Amy Blankenship - Inima Timpului

Se uită la tipul care stătea în spatele lui Suki. "Este foarte frumos să vă cunosc pe amândoi". Era ceva cu ochii lui care atrăgea atenția lui Kyoko. Ei erau uimitori de culoare ametist și foarte uluitori. Părul era puțin mai lung decât lungimea umărului și foarte întunecat, cu evidențieri albastre. Îi aducea aminte de o cântăreață din grupurile de rock din anii 80.

Suki zâmbi de la ureche la ureche. "Hei, am auzit despre tine. Da, știam că vii azi. Voiam să vin în căutarea ta și să-ți arăt împrejurimile. Dintr-o dată, ea se uită la fața ei și își întoarse capul în lateral, fixându-l pe Shinbe cu o privire fermă: "Nu aș face asta dacă aș fi tu".

Kyoko își înclină capul pentru o privire. Destul de sigur... mâna tipului s-a oprit în mijlocul aerului, aproape atingând fundul lui Suki și zâmbea cu un ochi înstelat.

Shinbe oftă și își aruncă mâna: "Într-o zi, o să-mi dau seama cum știi, chiar și atunci când nu te uiți."

Suki doar a strigat: "Eu doar fac asta, asta e tot!" Dându-i lui Kyoko un zâmbet prietenos, ea a spus: "Vino cu mine și o să mă schimb rapid." O luă pe Kyoko de mână și o trase afară pe ușă.

Kyoko se întoarse spre Shinbe ca să-l vadă fluturând. 'Acestea două vor fi pline de distracție,' se gândi ea în timp ce ea era trasă în vestiarul pentru femei.

Suki putea să spună că îi plăcea de Kyoko și, din anumite motive, simțea că o cunoștea fără să o cunoască. "Kyoko, spune-mi puțin despre tine în timp ce mă schimb", a spus ea pășind în spatele peretelui despărțitor.

Kyoko se așeză pe o bancă, simțindu-se complet confortabilă în jurul lui Suki. "Ei bine, vin dintr-un mic cartier din cealaltă parte a orașului. Și din anumite motive, din senin, am primit o scrisoare spunând că am o bursă aici." Kyoko auzea "da" a lui Suki, așa că continuă. "Chiar nu știu cum am primit o bursă pentru care nici măcar nu am aplicat."

Suki putea să audă întrebarea în acea declarație și a zâmbit, scoțând capul afară. "Nu-ți face griji. Ai venit aici, așa cum am făcut eu." Ea a dispărut din nou în spatele separeului, adăugând: "Niciodată nu am aplicat aici nici eu."

Kyoko se încruntă: "Dar de ce? Trebuie să existe un motiv. Știi ?"

Suki s-a întors în jur, acum schimbată complet. Se așeză să-și pună pantofii de tenis. "Da, mi-am dat seama. Ei bine, ceva cam așa oricum. Tipul care deține această școală caută oameni cu... " Suki se opri, înclinându-și puțin capul, "... abilități unice". Ea ridică din umeri și adăugă: " S-ar putea să ai multe de folosit când te vei întâlni cu ceilalți care trăiesc aici." Ea a zâmbit, știind că avea dreptate.

Dintr-o dată, Suki s-a ridicat și a aruncat un pantof în ușa vestiarului, smiorcăind în triumf atunci când a auzit bombănitul ușor din partea cealaltă. Recuperând pantoful, se așeză înapoi pentru a-l trage. "Deci acum, ce abilitate unică ai?"

Răsuflarea lui Kyoko păru să se oprească pe măsură ce mintea îi deversa. Nimeni nu putea să știe că ea era o preoteasă. Se încruntă cu grijă la Suki și apoi se uită repede, răspunzând: "Niciuna din care știu."

Suki ridică o sprânceană, dar ridică din umeri, știind că o să afle mai devreme sau mai târziu. "Haide să mergem. Shinbe probabil ne așteaptă oricum." Deschise ușa și destul de sigur, Shinbe stătea acolo destul de aproape de ușă pentru a le asculta. El le-a zâmbit nevinovat, tot timpul înapoia lor.

Suki închise ușa în spatele lor și arătă semnul de pe ușă. "Shinbe, nu poți să citești? Asta spune că Camera de dulapuri pentru femei." Îi aruncă o privire ascuțită.

Shinbe ridică din umeri: "Da, de aceea stau lângă el." El a sărit rapid din drum când ea a dat mâna cu el. „Suki!“ Sunt un bărbat ... Am nevoie de afecțiune. Ce modalitate mai bună de a afla cum funcționează mintea femeii decât de a o achiziționa? "

"Poți să-ți faci cercetările în bibliotecă", a spus Suki printre dinții scrâșniți.

Shinbe rânji. "Dragă Suki, fiecare carte despre mintea feminină din acea bibliotecă... este goală."

Suki spuse: "Asta pentru că toate cărțile din bibliotecă au fost create de bărbați."

Coborând o sprânceană, Shinbe se aplecă mai aproape: "Exact. Am de gând să fiu primul care a scris ceva care are sens pentru cei care au testosteron. "

Suki îi aruncă o privire înfrântă la Kyoko și apoi aruncă o privire spre ceasul ei. "Hei, ți-e foame? Să mergem la restaurantul studenților și să mâncăm întâi."

Kyoko aprobă din cap. Era prea nervoasă să mănânce în această dimineață, dar cu ei se simțea bine ca acasă și acum îi era foame.

Shinbe făcu cu o mână în fața lui, "Doamnele în primul rând". El a strigat când Suki i-a dat o altă lovitură în cap.

"Nu am fost prea lent când am fost... acum arăt calea", Suki îi arătă o privire acuzatoare. Odată când Shinbe se plimba în siguranță în fața lor, se aplecă aproape de Kyoko, cu un zâmbet cunoscut: "Amintește-ți doar să-l păstrezi în fața ta în orice moment, numai dacă nu dorești să-l simți".

Kyoko nu a putut să o ajute. A început să râdă și nu a renunțat până când nu au intrat în sala de mese din clădire, care arăta mai mult ca o cantină. Ochii ei se lărgiră pe măsură ce se apropia de Suki. "Știți, de fiecare dată când mă întorc în acest loc, mă simt ca și cum aș fi în locul greșit."

Shinbe i-a condus la o masă lângă spatele camerei. Suki și Kyoko s-au lăsat pe o bancă, în timp ce Shinbe a luat partea cealaltă, arătându-se ca cel mai nevinovat din lume. "Știi, locul ăsta îți place mai mult când te obișnuiești." El a zâmbit la Kyoko făcându-și ochii de ametist să lumineze. "Am fost aici un an și încă nu mi-am dat seama."

Suki șoșoti pe umărul lui Kyoko: "A ajuns la fel ca și tine și ca mine. O invitație deschisă." Ridică din umeri ca și cum i-ar fi spus lui Kyoko să accepte și să se bucure.

Kyoko se aplecă înainte, cu o privire confuză: "Nu înțeleg. De ce ar face cineva asta?"

Shinbe dădu din cap, știind că cineva trebuie să-i spună adevărul. "Am anumite abilități, la fel și Suki." El ridică din umeri spre ea. "Toată lumea de aici cu bursă o face." Se opri în căutarea cuvântului potrivit: "Suntem înzestrați într-un fel sau altul". Ridică o sprânceană la Suki: "I-ai spus-o deja?"

Suki a făcut o mișcare rapidă negativă a capului, apoi se întoarse spre Kyoko, dorind brusc să schimbe subiectul: "Hei, vrei un hamburger și cartofi prăjiți?"

Kyoko dădu din cap și Suki se ridică ca și cum ar fi evitat întrebarea despre bursele gratuite: "Stai aici, mă voi întoarce imediat și nu-ți face griji. Pentru cei care au burse, mâncarea este liberă și ei chiar ne aduc și nouă." Suki a făcut comanda, lăsând-o singură cu Shinbe.