Amy Blankenship - Inima Timpului

Shinbe se aplecă înainte, cu o privire gravă pe fața lui, cu ochii de ametist aproape strălucind: "Sunt niște oameni normali aici, și apoi sunt cei care au burse ca mine și Suki. Există și alții care au burse, dar cu toții avem o capacitate specială... ca o putere pe care oamenii normali nu o au. "

"A mea este Telekinezia. Pot mișca obiecte cu mintea mea.” „Și telepatia care înseamnă că pot să vorbesc cu ceilalți cu mintea mea.“ El a spus cuvintele fără a scoate un sunet, știind că o putea auzi în mintea ei.

Buzele lui Kyoko s-au despărțit când nu și-a văzut buzele mișcându-se și vocea i-a repetat în cap. Ea a simțit brusc cald peste tot ca și cum vocea lui trebuia să fie acolo sau ... ceva. Expresia ei s-a relaxat, și ochii ei s-au înmuiat când privea la el.

Shinbe a încercat să-și ascundă încrunta curios... când și-a legat mintea de a ei tocmai atunci... își puse toată concentrarea doar pentru a închide conexiunea. Era ca și cum puterea lui ar fi vrut să rămână cu ea. Încercând să scuture sentimentul, el a continuat. "De asemenea pot vrăji și provin dintr-o lungă linie de călugări". S-a oprit când Kyoko a râs.

Suki a alunecat înapoi lângă Kyoko, fără să piardă o mișcare: "Știu că e greu de crezut, dar vine dintr-o linie de călugări". Ea a zâmbit și apoi privirea ei s-a întors din nou: "Și l-am văzut aruncând lucruri fără să le atingă și este minunat la toate artele marțiale.

"Poate ar trebui să o informăm pe minunata Kyoko despre toate talentele mele, spuse sugestiv Shinbe.

Suki se întoarse și îl privi pe Shinbe: "Nu, nu-i spun că ești bun la ASTA!" Ea l-a apucat de vârful capului ca o măsură bună.

"Totuși, el se comportă ca și cum ar fi numai om", o voce sarcastică a ieșit din nicăieri, și Shinbe s-a îndreptat, dându-se la o parte pentru a face loc vocii.

Kyoko ridică privirea și ochii i se blocară cu unii auriu profund. Proprietarul vocii arăta mai bine decât orice văzuse vreodată. Părul lung negru, cu sclipiri argintii, îi cădea de pe cap în straturi lungi. Pielea lui prinsă de soare părea să strălucească cu o strălucire sănătoasă, și corpul lui era să moară pentru asta. Ochii lui, totuși, păreau să o țină captivă, chiar dacă nu se uita direct la ea.

Suki se aplecă și își încrucișă brațele în fața pieptului, arătându-i nou-venitului un aspect supărat. "Bine, tu ești tot ce trebuia ca să o sperii."

Shinbe rânji la Suki, apoi o privi pe Kyoko pentru a face introducerea: "Acesta este Toya. Toya s-a întâlnit cu Kyoko. Astăzi este prima ei zi aici. "

Toya se întoarse să se uite la Kyoko și, dintr-un anumit motiv, felul în care se uita la ea, ca și cum o arăta, o enervase. Kyoko își îndreptă privirea spre el, prima impresie despre el venind din cer.

"Deci, tu ești preoteasa?" Toya oftă și își întoarse capul, de parcă o aruncase în timp ce se așeza.

Ochii lui Kyoko se rotunjiră pe el și se uimi. Nimeni aici nu știa că este o preoteasă. De fapt, numai cei mai apropiați membri ai familiei ei știau asta.

" De unde naiba știi asta?" ea a strigat la el, dintr-o dată furioasă.

Toya răsuflă simțindu-și sângele că înțeapă. "La naiba, nu striga ca un maniac ciudat. Te pot auzi bine ", a mormăit el la ea.

Suki și Shinbe au fost atât de crispați, încât s-au răsturnat în scaunele lor, când Kyoko și Toya și-au văzut unul altuia pumnalele.

Simțurile lui Toya au început să ridice o forță de putere care a venit cu mânia lui Kyoko și s-a aplecat, crezând că poate avea puțină putere în acel mic trup drăguț, gândind că ar fi blestemat dacă i-ar fi spus asta.

În tăcere, el îi aprecia aparența. Părul ei negru strălucea în lumina din jurul unei fețe frumoase în formă de inimă. Ea avea ochi verzi, vibranți, care îl priveau acum cu mânie, care-i încălzise puțin sângele. Îi plăcea o femeie plină de furie și era evident plină de ea, dar, dintr-un anumit motiv, l-a pus la colț. Ceea ce nu-i plăcea era felul în care se uită la el ... ar repara asta într-adevăr repede.

Se uita la ea mai dur, încercând să o intimideze. "Ai o bursă, nu ai... și EL a spus că ești PREOTEASĂ!" Toya mârâi în fața ei, apropiindu-se la fiecare cuvânt până când erau aproape nas în nas. Își îndoia brațele în mânecile largi și se aplecă spre ea. "Pariez că nici măcar nu știi ce este un demon", a murmurat, realizând dintr-o dată că a devenit mai drăguță la cel de-al doilea și care l-a supărat.

Kyoko izbucni, răsuflând de temperament. Știa ce erau demonii. I-a studiat toată viața și dacă familia ei avea dreptate, ea chiar s-a întâlnit cu unii... dar nu și-a putut aminti. Cu toate acestea, nu-i plăcea atitudinea superioară și puternică a lui Toya, așa că tocmai a înălțat o sprânceană, ca și când l-a întrebat în tăcere dacă dorea să parieze pe asta.

Suki părea că vrea să vină în apărarea lui Kyoko, "Toya, nu poți fi civil pentru un minut nenorocit? Ea a fost aici doar de câteva ore, și înainte să o dai jos, aș vrea să o conving să rămână. Arăta aproape tristă la gândul de a o pierde pe Kyoko atât de repede.

Toya ridică o sprânceană supărat, privind la Suki: "Ei bine, ea nici măcar nu mi-a răspuns la întrebare. Crezi că se poate descurca?" el întoarse strălucirea spre Kyoko.

"Pot să mă descurc cu tot ce crezi că aruncă în mine, nenorocitule," îi spuse Kyoko, cuvintele ei începând să înghețe.

Suki și Shinbe se uitau unul la celălalt. N-au auzit pe nimeni decât pe ei înșiși, și proprietarul universității stând lângă Toya așa, cu excepția poate a lui Kotaro. Apoi, ambii se strâmbară, știind că vor iubi cu siguranță această fată numită Kyoko.

Un chelner s-a arătat la masă cu o tavă de mâncare și Kyoko și-a întors atenția de la Toya la el. Tipul se uită la Kyoko puțin prea mult, și simțurile au început să-l gâdile, spunându-i că ceva se întâmpla. Ea se uită în sus în ochii întunecați, care nu păreau să se potrivească chipului de băiat al tânărului.

Ceva despre el a atras-o pe Kyoko... deși nu știa dacă îi plăcea foarte mult sentimentul. Sigur, era drăguță să se uite la el, dar ceva despre el o făcea ușor neliniștită. A clipit încercând să se debaraseze de vraja pe care tânărul părea să o elibereze fără să încerce. Starea de spirit a fost în cele din urmă ruptă când a auzit o mângâiere mică venind de lângă ea.

Toya simțea răceala care se târa pe pielea lui și mârâi la tipul care părea că-l scutură de uimire. În timp ce ochii băiatului s-au reorientat pe Toya, păreau să strălucească de la jet-negru la un albastru de argint în timp ce se întoarse și plecă de la masă.