Amy Blankenship - O Lumină În Inima Tenebrelor

O lumină în Inima Tenebrelor

Seria Gardianul Inimii de Cristal

Cartea patru

Amy Blankenship, RK Melton

Translated by DDVKT CONSULTING

Copyright © 2010 Amy Blankenship

English Edition Published by Amy Blankenship

Romanian Edition Published by TekTime

All rights reserved.

Legenda Inimii Timpului

Lumea se poate schimba... dar adevăratele legende nu dispar niciodată.

Întunericul și Lumina s-au luptat constant încă de la începutul timpului. Lumile s-au format și au fost zdrobite sub piciorul creatorilor lor, totuși nevoia continuă de bine și de rău nu a fost niciodată pusă la îndoială. Cu toate acestea, uneori un element nou este aruncat în joc... singurul lucru pe care ambele părți îl doresc, dar numai unul îl poate avea.

Paradoxal, în natură, Gardianul Inimii de Cristal este o constantă pe care ambele părți și-au dorit întotdeauna să o atingă. Piatra cristalină are puterea de a crea și distruge universul cunoscut, dar poate să pună capăt tuturor suferințelor și conflictelor cu aceeași suflare. Se crede că cristalul are propria sa gândire... alții spun că zeii sunt în spatele tuturor lucrurilor.

De fiecare dată când a apărut cristalul, gardienii săi au fost mereu gata să-l apere de toți cei care l-ar fi folosit în mod egoist. Identitățile acestor gardieni rămân neschimbate și ei iubesc cu aceeași ferocitate, indiferent de lume sau timp.

O fată se află în centrul acestor gardieni bătrâni și este obiectul afecțiunii lor.

Ea deține în interiorul ei puterea cristalului în sine. Ea este purtătoarea cristalului dar și sursa puterii acestuia. Liniile se estompează uneori, iar paza cristalului devine lent păzirea preotesei de ceilalți gardieni.

Acesta este vinul din care bea inima întunericului. Este momentul să-i facă pe gardienii cristalului slabi și susceptibili de atac. Întunericul dorește puterea cristalului dar și fata, ca un bărbat care dorește o femeie.

În fiecare dintre aceste dimensiuni și realități vei găsi o grădină secretă cunoscută sub numele de Inima Timpului. Acolo, îngenunchează o statuie a unei tinere preotese umane. Ea este înconjurată de o veche magie care păstrează o comoară secretă ascunsă și bine păstrată. Mâinile fetei sunt întinse ca și cum ar aștepta ceva prețios să fie pus în ele.

Legenda spune că ea așteaptă ca puternica piatră, cunoscută sub numele de Gardianul Inimii de Cristal, să se întoarcă la ea.

Doar Gardienii cunosc adevăratele secrete din spatele statuii și cum a apărut. Înainte ca cei cinci frați să fi inspirat prima răsuflare, strămoșii lor, Tadamichi și fratele său geamăn Hyakuhei au protejat inima timpului odată cu cel mai întunecat trecut al ei. Timp de secole, gemenii au protejat pecetea care a ferit lumea oamenilor să se cufunde în lumea demonilor. Această sarcină era sfântă, și viețile oamenilor și ale demonilor trebuiau să fie păstrate în siguranță și în secret față de ceilalți.

Pe neașteptate, în timpul domniei lor, o mână de oameni a trecut în lumea demonilor din cauza cristalului sacru. În timpul unei perioade tulburi, puterile sale au sfâșiat sigiliul care separa dimensiunile. Căpetenia oamenilor și Tadamichi au devenit repede aliați, făcând un pact pentru a închide ruptura din sigiliu și pentru a ține cele două lumi închise, despărțite una de cealaltă pentru totdeauna.

Dar în acel timp, Hyakuhei și Tadamichi se îndrăgostiseră amândoi de fiica căpeteniei oamenilor.

Împotriva dorințelor lui Hyakuhei, ruptura a fost reparată de Tadamichi și de tatăl fetei. Puterea sigiliului a crescut înzecit, separând periculosul triunghi de amor pentru totdeauna. Inima lui Hyakuhei a fost spulberată... A fost trădat chiar de fratele său de sânge Tadamichi, care s-a asigurat că el și preoteasa vor fi despărțiți pe veșnicie.

Odată pierdută iubirea se poate transforma în cel mai rău dintre lucruri. Inima zdrobită a lui Hyakuhei s-a transformat într-o furie distrugătoare și geloasă, provocând o bătălie între frații gemeni, sfârșind viața lui Tadamichi și despărțind sufletele lor nemuritoare. Aceste țăndări de nemurire au creat cinci noi gardieni care vor lua în grijă sigiliul și-l proteja de Hyakuhei, care s-a alăturat demonilor din acest regat.

Întemnițat în întunericul care l-a copleșit, Hyakuhei a îndepărtat toate gândurile de protecție a inimii timpului... în schimb, și-a folosit energia pentru desființarea totală a sigiliului. Buclele sale negre ca miezul nopții, ajungându-i peste genunchi și o față din cele mai seducătoare, contraziceau adevăratul rău ascuns în înfățișarea asta angelică.

Pe măsură ce începu războiul între forțele luminii și întunericului, statuia sfințită degajă o lumină albastră orbitoare dând de știre că tânăra preoteasă a renăscut și cristalul a reapărut pe cealaltă parte.

O dată ce gardienii fură atrași de ea, deveniră protectorii ei, iar bătălia dintre bine și rău a început cu adevărat. Așa a apărut intrarea din lumea luminii către o altă lume unde întunericul este stăpân.

Aceasta este doar una din multele lor aventuri legendare...

*****

Timp de veacuri luna roșie a fost întotdeauna un semn aducător de moarte. Cei care vedeau spectrul morții se ascundeau cu frica de a-și pierde viața în acalmia puternică de somn fără sfârșit pe care o promitea acesta. Din depărtare și pe o mare distanță împrejur veni un strigăt înfricoșător, iar simbolul periculos stătea sus pe cer la miezul nopții.

Într-o poiană stăteau două figuri singuratice, una rănită, respirând puternic cu unul din pumnalele sale duble strânse în mână, cealaltă ridicându-se amenințător peste prima, cu un zâmbet rău intenționat pe fața sa frumos de inumană. Ochii rubinii răpitori scânteiau în lumina lunii pline așteptând următoarea mișcare a victimei sale. Pielea nefiresc de pală a lui Hyakuhei părea să strălucească în noapte, dându-i înfățișarea unei morți angelice.

− Ne-ați ucis fără moarte! mârâi Toya, dezvelindu-și colții alungiți. Ochii lui de praf de aur ardeau cu ură omul care stătea în fața lui. Odată prietenul său... fratele propriului său tată... acum dușmanul său de moarte. − Tu, nemernicule!

− Spui asta acum cu convingere, dar ți-am dat viața veșnică, te-am antrenat și am avut grijă de tine. Te-am iubit pe tine și pe fratele tău ca pe ai mei. Ochii roșiatici fulgerară cu mânie la insolentul copil în devenire din fața lui.

− Numești transformarea noastră în monștri... dragoste? Ne-ai furat viețile! M-ai transformat ca să încerci să-l forțezi pe fratele meu să devină al tău! Ne-ai mințit, spunând că poți să întorci blestemul dacă ne alăturăm ție. Respirația-i ieșea din el într-un șuierat nervos pe măsură ce continua.