După ce scoase şi cea din urmă tăviţă, atinse hârtiile cu pioşenie; avea în faţă doar o mână de documente, însă ele constituiau o comoară, tocmai fiindcă scăpaseră de flăcările flămânde ale Simplificării în care, înnegrindu-se, până şi scrieri sfinte se scorojiseră şi se transformaseră în fum, în vreme ce mulţimile ignorante urlaseră şi aclamaseră asta ca pe un triumf. Se purtă cu hârtiile de parcă ar fi fost obiecte de cult, ferindu-le de vânt cu veşmântul, pentru că toate erau fragile şi crăpate de trecerea timpului. Văzu un teanc de schiţe nefinisate şi diagrame. Apoi, două notaţii făcute de mână şi două pagini mari, împăturite, precum şi o cărţulie intitulată Memo.
Întâi cercetă notiţele luate în grabă. Erau mâzgălite de aceeaşi mână care scrisese şi biletul lipit pe capac, iar stilul se dovedea la fel de cumplit. Jumătate kilogram pastramă, anunţa o notiţă, una cutie cârnaţi, şase chifle — de adus acasă pentru Emma. O alta avertiza: Să nu uit — ridic Formularul 1040, Unchiul Fisc. O altă bucată de hârtie conţinea doar cifre aşezate unele sub altele, iar din suma lor, încercuită, se scăzuse o altă sumă şi, în cele din urmă, fusese extras un procentaj, urmat de cuvântul drace! Fratele Francis verifică socotelile;cu toate că nu reuşi nicicum să priceapă ce reprezentau numerele acelea, aritmetica autorului cu scris infect era fără cusur.
Cât priveşte cărticica numită Memo, o mânui cu pioşenie deosebită, fiindcă titlul ei îi aduse aminte de Memorabilia. Înainte de a o deschide, îşi făcu cruce şi rosti în şoaptă Binecuvântarea Textelor. Însă conţinutul cărţuliei îl umplu de dezamăgire. Sperase să fie tipărită, dar nu găsi decât o listă de nume, locuri, numere şi date, toate scrise de mână. Datele cuprindeau sfârşitul deceniului cinci şi începutul deceniului şase, secolul douăzeci. Avea o nouă confirmare! — adăpostul provenea din perioada crepusculară a Secolului Iluminării. Făcuse o descoperire cu adevărat importantă.
Una dintre hârtiile de dimensiuni mai mari era rulată foarte strâns şi începu să se destrame când încercă s-o desfacă; reuşi să distingă cuvintele BILET DE PARTICIPARE CURSE, dar nimic altceva. După ce o băgă înapoi în cutie, pentru ca mai târziu să fie restaurată, îşi îndreptă atenţia asupra celui de-al doilea document; hârtia era atât de sfărâmicioasă în dreptul îndoiturilor, încât nu îndrăzni să cerceteze decât o parte, ridicând pliurile cu atenţie şi furişând privirea printre ele.
O schemă, aşa părea, însă trasată cu linii albe pe hârtie neagră!
Se simţi din nou străbătut de emoţia descoperirii. Fără îndoială că era un plan! — iar la abaţie nu mai exista nici un plan original, ci doar copii făcute în cerneală după asemenea documente. Originalele se decoloraseră demult din cauza expunerii prea îndelungate la lumină. Francis nu-şi aruncase niciodată ochii pe vreunul, deşi văzuse destule reproduceri lucrate de mână, astfel că-l recunoscu drept un plan care, chiar dacă era pătat şi decolorat, rămăsese descifrabil după atâtea secole datorită întunericului deplin şi umidităţii scăzute din adăpost. Întoarse documentul pe dos — şi îl cuprinse o sfântă furie. Ce imbecil pângărise nepreţuita relicvă? Cineva desenase pe dosul lui forme geometrice fără noimă şi feţe de animale cu expresii puerile. Ce vandal nechibzuit…
După o clipă de meditaţie, supărarea îi trecu. Pe vremea când se petrecuse acea faptă, schemele fuseseră la fel de obişnuite ca şi bălăriile, iar vinovatul era chiar proprietarul cutiei. Feri desenul de soare cu propria-i umbră şi încercă să-l desfacă mai mult. În colţul din dreapta, jos, era imprimat un dreptunghi care conţinea, scrise cu litere de tipar, diferite titluri, date, „numărul patentului”, numere de avizare şi nume. Îşi plimbă ochii în josul listei până găsi: „CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E.”
Strânse din pleoape şi clătină din cap până avu impresia că începe să-i vâjâie. Apoi se mai uită o dată. Pe hârtie se vedea clar:
CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E.
Întoarse hârtia pe dos. Printre figurile geometrice şi schiţele copilăreşti, ieşea în evidenţă un formular ştampilat cu cerneală purpurie:
ACEST DOSAR SE ÎNAINTEAZĂ CĂTRE:
□ VERIF…
□ FABRIC…
■ PROIECTAT I.E. Leibowitz
□ ING…
□ ARMATA…
Numele apărea cu un scris citeţ şi feminin, nu azvârlit pe pagină precum celelalte notaţii. Se uită iar la semnătura prin iniţiale de pe biletul din capacul cutiei: I . E. L. — apoi la „CIRCUIT PROIECTAT DE…” Aceleaşi iniţiale apăreau în toate notiţele.
Avuseseră loc discuţii aprinse, toate lipsite de dovezi, pentru a se stabili dacă, în cazul canonizării sale, fondatorul beatificat al Ordinului ar trebui să primească numele de Sfântul Isaac sau Sfântul Edward. Unii se pronunţau chiar pentru Sfântul Leibowitz, considerându-l cel mai potrivit, fiindcă până în prezent toate referirile la Beatus se făcuseră folosind numele de familie.
— Beate Leibowitz, ora pro me! şopti fratele Francis. Mâinile îi tremurau atât de incontrolabil, încât exista primejdia să vatăme fragilele documente.
Descoperise relicve aparţinând Sfântului.
Adevărat, Noua Romă nu-l proclamase încă sfânt pe Leibowitz, însă fratele Francis era atât de convins că aşa se va întâmpla, încât îşi luase libertatea să adauge: Sancte Leibowitz, ora pro me!
Nu mai făcu risipă de logică pentru a trage concluzia ce i se părea clară: însuşi Cerul îi dăduse un semn privind chemarea sa către credinţă. Găsise acel lucru pentru care fusese trimis în deşert, aşa interpretă el lucrurile. Avea chemarea pentru a deveni călugăr devotat al Ordinului.
Făcând uitate vorbele abatelui care le atrăsese atenţia să nu se aştepte ca vocaţia să apară în mod spectaculos ori miraculos, novicele îngenunche pe nisip să ridice o rugă de recunoştinţă şi să ofere câteva zeci de rugăciuni din rozariu intenţiilor bătrânului pelerin care îi arătase piatra de deasupra adăpostului. Să te ajute Cel de Sus să-ţi găseşti Vocea cât mai grabnic, băiete, î i spusese rătăcitorul. Până în această clipă nu-şi dăduse seama că pelerinul avusese în vedere cuvântul Voce cu literă mare.
— Ut solius tuae voluntatis mihi cupidus sim, et voca-tionis tuae conscius, si digneris me vocare…
Rămânea doar ca abatele să judece dacă „vocea” lui era rezultatul întâmplării ori al cauzei şi efectului. Doar Promotor Fidei va hotărî dacă „Leibowitz” era un nume neobişnuit înainte de Potopul Flăcării, şi dacă I. E. putea să însemne la fel de bine „Ichabor Ebenezer” sau „Isaac Edward.” Pentru Francis nu exista decât o soluţie.
Dinspre abaţia aflată în depărtare răsunară trei bătăi de clopot care traversară deşertul, urmate de o pauză, apoi se auziră nouă bătăi.
— Angelus Domini nuntiavit Mariae, răspunse cuminte novicele, ridicând în acelaşi timp ochii şi constatând cu surprindere că soarele devenise o elipsă umflată, de culoare stacojie, care atinsese deja orizontul spre apus. Bariera de pietre din jurul bârlogului rămăsese neterminată.
De îndată ce sfârşi de spus rugăciunea, vârî grăbit documentele în cutia veche şi ruginită. Chemarea primită din Ceruri nu însemna şi darul de a îmblânzi fiarele pustiei ori de a face prieteşug cu lupii flămânzi.
Читать дальше