Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

De pildă, misteriosul Bernhard continua să nu-şi trădeze în nici un fel prezenţa. Nici unul din firele pe care le aveau acuma în mână nu duceau la acest enigmatic personaj.

Pe de altă parte, Mica juca mai departe teatru. Parcă nu ea i-ar fi pus, la plecare, microfilmul în geamantan, parcă nu ea l-ar fi şterpelit pe celălalt, acela pe care îl ascunsese Ohlson atunci când, pentru a doua oară, îl întâlnise în tren.

Mica intrase în posesia microfilmului, mai precis a copiei de pe care specialiştii făcuseră un nou negativ, într-un mod foarte simplu. Nu în ziua următoare aceleia când se înapoiase Ducu - şi nu atunci, fiindcă, în ajun, el o anunţase că o rudă "săracă" va veni să-i cureţe parchetul şi să-i deretice - ci abia a doua zi Mica pătrunse în garsonieră, cu o cheie falsă, confecţionată în lipsa lui, şi sfeterisi microfilmul. (Ducu îi cârpise minciuna cu "ruda săracă" dinadins, ca nu cumva ei să-i vină în minte să caute microfilmul tocmai în timpul când acesta se afla la specialişti).

Dacă a fost uşor pentru lucrătorii din grupa operativă să afle în ce fel procedase ea ca să intre în posesia microfilmului, în schimb, le-a fost imposibil să descopere ce destinaţie i-a dat acestuia după aceea. De acasă Mica nu pleca decât ca să-l întâlnească pe Ducu, iar pe ea nimeni nu venea s-o caute. Se scurseră aşa o zi, două, cinci. Se mai afla oare filmul în posesia ei? În acest caz, însemna că aştepta pe cineva ca să i-l predea. Dar oare de ce acela întârzia să se arate? Sau, poate, îl developase singură, acasă? O asemenea presupunere părea exclusă din mai multe motive. În primul rând, fiindcă o asemenea operaţie era mult prea importantă ca ea să fie încredinţată cuiva care, după părerea lui Ducu, nu putea să aibă în reţea decât un rol de mai mică importanţă. (În favoarea acestui argument pleda şi faptul că microfilmul pe care el îl transportase peste graniţă fusese lucrat de altcineva, rolul Micăi mărginindu-se doar în a-l introduce în ascunzătoare). În al doilea rând, acasă la Mica nu exista nici măcar un rudiment de laborator.

- Ce crezi, bătrâne, că a făcut păpuşica ta cu microfilmul?

- Nu ştiu!

- Nu cumva l-a plasat mai departe, fără ca noi să prindem de veste?

- Ştii bine că aşa ceva nu s-a întâmplat.

- Atunci ce naiba are de gând? Că doar nu l-a şterpelit ca să facă din el amuletă.

- Exclus!

- Da, exclus. Fiindcă instrucţiunile pe care i le-a trimis, prin mine, Şuncărică, sunt adresate rezidentului , şi nu ei.

- După toate probabilităţile, microfilmul e tot la ea. De ce însă nu-l dă mai departe? A descoperit că are coadă? Nu cred. Nu are ordin să-l ducă şi aşteaptă să vină cineva după el? Asta ar fi o explicaţie. Dar mă întreb: Racolarea mea prezintă pentru ei o importanţă deosebită?

- Cum să nu, bătrâne! Dacă nu puneau bază pe tine, nu cheltuia Şuncărică bani cu "filmuleţul" lui.

- Au ei posibilităţi de comunicare mult mai eficace decât aceea pe care au stabilit-o prin mine?

- Au pe naiba! De când ai plecat, n-au mai ieşit o dată în eter.

- Atunci de ce nu se grăbeşte rezidentul să ia cunoştinţă de instrucţiunile din stilou transmise "prin mine" de Şuncărică? Ştie sau nu ştie rezidentul că m-am întors?

- Deşi "Informaţia" a avut neruşinarea să nu anunţe înapoierea ta în ţară, presupun totuşi că rezidentul a luat cunoştinţă de acest eveniment.

- Atunci de ce nu se grăbeşte să afle ce dispoziţii îi transmite Şuncărică?

- Văd că am ajuns de unde am plecat, bătrâne.

- Păi, da! Dacă el nu se grăbeşte, atunci te întreb: de ce s-a grăbit Mica să pună mâna pe microfilm? Şi apoi, de ce era nevoie să potrivească o cheie. Dacă nu chiar din prima sau a doua zi, dar în următoarele zile putea găsi uşor un pretext ca să rămână singură în casă câteva minute. Că doar mai mult nu-i trebuia. De pildă, putea să-mi spună: Du-te şi cumpără ceva de mâncare, că mi s-a făcut tare foame. Cât timp aş fi lipsit, putea să opereze.

- Clar, bătrâne!

- Ce-i clar?

- E clar unde baţi.

- Adică.

- Vrei să spui că a avut motive speciale să pună mâna urgent pe microfilm. E o chestie, bătrâne.

- Adică, ce chestie, mă sugarule?

- S-a grăbit să pună mâna pe microfilm, ca să nu i-o ia altul înainte. Dacă se dovedeşte că ai avut dreptate, gata: jos pălăria!

- Mergem mai departe?

- Mergem!

- Ştie Mica sau nu ştie că am fost racolat?

- Ba bine că nu!

- Atunci de ce o face pe îndrăgostita, de ce se poartă ca şi când habar nu ar avea că acum sunt şi eu unul dintre "ai lor"? Înainte rolul pe care îl juca îşi avea explicaţia. Dar acuma?

- Poate că aşteaptă ca să-ţi dai tu mai întâi drumul la gură.

- Nu se poate, băiete. Fiindcă eu nu am de unde să ştiu rolul pe care ea l-a jucat. Mi-a spus mie ceva Şuncărică despre ea, sau despre altcineva? Nu, mi-a spus. Şi atunci, de unde "să ştiu" eu? Pricepi?

- Pricep. Pe de altă parte, nu ţine nici dacă, din proprie iniţiativă, i-ai povesti ce ţi s-a întâmplat în străinătate. Nu ţine, din punct de vedere psihologic.

- Da, nu ţine. S-ar întreba imediat - şi pe bună dreptate - de ce mă dau legat ei, de mâini şi de picioare, destăinuindu-i un asemenea secret. Nu mi-e nici măcar iubită.

- Va să zică, bătrâne, pe de o parte, şterpeleşte microfilmul, ca s-o ia altuia înainte, iar pe de alta, se preface ca şi când habar n-ar avea că tu ai fost recrutat în străinătate. Ciudat, tare ciudat, bunicule.

- ...Şi nu este singura ciudăţenie. Am fost, mai adineauri, amândoi de acord că nu se poate ca rezidentul să nu fi aflat că m-am întors. Dar dumnealui nu se grăbeşte să ia cunoştinţă de instrucţiunile trimise de Şuncărică. Nici de cele ascunse în stilou şi nici de celelalte - cele suplimentare - camuflate de Johan Ohlson în încuietoarea geamantanului. Mai mult, dacă ţinem seama de recomandările pe care i le face Şuncărică, ar fi trebuit să ia imediat legătura cu mine. Şi cu toate acestea, stă deoparte. De ce? Este şi aceasta o altă... ciudăţenie, cum spuneai tu. Ciudăţeniile astea ne încurcă. În instrucţiunile din stilou, Şuncărică recomandă rezidentului să treacă la acţiune. Dar până nu ia cunoştinţă de aceste instrucţiuni, necunoscând ordinul, va sta, ca şi până acuma, cuminte. Şi noi nu-l putem grăbi, fiindcă, de fapt, noi încă nu ştim despre ce fel de acţiune este vorba.

- Hotărât, nu ştim!

Ducu se lovi cu palma peste frunte de se auzi până în camera cealaltă, unde mătuşa Sabina cosea nişte nasturi.

- Fiule, mi-a venit o idee pentru care va trebui să-ţi scoţi pălăria.

- Dacă merită, mi-o scot, ce mai!

- Băiete, am presupus noi că Mica s-a grăbit să pună mâna pe microfilm, ca s-o ia altuia înainte?

- Am presupus. Şi?

- Dar dacă acela vine să caute microfilmul şi nu-l găseşte?

- Bătrâne, am prins mişcarea. Dacă vine, trebuie să-l găsească. Este?

- Trebuie.

- Gata, bătrâne! Am scos pălăria.

În următoarele douăzeci şi patru de ore se întâmplară unele evenimente care îl făcură pe Ducu să spere că deznodământul mult nu avea să mai întârzie. Întorcându-se "acasă", la cea de-a două casă - garsoniera - observă că, în lipsa sa, cineva mai fusese pe acolo.

"Te pomeneşti că au venit după microfilm", îşi spuse grăbindu-se să-l caute sub încuietoarea geamantanului.

La cererea sa, specialiştii pregătiseră un alt microfilm, identic primului. Şi, într-adevăr, nu se înşela. În ascunzătoarea de sub încuietoarea geamantanului nu mai găsi acest al doilea microfilm. Dispăruse. Cineva, care ştia unde trebuie să-l caute, venise în lipsa sa şi îl şterpelise. Acuma era clar. Era clar de ce Mica se grăbise să şterpelească originalul. Fiindcă fusese informată că şi altcineva va veni să-l caute. Desigur, acuma era important de ştiut, cui fusese iniţial destinat microfilmul: Micăi sau celuilalt? După toate probabilităţile, nu Micăi. Dar atunci de ce şi-l însuşise Mica? Microfilmul destinat lui Şuncărică ajunsese în valiza lui, prin intermediul Micăi. Asta era clar. De ce nu însă şi răspunsul acestuia către rezident ? De ce rezidentul , prin alt intermediar, îşi însuşise microfilmul şi de ce Mica se grăbise să i-o ia înainte? Sau poate că lucrurile nu se întâmplaseră aşa? Poate că Mica sfeterisise microfilmul tot pentru rezident ? Dar atunci cine era celălalt care, după Mica, venise să-l ia, şi de unde cunoştea ascunzătoarea din geamantan? Această a doua explicaţie i se părea mai puţin probabilă. Şi i se părea mai puţin probabilă, fiindcă altcineva, din afara reţelei, nu avea cum să cunoască ascunzătoarea microfilmului. Dar dacă excludea a asemenea eventualitate, se putea deduce că Mica începuse sa lucreze în ultimul timp pe cont propriu? Exclus nu era. Totuşi, n-o vedea în stare să meargă pe propriile ei picioare. Era o foarte bună actriţă, era inteligentă, dar nu în suficientă măsură pentru o asemenea treabă dificilă.