Amy Blankenship - Inima Timpului

Se întoarse de la ea cu zgomot și ea privi cum se întoarce înapoi, apoi făcu semn celorlalți pe deasupra umerilor în timp ce îl urma. Ea a observat repede cum ceilalți studenți au ieșit în grabă din calea lui Toya și s-au mirat de asta. “Ce a fost el? Ticălosul școlii?”

Kyoko nu avea de gând să-i dea satisfacția de a alerga să-l prindă, așa că și-a pierdut timpul, plimbându-se intenționat prin împrejurimi. Încă puțin supărată pe el, aproape că se înroși când ochii se îndreptară spre capătul din spatele lui Toya. Văzându-și peria de păr peste locul pantalonilor, arucându-i o privire la rotunjirea fermă care stătea sub ea, o irita doar mai mult. Furia și simpatia au fost doar o combinație oribilă.

Mișcându-și capul doar mental, continua sa-l urmeze, blestemându-și ochii hoinari. "Ar fi nevoie de un idiot complet pentru a crede că cineva pe care nu-l poți suporta... e drăguț", a mormăit ea sub respirație. "Enervant…. ostil... și arogant poate... dar niciodată drăguț ", a rânjit, simțindu-se deja mai bine.

Unele îngrijorări ciudate i s-au strecurat pe coloana vertebrală, și ochii ei s-au aruncat deasupra ei și au fost blocați de ochii întunecați care îi străpunseră pe ai ei. Tipul se sprijini de perete, în vârful scărilor, privind-o. Avea valuri de abanos pe părul care curgea pe spate și pe umăr, și ochii lui de miez de noapte erau intenși. Era foarte atractiv, dar se simțea... amenințată.

Se uită departe de el. 'Kyoko reține-te. Nu mai analiza pe toți cei pe care îi vezi ", își spuse ea cu asprime, chiar dacă încerca să-și ridice ochii de smarald la el.

"E cea mai frumoasă fată din campus."

Kyoko simți că un braț tare îi merge în jurul umerilor și se întoarse să privească, amintindu-și vocea tipului care îi arătase unde era camera ei mai devreme în acea dimineață. Simțea că vârful părului îi gâdila din nou fața ca o briză de nicăieri, ce părea că-i mângâie obrajii.

Îi dădu un zâmbet cald, dar, în același timp, se înmuie și își ridică brațul din mâna lui. "Kotaro, e drăguț să te văd din nou. Mulțumesc pentru ajutorul tău în această dimineață ", a spus Kyoko cu o voce nervoasă, dorindu-și să nu se comporte atât de familiar cu ea. Ea credea că e frumos și tot, dar nu a spus niciodată că și-ar putea pune mâna în jurul ei.

Kotaro nu a fost afectat în timp ce și-a luat mîna din a lui, "Există undeva unde te pot escorta, Kyoko?" Se uită profund în ochii ei de smarald știind că-i văzuse mai devreme... undeva. Și avea o senzație vagă pe care o avusese odată când s-a înecat în ele.

Kyoko aruncă o privire în sus pe scări pentru a vedea că Toya se oprise și se întoarse, privind din nou furios. Ar fi putut să jure că tocmai l-au auzit că a mârâit la ea sau la Kotaro, nu era sigură.

Toya nu știa la ce a făcut Kotaro, dar nu-i plăcea faptul că se purta atât de prietenos cu Kyoko. O mormăială profundă a venit din piept în timp ce el a avertizat: "Mă pot ocupa de asta, Kotaro, dacă nu vrei să o duci să-l vadă pe Kyou". Îi arătă lui Kotaro o privire dură, știind că Kotaro nu mergea în jurul lui Kyou dacă nu era pentru clasă sau nu era convocat.

Kotaro a lăsat mâna lui Kyoko, "Sper că totul este în regulă, Kyoko". A tunat Toya o privire iritată, apoi s-a întors spre ea: "Asigură-te că ai grijă să nu-și arzi congelatorul aici. Dacă el va ieși din mână, voi avea grijă de el pentru tine.” Kotaro îi arătă lui Toya o privire îngâmfată, apoi dădu din cap către Kyoko și se întoarse, mergând în jos pe scări.

Kyoko îl auzi pe Toya cu un off și se uită în sus la el în timp ce se întoarse și se îndreptă pe coridor, la fel cum plecase și dimineață.

De data aceasta, ea s-a grăbit și l-a prins la timp, ca să-l vadă că trece prin ușile pe care citeai, NU INTRAȚI. Kyoko se întreba unde merg. În timp ce urmărea spatele rigid, se trezi în minte că o ducea înapoi în camera ei. Când se oprea într-adevăr, în fața ușii, Toya se întoarse să se uite la ea și îi arătă o privire încruntată, până când își aruncă mâna pe ușă drept alături de a ei și bătu.

Kyoko era în stare de șoc. Proprietarul era în cameră chiar vis-a-vis de-a ei? Din nou, cuvintele fratelui ei s-au întors să o bântuie. ‘În niciun caz!‘ Fără să aștepte un răspuns, Toya deschise ușa și o împinse înăuntru.

Imediat, Kyoko s-a întors la el. "Nu știu care e problema ta nenorocită, dar te rog să nu mă împingi", a făcut să-l împingă, "Sau să mă atingi. Nu ți-am făcut nimic ție." Părul se ridică din nou pe spatele gâtului când observă că Toya se uită în spatele ei.

Umerii lui Kyoko au căzut. Acum o făcuse. A trebuit întotdeauna să dispară fără să se gândească unde este sau cine ar putea să se uite?

Toya a văzut-o pe Kyoko tensionată și zâmbi, coborând ochii la fata care părea atât de mică, dintr-o dată. "Nu vrei să vorbești cu cineva?" Când Kyoko nu s-a întors, Toya a privit înapoi la Kyou și și-a îngustat ochii când a observat că Kyou se sprijinea pe ușa din sufragerie privind-o pe Kyoko ca și cum ar fi fost într-o transă.

'Ce naiba?' Toya se gândi la sine. De ce Kyou se uita la ea ca și cum ar fi văzut o fantomă? La un anumit nivel, nu dorea să identifice senzația de gelozie pe care o provoca. A trimis o senzație târâtoare pe intestin, făcându-l să vrea să intre între ei și să o blocheze pe Kyoko de ochii lui Kyou. Voia să o protejeze.

Kyou a fost momentan cu o pierdere de cuvinte, văzând-o pe Kyoko pentru prima dată în peste o mie de ani. Chiar aerul din jurul ei a zumzăit cu forța pe care și-o amintea... aceeași forță de netăgăduit care îl atrase în trecut spre ea care nu dispăruse.

Ochii săi aurii l-au luat pe gardianul din spatele ei cu un fel de indiferență detașată. "Toya, pleacă." Un ton periculos putea fi auzit în vocea lui.

În spatele gâtului lui Toya se înăbuși un mormăit, și pumnii i se încleștau în mânie, pe măsură ce un sentiment părea să-l înapoieze și să-l bântuie cu un loc necunoscut ascuns în adâncul memoriei lui. Fără alt cuvânt, Toya se întoarse și ieși pe ușă, trăgând-o.

Kyoko îl privea pe Toya, în timp ce mintea îi mergea în jur și în jur în gânduri haotice. Dintr-o dată, simți impulsul de a ieși după el. Decizând să nu fie lașă, ea și-a înclinat bărbia în sus și și-a găsit curajul, întorcându-se în final pentru a nu crede ceea ce vedea.

În locul bărbatului mai în vârstă, într-un costum de afaceri amărât, pe care se aștepta să-l vadă, se trezise față în față cu ... Ochii săi aurii au ars în ai ei, făcând-o să se simtă ca și cum nu ar fi putut privi departe. Părul său de argint i se vărsa peste umeri și corpul cizelat perfect. El era înalt și frumos, cu o urmă de aroganță în jurul corpului său regal și o față care nu putea fi decât un dar din rai.