Lidia Ruban - Drumul spre zâmbet

Tânărul ce pretindea să devină soțul meu era fascinat de felul în care eu îmi tot ating scopurile și visele propuse.

însă în viața mea totul sa schimbat radical în primăvera anului 2008, și de data aceasta totul era mult mai grav, încât eu am hotărât să merg la lucru peste hotare. Deoarece cu salariul de bibliotecară eu nu puteam prea multe să-mi permit. Tânărul care tot vroia să se căsătoreasca cu mine în această situație a zis că doar dupa ce eu singură îmi hotărăsc problemele apărute, ne vom căsători.

Și am hotarât că ne vom căsători îndata cum eu achit datoriile în bancă penrtu a salva casa noastră. Și deci am planificat ziua înregistrării căsătoriei noastre pe 18 decembrie 2008, cu speranța că până atunci eu voi reuși să hotărăsc toate problemele financiare ale surioarei mele.

Am hotarît să plec la lucru în Sanct-Petersburg, deoarece mămica la acel moment lucra acolo. Odata ce am venit la Sanct-Patersburg, din prima zi m-am aranjat la serviciu. Mămica cunoștea directorul unui restaurant de elită, așa că eu achitam cu regularitate tacsele băncii. Lucram aproape fără zile libere, iar daca aveam vre-o zi liberă mă plimbam prin Ermitaj, vroiam să primesc cît mai multe cunoștințe și să văd cît mai multe tablouri frumose, fiindcă peste cîteva luni mă voi întoarce acasă pentru totdeauna. Mămica dacă mă suna în ziua liberă eu de fiecare data eram în muzeul în care visam să mă plimb toată viața din copilărie, în Ermitaj.

Se apropia ziua nunții, eu am cumpărat bilete. Am venit pe 17 decembrie 2008, am sunat mirelui și ne-am înțeles ca dimineața să vină la mine și împreună să merghem la rutieră la Orhei.

Dimineața, pe 18 decembrie eu m-am trezit devreme, aveam multe emoții. Ma sunat Silvia, secretara de la primărie și ne-am înțeles să merghem împreună la rutiera de la ora 11 dimineața la Orhei.

Însă in jurul orei nouă dimineața, a venit la mine mirele îmbrăcat în costum sportiv:

Eu:

– Salut! Tu de ce nu ești înmbrăcat în costum la cravată? Noi avem puțin timp!

Mirele: (Sa așezat în ghenunchi, și mai nu plînghea).

– Înțelegi, eu nu sunt gata să am familie, mii frică că nu mă voi ispravi! Poate trăim un an doi așa fără să înregistrăm official căsătoria noastră!

Eu:

– Atunci de ce, de ce ai insistat să ne căsătorim! De ce ai depus atîtea eforturi să mă cucerești! Eu pling aproape tot timpul de cînd te cunosc, îmi provoci doar suferințe! N-am vrit s-ați permit să intri în inima mea! De ce? De ce procedezi astfel? De jumatate de an lucrez in Sanct-Petersburg și tot ceri bani de la mine, ascunzîntu-te după frza “Doar în curind vom fi o familie, totul va fi în comun”. Și acuma îmi distrugi viața, îmi provici atîta durere! De ce? Adevarat a fost fratele meu Grișa cînd mi-a zis că nu ești demn nici de praful de pe pantofii mei! De ce nu l-am ascultat? Ești un mincinos! Cum am putut să te cred? Cum am putut greși? Pleaca! Nu vreau să aud mai mult numele tau! Și pentru concubinaj alegeți pe altcineva mie principiile morale nu-mi permut așa mod jostnic de viață, eu mă respect și îi respect și pe părinții mei! Pleacă! Îi urasc și îi detest pe mincinoși și trădători! Pleacă!

Mirele:

– Scuză-mă! (Și a plecat).

Eu am rămas singură și plîngheam în hohote, mă simțeam atît de înjosită și de amăghită, trădată. Nici măcar nu am cui mă plînge, mămica, este plecată la Sanct-Petesrburg, Cristina la Chișinău dădăcește feciorașul de o luna, Grișa este căsătorit și traiește în Russia nu departe de orașul Breansc cu soția și doi feciori. Eu, nu mă pot liniști, plîng și sunt distrusă moral.

Silvia m-a sunat deja de la stație:

– Lidia voi unde sunteți? Rutiera acuși pleacă, nu vom reuși să organizăm totul pîna la ora 14 când începe inregistrarea căsătoriei, acolo nu se poate să întârziem!

Eu:

– Plîng așa de tare încât nu pot spune nici un cuvînt!

Silvia:

– Ce sa întâmplat? Pot veni la tine?

Eu:

– Da!

Peste câteva minute Silvia era la mine, și ma susținut moral.

Silvia:

– Știi! Eu cred că așa este mai bine pentru tine! El nu te merită pe tine! Ție îți trebuie un soț blând și bun ca tine!

Eu:

– Mulțumesc!

Eu m-am liniștit, și împreună cu Silvia am mers la Orhei. Silvia locuia la Orhei și lucra la noi în sat. Noi ne-am pimbat puțin prin oraș, apoi eu am mers la Chișinău. Deoarece trebuia să hotărăsc întreberea cu Universitatea, voi continua studiile s-au sunt exmatriculată, deoarece dim motiv că lucram la Sanct-Petersburg nu fusesem la sessiunea de toamnă. Așa că nu aveam timp să-mi fie milă de mine și să cad în depresie. Trebuia să învăț, să salvez casa, ca banca să nu o vîndă pentru datorii. Să mă bucur de viață și de atingerea scopurilor propuse.

Mi-a fost foarte greu, dar eu sunt puternică și pot ieși biruitoare din orice situație în care mă aruncă viața. Merg mai departe cu zîmbetul pe buze și sânt sigură că tot ce se întâmplă în viață mă face mai puternică și mai înțeleaptă.

În fine la Universitate mi-au spus să fac Copii la toate meterialele învățate toamna, și în ianuarie să vin la examene. Și m-am întors eu în Sanct-Petersburg încă liberă și încă studentă!

Ultima zi a anului 2008, eu mă aflu la lucru la Cefeneaua-Biliard “Alibi”. Multe schimbări și dezamăgiri am retrăit eu în acest an, dar totul a trecut și eu sper ca în următorul an să am numai emoții pozitive.

Ziua a început binișor, eu ca întotdeauna cu zîmbetul pe buze.

La noi iau prînzul mulți oaspeți care la fel îmi zîmbesc și sunt în bună dispoziție. Toți se felicită unii pe alții cu ajunul Anului Nou. Sala noastra lucește împodobită cu ghirlande luminoase și la intrarea în sală stă un brad frumos împodobit.

Inga Valerievna, este deasemenea foarte frumos îmbracată, și în bună dispozitie împreună cu Veaceslav Stepanovic. Îi privesc și sunt încântată de această pereche frumoasă! Inga Valerievna este supțire de parca este trasă prin inel, are părul negru ca pana corbului și niște ochi foarte frumoși, are 38 de ani, foarte inteleghentă și cu tact. Iar Veaceslav Stepanovici de statură mijlocie, și mai învîrstă decît soția sa. Este întotdeauna gata să-i ajute și să-i susțină pe cei din jurul său. Iată și fiica lor, de patru sau cinci ani, astăzi se vede că grădinița nu lucrează și a venit împreuna cu părinții la lucru. Inei îi place să lucreze împreună cu mine și are și ea tăbliță cu nume Inna – Ospătar. Unii oaspeți îi lasa și ei ceva bani de buzunar, iar Ina este foarte fericită, un soare printer noi, ne bucură privirea și ne umple inimile de căldură.

Barman astăzi lucrează Iulia. Ziua ei de lucru incepe ca întotdeauna cu cuafura și machiajul. Și Iulia are o bună dispoziție.

Administrator astăzi lucrează Eugen, un tînăr de treizeci de ani. Foarte amabil, tandru, blând. Îmi place mult să lucrez cu el.

Bucătar estăzi lucrează Alecsei, un bărbat de vreo 40 de ani, cu părul închis la culoare, adevarat ca eu nu prea găsesc limbă comună cu el, se întimplă să lurcăm și să nu ne spunem unul altuia nici un cuvînt, ca să nu ne certăm.

Ajutor de bucătar lucrează Tanti Tanea, o doamnă din Belorussia. Dumneaei educă de una singura feciorul care în toamna anului 2008 a fost înmatriculat la o universitate din Sanct-Petersburg, și de aceea îi este foarte greu, și trebuie să lucreze mult. Și încă ea se tot luptă cu fumatul, ba încearcă să mănînce bomboane, ba citește cărți cu diferite sfaturi cum se poate de lăsat fumatul.