Mihail Bulgakov - Maestrul şi Margareta

Aşadar, Steopa gemu. Vru s-o strige pe femeia de serviciu, pe Grunia, să-i ceară un piramidon, dar îşi dădu totuşi seama că astea-s prostii, că Grunia nu are, desigur, nici un piramidon. încercă să-l cheme în ajutor pe Berlioz, gemu de două ori: „Misa… Misa”, dar, după cum vă daţi seama şi dumneavoastră, nu primi răspuns. In locuinţă domnea o linişte de mormînt.

Mişcîndu-şi degetele de la picioare, Steopa constată că e în ciorapi. îşi trecu mîna tremurătoare peste şold, să constate dacă e cu pantaloni sau fără, dar de constatat nu constată, în cele din urmă, dîndu-şi seama că e singur şi părăsit, că n-are cine să-i vină în ajutor, se hotărî să se ridice, cu preţul oricăror eforturi, fie şi supraomeneşti.

Îşi dezlipi pleoapele strînse şi văzu reflectîndu-se în oglindă o siluetă de om cu părul vîlvoi, cu faţa buhăită, năpădită de peri negri, cu ochii umflaţi, purtînd o cămaşă murdară cu guler şi cravată, izmene şi ciorapi.

Aşa se văzu în oglinda mare din perete, iar lîngă oglindă, descoperi un necunoscut, îmbrăcat în negru, cu beretă neagră pe cap.

Steopa se aşeză în capul oaselor şi căscă nişte ochi mari, ţintuindu-l pe necunoscut. Tăcerea o întrerupse acesta din urmă, rostind cu glas greoi şi accent străin următoarele cuvinte:

— Bună ziua, preasimpaticule Stepan Bogdanovici! Urmă o pauză, după care, printr-un efort extraordinar de voinţă, Steopa reuşi să articuleze:

— Ce doriţi dumneavoastră? şi rămase uluit, nerecunos-cîndu-şi vocea. Cuvîntul „ce” îl pronunţase cu glas piţigăiat… „doriţi” cu o voce de bas, iar „dumneavoastră” nu se auzi deloc.

Necunoscutul zîmbi prietenos, scoase la iveală un ceas mare de aur cu un triunghi de briliante pe capac, îl făcu să sune de unsprezece ori şi zise:

— E unsprezece. Şi exact un ceas de cînd aştept să vă treziţi, întrucît mi-aţi fixat să vin la dumneavoastră la ora zece. Iată-mă! Steopa bîjbîi cu mîna pe scaunul de lîngă pat, dădu de pantaloni şi şopti:

— Iertaţi-mă! apoi, după ce îi îmbrăcă, urmă întrebător, cu glas răguşit: Spuneţi-mi, vă rog, numele dumneavoastră.

Îi venea greu să vorbească. La fiece cuvînt avea senzaţia că cineva îi înfige un ac în creier, provocîndu-i o durere infernală.

— Cum? Şi numele mi l-aţi uitat? se miră necunoscutul, zîmbind.

— Iertaţi-mă… hîrîi Steopa, simţind că mahmureala îi oferă cu dărnicie un nou simptom: i se păru că podeaua din preajma patului pierise nu se ştie unde şi că îndată va zbura cu capul în jos, la mama dracului, în iad.

— Dragă Stepan Bogdanovici, i se adresă din nou vizitatorul, zîmbind perspicace. Nu vă ajută nici un piramidon. Urmaţi principiul vechi şi înţelept: cui pe cui se scoate. Singurul remediu care vă va readuce la viaţă constă în două păhărele de votcă urmate de o gustare călduţă şi picantă.

Steopa era şiret şi, oricît de bolnav se simţea, realiză că, din moment ce fusese găsit în halul ăsta, trebuie să facă mărturisiri complete.

— Să spun sincer, începu el, abia mişcîndu-şi limba în gură, ieri, un pic am…

— Nici un cuvînt în plus! îl opri vizitatorul şi se retrase, cu fotoliu cu tot, într-un alt colţ al odăii…

Holbînd ochii, Steopa zări pe o măsuţă mică o tavă pe care se aflau pîine albă tăiată felii, icre negre, ciuperci marinate într-o farfurioară, mai era ceva şi într-o cratiţă şi, în sfîrşit, votca, în clondirul voluminos al văduvei bijutierului. în mod deosebit, pe Steopa îl ului clondirul, rece şi aburit. Deşi era explicabil, deoarece stătea într-un recipient plin cu bucăţi de gheaţă. într-un cuvînt, totul fusese pregătit curat, de o mînă iscusită.

Necunoscutul nu dădu răgaz uimirii lui Steopa să ia proporţii exagerate şi-i turnă cu îndemînare o jumătate de păhărel de votcă.

— Şi dumneavoastră? piui Steopa.

— Cu plăcere! Cu o mînă tremurătoare, Steopa duse paharul la gură, în timp ce necunoscutul înghiţi dintr-o suflare conţinutul paharului său. Mestecînd icrele, Steopa stoarse cu chiu, cu vai cîteva cuvinte:

— Dar dumneavoastră, de ce… Nu gustaţi nimic!?

— Vă mulţumesc, nu iau niciodată gustări, îi răspunse necunoscutul şi iar turnă în păhărele.

Ridicară capacul cratiţei — conţinea crenvurşti în sos de tomate.

Şi iată că petele acelea verzi se topiră în faţa ochilor lui Steopa, cuvintele îi reveniră pe buze şi, mai ales, îşi aminti cîte ceva. Anume, că în ajun fusese la staţiunea Shodnea, la vila lui Hustov — autorul de scheciuri, unde acest Hustov îl dusese pe Steopa cu un taxi. îşi aminti chiar cum tocmiseră taxiul, în faţa hotelului „Metropol”, şi că mai era cu ei şi un actor, sau poate că nu era actor… unul cu patefonul într-o va-lijoară. Da, da, da, la vilă se petrecuse totul! îşi aducea aminte că, de cîte ori puneau să cînte patefonul, cîinii se porneau pe urlat. Numai doamna pe care Steopa dăduse s-o sărute ră-mînea o enigmă… Naiba ştie cine era… lucra la radio, pare-se, sau poate că nu…

În felul acesta, treptat, ziua precedentă se contura mai limpede; pe Steopa însă îl interesa acum mult mai mult ziua prezentă şi, în special, apariţia necunoscutului în dormitorul său, şi unde mai pui — cu gustări şi cu votcă. Iată dar ce-ar fi fost bine să lămurească!

— Ei, acum sper că v-aţi amintit numele meu!

Drept răspuns, Steopa îşi desfăcu mîinile a neputinţă, zîm-bind ruşinat.

— Bine, dar asta întrece orice măsură! Simt că după votcă aţi băut porto! Scuzaţi-mă, dar aşa ceva nu se face!

— Ţin să vă rog ca asta să rămînă între noi, rosti linguşitor Steopa.

— O, desigur, desigur! însă pentru Hustov, bineînţeles, eu nu pot garanta.

— Cum, îl cunoaşteţi pe Hustov?

— L-am zărit în treacăt pe acest individ, ieri, în cabinetul dumneavoastră, dar este de ajuns să-i priveşti o dată, fugitiv, fizionomia, ca să-ţi dai seama că nu-i altceva decît o canalie, un intrigant, un oportunist şi un lingău.

„Are perfectă dreptate!” gîndi în sinea sa Steopa, uluit de o definire atît de exactă şi de concisă a persoanei lui Hustov.

Ziua de ieri se reconstituia crîmpei cu crîmpei, totuşi neliniştea nu-l părăsea pe directorul Teatrului de varietăţi. Adevărul era că în această zi de ieri se căsca un gol, un gol uriaş, întunecat. Credeţi ce vreţi, dar pe acest necunoscut cu beretă Steopa nu-l văzuse cu o zi înainte în cabinetul său.

— Woland, profesor de magie neagră, se prezentă autoritar vizitatorul, văzînd eforturile zadarnice ale gazdei de a-şi aminti de dînsul, şi-i povesti cum se petrecuse totul.

In ajun, sosise din străinătate la Moscova şi se prezentase numaidecît la Steopa, propunîndu-i să dea spectacolul său la Teatrul de varietăţi. Steopa telefonase la Comisia regională de spectacole, unde reuşise să rezolve problema (auzind acestea, Steopa păli, clipind des din ochi), după care încheiase cu profesorul Woland un contract pentru şapte spectacole (Steopa căscă gura mare), căzînd de acord amîndoi ca profesorul Woland să vină la el acasă a doua zi dimineaţa, la ora zece, în vederea precizării detaliilor. Şi Woland venise. Ajuns la domiciliul lui Steopa, fusese întîmpinat de Grunia, femeia de serviciu, care îi explicase că tocmai atunci picase şi ea, că lucrează cu ziua, că Berlioz nu este acasă, iar în cazul cînd oaspetele doreşte să-l vadă pe Stepan Bogdanovici, n-are decît să poftească chiar în dormitorul dumnealui. Stepan Bogdanovici are un somn atît de adînc, încît ea, Grunia, nu se încumetă să-l trezească. Văzînd halul în care se afla Stepan Bogdanovici, artistul o trimisese pe Grunia la cel mai apropiat magazin alimentar să cumpere votcă şi gustări, apoi la farmacie după gheaţă şi…