Dan Brown - Conspiraţia

Rolul jucat de senatorul Sexton în faţa camerelor de luat vederi fusese atât de convingător, încât aproape nici Gabrielle nu mai ştia sigur dacă într-adevăr se culcase cu el sau nu. Văzând însă cât de uşor putea minţi el, Gabrielle îşi dăduse repede seama că senatorul Sexton era cu adevărat un om periculos.

În ultima vreme, chiar dacă era convinsă că ajunsese să sprijine cel mai puternic cal din cursa prezidenţială, Gabrielle începuse să se întrebe dacă îl sprijinea şi pe cel mai bun. Alucra în apropierea lui Sexton însemnase o experienţă dură — asemănătoare cu experienţa pe care ar fi încercat-o un copil care ar fi văzut ce înseamnă viaţa dincolo de studiourile Hollywood-ului, unde magia nu mai era ceea ce pretindea a fi.

Deşi credinţa lui Gabrielle în politica lui Sexton rămăsese intactă, femeia începea să aibă serioase dubii în privinţa persoanei în sine.

— Ceea ce îţi voi spune acum, Rachel, îi zise preşedintele, este clasificat ca "UMBRA". Este cu mult dincolo de nivelul tău de securitate.

Rachel simţi că se sufocă între pereţii fuzelajului. Preşedintele o adusese cu avionul până în insula Wallops, o invitase la bordul acestuia, îi turnase cafea, îi spusese cu francheţe că avea de gând să o folosească drept capital politic împotriva tatălui ei şi acum o anunţa că are de gând să îi ofere ilegal informaţii secrete. Oricât de afabil părea Zach Herney la suprafaţă, Rachel Sexton tocmai învăţase o lecţie importantă despre el: omul prelua controlul cu rapiditate.

— Cu două săptămâni în urmă, continuă preşedintele, uitându-se drept în ochii ei, NASA a făcut o descoperire.

Vorbele rămaseră suspendate o clipă în aer înainte ca Rachel să le poată pricepe. "O descoperire NASA?" Ultimele rapoarte de informaţii nu indicau nimic neobişnuit legat de agenţia spaţială. Bineînţeles însă că în zilele noastre o "descoperire NASA" însemna, de obicei, faptul că agenţia conştientizase că subevaluase cheltuielile unui proiect nou.

— Înainte de a continua această discuţie, reluă preşedintele, aş vrea să aflu dacă împărtăşeşti cinismul tatălui tău legat de explorarea spaţiului.

Rachel refuză să comenteze:

— Sper că nu m-aţi chemat aici ca să îmi cereţi să controlez ieşirile tatălui meu contra NASA.

Preşedintele râse:

— La naiba, nu. Am stat pe lângă Senat destul de mult ca să aflu că nimeni nu îl poate controla pe Sedgewick Sexton.

— Tata e un oportunist, domnule. Aşa sunt cei mai mulţi politicieni de succes. Din nefericire, NASA s-a transformat singură într-o astfel de ţintă.

Recentul şir de erori ale NASA devenise atât de nesuportat, încât lumea nu putea decât să râdă sau să plângă — sateliţi care se dezintegrau pe orbită, sonde spaţiale care nu mai trimiteau nici un semnal acasă, Staţia Spaţială Internaţională al cărei buget se umflase de zece ori, determinând statele membre să dea bir cu fugiţii ca şoarecii de pe un vas care tocmai se scufundă. Se pierduseră miliarde de dolari, iar senatorul Sexton profita la maximum din asta conducând valul de proteste — un val care părea predestinat a-l purta drept spre adresa 1 600 Pennsylvania Avenue. 3

— Recunosc că NASA s-a transformat într-un dezastru în ultima vreme, zise preşedintele. Oriunde m-aş uita în agenţie, nu văd decât un nou motiv de a tăia fonduri.

Rachel întrezări o oportunitate pentru ea şi profită imediat:

— Şi totuşi, domnule, n-am citit chiar săptămâna trecută că tocmai i-aţi păsuit oferindu-le alte trei milioane din fonduri de urgenţă pentru a-i menţine pe linia de plutire?

Preşedintele chicoti:

— Tatăl tău a fost extrem de mulţumit de asta, nu?

— Ca şi cum i-aţi fi oferit securea călăului.

— L-ai auzit la Nightime? "Zach Herney este un dependent de spaţiu, iar plătitorii de taxe îi finanţează viciul."

— Dar dumneavoastră nu faceţi decât să-i daţi dreptate, domnule.

Herney încuviinţă:

— Nu fac un secret din faptul că sunt un fan al NASA. Am fost dintotdeauna. Am fost un copil al cursei spaţiale — Sputnik, John Glenn, Apollo 11 - şi n-am ezitat niciodată să îmi exprim admiraţia şi mândria pentru programele noastre spaţiale. Pentru mine, bărbaţii şi femeile din NASA reprezintă pionierii istoriei moderne. Ei încearcă imposibilul, acceptă eşecurile, după care se întorc la planşa de proiectare, în vreme ce noi, restul, stăm pe margine şi îi criticăm.

Rachel rămase tăcută, simţind, dincolo de calmul pe care îl afişa preşedintele, furia dezlănţuită contra nesfârşitei retorici anti-NASA a tatălui ei. Rachel se trezi întrebându-se ce mama naibii descoperise NASA. Preşedintelui îi plăcea la nebunie să întârzie momentul dezvăluirii.

— Astăzi, zise Herney, din ce în ce mai pătimaş, am de gând să modific în totalitate opinia ta despre NASA.

Rachel îl privi nesigură:

— Aveţi deja votul meu, domnule! Poate că ar fi mai bine să vă concentraţi asupra restului ţării.

— Asta şi intenţionez.

Herney mai sorbi o gură de cafea şi îi zâmbi:

— Şi o să te rog pe tine să mă ajuţi.

Făcu o pauză, după care se aplecă spre ea:

— Într-un mod cu totul neobişnuit.

Rachel simţea acum cum Zach Herney îi scrutează fiecare mişcare, ca un vânător care evalua dacă prada are de gând să fugă sau rămâne să lupte. Din nefericire, Rachel nu întrezărea vreo portiţa de salvare.

— Presupun, continuă preşedintele, reumplând ceştile de cafea, că ai idee despre un proiect NASA numit EOS?

Rachel dădu din cap:

— Earth Observation System. 4 Cred că tatăl meu a menţionat despre EOS o dată sau de două ori.

Tentativă nereuşită de sarcasm îl făcu pe preşedinte să se încrunte. Adevărul era că tatăl lui Rachel adusese vorba despre Sistemul de Observare a Pământului ori de câte ori avusese ocazia. Era unul dintre cele mai riscante, dar şi mai controversate proiecte de la NASA — o constelaţie de cinci sateliţi proiectaţi să privească din spaţiu şi să analizeze mediul planetar: micşorarea stratului de ozon, topirea calotelor polare, încălzirea globală, defrişarea pădurilor. Intenţia era de a le furniza ecologiştilor date şi informaţii cum nu mai existaseră până atunci, astfel încât aceştia să poată întocmi planuri mai exacte şi mai detaliate pentru viitorul planetei.

Din păcate, proiectul EOS fusese sortit eşecului. Ca atâtea alte proiecte NASA din ultima vreme, fusese marcat, încă din start, de depăşirea bugetului. Iar Zach Herney fusese mereu cel învinuit. Se folosise de lobby-ul ecologiştilor pentru a trece proiectul în valoare de 1,4 miliarde de dolari prin Congres. Însă, în loc să furnizeze preconizatele contribuţii la cunoaşterea planetei, EOS se transformase cu repeziciune într-un coşmar costisitor, cu lansări eşuate, probleme de funcţionare a calculatoarelor şi conferinţe de presă NASA cât se poate de sumbre.

Singurul chip zâmbitor din ultima vreme fusese cel al senatorului Sexton, care le reamintea cu obstinaţie alegătorilor câţi bani din taxele lor cheltuise preşedintele pe EOS şi cât de nesemnificative fuseseră profiturile.

Preşedintele îşi puse un cub de zahăr în ceaşca de cafea:

— Oricât de surprinzător ar părea, descoperirea NASA la care mă refer a fost făcută chiar de EOS.

Acum Rachel se simţea pierdută. Cu siguranţă că NASA ar fi anunţat un succes al EOS de dată recentă, nu? Tatăl ei crucificase EOS în mass-media, iar agenţia spaţială ar fi avut nevoie ca de aer de orice veşti bune.