Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

Țiganca: Cuconiță, nu mă pot scoborî făr’ de scară.

Chirița: Scară?… ți-oi da eu la scară, coțofană… deschide-ți aripile și sai la pământ… da doar mi-i strica cutia… c-atâta-ți trebuie.

Țiganca (sărind) : Valeu!… că mi-am scrântit piciorul! valeu!

(Sărind, scapă cutia, care se strică.)

Chirița: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!… Of! săracan de mine! că-mi vine să țip și să ieu câmpii!… Mult oi să mai stau în drum? (Aleargă la oblon și lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit șireturile de la rochie!… Aristițo, Calipsițo, dați-vă gios și voi, doar ne-om distroieni mai degrabă… ia așa… frumos… încet, să nu lunecați.

(Aristița și Calipsița se cobor, Guliță vrea și el să iasă, dar Chirița îl oprește.)

Guliță (cepeleag și alintat) : Să mă cobor și eu cu țâțacele?

Chirița: Ba nu, Gulița mamei… nu, drăguță; mata șezi în trăsură ca să nu răcești.

Guguliță: E!… neneacă, vreau să mă cobor… na…

Chirița: Ba nu, suflete… dacă mă iubești… șezi mătăluță locului, puiule, și te învălește cu contășu băbacăi.

Guliță: Ei, m-am săturat de contăș; vreau să mă dau pe gheață…

Chirița: Ba… să nu faci poznă, Gulița neneacăi, c-apoi s-a mânia neneaca și nu ți-a mai cumpăra minavet… știi mata… minavetu care ți l-am făgăduit…

Guguliță: Așa! de trei ani de când mă porți cu făgăduința…

Chirița (sărutându-l) : Gulița mamei!… că nostim ești… nu fi de diochi… (Închide oblonul și zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacșiș bun… câte un fifirig de om… (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii?

Feciorul: Or fi fugit!… cine știe?… la vro crâșmă poate… (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii!

Chirița: O fugit și m-o lăsat lată în mijlocul drumului!… bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce șăptezeci de năbădăici?… Kirie eleison! (Vine iute în fața publicului.) Mă rog, cine ține poștele?… cine-i otcupcicul ghipcanilor?… să deie ochi cu mine, dacă-l ține curăua… să-i zic două vorbe… da vorbe!… să le pomenească cât o trăi… știi?… cole… engolpion de anul nou 1844.

Chirița (alergând în fund) : Poftim poște!… dacă nu merg caii, fug surugiii!… Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!… Auzi!… carnacsî, că lunecușu-i!… Valeu!… (Se aude căzând pe gheață.)

Aristița, CALIPSIȚA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheață!…

(Aleargă amândouă după Chirița și se aud picând și țipând în culise: “Valeu!… Valeu!…”)

Feciorul (căutând în dreapta) : Haita… buf… na, c-o căzut și duducile… Ha, ha, ha… una peste alta…

(În vremea aceasta Guliță se coboară furiș din trăsură și începe a se da pe gheață.)

Guguliță: Uța… a… a… Bine-i de dat de-a săniușul… Uța… a… a… Neneaca s-a dus… bine-mi pare!

Țiganca (ghemuită în cergă lângă coada trăsurii) : Da astâmpără-te, cuconașule, că-i cădea jos și ți-i sparge capu.

Guguliță: Taci, coțofană… nu cârâi.

Țiganca: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuși.

Guguliță: Taci, îți zic, c-apoi știi… (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine.

Feciorul: Ce să fac?… că doar n-am zece capete de stricat…

Guguliță (mânios) : D-apoi dacă-ți poruncesc eu?… nu vrei?… Ei las’ măi bade, că te-oi drege eu.

Feciorul (în parte) : Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule.

Guguliță: Uța… a… las’ că te-oi spune eu și bunicăi, și mătușicăi, și băbacăi, și neneacăi… Uța… a… (Se aude dincolo de barieră un sunet de zurgălăi și un glas de jidov strigând: “Vio, vio.”)

Feciorul (lângă oblon), Țiganca (lângă coada trăsurii), Guliță (dându-se de-a săniușul pe dinaintea ei), Bondici, Pungescu, un neamț cu orgă și slujitorul

Bondici (la barieră) : Mă! cel cu trăsura… fă înainte… Ce-ai închis șoseaua?

Feciorul (căutând în stânga) : Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am troienit?

Bondici: Ce-mi pasă mie?… dă-te-n lături că n-am să șez aici toată noaptea pentru hatârul tău.

Feciorul: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit?

Pungescu (asemene la barieră) : Înhamă-te pe tine și trage zdreavăn pănă ce-i ieși din zăpadă.

Feciorul: Ba-ți pune pofta-n cui.

Pungescu: Hait! o pățirăm de la roate… Ei, ce facem acum?

Bondici: Hai să lăsăm harabagiul și să ne suim într-o sanie de birjă.

Pungescu: Fie ș-așa… hait… vină și tu, neamțule, cu noi.

Neamțul: No gut… maine heren.

(Bondici, Pungescu și Neamțul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi oprește.)

Slujitorul: Cum îi numele d-voastră, domnilor?

Bondici: D-lui îi spătarul Hațmațuchi, și eu aga Crastavețovici: amândoi cu șezutul și cu avutul în Focșani… Cât pentru d-lui neamțul, îi vestitul baron fon Șonțberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniții și jos-iscăliții: spătarul Hațmațuchi, i aga Crastavețovici, i baron fon Șoacățenberg. (Se închină și vine în fața scenei.) Zi cruce-ajută și dă înainte la catastih dacă poți, cenușerule.

(Slujitorul rămâne încremenit și șuieră de mirare. Neamțul începe a cânta din orgă și se trage în fund lângă trăsură, Bondici și Pungescu vin în fața scenei.)

Pungescu: Ha, ha, ha!… repede mi-l luași pe bietul dorobanț, nene…