J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— Vai, domnule director, păcat de ea… Se ascunde ca să nu fie văzută în halul în care e. Am văzut-o alergând ca o apucată, din peisaj în peisaj, pe coridorul de la etajul patru. Se ascundea după fiecare copac şi plângea de ţi se rupea inima, biata de ea…

Peeves era însă departe de a fi convingător în compasiunea lui.

— A spus cine a făcut aşa ceva? întrebă Dumbledore, cu aceeaşi voce calmă.

— O, da, domnule profesor, spuse el cu o voce care prevestea explozia. S-a supărat foarte tare pe ea când nu l-a lăsat să intre.

Veni deasupra lui Dumbledore şi adăugă, privindu-l printre picioare:

— Are un temperament îngrozitor Sirius Black ăsta!

Profesorul Dumbledore îi trimise pe Cercetaşi înapoi, în Marea Sală, unde se întâlniră, zece minute mai târziu, şi cu ceilalţi din celelalte case. Astropufii, Cercetaşii, Ochii-de-şoim şi Viperinii, cu toţii aveau priviri nedumerite.

— Împreună cu toţi profesorii, le zise Dumbledore, imediat ce profesoara McGonagall şi profesorul Flitwick închiseră uşile Marii Săli, am de gând să cercetez amănunţit castelul. Teamă mi-e că, pentru propria voastră siguranţă, va trebui să dormiţi aici în noaptea asta. Vreau ca Perfecţii să stea de gardă la intrări, iar de voi o să răspundă Şefii de promoţie, de la băieţi şi de la feţe. Orice neregulă trebuie să mi se aducă la cunoştinţă fără întârziere, mai zise el, uitându-se la Percy, care se agita plin de importanţă şi nu îşi mai încăpea în piele de mândrie.

Profesorul Dumbledore făcu o pauză, dar, când aproape să iasă din Marea Sală, adăugă:

— Oh, da… o să aveţi nevoie de…

Cu o simplă mişcare de baghetă, dădu mesele la o parte şi le ridică la perete, iar cu altă mişcare de baghetă umplu Marea Sală cu saci de dormit pufoşi.

— Somn uşor, le zise Dumbledore, închizând uşa după el. Marea Sală începu să vuiască. Cercetaşii le spuneau celorlalţi ce se întâmplase.

— Toată lumea, în sacii de dormit! strigă Percy. Hai, terminaţi cu vorba. În zece minute, stingerea!

— Să rămânem împreună, le zise Ron lui Harry şi Hermionei.

Luară trei saci de dormit şi se duseră într-un colţ.

— Credeţi că Black mai este în castel? şopti Hermione îngrijorată.

— După cum se vede, Dumbledore aşa crede, zise Ron.

— Ce noroc am avut că a încercat să intre în noaptea asta, zise Hermione, în timp ce intrau îmbrăcaţi în sacii de dormit şi îşi scoteau coatele afară, pregătindu-se să stea de vorbă. Singura noapte când nu eram în turn…

— Probabil că a pierdut noţiunea timpului, fiind mereu pe fugă, zise Ron. A uitat că este noaptea de Halloween, altfel ar fi dat buzna aici.

Hermione se cutremură.

În jurul lor, toată lumea se întreba acelaşi lucru: cum reuşise să intre în castel.

— Probabil că este maestru în Apariţii, îşi dădu cu părerea cineva de la Ochi-de-Şoim, aproape de ei. S-a materializat aşa, pur şi simplu, din senin!

— Probabil că era şi deghizat, interveni în discuţie un Astropuf din anul V.

— Sau ar fi putut să intre în zbor, sugeră Dean Thomas.

— Pentru numele lui Dumnezeu, izbucni Hermione, uitându-se supărată la Ron şi la Harry. Oare eu sunt singura care am citit „Hogwarts . Scurtă istorie” ?

— Probabil, făcu Ron. De ce?

— Deoarece castelul este protejat nu numai de pereţi, de mult mai multe, aşa scrie acolo, dacă vreţi să ştiţi… Există fel de fel de vrăji care opresc pe oricine să intre pe furiş. Nu poţi să te materializezi, pur şi simplu, în interiorul castelului. Şi tare aş vrea să ştiu ce deghizare i-ar putea păcăli pe Dementori! Ei păzesc absolut toate intrările în castel. Şi nici în zbor n-ar fi reuşit să intre… L-ar fi observat. Iar Filch cunoaşte toate coridoarele secrete, probabil că le-au blocat pe toate…

— Sting lumina, anunţă Percy. Toată lumea, în sacii de dormit si nici o vorbă!

Lumânările se stinseră imediat. Singura lumină argintie care se mai vedea venea de la fantome, care acum îi ascultau cu sfinţenie pe Perfecţi, şi de la tavan, care, la fel ca şi cerul de afară, sclipea de stele. Ţinând seama de asta şi de şuşoteala care tot nu încetase, lui Harry i se părea că doarme afară, ascultând foşnetul vântului.

O dată pe oră, venea câte un profesor să vadă dacă totul era în ordine. La ora trei noaptea, când toată lumea adormise, intră profesorul Dumbledore. Se duse la Percy, care până atunci patrulase printre saci, potolindu-i şi îndemnându-i să doarmă. Percy se afla foarte aproape de locul unde îşi puseseră sacii Harry, Ron şi Hermione, care se prefăceau că dorm. Auzeau paşii lui Dumbledore apropiindu-se.

— Aţi dat de vreo urmă, domnule profesor? întrebă Percy în şoaptă.

— Nici una. E totul în regulă aici?

— Da, totul e în ordine, zise Percy. N-am avut probleme.

— Foarte bine. N-are rost să-i mutăm acum. Am găsit alt paznic pentru gaura din portret. Temporar, cel puţin. Mâine dimineaţă se pot duce liniştiţi la locurile lor.

— Şi doamna cea grasă, domnule?

— Se ascunde într-o hartă de la etajul doi. Se pare că nu a vrut să-l lase pe Black să intre şi el a atacat-o. O să-l pun pe domnul Filch să o restaureze.

Harry auzi uşa deschizându-se iar şi alţi paşi se apropiară.

— Domnule director?

Era Plesneală. Harry îşi ţinu răsuflarea, ascultând cu atenţie.

— Tot etajul trei a fost verificat în amănunţime. Nu e acolo. Filch a cercetat pivniţa şi coridoarele secrete, fără să dea nici el de nimic.

— Dar Turnul Astronomic? Camera profesoarei Trelawney? Hambarul unde stau bufniţele?

— Am cercetat peste tot…

— Prea bine, Severus. Nici nu mă aşteptam ca Black să îşi piardă vremea în castel.

— Aveţi vreo teorie despre felul în care a intrat aici, domnule director? întrebă Plesneală.

Harry ridică puţin capul, ca să îşi elibereze şi cealaltă ureche.

— Mai multe, Severus, care de care mai neverosimile…

Harry întredeschise ochii ca să vadă unde stăteau profesorii. Dumbledore stătea cu spatele la ei, dar putu vedea faţa îngrozită a lui Percy. Plesneală era în profil şi părea foarte supărat.

— Vă amintiţi discuţia pe care am avut-o, domnule director? La începutul trimestrului? întrebă Plesneală, care abia întredeschidea buzele, ca şi cum ar fi vrut să nu îl audă nici măcar Percy.

— Da, Severus, răspunse Dumbledore şi era ceva ameninţător în vocea lui.

— Se pare — aproape imposibil altfel — că Black nu putea să intre în şcoală fără ajutor din interior. Mi-am exprimat temerile când l-aţi numit pe…

— Eu cred că nimeni din castel nu l-a ajutat pe Black să intre, zise Dumbledore şi tonul său era atât de categoric, încât Plesneală nu mai zise nimic, înţelegând că discuţia se încheiase. Trebuie să cobor până la Dementori, le-am promis că îi informez după ce terminăm de cercetat castelul.

— Nu s-au oferit să vă ajute, domnule? întrebă Percy.

— O, ba da, zise Dumbledore sumbru, dar mă tem că nici un Dementor nu va pune piciorul în castel, cât timp mai sunt eu director!

Percy rămase mofluz. Dumbledore părăsi Marea Sală, mergând repede şi fără să facă zgomot. Plesneală mai rămase câteva clipe, privind în urma lui Dumbledore cu multă nemulţumire, după care plecă şi el.

Harry se întoarse spre Ron şi Hermione. Amândoi aveau ochii larg deschişi, reflectând stelele de pe tavan.