J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— Expelliarmus !

Dar nu era numai vocea lui cea care strigase. Urmă o bubuitură care făcu uşa să se zgâlţâie din ţâţâni. Plesneală fu ridicat în aer, apoi trântit de perete, pe care se scurse până la pământ. De sub părul de pe frunte, i se prelingea un firişor de sânge. Îşi pierdu cunoştinţa.

Harry privi în jur. Atât Hermione, cât şi Ron, folosiseră în acelaşi timp vraja de dezarmare. Bagheta lui Plesneală descrise un arc prin aer şi ateriză pe pat, lângă Şmecherilă.

— Nu trebuia să faceţi asta, le zise Black. Trebuia să mi-l fi lăsat mie…

Harry evită privirea lui Black. Nici acum, Harry nu era convins că procedase cum trebuie.

— Am atacat un profesor! Oh, am atacat un profesor! ţipă Hermione îngrozită, uitându-se speriată spre Plesneală, care tot nu-şi revenise. Ne aşteaptă mari necazuri…

Lupin se lupta să se dezlege. Black se aplecă şi făcu el lucrul acesta. Lupin se îndreptă din şale, frecându-şi încheieturile, acolo unde corzile îi lăsaseră urme.

— Mulţumesc, Harry, zise el.

— Încă nu cred sută la sută ce ne-aţi zis, făcu Harry.

— Atunci, interveni Black, a venit vremea să-ţi dăm nişte dovezi! Băiete, dă-mi-l pe Peter… Imediat!

Ron îl strânse pe Pungaşul la piept.

— Să nu te apropii de el! strigă Ron. Vrei să spui că ai evadat de la Azkaban numai ca să pui mâna pe şobolanul meu? Adică pe…

Ron se opri şi se uită disperat la Harry şi la Hermione, aşteptând să îi sară în ajutor.

— Bine, continuă el, mai mult adresându-se lui Harry şi lui Hermione. Să zicem că Pettigrew s-a transformat într-un şobolan… Păi, sunt milioane de şobolani în lume! De unde ştie el, care a stat la Azkaban, că tocmai ăsta e cel pe care îl vânează?

— Da, trebuie să recunoaştem, Sirius, zise Lupin, ridicând sprâncenele spre Black, că e o întrebare bună. Cum ai aflat unde se ascunde Pettigrew?

Black îşi băgă mâinile ca nişte gheare sub robă şi scoase de acolo un ghemotoc de hârtie, pe care îl netezi şi apoi îl arătă tuturor.

Era fotografia lui Ron şi a părinţilor lui, care apăruse în „Profetul zilei” , vara trecută. Pe umărul lui Ron se vedea foarte bine Pungaşul.

— De unde ai făcut rost de asta? îl întrebă Lupin, uimit la culme.

— De la Fudge, răspunse Black. Când a venit vara trecută în inspecţie la Azkaban, mi-a lăsat ziarul lui. Si pe prima pagină era Peter… pe umerii acestui băiat… L-am recunoscut imediat, doar îl văzusem de atâtea ori transformându-se în şobolan… Iar articolul din ziar spunea că băiatul se întorcea în acel moment la Hogwarts, unde se afla şi Harry, de altfel…

— Doamne! exclamă Lupin, uitându-se la şobolanul de pe prima pagină. Da, uită-te la laba lui din faţă…

— Ce-i cu ea? întrebă Ron provocator.

— Îi lipseşte un deget! zise Black.

— Da, sigur… Extraordinar! făcu Lupin. Şi l-a tăiat el singur, nu e aşa?

— Da, chiar înainte de a se transforma, răspunse Black. Când l-am încolţit, a zbierat în gura mare, ca să-l audă toţi cei prezenţi, că eu i-am trădat pe Lily şi pe James. Apoi, înainte de a putea să-l blestem, a ridicat bagheta şi i-a omorât pe toţi cei care se aflau în jurul lui, apoi s-a transformat în şobolan şi s-a făcut nevăzut în canalizare, împreună cu ceilalţi şobolani…

— Cred că ai auzit şi tu, Ron, completă Lupin, că singura bucată care s-a găsit din Pettigrew a fost degetul lui.

— Ei, da! făcu Ron neîncrezător. Probabil că s-o fi bătut cu alţi şobolani şi aşa şi-a pierdut degetul! Doar e în familie de foarte mulţi ani, de…

— De doisprezece ani, nu? întrebă Lupin. Nu te-ai întrebat niciodată cum se face ca un şobolan să trăiască atât de mult?

— Păi, zise Ron, nu prea convins, fiindcă am avut noi mare grijă de el…

— Dar acum nu arată prea bine, zise Lupin. Cred că a slăbit mult, de când a aflat că Sirius este în libertate…

— L-a speriat de moarte, motanul ăsta nebun! strigă Ron, arătând spre Şmecherilă, care torcea mulţumit pe pat.

Nu era adevărat, îşi aduse Harry aminte, deodată. Pungaşul începuse să arate rău, cu mult înainte de a-l cumpăra Hermione pe Şmecherilă… De când Ron s-a întors din Egipt, adică de când evadase Black!

— Acest motan nu este nebun deloc, zise Black şi îl mângâie pe Şmecherilă pe cap. E cel mai inteligent motan pe care l-am întâlnit vreodată. A ştiut imediat ce-i poate pielea lui Peter, de cum l-a văzut! Iar când m-a întâlnit pe mine, a ştiut imediat că nu eram un câine adevărat. A durat câtva timp până i-am câştigat încrederea şi până am reuşit să comunic cu el. I-am zis ce căutam şi de atunci m-a ajutat întotdeauna.

— Ce vrei să spui? întrebă Hermione, dintr-o suflare.

— A încercat să mi-l aducă pe Pettigrew, dar n-a reuşit, aşa că a furat parolele de la intrarea în turn şi mi le-a dat mie. După câte am înţeles, le-a luat de pe noptiera unui băiat…

Mintea lui Harry aduna, însetată, tot acest puhoi de informaţii. Era absurd… şi totuşi…

— Dar Peter a aflat ce se petrecea şi acest motan — Şmecherilă, parcă aţi zis că-l cheamă — mi-a zis că Peter a lăsat urme de sânge pe cearşaf… Probabil că s-a muşcat singur… Doar îşi mai înscenase moartea si altă dată…

Asta avu darul să îi amintească lui Harry de moartea părinţilor lui.

— Nici nu e de condamnat că şi-a înscenat moartea, strigă Harry, fiindcă ştia că o să-l omori, aşa cum mi-ai omorât părinţii!

— Nu! sări Lupin. Harry…

— Şi acum, vrei să-l căsăpeşti şi pe el!

— Da, aşa am să fac, zise Black, uitându-se crunt la Pungaşul.

— Atunci, ar fi trebuit să-l las pe Plesneală să te ducă Dementorilor, strigă Harry.

— Harry, chiar nu-ţi dai seama? îl întrebă Lupin. Până acum, am crezut că Sirius ţi-a trădat părinţii şi Pettigrew a aflat şi l-a urmărit pe Sirius, ca să-i răzbune… Dar a fost invers, de fapt! Peter i-a trădat pe părinţii tăi, iar Sirius s-a luat pe urmele lui…

— Nu e adevărat! urlă Harry. El era Păstrătorul lor de Secrete! A spus-o chiar el, înainte să veniţi dumneavoastră! A recunoscut că i-a omorât!

Harry arătă spre Black, care stătea pe pat, abătut, şi clătina din cap într-o parte şi în alta. Surprinzător, dar ochii lui părură să se însufleţească.

— Harry, zise el, e ca şi cum i-aş fi omorât cu mâna mea. Eu i-am convins în ultima clipă, pe Lily şi pe James, să renunţe la mine şi să-l ia pe Pettigrew ca Păstrător de Secrete… Pentru asta sunt de condamnat, ştiu prea bine… În noaptea în care au murit ei, m-am dus să văd dacă Peter era în siguranţă, dar acesta nu mai era în ascunzătoarea lui. Cu toate astea, nu se vedea nici o urmă de luptă. Ceva nu era în regulă. M-am îngrijorat şi am plecat imediat spre casa părinţilor tăi. Când am ajuns acolo, am văzut casa distrusă şi pe ei morţi. Atunci mi-am dat seama ce făcuse Peter! Ce făcusem eu, de fapt…

Vocea i se stinse şi Black îşi întoarse capul.

— Gata! Ce-a fost a fost, nu mai putem să-i înviem, zise Lupin cu o hotărâre pe care Harry nu i-o cunoştea. Acum, nu mai avem de făcut decât un singur lucru: să dovedim ce s-a petrecut de fapt. Ron, dă-mi şobolanul!

— Ce aveţi de gând să-i faceţi dacă vi-l dau? întrebă Ron îngrijorat.

— Să-l forţez să-şi recapete adevărata înfăţişare! zise Lupin. Dacă e într-adevăr un şobolan, n-o să păţească nimic!

Ron ezită o clipă, dar apoi îi întinse şobolanul lui Lupin. Pungaşul începu iar să se agite disperat şi să ţipe. Ochii i se bulbucaseră, părând gata să-i iasă din orbite.