Molozul care se prăvălise în interiorul adăpostului formase o movilă a cărei culme aproape că atingea capul scărilor, iar spaţiul îngust dintre pietre şi tavan nu-i permitea să treacă decât târiş. Îşi dădu drumul cu picioarele înainte şi, din cauza pantei abrupte, se văzu silit să continue tot aşa. Înfruntând astfel Necunoscutul, pipăi cu picioarele să găsească puncte de sprijin în grohotiş şi, încetul cu încetul, reuşi să coboare. Când, întâmplător, lumina torţei mai scădea, se oprea o clipă, înclinând capătul aprins în jos şi lăsa flacăra să lingă încă o porţiune din lemn; în asemenea momente de răgaz, încerca să calculeze primejdia care-l pândea din jur şi de deasupra. Nu prea avea ce să vadă. Se afla într-o încăpere subterană, dar cel puţin o treime din volumul ei era ocupat de mormanul de moloz care căzuse prin puţul scării. Cascada de pietre acoperise întreaga suprafaţă a podelei, strivind câteva piese de mobilier, ale căror resturi încă se vedeau, şi probabil îngropându-le pe altele cu totul. Zări dulapuri metalice deformate stând într-o rână, acoperite de moloz până la înălţimea taliei. La capătul celălalt al camerei exista o uşă din metal care, judecând după ţâţâni, se deschidea în afară, dar acum era imposibil de deschis din cauza avalanşei de pietre. Încă se puteau descifra literele scrise pe uşă cu vopsea scorojită de vreme:
BOCAPORT INTERIOR
MEDIU STERIL ETANŞ
Evident, încăperea în care se găsea nu era decât o anticameră. Dar ceea ce se afla dincolo de BOCAPORT INTERIOR rămânea inaccesibil din cauza tonelor de piatră care blocau uşa. Mediul era într-adevăr ETANŞ, inaccesibil, pentru că altă uşă nu se zărea.
După ce ajunsese la poalele pantei şi se asigurase că în anticameră nu-l pândea nici o primejdie, novicele porni cu precauţie să cerceteze mai îndeaproape uşa metalică, slu-jindu-se de lumina torţei. Sub literele mari care alcătuiau inscripţia BOCAPORT INTERIOR, mai era o tăbliţă pătrunsă de rugină:
ATENŢIUNE: Acest bocaport nu trebuie închis înainte de intrarea tuturor persoanelor sau de îndeplinirea tuturor etapelor procedurii de siguranţă, specificate în Cartea Tehnică CD-Bu-83A. Când bocaportul se etanşeizează, aerul din interiorul adăpostului va avea o presiune cu 2,0 livre pe ţol pătrat mai mare decât nivelul barometric exterior pentru a micşora la maximum pătrunderea acestuia din urmă în interior. Imediat ce este etanşeizat, bocaportul va fi deschis automat de către sistemul servomonitor numai când va apărea una dintre următoarele situaţii: (l) radiaţia de la exterior scade sub nivelul de pericol; (2) sistemul de purificare a aerului şi apei nu mai funcţionează; (3) rezervele de hrană s-au epuizat; (4) sistemul intern de alimentare cu energie nu mai funcţionează. Consultaţi broşura CD-Bu-83A pentru instrucţiuni suplimentare.
Tăbliţa cu „Atenţiune” îl cam nedumeri pe fratele Francis, dar oricum avea de gând să se poarte cu băgare de seamă, aşa că nu se atinse de uşă. Cu dispozitivele miraculoase ale anticilor nu era recomandat să te joci, afirmaţie întărită şi confirmată de cuvintele rostite o dată cu ultima suflare de nenumăraţi scormonitori ai trecutului.
Fratele Francis observă că molozul, aflat în anticameră de secole şi secole, avea o culoare mai închisă şi o textură mai aspră decât cel care îndurase soarele deşertului şi zbaterea nisipului purtat de vânt. Ajungea o privire fugară către pietre pentru a înţelege că Bocaportul Interior nu fusese blocat de alunecarea de astăzi, ci de una care se petrecuse chiar înainte de construirea abaţiei. Dacă Mediul Steril Etanş al Adăpostului contra Căderilor de Pulberi conţinea o Cădere, era de la sine înţeles că demonul nu deschisese Bocaportul Interior de pe vremea Potopului Flăcărilor, adică dinainte de Simplificare. Şi, dacă fusese etanşat de uşa de metal timp de atâtea veacuri, existau puţine motive să se teamă, îşi mărturisi Francis, că el va da buzna prin etanşare înainte de Ajunul Paştilor.
Torţa îşi pierduse din putere. Fiindcă găsise un picior de scaun ferfeniţit, îl aprinse de la flacăra muribundă, apoi începu să adune fragmente din mobila distrusă, cu care să aţâţe un foc bunicel, timp în care se gândi la înţelesul acelui semn de odinioară:
ADĂPOST CONTRA CĂDERILOR DE PULBERI.
După cum recunoştea fără să se codească prea mult, cunoştinţele lui de engleză de dinaintea Potopului erau departe de a fi perfecte. Între punctele lui slabe fusese dintotdeauna şi modul cum, în această limbă, unele substantive modificau înţelesul altora. În latină, ca în majoritatea dialectelor din ţinut, o construcţie de genul servus puer î nsemna aproape acelaşi lucru ca şi puer servus şi chiar în engleză băiat sclav î nsemna sclav băiat. Dar similitudinea se încheia aici. Învăţase cu greu că o expresie precum cruce din piatră nu era totuna cu crucea de piatră şi că un dativ posesiv sau de scop, precum mihi ami-cus era exprimat prin mâncare pentru câini ori post de santinelă. Dar cum se putea explica o apoziţie precum adăpost contra căderilor”? Fratele Francis clătină din cap. Tăbliţa cu „Atenţiune” de pe Bocaportul Interior vorbea de hrană, apă şi aer, şi totuşi astea nu reprezentau necesităţi pentru diavolii din Iad. Uneori, engleza de dinaintea Potopului i se părea novicelui mai ameţitoare decât Angelologia Intermediară sau calculul teologic al Sfântului Leslie.
Făcu focul pe panta movilei de moloz, astfel încât flacăra să poată lumina şi cele mai întunecate cotloane ale anticamerei. Apoi se apucă să cerceteze ce nu fusese acoperit de moloz. Ruinele de deasupra solului deveniseră ambiguităţi arheologice după trecerea atâtor generaţii de scormonitori în gunoaie, însă de această ruină subterană nu se atinsese nici o mână, în afară de cea impersonală a dezastrului. Locul părea bântuit de prezenţele altor secole. O ţeastă, aflată printre pietre într-un colţ mai ferit, încă mai avea un dinte îmbrăcat în aur — dovedind fără putinţă de tăgadă că adăpostul nu fusese invadat de nomazi. Incisivul din aur licărea de fiecare dată când flăcările se ridicau ceva mai sus.
Fratele Francis nimerise de nenumărate ori, prin deşert, în preajma vreunui curs de apă secat, şi văzuse grămăjoare de oase umane curate şi albindu-se în soare. Nu i se făcea greaţă cu una cu două şi astfel de lucruri erau de aşteptat. Prin urmare, nu rămase surprins când remarcă ţeasta într-un colţ al încăperii, însă sticlirea aurului îi atrăgea mereu privirea în vreme ce trăgea de uşile (âncuiate ori înţepenite) ale dulapurilor metalice ruginite ori se opintea să deschidă sertarele (de asemenea înţepenite) ale unui birou metalic deformat. Biroul se putea dovedi o descoperire nepreţuită dacă ar fi conţinut documente sau vreo cărţulie-două, care să fi supravieţuit rugurilor turbate ale Secolului Simplificării. În vreme ce se chinuia să deschidă sertarele, focul continuă să ardă mocnit; la un moment dat, i se păru că ţeasta emite o palidă strălucire proprie. Un asemenea fenomen nu era cu totul ieşit din comun, însă în cripta mohorâtă fratelui Francis acest lucru i se păru din cale-afară de tulburător. Mai adună lemn pentru a alimenta focul, se apucă din nou să tragă şi să zgâlţâie de birou şi se strădui să ignore rânjetul sclipitor al craniului. Încă temându-se de Căderile pe care le simţea pândind, Francis îşi revenise suficient de mult din spaima dintru început, ajungând să priceapă că adăpostul, îndeosebi biroul şi dulapurile, ar putea să fie doldora de relicve bogate, provenind dintr-un secol pe care lumea hotărâse în mod deliberat să-l facă uitat.
Читать дальше