Vasile Alecsandri - Rămășagul

Teodoreanu, particular bogat

Smărăndița, femeia lui

Tinca, vara Smărăndiței

Nicu, tînăr

Madam Franț, guvernantă

Un lacheu

Teatrul reprezintă un salon elegant. Ușă în fund ce duce afară. În stînga, altă ușă, care se deschide in apartamentul Smărăndiței. În dreapta, o a tria ușă ce dă Într-un cabinet. O fereastră, aproape. În mijlocul scenei, o masă rotundă pe care este așezat un servis bogat de ceai, sfeșnice de bronz ș.c.l. Lîngă masă, o canape și două jilțuri.

Teodoreanu, Smărăndița, Tinca (șed împregiurul mesei și beu ceai), Lacheul (stă lîngă ușa din fund)

Teodoreanu (citind o gazetă) : „Și așa, bărbatul a fost înșelat de femeia lui cu atîta ghibăcie, încît el a mărturisit că este biruit”… Iar bărbatul înșelat!… Mă mir ce au scriitorii din ziua de astăzi cu bărbații?… Nu citești un roman… nu vezi o comedie, în care să nu întîlnești un bărbat înșelat și luat în rîs!

Smărăndița (zîmbind) : Știu eu?

Teodoreanu (citind) : Încheiere. „Spiritul femeiesc este alcătuit de trei părți din iad și una din rai… De aceea, un bărbat cu minte trebuie să se păzască de a da nevestei sale pricini de a-l înșela, căci proverbul zice: femeia hotărăște și Satan împlinește”. Ha, ha, ha!… Se vede că autorul acestui articol îi însurat și se teme de vro pacoste căsătorească.

Smărăndița: Socoți?

Teodoreanu: Eu unul, dacă l-aș întîlni, i-aș zice așa: „Domnule, nu tăgăduiesc că femeiele au mare istețime… dar, totodată, sînt încredințat că numai bărbatul cel prost se lasă ca să-l înșele; iar un om cu luare-aminte și cu oarecare ispită… niciodată”.

Smărăndița: Eu, dimpotrivă, i-aș zice: „Domnule, ai toată dreptatea!… femeia poate orișicînd să înșele pe bărbat, fie bărbatul cît de isteț, pentru că orișicare femeie are cîte un drăcușor mititel care o slujește.”

Teodoreanu: Ba, zău? (Cătră Tinca.) Și tu, Tincă, tot așa gîndești, ca vara ta?

Tinca: Eu încă nu-s măritată… nu pot să știu.

Smărăndița: Are dreptate Tinca; dar, lasă să se mărite, și-apoi să vezi de-a cui opinie a fi.

Teodoreanu: Cu cine ai ținea atunci, Tincă?… cu Smărăndița, ori cu mine? Tinca (zîmbind și coborînd ochii) : Cu vară-mea.

Smărăndița (rîzînd) : Nu-ți spuneam eu?

Teodoreanu (rîzînd) : Bravo! frumos!… v-ați pus două împotriva me.

Smărăndița: Pentru că avem dreptate.

Teodoreanu: Vorbă-i?… Ei, cu toate că eu sînt singur… cred că nu mi-ar fi greu să vă biruiesc.

Smărăndița: Cum?

Teodoreanu: Puind orice rămășag îți voi, că, păn-în 24 de ceasuri, nu mă-i putea înșela… măcar că-ți sînt bărbat.

Smărăndița: Nu te juca cu focul.

Teodoreanu: Pe mine m-a ustura, de m-oi frige!… ții rămășagul?

Smărăndița: Ascultă: Miculi a adus un șal negru care-mi place foarte mult…

Teodoreanu: De mă-i înșela ori și prin care chip, mîne să te primbli cu șalul.

Smărăndița: Trimit dar să-l și aducă.

Teodoreanu: Nu te grăbi, că încă nu l-ai cîștigat. (Se scoală.) Cîte ceasuri sînt? opt și jumătate… Îi vreme de bal-masqué… Nu mergi, Smărăndită?

Smărăndița: Nu pot merge că au să-mi vie niște vizite… dar tu, te duci?

Teodoreanu: Mă duc puțin să mă întîlnesc cu un prietin. (Cătră fecior.) Gheorghe!… zi vezeteului să tragă la scară.

(Lacheul iesă.)

Smărăndița: Ai să întîrzii mult, Teodorene?

Teodoreanu: Vro două ceasuri… mai mult nu. (își ie pălăria.)

Smărăndița: Nu uita să treci pe la Miculi ca să spui să-mi aducă șalul.

Teodoreanu (rîzînd) : încă nu m-ai înșelat… La revedere.

(Sărută pe Smărăndița Și iesă prin fund.)

Smărăndița, Tinca

Tinca: Verișoară, ce i-a abătut bărbatului tău să-ți propuie un astfel de rămășag?

Smărăndița: Nu știu; dar… lasă-l că l-oi învăța eu cum să judece femeile.

Tinca: Da bine… ce fel ai să-l înșeli?…

Smărăndița (zîmbind) : îi videa.

Tinca: Cum? ți-ai și închipuit planul?

Smărăndița: Nu ți-am spus că femeile au cîte un drăcușor care le povățuiește? (Sună clopoțelul.) (Întră un fecior.)

Smărăndița: Du-te de poftește pe madam Franț, guvernanta, să vie sus.

(Feciorul iesă.)

Tinca: Spune-mi și mie, verișoară, ce ai să faci? Mă rog matale.

Smărăndița: Am să-l fac pe bărbatu meu să se înamoreze de mine.

Tinca: Cum se poate?

Smărăndița: Îți pare greu lucru?

Tinca: Ba nu… D-apoi…

Smărăndița. Tinca, madam Franț

Madam Franț: Ce poftești, cuconiță?

Smărăndița: Dragă madam Franț, am să te rog să-mi faci o slujbă.

Madam Franț: Poroncește-mi ce ți-a plăcea.

Smărăndița: Să ai bunătate ca să te duci pănă peste drum, la croitorul ce vinde costumuri de balmasqué, și să-mi iei un domino negru de catife; dar să zici că-i pentru d-ta. madam Franț Dar eu n-am fost de cînd sînt la balmasqué.

Smărăndița: Că nici cer de la d-ta ca să te trudești pe la bal, ci, dimpotrivă, voi să merg eu însămi.

Madam Franț: Așa? Foarte bine. Mă duc îndată la croitor,

Smărăndița: Dar să nu întîrzii!

(Madam Franț iesă.)

Tinca, Smărăndița

Tinca: Păre-mi-se, dragă Smărăndiță, că ți-am înțeles planul.

Smărăndița: Dacă l-ai înțeles… cu atît mai bine, pentru că n-oi fi silită să ți-l tălmăcesc.

Tinca: Auzi, șirată, cum s-ascunde de mine!

Smărăndița: D-apoi tu nu te ascunzi, de mine ca să citești răvașele’ ce-ți scrie Nicu Tolinescu?

Tinca (turburîndu-se) : Cine?… Nicu?

Smărăndița: Parcă eu nu știu? Dar să lăsăm vorba asta… Ia ascultă, Tincă: cum voi ieși de-acasă, să dai poroncă tuturor slugilor să se culce și să stingă toate lumînările de prin odăi, pentru ca să fie întuneric preste tot locul cînd m-oi întoarce.

Tinca: Dar pentru ce?

Smărăndița: Pentru că mi-ai înțeles planul. (Trage clopoțelul.)

(Lacheul intră.)

Smărăndița: Du-te de adă o trăsură bună și să-i zici să steie la poartă.