Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

— Mergem să ascultăm muzică la magnetofon, Tanecika! Am niște înregistrări — să-ți lingi buzele, nu alta! ajunse până la noi glasul ca un murmur al lui Hilobok și amândoi ne-am poticnit când l-am auzit. Farmecul se risipi.

Apropiindu-ne de ei, am recunoscut-o pe fată. Venise la practică, de curând, în institutul nostru, cu șorțuleț de școlăriță. Acum, se pare că lucrează ca laborantă la calculatoare. Îmi plăcea cum arăta. Avea buzele pline, un năsuc drept, doi ochi mari, căprui, visători, plini de încredere…

— Când Arkadi Arkadievici e în concediu sau în străinătate, sunt nevoit să rezolv multe probleme în locul lui… se împăună Harri. Și chiar când e aici… Cum? Sigur că e interesant, păi cum!

Și uite așa, alții au parte de cele mai bune fete. Apoi, mai târziu, chiar dacă se apropie de noi, au psihicul alterat, au experiența vieții — acea experiență după care „toți bărbații sunt niște ticăloși”… Așa și această Tanecika, cu capul plecat pe umărul lui Hilobok. I se pare că docentul Harri este un cavaler al științei sovietice. Poate că suferă de boala iradierii, ca eroul principal din filmul „Nouă zile dintr-un an”? Sau poate că sănătatea lui e subminată de preocupările științifice? Iar ea, prostuța, se înfioară și se vede o eroină la fel… Tanecika, să n-ai nici o îndoială, savantul tău cavaler e perfect sănătos. Nu s-a obosit el cu știința. Și te duce acum pe drumul cel mai scurt spre prima mare dezamăgire din viața ta. În privința asta e un artist…

Dublura își încetini pașii și spuse cu voce joasă:

— Ce-ar fi să-i trag câteva palme peste mutră? E foarte simplu. Tu te duci acum la niște cunoscuți și asiguri un alibi, iar eu…

Cu vorbele sale, mi-o luase înainte cu o fracțiune de secundă. În general, el se grăbea să spună ce gândește, pentru a-și afirma originalitatea. Își dădea prea bine seama că amândoi gândim la fel… Dar de îndată ce mi-a luat-o înainte, în mine se declanșa, aproape instantaneu, cel de al doilea mecanism, autoafirmarea, tendința de a mă opune ideii altuia.

— Din cauza fetișcanei, adică? Las-o în plata domnului; n-o fi asta, cade alta în plasă.

— Și din cauza ei și, în general, pentru toate. Pentru suflet. Ce, nu-ți mai amintești ce vorbe murdare a spus despre munca noastră? Ochii i se îngustară. Îți aduci aminte?

Îmi aminteam. Pe atunci lucram în laboratorul lui Valeri Ivanov. Elaboram blocuri de memorie pentru mașini destinate apărării. În lume aveau loc evenimente serioase, iar noi munceam pe brânci, fără să ținem seama de duminici sau sărbători. Și am predat lucrarea cu șase luni înainte de termenul stabilit de guvern… Curând după aceea „binevoitorii” din institut m-au informat despre „cugetarea” lui Hilobok cu privire la această chestiune: „În știință, cel ce execută cercetările înainte de termen, este fie carierist, fie mistificator, ori și una și alta!” Cuvintele lui căpătară popularitate. În institut erau mulți dintre cei pe care nu-i amenință primejdia de a trece drept carieriști sau mistificatori. Valerka, ambițios și iute din fire, a tot încercat să stea de vorbă cu Hilobok între patru ochi, apoi s-a certat cu Azarov și a plecat din institut.

Aducându-mi aminte de toate acestea, am simțit că mi se strâng pumnii: „Poate ar fi mai bine ca dublura să-mi asigure alibiul, iar eu?”… Și deodată mi-am imaginat scena: un intelectual treaz îl ciomăgește pe un alt intelectual în prezența unei tinere fete… Ei, cum se poate una ca asta! Am scuturat din cap ca să alung acest tablou din minte.

— Nu, nu merge. Nu putem să ne lăsăm în voia pornirilor josnice.

— Dar ce „merge” atunci?

Într-adevăr ce „mergea”? Nu știam nici eu.

— Atunci, măcar să ferim acești ochi visători de îmbrățișările nădușite ale lui Harri… Dublura își mușcă îngândurat buza și mă împinse sub un castan. (Din nou dădea dovadă de inițiativă.) Harri Haritonovici aș putea să vă spun două cuvinte, ceva confidențial?

Hilobok și fata se întoarseră.

— A, Valentin Vasilievici! Vă rog… Tanecika, am să te ajung din urmă, spuse el, și se îndreptă spre dublură.

Aha! I-am înțeles intenția și am început să mă strecor tiptil în umbra copacilor. Totul se petrecu cum nu se poate mai bine. Tanecika ajunse până la bifurcația aleii, se opri, se uită înapoi și-l zări pe bărbatul care, cu un minut în urmă, îl chemase de o parte pe cavalerul ei.

— Tanea, i-am spus eu, Harri Haritonovici m-a rugat să-ți transmit scuzele sale, părerile de rău și toate celelalte. El n-o să mai poată reveni acum. De fapt, a sosit soția lui și… Dar unde fugi? Stai să te conduc!

Dar Tanecika, acoperindu-și fața cu mâinile, o și pornise în goană direct spre stația de troleibuz. M-am îndreptat spre casă.

După câteva minute se înapoie și dublura.

— Ia stai, i-am spus, înainte ca el să deschidă gura. I-ai explicat lui Harri că Tanea este logodnica unui cunoscut de-al tău, maestru al sportului la box?

— Și la lupta Sambo. Iar tu, i-ai spus ei de nevastă?

— Exact. Bine că am găsit măcar o dată o utilizare folositoare a descoperirii noastre…

Ne-am dezbrăcat, ne-am spălat și am început să ne pregătim de culcare. Eu mi-am așternut pe canapea, iar el pe patul pliant.

— Apropo de Hilobok. Dublura se așeză pe patul său pliant. De ce nu mi-ai spus că la primul consiliu științific se va discuta tema noastră de cercetare? Dacă Harri nu mi-ar fi amintit-o cu atâta amabilitate, aș fi continuat să rămân ignorant. „E timpul, Valentin Vasilievici. Lucrați deja de o jumătate de an, și până acum nu s-a luat în discuție ce-ați realizat. Desigur, cercetarea informației întâmplătoare e un lucru bun, dar dumneavoastră înaintați mereu cereri de utilaje și materiale, iar mie cei de la contabilitate îmi tot telefonează și mă întreabă la ce temă să le înregistreze. Și apoi în institut umblă vorba cum că Krivoșein se ocupă de ce-i trăsnește lui prin cap, în timp ce alții trebuie să execute comenzile și contractele economice… Desigur, eu înțeleg că pregătiți disertația, dar tema dumneavoastră trebuie precizată, inclusă în planul general…” Mare șnapan. Cum i-am spus de maestrul sportului la box, de îndată și-a adus aminte de treburi…

— Dacă stai să-l asculți pe Hilobok, apoi toată știința se face numai ca să nu se supere contabilitatea…

I-am explicat dublurii despre ce era vorba. Când mașina a început să debiteze cifre fără sens, cuprins de disperare, i-am telefonat lui Azarov, spunându-i că aș vrea să mă sfătuiesc cu dânsul. Arkadi Arkadievici, ca de obicei, n-avea timp. Mi-a spus că ar fi mai bine să se discute tema în cadrul convorbirilor științifice. Tot el l-a rugat pe Hilobok să organizeze dezbaterea.

— Între timp, din „oul” care ar fi trebuit păstrat pentru ziua festivă, a ieșit un rezultat interesant, conchise dublura. Deci raportăm ce am făcut? În vederea elaborării disertației de candidat în științe? Până și Hilobok își dă seama că trebuie să…

— Și la susținerea disertației am să te prezint pe tine, nu?

— Cine pe cine o să prezinte asta e o chestiune secundară, răspunse el evaziv. Dar, la drept vorbind… Nu se poate! El clătină din cap. Nu, nu se poate și gata!

— Adevărat, nu se poate, am confirmat și eu, mâhnit. Nu se poate cere nici brevet de invenție. Nici Premiul Nobel nu se poate Obține… S-ar părea că, deocamdată, din afacerea asta nu ne-am ales decât cu pierderi?

— Of, lasă că am să-ți dau banii înapoi. Am să ți-i dau… scârțarule! Ascultă… dar la ce-ți trebuie ție Premiul Nobel? Dublura mă privi atent… Dacă „mașina-mamă” reproduce atât de ușor oameni, înseamnă că pentru ea banii…