Amy Blankenship - Inima Timpului

Hyakuhei o ținea pe Kyoko în capcană, în timp ce se uita la fața ei îngrozită. Jumătatea inferioară a corpului ei începuse să fuzioneze cu el, așa cum plănuise. Încerca încet s-o devoreze pe ea și pe gardianul inimii de cristal în corpul său și în sufletul său gol. Toți cei care priveau puteau vedea coruperea Cristalului în timp ce strălucea în întunericul născut doar din rău.

Mîinile lui Kyoko erau împotriva pieptului lui Hyakuhei, în timp ce ea se îndepărta de el, încercând cu toată puterea să se elibereze de la acest lord gardian, devenit demon, numai ca el să râdă.

Hyakuhei se afla acum la înălțimea puterii ce trecea prin carnea și sângele lui, și încercările sale slabe de a scăpa de el îl amuzau foarte mult. Părul lung de abanos a înotat în jurul lor ca și cum avea o viață proprie. Capetele mătăsoase cu cârlionți de miezul nopții s-au întors în spatele lui Kyoko ca o bandă de oțel pentru a-i reține micul corp contra lui.

Kyoko s-a simțit fără apărare, luptându-se să-și retragă corpul care devenea una cu al lui. Nu voia să cadă în vidul întunecos și rece care era sufletul lui. Simțea toți demonii de acolo ... așteptând-o. Cu cât ea a fost trasă mai mult în corpul său, cu atât mai rece a devenit partea ei de corp. Picioarele ei se mișcau ca și cum gheața se formase de-a lungul pielii ei, ca un milion de ace înțepând dintr-o dată.

Ea știa că dacă nu face ceva rapid, toți s-ar pierde. Putea să vadă cei cinci frați care au supravegheat-o de-a lungul ultimilor ani ... în timp ce stăteau acolo privind. Toți au vrut să o ajute, dar le erau prea frică să facă o mișcare atâta timp cât era ținută ca un scut.

Nu voia să piardă în fața acestui trădător de gardieni. El a fost propriul lor unchi ... de ce s-a întors împotriva nepotului său cu mult timp în urmă? Ochii verzi de smarald ai lui Kyoko s-au întors pentru a bloca inamicul cu furie înfricoșătoare. Nu s-ar putea întâmpla ... Nu după ce a trecut. A fost doar vina ei.

Ochii ei se îngustau pe privirea neclintită a lui Hyakuhei. A adus Cristalul în această lume și îl va lua înapoi din această lume dacă ar fi trebuit să-l ducă direct în iad cu ea.

Kyou care nu se afla la douăzeci de picioare distanță își trase rapid sabia sa distrugătoare "Hakaisha", într-o furie oarbă. Nu-i plăcea gândul unchiului său ... dușmanul său, atingând singura fată umană care-l făcuse vreodată să o respecte. Arăta atât de periculos de fragilă în brațele unui om nebun, ea lupta acum devenind puritatea împotriva răului.

Stăpânul tărâmului gardian ... Kyou, cel mai bătrân dintre cei cinci frați, nu putea să facă nimic fără să-i facă rău lui Kyoko în acest proces. În secret, știa că puterea Cristalului nu-l putea răni pentru că a folosit o vrajă care bloca toate celelalte vrăji înainte de această bătălie. Era pregătit în cazul în care Hyakuhei ar fi încercat să folosească împotriva lui Gardianul Inimii de Cristal.

Dar asta ... nu anticipase. Nu dorea ca Kyoko să fie rănită ... niciodată, nu atâta timp cât avea puterea să îl oprească.

El nu s-a luptat când fantomele demonice întunecate trimise de Hyakuhei au alunecat de la sol ca și cum ar proveni dintr-un coșmar ascuns și se înfășurau letal în jurul corpului său, ca să-l țină în continuare. Kyou aruncă o privire spre Toya, văzând că furia ardea în ochii de argint ai fratelui său mai mic.

Hyakuhei îl înfășură pe Toya într-un atac violent al fantomelor demonice, încercând să-l țină încolțit, dar Toya se lupta încă cu răzbunarea împotriva lor. În interiorul său, Kyou era recunoscător pentru restricțiile pe care le-a pus fratelui său ... pentru că fără ele, Toya ar fi atacat cu siguranță, indiferent de consecințe. Doar vederea lui Kyoko într-un asemenea pericol îl împinse pe Toya peste punctul limită.

Kyou putea simți puterea gardianului lui Toya intensificându-se cu fiecare bătaie de inimă, împreună cu propria sa putere și puterea fraților lor.

Numai la zece picioare distanță mai încolo, ochii albastri ai lui Kotaro s-au lărgit în necredință. Nu vroia să o vadă pe Kyoko rănită, dar nu putea să facă nimic pentru a împiedica asta. Ambele brațe sângerau din bătălie, și picioarele lui nu erau în formă mai bună. El a fost lipsit de puterea să atace chiar acum, în timp ce se lupta să stea, luptând împotriva durerii. Mintea lui era încă înghețată de teamă pentru fata pe care o iubea mai mult decât orice.

” Să nu îndrăznești s-o rănești sau te voi vâna chiar și în iad, Hyakuhei, spuse Kotaro cu o voce zdruncinată, înțependu-și colții ascuțiți, pe măsură ce ochii lui albaștri gheață ardeau de nevoia represaliilor. Însuși aerul din jurul lui părea să vină la viață cu răzbunare ca niște resturi care au explodat în cerc din jurul lui din suflurile sale puternice.

Kamui era înspăimântat, dar văzând-ope Kyoko luptându-se în brațele lui Hyakuhei, se răzgândise. Praful multicolor strălucea în ochii lui supărați. Fără să se gândească la consecințe, Kamui a alergat direct spre Hyakuhei, cu ghearele înfricoșătoare, cu un curaj nemaipomenit născut din dragostea sa pentru preoteasă și văzut de toți.

Demonii umbrei lui Hyakuhei l-au respins înapoi, mușcând corpul său în pământul tare și trimițând resturile în zbor.

Kaen îl smulse pe Kamui într-un loc strâns, cu flăcări care zburau din picioarele lui, în timp ce se arunca în siguranță, urmărindu-l mereu pe cel mai tânăr gardian în timpul bătăliei. Punându-l pe Kamui în pericol la pământ, Kaen întoarse ochii la Hyakuhei și stătu între cel mai tânăr gardian și pericol.

Suki era în genunchi și îl ținea pe tatăl ei în brațe. Corpul lui, acum neînsuflețit, și ura ei pentru Hyakuhei s-au strecurat în ea ca să-l ucidă pe Sennin. Privirea ei se fixa acum pe Kyoko, dorind să-și salveze pe cea mai bună prietenă de la aceeași soartă rece cu care se întâlnise un om atât de înțelept.

Shinbe protectiv în fața lui Suki, blocându-i corpul ei de vederea lui Hyakuhei. Vântul furiei lui Kotaro a suflat părul albastru al lui Shinbe pe fața lui ... dându-i o expresie bântuită ochilor cunoscuți de ametist. Îngrijorarea lui pentru Kyoko s-a intensificat atunci când a simțit puterea Cristal crescând.

"Nu ...", cuvântul l-a lăsat ca și cum ar fi suflat brusc vântul din el. Shinbe știa că dacă Hyakuhei a obținut toată puterea din gardianul inimii de cristal, atunci ambele lumi ar fi în pericol grav. O lacrimă răzvrătită a căzut brăzdându-i obrazul, simțind că inima lui s-a zdruncinat că nu putea face nimic. „... Kyoko.“

Hyakuhei s-a uitat în jur la dușmanii care au stat în calea lui atât de mult ... urmașul propriului său frate. Știa că le era frică să-l atace, pentru că acum o ținea pe Kyoko ca un scut și el simțea furia crescând peste tot în jurul lui.