Vasile Alecsandri - Harță Răzășul

Harță Răzășul

Bursuflescu

Lunceanu, primar

Tarsița Garofeasca, văduvă

Măriuca, tînără țărancă

Un Lacheu

(Scena se petrece la moșia Bursufleni.)

(Teatrul reprezintă o livadă, cu casa boierească în fund printre copaci. În stînga actorului, un gard cu o portiță. În dreapta, o laiță sub un copac.)

Bursuflescu (în halat și cu fes cusut pe cap) : Plăcut e de a fi proprietar pe o moșie cumpărată ieftin, după împărțeala pămînturilor!… Nu te mai îngrijești de legea rurală și, dacă natura te-a înzăstrat cu darul poeziei, poți în toată liniștea să te hîrjonești cu muzele… Iaca eu, de pildă, Anastasi Bursuflescu, m-am născut poet și cred că m-ați cetit și chiar admirat ades în calendare… Am făcut multe ode la Anul Nou, cîteva cîntice de amor și un șir de satire pipărate în contra guvernului… Acum m-am retras la moșia mea, la Bursufleni, ca să respir aerul cîmpiei, să visez să mă alint și să-mi caut amorul… (În taină.) Căci sînt înamorat de vecina mea, d-na Tarsița Garofeasca, o văduvă nurlie, care a binevoit a primi ca să-și schimbe numele grădinăresc de Garofească în acel armonios de Bursuflească… O aștept chiar azi de dimineață să vie ca să ne cununăm aici, în castelul meu, și am dat de știre primarului, domnului Lunceanu, ca să-și aducă registrul și să ne unească după legea cea nouă… Ba încă l-am mai poftit ca, odată cu registrul, să aducă și pe Tarsița de la moșia ei… Ah! ce zi fericită pentru mine! am să cunosc în fine deliciurile căsătoriei… Trebuie însă ca să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie improvizată ad-hoc… Ian să cerc.

(Se primblă pe scenă inspirat și declamă:)

Așteptînd a mea mireasă cu-o nespusă nerăbdare, Simt că sîngele meu ferbe, că pe frunte mă fac roș… Inima me bate… bate ca… ciocanul… pe-o… căldare, Și că-n ea răsună, cîntă un glas dulce de… cucoș!

(Se aude un cîntat de cucoș peste gard.)

Tronc! iar mi-a spăriet muza, cucoșul dracului!… În toate zilele îmi turbură visurile cu țipetul lui răgușit, parcă l-ar pune înadins Harță Răzășul, vecinul meu, ca să cucurigească, tocmai cînd vreu să pun mîna pe o rimă. (Cătră public.) Cică hreanul are la rădăcină un verme care îl roade, eu am pe un răzăș! pe jupînul Harță… (Arătînd în stînga.) Iată casa lui, cole… numai gardul ne desparte… sîntem vecini! (Cu amar.) Cunosc eu multe vecinătăți supărătoare, d-apoi ca asta a me nu se află alta mai nesuferită.

(Se aude din dosul gardului Harfă cîntînd.)

Ian auziți-l… Nu pot trăi liniștit de răul lui; cînd îi sar cînii peste gard, de-mi mănîncă păsările; cînd mojicul își întinde rufele cele strențeroase pe spini, sub ochii mei; cînd își scapă vaca în grădina mea… Ce să mai spun?… I-am propus să-mi vîndă răzășia lui, ca să scap de el… Unde!… mi-a cerut cît dracu pe tatăsău… a simțit, hoțul, că am nevoie de el și mă ține de nas… (Ascultînd.) Nu mai aud nimic… a fi ieșit de acasă… Să-mi urmez poezia. (Declamă:)

Ah! cum să-mi potolesc focul? Ah! spune-mi, ce-o să mă fac?

Cînd amorul fără milă îmi tot zice…

(Se aude după gard glasul lui Harță, strigînd: „Tio, malac!”. Furios.) Malac!… Ei! nu mai e de suferit. (Strigă:) Harță!… Bade Harță…

Bursuflescu, Harță (la portiță)

Harță: Ce poftești, domnule?

Bursuflescu: Știi d-ta pentru ce am scos din pungă 8319 galbeni, 27 lei și cîteva parale și le-am dat pe moșia asta?

Harță: Pentru că ai găsit-o ieftină, domnule.

Bursuflescu: Asta-i una… și alta?

Harță: Alta? Pentru că ai avut poftă să te faci proprietar.

Bursuflescu: Ai gîcit… Însă pricepi ce vra să zică a fi proprietar?

Harță:

Bursuflescu: Pre frumos; însă ai uitat să pomenești de răul cel mai supărător.

Harță: Care?

Bursuflescu: Vecinătatea unui răzăș.

Harță: Cum asta, domnule?

Bursuflescu: Cum, necum, ascultă! Vrei să-mi vinzi răzășia dumitale?

Harță: Locul meu de baștină? unde au trăit și murit părinții mei, Dumnezeu să-i ierte!…

Bursuflescu (în parte) : Iar o să înceapă cu pomelnicul.

Harță: Casă strămoșească unde m-am născut.

Bursuflescu: Ce strămoșească? însuți d-ta ai clădit-o.

Harță: Așa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi… livada răsădită de bietul bunul meu Vasile Harță…

Bursuflescu (în parte) : Toate aceste-s ca să suie prețul… să videți.

Harță: Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia me, de nu poți încăpea de dînsa?

Bursuflescu: Ce mi-a făcut?… Știi ce-i muza?

Harță: Mursa?

Bursuflescu: Avut-ai vreodată inspirațiune în viața d-tale?

Harță: Ba m-a ferit sfîntul… numai o dată am avut friguri.

Bursuflescu: Apoi dar nu ne putem înțelege. Vinzi răzășia?

Harță: Locul meu de baștină, unde au trăit și murit?…

Bursuflescu: O vinzi, ori ba?

Harță: Dacă-ți face poftă numaidecît… fie!

Bursuflescu: Cît cei pe dînsa, prețul cel de pe urmă?

Harță: Cu casă, cu livadă, cu tot?

Bursuflescu: Cu tot, afară de cine ești.

Harță: Îi pămînt mult și bun… numai pe perje prind sume mari de bani.

Bursuflescu (nerăbdător) : Cît ceri? spune azi.

Harță: Știu eu, d-le?… cît te-a lăsa inima… Ian vro cinci mii de lei.

Bursuflescu: Cinci mii? pentru un petic de loc?… Ai nebunit?… mai dăunăzi ai cerut numai trii mii.

Harță: Așa este, dar de atunci legea rurală o scumpit pămînturile.

Bursuflescu: Vrei trii mii?

Harță: Da… unde!

Bursuflescu: Vrei patru?

Harță: Din cinci, nici o lițcaie mai gios.

Bursuflescu: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului un zid nalt cît plopul cela.

Harță: Nu se poate, domnule, că am portiță în gard.