Safronov Pavlovici - Nepoții nepoților noștri

A mai trecut pe neobservate încă o lună și jumătate. Mă obișnuisem pe deplin cu noua lume, în mijlocul căreia trăiam, cu noua orânduire a vieții, făcusem cunoștință cu tehnica modernă, încetând, în sfârșit, să semăn cu un copil curios, sosit dintr-un fund de țară într-un mare oraș industrial. Mă obișnuisem și cu limbajul poliglot în care se înțelegeau noii mei prieteni și fără să mai bag de seamă, foloseam și eu fraze nu numai în limba engleză, pe care o cunoșteam dinainte, dar și în alte limbi.

După eșecul experienței din laboratorul subteran, întreaga noastră muncă depindea în continuare de rezultatele calculelor asupra celei de a patra pulsații. Pentru noi era important să elucidăm dacă datele experimentale și cele teoretice coincideau. Calculele erau efectuate de Gin Fan-și în Filadelfia, unde fusese instalată de curând o nouă mașină de calculat. Așteptam cu nerăbdare vești de la el.

Nu se știe însă din ce pricină, Gin Fan-și tărăgăna, deși, după previziunile noastre, rezultatul trebuia să fie gata de mult. Și iată că, în sfârșit, pe masa Elenei Nikolaevna sună telefonul. Pe ecran apăru chipul lui Gin Fan-și.

— În sfârșit, Gin Fan-și! Spune repede, ce s-a întâmplat acolo la voi? îl zori Elena Nikolaevna.

Gin Fan-și zâmbi ușor și stâlcind cuvintele rusești, răspunse:

— Bună ziua, Elena Nikolaevna! Dar la dumneavoastră cum merg treburile?

— Ca totdeauna. Bună ziua! Ce-i politețea asta a dumitale atât de insuportabilă?

— Vai, Elena Nikolaevna, întotdeauna am fost un om politicos.

— Gin! Îl imploră Elena Nikolaevna — spune-mi, ai vreun rezultat? Ai terminat calculele?

Gin Fan-și făcu o pauză apoi răspunse:

— Calculele le-am terminat. Mașina este admirabilă. Ceasornic. Splendidă mașină.

— Ei, și rezultatele?

— Vi le expun îndată.

El prezentă pe ecran o foaie de hârtie, pe care era trasată o diagramă, care semăna cu niște dinți de ferăstrău. Dinții erau din ce în ce mai mari. Diagrama reprezenta pulsațiile microsoarelui. Al patrulea dinte, care înfățișa pulsația mult așteptată, era trasat doar pe jumătate: nu avea vârf. Aici diagrama pulsației făcea câteva zigzaguri și se frângea.

— Nu înțeleg nimic. Spui că ai terminat calculele. Atunci unde este sfârșitul celei de a patra pulsații? De ce taci? Gin! Ce-i cu dumneata astăzi?

— Elena Nikolaevna — răspunse încet Gin Fan-și — am stabilit că prin intermediul calculelor nu se poate obține a patra pulsație a microsoarelui.

— Cum așa?

— Calculând a patra pulsație se obține o nedeterminare matematică — zero pe zero…

— Ai încercat să ridici această nedeterminare?

— Am încercat, împreună cu matematicienii institutului local. Nu iese nimic.

— Ce-i de făcut? Poate că mașina nu funcționează bine! Ai verificat calculele?

— Desigur. De trei ori. Calculele coincid cifră cu cifră.

— Și atunci ce propui, Gin?

— Hai să chibzuim împreună — răspunse Gin Fan-și. Putem să repetăm în viitorul apropiat experiența în laboratorul subteran?

— Nu, afirmă cu hotărâre Elena Nikolaevna. Pentru asta e nevoie de un an, poate chiar și mai mult. Cine știe ce dificultăți ne mai așteaptă pe acest drum…

— Prin urmare calea experimentală cade, conchise Gin Fan-și. Acum în ceea ce privește teoria. Aici am eu cuvântul. Dificultățile sunt de natură pur matematică. O soluție rezultată din rezolvarea sistemului este foarte aproape de zero. E destul de neplăcut să ai de-a face cu asemenea sisteme. Oricând te poți aștepta la surprize din partea lor. Totuși nici eu și nici matematicienii experți cu care m-am sfătuit n-am reușit să înlăturăm deocamdată aceste dificultăți.

— Prin urmare consideri… — începu Elena Nikolaevna.

— Consider — o întrerupse Gin Fan-și — că nici pe această metodă teoretică de cercetare nu ne putem bizui în munca noastră viitoare.

Cuvintele lui fură urmate de o pauză îndelungată. Toți o priveau cu nădejde pe Elena Nikolaevna, așteptându-i hotărârea.

— Acum înțeleg și într-o oarecare măsură îmi explic plecarea lui James Count din laboratorul nostru, spuse ea îngândurată. Cunoaștem cu toții aceste dificultăți, dar sperăm că vom reuși să le învingem. Iată-ne acum ajunși într-un impas atât în cercetările experimentale, cât și în cele teoretice. Altă cale decât experimentarea unui microsoare adevărat nu văd.

— Așa e! încuviință Gin Fan-și. Trebuie să realizăm microsoarele adevărat, să trecem la experimentarea lui.

— Da, dar pentru asta va fi nevoie de aprobarea specială a prezidiului Academiei Mondiale de Științe, deoarece experiența noastră va fi extrem de periculoasă.

— Prezidiul va trebui convins să dea o asemenea aprobare, spuse Viktor Platonov.

— Și dacă ne va refuza?

— Vom mai efectua încă o analiză teoretică, vom face apel la toți matematicienii din lume și vom cere aprobarea pentru o explozie experimentală! interveni cu aprindere Gin Fan-și.

— Ei, și dacă vom fi refuzați din nou?

— Dacă, dacă, dacă… zâmbi el.

— Chiar așa, dacă vom fi refuzați? stărui Elena Nikolaevna.

— Atunci va trebui s-o lăsăm baltă. Scriem o carte bună, în care vom expune tot materialul adunat, relatăm toate greutățile întâmpinate, și o lăsăm urmașilor noștri. Tehnica lor va fi mult mai perfecționată, poate că vor rezolva problema în câteva zile, și teoretic și practic.

În cele din urmă, am hotărât ca întreaga noastră grupă să se adune la institut și să redacteze un raport amănunțit către prezidiul Academiei Mondiale de Științe.

Au început zile pline de fierbere. Ne grăbeam să terminăm redactarea comunicării până la începerea sesiunii ordinare a prezidiului Academiei Mondiale de Științe, care se întrunea la Moscova de câteva ori pe an pentru punerea în discuție a celor mai importante probleme.

Dezbaterea preliminară a proiectului nostru, la ședința consiliului științific al institutului, a fost extrem de utilă. Acum noi știam în general care erau tezele cele mai vulnerabile ale comunicării noastre și modul cel mai corespunzător de a ne apăra proiectul.

După dezbateri furtunoase, care au durat câteva ore, consiliul științific a adoptat hotărârea de a se solicita prezidiului Academiei Mondiale de Științe autorizarea efectuării exploziei experimentale. Totodată, la stăruința unor membri ai consiliului științific, în rezoluție s-a specificat că problema realizării microsoarelui nu este complet rezolvată din punct de vedere teoretic și ținând seama de recenta explozie experimentală ar fi posibil să nu fie dusă la bun sfârșit. Nimeni nu putea ști cu siguranță care avea să fie soarta proiectului nostru peste câteva ore.

După o scurtă escală la Delhi, stratoplanul traversă Oceanul Indian, zbură peste podișul Iranian, abia zărit, peste Marea Caspică și iată că se îndreaptă pentru aterizare pe aeroportul Vnukovo, care se zărea ca o pată neagră pe fondul alb al pădurilor din împrejurimile Moscovei înveșmântate în zăpadă.

Prin urmare iată cum arăta acum acest vechi aeroport! Timpul îl schimbase și pe el. Cândva, pe câmpul acesta aterizau doar avioane cu elice. Apoi, se așternuse pista betonată pe care decolau turboreactoarele. Acum, utilat cu numeroase rampe, aeroportul primea stratoplane și chiar rachetoplane, care se întorceau pe Pământ din călătoriile interplanetare.

Era o dimineață senină, friguroasă. Neobișnuiți cu frigul, după căldurile din Australia, fața parcă îmi era înțepată de ace reci, dar această senzație era plăcută. Pe neașteptate simții în străfundul sufletului că mi-era dor de o iarnă adevărată, de iubita natură rusească. „Deseară va trebui să facem în grup o plimbare cu schiurile” gândeam în sinea mea.