Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

- De ce? Din mai multe motive. Nu voi aminti decât două. Primul: fiindcă, atunci când porneşti să cauţi, să zicem, caolin, dacă, din întâmplare, descoperi platină, nu-i întorci spatele întrucât, sarcina ta este să descoperi caolin. Al doilea: geologii din echipă, în frunte cu găgăuţul lor de şef, desigur că nu se aflau la prima lor ieşire pe teren. Ei bine, ziua, în timpul lucrului, dar mai ales seara, în tabără, stând la o şuetă, o spioană abilă, aşa cum zici că a fost Catina, câte informaţii preţioase nu poate căpăta dacă se pricepe să tragă oamenii de limbă. Este?

- Este!

- Va să zică, am răspuns bine şi la această întrebare.

- Stai că n-am terminat. Deci, concluzia aceasta ar fi: că ea, Catina, avea interes să participe la expediţie.

- Şi încă ce interes!

- Bun! Să mergem acuma mai departe: Crezi că ea s-a înhămat la treaba aceasta fără să aibă aprobarea aceluia de care ea asculta? Să zicem, a rezidentului, dacă o fi existând vreunul?

- Desigur că nu!

- În timp ce se afla cu geologii a primit o telegramă?

- A primit!

- Prin care era poftită la nunta unei verişoare?

- Exact. Adică o telegramă prin care, de fapt, i se ordona să-i părăsească pe geologi.

- Trebuie oare să înţelegem că era desărcinată de o misiune ca să i se încredinţeze alta, mai importantă?

- După toate probabilităţile, da!

- Putea da o asemenea dispoziţie altcineva decât şeful ei?

- Nu! E clar.

- Asta înseamnă că telegrama primită pe când se afla în tabăra geologilor de acesta a fost expediată.

- Nu neapărat! Telegrama putea fi trimisă de altcineva, din dispoziţia rezidentului.

- Dar atunci cum rămâne cu cealaltă telegramă?

- Aceea trimisă pe adresa gazdei de la Galaţi?

- Aceea!

Bogdan iarăşi îşi trosni degetele.

- Ei, da! recunoscu el. Încep să se cam încurce lucrurile. Şeful ei ar fi trebuit să ştie nu numai că ea lipseşte din oraş, dar că, între timp, nu se mai afla nici în tabăra de la Vizantea. Doar dacă...

- Ce te-ai oprit? Doar dacă, ce? insistă Ducu.

- Doar dacă cea de-a doua telegramă a fost expediată de către altcineva, şi nu de şeful ei.

- De ce crezi că a doua telegramă n-a fost expediată de şeful ei, şi de ce nu prima? Textul acestei telegrame e mai mult decât elocvent: mi-ai transmis o informaţie care numai în parte este exactă. Verifică încă o dată ce-i cu Ciupercă. Sună aceasta ca un ordin?

- Sună!

- Şi nu crezi că de vreme ce tocmai în această telegramă corespondentul Catinei foloseşte cifrul - a cărui cheie ai descoperit-o în piesa de şah - este tocmai acela de care ea asculta?

- Dar în acest caz cine i-a telegrafiat prima dată?

- Va să zică, ne întoarcem de unde am plecat. Să fie oare un cerc vicios? Eu cred că nu.

- Ai găsit explicaţia, Ducule?

- Ţi-am spus că nu. Dar ne-am înţeles, mi se pare, că eu sunt acela care pune întrebări.

- Poftim! Pune-le!

- Ei bine, ia să-mi răspunzi! Acuma, tot crezi că ambele telegrame au fost scrise de una şi aceeaşi persoană?

- Nu!

- ...Şi cine crezi că e şeful? Acel care a trimis prima sau acela care a trimis a doua telegramă?

- M-aş asocia părerii tale că cel care a trimis-o pe a doua.

- Bun! Dar dacă aşa se prezintă lucrurile, nu înseamnă că rezidentul, şeful ei, habar nu a avut că ea plecase cu geologii?

- Cam asta s-ar deduce. Altfel i-ar fi expediat telegrama în tabără.

- În acest caz ce motive trebuie să fi avut să plece cu geologii?

- Poate o iniţiativă personală.

- De ce nu l-a anunţat pe acela de la care primeşte ordin?

- Ştiu eu! Să zicem că nu a apucat s-o facă. Să zicem că ocazia i s-a ivit pe neaşteptate şi, dându-şi seama că-i picase o adevărată pleaşcă, n-a vrut să piardă eventual ocazia, aşteptând aprobarea rezidentului.

- Să zicem că a fost o iniţiativă personală. Să zicem că a avut de gând să anunţe mai sus ceva mai târziu şi că, din anumite motive, nu apucase s-o facă. Dar eu te întreb: Cum se explică, Bogdane, că n-a avut timp să-l anunţe pe rezident, dar, în schimb, şi-a găsit timp să vestească pe altcineva?

- Te referi la acela care i-a trimis prima telegramă?

- La el.

- Poate că a fost la mijloc vreo complicaţie sufletistă.

- Complicaţii "sufletiste"? Ia mai slăbeşte-mă, fiule!

- Atunci?

- Iarăşi pui întrebări. Întrebările - ne-am înţeles - eu le pun. Tu n-ai dreptul decât să răspunzi. Deci, te întreb: Ce părere ai tu de iniţiativa Catinei? Adică, de a da curs invitaţiei găgăuţului de geolog?

- Ştiu la ce te gândeşti. Că a acceptat propunerea geologului fiindcă a primit ordin. Dar nu de la acela de la care primea ordine în mod obişnuit.

- În cazul acesta, revin la întrebarea de mai înainte: Cine i-a trimis prima telegramă care, după toate probabilităţile, era tot un ordin? Ordinul de a părăsi tabăra geologilor?

- Acela care îi ceruse să primească propunerea geologului şef Dobre.

- Şi în cazul acesta cine a asasinat-o?

Bogdan din nou îşi trosni degetele.

- Cine? Rezidentul personal sau printr-un complice.

- Şi de ce?

- Fiindcă, între timp, a descoperit că agenta lui, Catina, lucrează pe două fronturi. Pentru el şi pentru altcineva, direct interesat în expediţia geologilor.

- Imposibil, Bogdane!

- De ce?

- Fiindcă atunci când a fost expediată cea de-a doua telegramă Catina deja fusese lichidată. E absurd să credem că acela care a lichidat-o direct sau prin intermediar i-a trimis acasă o telegramă, şi încă una cifrată. De vreme ce o omorâse, putea să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu telegrama avea să ajungă în mâinile noastre. Nu ţine, băieţaş, nu ţine, vorba ta.

- Să mă ia dracu', Ducule, dacă n-a început să mă doară capul. Nu înţeleg şi pace de ce a fost suprimată Catina.

- Păi vezi? Ţi-am spus de la început că dacă am şti de ce a fost lichidată, nu ar mai fi nevoie să căutăm acul în carul cu fân. L-am găsi, în cel mai rău caz, într-o traistă. Şi, poate, cu această ocazie am ajunge să găsim răspuns şi la cealaltă întrebare, esenţială: Ce urmăresc, de fapt, celelalte lepădături, atât acelea pe care le cunoaştem cât, mai ales, acelea despre care încă nu ştim nimic. De pildă, Champignon, Bernhard.

- Ai dreptate. E mai logic să presupunem că toate firele sunt ţinute de una şi aceeaşi persoană. Dar, în acest caz, măi Ducule, cum dracu' aflăm de ce a fost ucisă Catina?

- Cum? Inductiv, băiatule, nu deductiv. Doar tu ai spus că va trebui să începem prin a căuta acul în cărui cu fân.

- În regulă, atunci. Să-i căutăm. În altă ordine de idei, nu mi-ai spus, bătrâne, cum merge amorul tău cu vampa.

- Merge!.. Merge!.. Merge ca pe roate.

CAPITOLUL IX

- Îţi scoţi, mă, pălăria?

- Gata, bătrâne, mi-o scot. Dar bine, diavole, de ce nu mi-ai spus de la început?

- Tu ştii cum sunt eu. Întâi cumpăr şi apoi vând.

- Şi cum a fost?

- Totul datorită Micăi. Zău că merită o masă la Capsa.

- Haide, dă-i drumul. Nu mă mai fierbe în zeama mea.

- Închipuie-ţi, Mica a încercat să mă verifice.

- Cum, adică?

- A vrut să verifice dacă, într-adevăr, lucrez la Externe.

- Ei, şi cum a încercat să te verifice?

- M-a căutat la minister, la numărul pe care i l-am dat. Şi când i s-a răspuns "un moment", a închis. Dar să vezi, nu s-a mulţumit numai cu atât. Alaltăieri, dumneaei se postează pe bulevardul 6 Martie, peste drum de clădirea Ministerului, cam cu vreo douăzeci de minute înainte de ora când funcţionarii lasă lucrul. Oprişan şi-a dat imediat seama ce caută acolo şi mi-a telefonat. Ce a urmat după aceea e uşor de înţeles.