Lidia Ruban - Drumul spre zâmbet

Tânărul:

– Lidia, vă invit la o cafea! Și vom hotărî ce să facem cu inelul! Vă rog, acceptați!

Eu:

– Bine, însă eu lucrez aproape fără zile libere. Cînd am zi liberă aici, lucrez în altă parte.

Tînărul:

– Atunci poate după ziua de lucru?

Eu:

– Bine, poimîine pe 2 ianuarie a anului 2009, voi lucra pînă la ora unsprezece seara. Dacă veți juca ca astăzi putem merghe la o cafea!

Tânărul:

– Ne-am înțeles! Felicitări cu ajunul Anului 2009! E timpul să plec!

Eu:

– La Mulți Ani! A-a-a! Pot afla cum vă numiți? În căsătorie mă cereți, iar eu nici măcar nu vă cunosc numele!

Tânărul:

– Andrei!

Eu:

– Sărbători fericite Andrei!

Toți oaspeții au plecat, noi am stat la masă, am discutat. Și undeva după ora unu de noapte au început a veni diferiți oaspeți să joace biliard.

Iată și 2 ianuarie 2009, noi lucrăm, oaspeți avem puțini, toți petrec sărbătorile cu familiile și rudele, nici la ora prînzului nu vin mulți oaspeți deoareca pînă pe 10 ianuarie sunt zile libere. Eu îmi găsesc singură de lucru, am hotărât să mă consult cu administratorul – Serghei Anatolievici.

Eu:

– Serghei Anatolievici, poate până nu avem oaspeți mă uit dacă este totul în ordine în sala de banchete?

Sergei:

– Bine, dacă ai dorință!

Am luat cheile și am mers în sala de banchete cântând cântecul Alei Pugaciova “Osenie listia”. Am verificat ca totul să fie în ordine și m-am întors în sala mare de biliard. Dintre directori deasemenea nimeni nu au venit în această zi, deși eu m-ași fi bucurat să-i văd. Îndeosebi mă bucur s-o văd pe micuța Inna. Deseori cînd vine de la gădiniță vine să lucreze alături de mine. Innei îi place să joce biliard, îmi este plăcut să privesc, deoarece deabea ajunghe la masa de biliard și cu atîa sârguință învață cum trebuie de jucat, încît ți se umple inima de umilință și îți apare zâmbetul pe buze.

Și iată că ziua de lucru se sfîrșește, toți oaspeții și noi lucrătorii avem bună dispoziție deoarece sărbătorile continuă. Eu încep a mă pregăti sa plec, acel tânăr, Andrei nu a venit să joace astăzi cum făcea de obicei. Bine atunci voi merge acasă să mă odihnesc. Urându-le tuturor o seră bună în continuare, am plecat spre casă, cântând de-a lungul drumului cântecul lui Igor Crutoi “Moi Drug” și mă îndrept spre ieșirea din centrul comercial. Cum am ieșit îl văd pe Andrei așteptîndu-mă.

Andrei:

– Bună seara Lidia! Eu vă aștept, mi-ați promis să merghem împreună astăzi după lucru la o cafea!

Eu:

– Bună seara! Eu am văzut că n-ați venit ca de obicei să jucați biliard și m-am gândit că merghem altă dată!

Andrei:

– Cum ași putea, ne-am înțeles că merghem astăzi la cafea!

Eu:

– Bine mergem!

Andrei:

– Ați hotărât unde vom merge?

Eu:

– Nu, puteți hotărî dumneavoastră!

Andrei:

– Ce cafenele lucrează până dimineața prin apropiere? Mi se pare că “Cofe – Haus”?

Eu:

– Bine, mergem!

Și noi ne-am îndreptat spre Bulevardul Mare, după monumentul lui Dobroliubov se află cafeneaua. Andrei fuma țigară după țigară de parcă avea de hodărât ceva foarte important s-au avea examen. Era îmbrăcat într-um mantou clasic de culoare neagră, în pantaloni la dungă, fără căciulă și mănuși, deși afară era minus 11 grede frig și ningea. Iubesc mult acest anotimp, merg și admir, nici nu știu despre ce să vorbesc cu acest tânăr, deoarece îi cunosc doar numele și că îi place să joace biliard, ah da, și încă insistă să-i devin soție. Cum să-i întorc astăzi inelul și să nu-l ofensez. În timp ce admiram cum cade zăpada am ajuns la cafenea. Intrăm, eu am ales masa mai confortabilă, scoatem hainele de iarnă și rămân surprinsă, tânărul avea o cămașă de culoare albasrtă închisă și cravata albastră deschis și niște ochi foarte frumoși de culoare albastră. Eu ador culoarea albastă și am o deosebită plăcere să privesc tot ceea ce este de culoare albastră în jur. Acum ce să fac, cum să-i întorc inelul? Cum? Între timp ne-am așezat la masă și am comandat doar ceai, eu servisem cina la serviciu, am comandat ceaiul preferat al tânărului, deoarece știeam ce iubește de obicei la noi cînd petrece timpul.

Andrei:

– Lidia, ce doriți să discutați?

Eu:

– Andrei! În primul rînd ași vrea să vă înnapoiez inelul. Nu pot accepta așa cadouri! Eu credeam că glumiți, mulți dintre oaspeții noștri glumesc astfel având în vedere că sund bine educată și ași fi o soție bună. Și de obicei gluma este înțeleasă de toți, iar dumneavoasră ma-ți uimit, și la gluma mea mi-ați dăruit un inel și vorbiți serios. Nu pot să cred că cineva poate proceda astfel necunoscînd persoana, este ceva ireal. Și eu nu vă pot răspunde reciproc.

Andrei:

– Îmi va face plăcere dacă inelul meu îl va purta o atât de splendidă și senină ființă, chear decă nu-mi veți deveni nicodată soție. Ași vrea să cunosc mai multa despre dumneavoastră! Sunteți din Sanct-Peterburg? S-au nu?

Eu:

– Mulțumesc! Voi purta cu plăcere acest inel deoareca sunt eliberată de promisiunea data în glumă. Mă bucur că pe lume mai egzistă oameni buni la inimă și eu îi întâlnesc pe drumul vieții mele. Istoria mea poate necesita mult timp și amintirile mă pot provoca să plîng! Poate cu altă ocazie!

Andrei:

– Vă rog, ași vrea foarte mult să ascult istoria vieții dumneavoastră! Și dacă sunt necesare puține lacrimi, nu vă intimidați, lacrimile ușurează inima. Vă recomand să citiți cărțile lui Ăric Beorn!

Eu:

– Am citit cărțile lui și ași mai reciti cu plăcere cînd voi avea ocazia.

Andrei:

– Pot să vă acord așa ocazie, am cărțile lui în biblioteca personală.

Eu:

– Mulțumesc, voi citi cu plăcere deoarece eu luasem cărțile de la bibiliotecă și citisem în grabă.

Andrei:

– Deci îmi povestiți istoria vieții?

Eu:

– Este tîrziu, deja e ora unu de noapte!

Andrei:

– Nu mai pot aștepta, ard de nerăbdare să aud istoria vieții unei domnișoare atît de blîndă și binevoitoare! Ești ca un soare, de fiecare dată cînd intru în sala de biliard te caut cu privirea, iar dacă te găsesc joc biliard cu mai multă satisfacție, și mă bucur să prind zâmbetul tău când treci pe lângă mine.

Eu:

– Încep istoria din ziua nașterii s-au din momentul în care am ajuns la Sanct-Peterburg?

Andrei:

– Ași vrea să cunosc întreaga istorie cu amănunturi din copilărie și până în prezent!

Eu:

– Bine!

Am început a lupta după locul sub soare încă din burta mamei. Atunci când mama a aflet că cel de la care așteaptă copil este căsători și are o fetiță de patru ani pe nume Taisia, a hotărît că nu va naște și nu va distruge familia. Ce numai nu a încercat mama, pastile a băut, în lac s-a arunrat și viitiorul meu tată, ia dat bani să meargă la medic pentru a întrerupe sarcina. Însă eu luptam, nimic nu mă putea opri de la această luptă, iar când s-a pornit la medic pe drum i-au furat banii și încă o sumă necesară ei nu mai aveau. Mămica mi-a povestit acest lucru cînd eu aveam 16 ani, plângea și își cerea scuze. Cum puteam eu avea așa gânduri, tu crești atît de bună, veselă și deșteaptă. Tăticul mi-a povestit cînd aveam 36 de ani în anul 2018, cînd eu am fost în ospeție la Moldova împreună cu fiica Nadiușca, de 6 ani. Începuse așa de parcă avea o povară atât de grea că nu o mai poate duce. Eu mă gândeam, oare ce secret atât de greu și tainic îl chinuie că nu mai poate trăi cu el. Și la fel ca mămica a început ași cere irtare și scuze, că este o canalie deoarece i-a det mămicăi bani pentru a intrerupe sarcina: