros de martie îi limpezeşte gândurile. Din nefericire, acum cererile preşedintelui deveniră şi mai ciudate în mintea ei.

"NASA a făcut o descoperire de o asemenea importanţă ştiinţifică încât merită fiecare cent cheltuit de americani pe programele spaţiale?"

Rachel îşi imagina că o descoperire de o asemenea anvergură nu se putea baza decât pe un singur lucru — scopul sacru al NASA, şi anume contactul cu viaţa extraterestră. Din păcate, Rachel ştia suficiente lucruri despre acel scop ca să îşi dea seama că era imposibil de atins.

Ca analist de date secrete, Rachel avea de-a face în permanenţă cu întrebări venite din partea prietenilor, legate de presupusele operaţiuni guvernamentale de stabilire de contacte cu extratereştrii. Era copleşită de teoriile prietenilor ei "educaţi" — farfurii zburătoare prăbuşite şi ascunse în buncărele guvernamentale secrete, cadavre de extratereştri păstrate la gheaţă, ba chiar civili nevinovaţi răpiţi şi folosiţi de extratereştri pe post de cobai.

Bineînţeles că totul era o absurditate. Nu existau extratereştri. Nu existau operaţiuni ascunse prin care să se încerce stabilirea unor legături cu ei.

Toată lumea din cadrul serviciilor secrete înţelegea că majoritatea viziunilor şi răpirilor reprezentau, pur şi simplu, produsul unor imaginaţii bogate sau al unor făcături generatoare de bani. Acele probe fotografice ale OZN-urilor care existau cu adevărat se părea că au fost surprinse doar în apropierea aeroporturilor militare americane unde se testau noi modele avansate de aeronave. De exemplu, atunci când compania Lockheed începuse testarea aeriană a unui nou supersonic revoluţionar botezat Stealth Bomber, numărul de apariţii a OZN-urilor din jurul bazei aeriene Edwards a crescut de cincisprezece ori.

— Pari destul de sceptică, îi zise preşedintele, privind-o curios.

Însă ceea ce o uluia pe Rachel era vocea lui. Privi înspre el, neştiind ce să îi răspundă.

— Păi… ezită. Să presupun, domnule, că nu vorbim în acest moment de nave extraterestre sau omuleţi verzi?

Preşedintele păru amuzat:

— Rachel, cred că vei găsi această descoperire mult mai interesantă decât science-fiction-ul.

Rachel se simţi uşurată când auzi că NASA nu ajunsese la un asemenea hal de disperare, încât să încerce să îi servească preşedintelui poveşti cu extratereştri. Cu toate acestea, comentariul lui avea darul de a adânci misterul.

— Ei bine, zise ea, orice ar fi descoperit NASA, trebuie să spun că momentul este unul extrem de bine ales.

Herney se opri pe scară:

— Bine ales? Cum adică?

"Cum adică?" Rachel se opri şi ea:

— Domnule preşedinte, NASA este acum angajată într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi justifica existenţa, iar dumneavoastră sunteţi permanent atacat pentru că îi alocaţi mereu fonduri. O descoperire NASA majoră în acest moment ar însemna o adevărată mană cerească, atât pentru NASA, cât şi pentru campania dumneavoastră electorală. Criticii dumneavoastră vor socoti, evident, că momentul ales este extrem de suspect.

— Aşadar… mă socoteşti un mincinos sau un prost?

Rachel simţi un nod în gât:

— N-am intenţionat să vă jignesc, domnule. Doar că…

— Stai liniştită.

Pe buzele lui Herney înflori un zâmbet firav, în vreme ce începu să coboare iar scările:

— Când directorul administrativ al NASA mi-a povestit prima dată despre descoperire, am respins-o şi am catalogat-o ca fiind absurdă. L-am acuzat că pune la cale cea mai transparentă farsă politică din istorie.