Amy Blankenship - Inima Timpului

Ea îl privi înfuriindu-se, bătându-și pumnul:”Ce naiba se întâmplă?”

Kyou stătea liniștită în fața ei, singura diferență de data asta fiind că ochii lui încă mai străluceau: "Vei rămâne aici". Se aplecă spre ea: ”Mă vei lăsa să te antrenez.” El și-a așezat mâinile pe spatele canapelei și care au prins-o: "Și de data aceasta, vei câștiga fără jertfă". Nasul îl atingea de aproape pe al ei, în timp ce el șuierase ultima afirmație, arătându-și acum nemulțumirea.

Kyoko se aplecă înapoi pe canapea, în măsura în care o permitea, întorcându-și privirea încălzită, dar încă nu simțea nici o amenințare din partea lui. Chiar dacă nu era om, nu avea intenția să-i facă rău. Se încruntă în fața lui, realizând ceea ce tocmai spusese.

"De data asta?" Vocea ei era moale: "Ce vrei să spui ... De data asta?"

Kyou a inhalat adânc: "S-ar putea să fi uitat, dar nu am făcut-o." Parfumul ei îl înconjura și simți o mișcare familiară de durere în jurul inimii uitate, dar ea trebuia să știe adevărul: "Ne-am luptat împreună în trecut preoteasă, și timpul se apropie de faptul că va trebui să o facem din nou."

Ochii lui Kyoko se înmoaie pentru o clipă: "Cine ești tu?”

”Paznicul tău. Kyoko, știu că ai uitat că ți-ai sacrificat amintirile despre noi pentru a aduce înapoi Gardianul Inimii de Cristal în lumea asta.” Privirea o căuta pe a ei și vocea lui deveni o simplă șoaptă: ”Trebuie să ai încredere în mine.”

Chiar dacă tocmai a încercat să o sperie, tot ce era în interiorul ei îi spunea să aibă încredere în el. ”Eu ... am încredere în tine.” De îndată ce șopti cuvintele, se trezi în brațele lui. La început, ea se înălța, simțind pătura de căldură care o înconjura, ea se lăsă îmbrățișării, relaxându-se pe pieptul lui în confuzie senină.

Kyou nu a putut să o ajute. El îi purta de mult timp îngrijorarea respingerii și auzind aceste cuvinte ridică greutatea lumii de pe umerii ei tensionați. El a zdrobito de el, înconjurându-se cu mirosul ei, în timp ce-și întinse fața în părul ei.

”Stai de data asta,” șopti el într-un moment de slăbiciune.

Kyoko putea să simtă sensibilitatea în cuvintele lui și în brațele lui, dar totuși, tocmai o speriase de moarte acum câteva minute și acum o ținea ca și cum viața ei depindea de asta. Ea a fost prinsă între să se teamă de el și să vrea să se întindă și să-i mângâie obrazul neted.

Era plină de întrebări și mormăi în piept: "Vreau să-mi amintesc ce spui că am uitat. Ce trebuie să știu?”

Kyou și-a închis ochii aurii și nu a vrut să se întoarcă în lumea reală încă... avea exact locul de care a aparținut ... în brațele lui. Cu un suspin, o luă fără voie înapoi pe canapea și se puse să stea lângă ea.

Trecându-și mâna prin pletele lungi, Kyou respira adânc pentru a-și calma instinctele violente. Împingându-și dorințele, se îndreptă spre peretele din fața lui și începu să-i spună ce vrea să știe. Auzind ceva nu era același lucru cu amintirea.

"Vei avea ajutor. Toți oamenii de aici care au ajuns la fel ca și tine, pe burse, i-am adunat pentru tine. Ei nu-și mai amintesc de tine și nu-ți aduci aminte de ei, dar ei s-au luptat cu tine atunci și ei vor lupta din nou cu tine când va veni timpul ", vocea lui era cuprinsă de o amintire a trecutului.

Ochii lui Kyoko se lărgiră, "Suki și Shinbe?" Ea a întrebat de ce-l crede așa de ușor.

Kyou dădu din cap: ”Văd că i-ai întâlnit. Da, ai fost foarte aproape de ei, precum și de Toya care te-a protejat ca pe nimeni altul ".

”Toya? ” Își ridică o sprânceană. ” Trebuie să glumesti.” Apoi, adăugă mental: ”Nici măcar nu mă place.”

Kyou oftă reticent: "Toya nu s-a schimbat în această viață și este totuși tânărul neplăcut, tare de cap, din trecut. Dar da, te-a protejat cu răzbunare și ar fi murit pentru tine dacă ar fi apărut nevoia.”

Kyoko se încruntă, "Nu-și amintești?" Simțea că îi spunea adevărul și avea sens să știe că lipsea o parte din memoria ei. Ochii ei îl căutau, dorindu-și cunoștințele înapoi.

Kyou clătină ușor capul: "Eu sunt singurul care nu s-a întors cu tine. Prin urmare, eu sunt singurul care are amintiri despre ceea ce s-a întâmplat. Toya nu-și amintește nici măcar că este fratele meu.”

Kyoko a inhalat la mărturisire, "frați? Ce s-a întâmplat că ești singurul care-ți amintești?” Trebuia să știe.

"Ți-ai dat toate amintirile în luptă pentru a distruge răul lumii noastre și pentru a salva Gardianul Inimii de Cristal. În același moment, ți-ai pus o dorință pe cristal să-i vezi pe toți din nou. Nu ai vrut să îi pierzi. Când ai dispărut instantaneu, la fel și ceilalți... inclusiv dușmanul. I-ai adus în necunoștință de cauză aici... cu tine.”

A oftat cu regret. "Am aruncat o vrajă în jurul meu, care m-a protejat de astfel de dorințe." Ochii lui se îndepărtau ca și cum ar fi reluat memoria.

"I-ai luat pe toți cu tine și nici nu ai știut asta. Toți s-au renăscut aici, în timpul tău, lăsându-mă singur în trecut.” Ochii lui s-au concentrat și s-au blocat cu ai ei. "Deci, am supraviețuit și te-am așteptat. Odată ce era momentul, am adunat pe toți cei care m-au părăsit. Acum ați adus cu voi cristalul și rea-voința care o dorește... "vocea sa deveni mai întunecată", ... răul și-a început deja căutarea și nu o voi permite ".

Kyoko dădu din cap în încercarea de a înțelege: "Deci, oricine este aici, așa cum sunt, pot avea încredere?" El a dat din cap și Kyoko a continuat: "Știu ceva despre asta?"

Kyou clătină din cap: "Ei vor simți o legătură și vor crește, dar în afară de asta, nu cunosc viitorul, ci doar trecutul. Te vor proteja, așa cum au făcut-o atunci. Este ceea ce s-au născut să facă ... motivul existenței lor. "

Se uită repede departe de ochii ei căutători, știind adevărul cuvintelor lui care îi aparțineau și ei. "Mai avem încă ceva timp, dar pentru moment vreau să nu-ți mai ascunzi puterile de preoteasă și să devii conștientă de împrejurimile tale. Eu voi veghea asupra ta și i-am spus lui Toya să păstreze și un ceas închis acolo.

Kyoko îl urmări îndeaproape să-și amintească tot ce putea despre el. Părea să o cunoască atât de bine. Privind profund în ochii lui, șopti curios: "Cât de aproape am fost?"

Un fluturaș de afecțiune ascunsă i-a trecut prin ochii de aur înainte ca Kyou să se înăbușe și să se îndepărteze de ea. Exteriorul lui rece, care cădea înapoi în loc, a mârâit uitându-se la ușă, apoi a revenit repede la ea. "Nu repeta ceea ce ți-am spus, căci ei își vor aminti singuri."