Amy Blankenship - Inima Timpului

Kyoko și Tama s-au întors și i-au privit cu sprâncenele ridicate până când au ieșit din vizor, apoi Kyoko a aruncat o privire spre ușă și a respirat. Chiar pe ușă pe o plăcuță de identificare a citit Kyoko Hogo în litere de aur.

Tama a lovit-o pe sora lui pe umăr chicoting. "Știi... poți prinde muște în felul ăsta."

Kyoko își roti ochii în timp ce ea își șterse mental punctul pe care și-l dăduse mai devreme. Luând cheia, a descuiat ușa și a deschis-o timid, privind înăuntru.

Ochii lui Tama au fost la fel de mari ca farfuriile și el a trecut în spatele ei. “În niciun caz! Această cameră este aproape cât toată casa noastră. " Vocea plină de uimire a produs ecou în liniște. “Ai putea deschide un club de dans în depozit în această piesă.

“Deci îți place temnița mea?“ Kyoko a adăugat punctul înapoi unde a aparținut.

*****

Două ore mai târziu, după ce ea i-a mulțumit lui Tama și l-a trimis afară, Kyoko stătea în baie, punându-i lucrurile pe rafturi. Se uită din nou la cadă, care era suficient de mare pentru cinci persoane.

Murmurând, ea imita cuvintele fratelui ei mai mic, "În nici un caz!"

Simțea părul stând pe gât în spate, întrebându-se din nou dacă era o greșeală. “Da,“ șopti ea pentru sine. Cineva i-ar arăta oricând și i-ar spune să-și împacheteze lucrurile. Știa doar că ar trebui să se afle într-o cameră nepotrivită.

Kyoko a plecat și s-a uitat în jurul dormitorului. Patul era cel mai mare pat pe care-l văzuse vreodată, și deja făcut complet, complet cu pătură pufoasă și tot. Camera era frumoasă cu purpuriu și albastru din care era făcut covorul păros și patul. Erau stropi de roșu închis ici și colo și un dulap suficient de mare pentru a se pierde în el.

Intră în sufragerie, unde totul era în negru și aur, echipat cu tot ce putea fi dorit de cineva. Ea deja a verificat bucătăria. Era echipată pe deplin. Kyoko clătină din cap pentru a unsprezecea oară. "În niciun caz." Ea își mușcă buza de jos, întrebându-se ce să facă acum. Era dimineața zilei de sâmbătă, și cursurile nu încep până luni.

“Ei bine, nu pot să mă ascund aici toată ziua,“ a mormăit ea în sine.

Simțindu-se ca și cum se plimba în jur unde nu ar fi trebuit să fie, Kyoko se îndreptă spre ușă și își împinse capul în hol. Fără să vadă pe nimeni, a ieșit și a închis ușa în urma ei, apoi a mers în liniște înapoi pe scările care duceau în jos.

Din nou, avea sentimentul că ar fi urmărită și i-a trecut un tremur pe șira spinării, dar ea continua să meargă, nu îndrăznea să se întoarcă și să se uite.

‘Ea mă poate simți,‘ își spuse Kyou. Poate puterile ei nu erau îngropate așa de adânc cum se temea. Îl cunoștea pe cel de-al doilea care a părăsit camera ei, și el a inhalat mirosul plin de viață... savurându-l.

Memoria mirosului ei părea să reîmprospăteze alte amintiri. "În curând preoteasă, noi îți vom descoperi din nou puterile. Poți alege să le ascunzi... dar nu pentru mult timp. " Se aplecă pe perete de pe hol, cu ochii săi aurii, urmărind-o până când nu se mai vedea.

*****

Kyoko ar fi putut respira puțin mai ușor odată ce s-a aflat la parter. Ea a observat că acum o să fie cu oameni de vârsta ei. Susținând și zdruncinând ultima ciudățenie de la etaj, Kyoko stătea acolo pierdută în gânduri pentru încă un moment.

Nu a putut să o facă atunci când simțurile ei au fost lovite așa. Uneori, ea dorea ca să nu simtă lucrurile deloc. A împins-o până la capătul gândirii în timp ce privea în jurul parterului mare al clădirii. “Am nevoie de un comutator de pornire și oprire pentru acest lucru,“ murmură ea, încă gândindu-se la vibrațiile stranii pe care le-a avut doar cu un moment înainte.

Se uită la bibliotecă și apoi se uită repede spre cealaltă parte, hotărând că dorește să afle mai întâi despre această zonă. Exersarea îi fusese obișnuință atâta timp de când își amintea și dorea să rămână așa. În ultimii doi ani, ea a învățat arte marțiale de tot felul, și a iubit libertatea de mișcare care i-a dat corpului ei mlădiere.

Trecând în camerele de recuperare, a observat că există multe zone de antrenament diferite. Într-una din cele mai mari săli de gimnastică, putea vedea prin geam. Nu putea rezista să se oprească și să le privească pentru o clipă. Doi oameni păreau că s-au luptat cu sabia. Auzind zgomotul de metal pe metal, ridică o sprânceană. Trecând mai aproape de ușa camerei, ea a rămas în ascultare.

"Nu acorzi atenție Suki." Cel care era îmbrăcat în negru vorbea cu o voce tânără de bărbat, în timp ce se răsuci și-l bătu pe celălalt pe fund râzând.

Kyoko nu putea să vadă chipul fiecăruia, pentru că purtau măști de protecție.

„Shinbe!" a venit o voce foarte furioasă, dar feminină. Apoi, fără avertisment, persoana a sărit înainte și l-a lovit în cap, mai mult ca și cum i-a lovit cu capul cu sabia, apoi a scos casca de pe cap.

Kyoko a fost surprinsă să vadă curgerea lungă de păr brun afară și în jos pe spatele fetei, în timp ce se îndreptă spre celălalt și o pocni în piept cu degetul, cu un spasm de sprânceană. "Este greu să te lupți serios când ești așa de rău."

Shinbe își lăsă capul pe spate rânjind. Într-un fel de predare și-a aruncat ambele mâini în aer, susținând. "Îmi pare rău Suki, dar a fost... și nu l-ai protejat." Simțind o mișcare de senzație de furnicături în valuri pe pielea lui, se încruntă, apoi întoarse încet privirea de ametist spre fata care stătea în ușă: "Aha, se pare că avem un vizitator."

Kyoko a văzut cum fata, pe nume Suki, se roșea, înfruntând încă privirea adversarului, apoi se întoarse de la el, mergând spre ea cu un zâmbet larg.

"Bărbați", și-a rotit ochii înainte de a-și întinse mâna într-o manieră prietenoasă. "Bună, sunt Suki, și această scuză proastă pentru un tip este Shinbe", și-a aruncat degetele spre tipul care se plimba în spatele ei, încă rânjind.

“Suki,“ exclamă tânărul pe nume Shinbe. “M-ai rănit în viteză.“ El a subliniat afirmația punându-și ambele mâini peste inima sa.

Suki se încruntă asupra lui, "Shinbe... dacă te-aș putea răni, creierul tău ar fi scăpat dintre urechi de acum înainte de toate loviturile pe care m-ai forțat să ți le dau".

Shinbe își ridică sprâncenele: "Știi că iubesc dragostea dură cu care mă atragi".

"Îți voi arăta o dragoste tare aici într-un minut, dar nu vreau să sperii noua fată", a țintit Suki.

Kyoko o plăcea deja și luându-i mâna într-o agitare fermă, a zâmbit. "Bună, sunt Kyoko Hogo, dar vă rog doar Kyoko."