Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Cu atât mai mult cu cât mă simt în stare să fac una ca asta. Față de oameni nu e frumos s-o declar, dar în jurnal pot să-mi permit să scriu ce sunt în stare. Drept mărturie iau cele cinci invenții și două lucrări de cercetare pe care le-am definitivat. Și-apoi, mai e și descoperirea… Eh, nu, Krivoșein, nu te grăbi s-o incluzi printre reușitele tale intelectuale! Aici te-ai încurcat și nici până acum n-ai ajuns la vreun capăt.

Într-un cuvânt, o asemenea frământare sufletească m-a împins, de fapt, în hățișul acelei orientări din sistemologia mondială, care nu operează cu formule, nici cu algoritmi, nici măcar cu rețete, ci cu întâmplarea.

Oh, întâmplarea!.. De fapt, e un lanț de legături cauzale necunoscute, o combinație de mai multe fenomene ce nu se supun unui calcul, iar ca rezultat avem un fapt ce nu poate fi prevăzut dinainte, ca în cazul în care moneda a căzut cu pajura în sus, mașina electronică de calcul a avut un rateu, datornicul s-a întâlnit cu creditorul înfuriat și așa mai departe. Întâmplarea este dușmanul științei exacte. Ea poate fi generată de o greșeală de calcul, de o perturbație care denaturează semnalul, de influența vremii, acționând — în momentul cel mai nepotrivit — asupra cristalelor semiconductoarelor, la fel ca și acea „Libertatea de voință” a electronului care a făcut fizicienilor atâția nervi. Dar întâmplarea ne poate fi și prietenă, ca, de pildă, particula cosmică care a nimerit exact în contor și nu alături, mineralul de uraniu, pus de Beckerel în sertarul biroului împreună cu plăcile fotografice…

Fie ea prietenă, fie dușmancă, întâmplarea trebuie cunoscută și folosită, chiar dacă noi nu o înțelegem întru totul.

Nouă — datorită mărginirii minții noastre — ne place grozav să-i delimităm pe fizicieni de lirici, undele de particule, plantele de animale, mașinile de oameni… Dar în viață și în natură toate aceste lucruri nu sunt opuse, ci se completează unele pe altele. Exact la fel se completează reciproc logica cu întâmplarea în cunoaștere, în căutarea soluțiilor. Se pot găsi (și se găsesc) multe elemente nedovedite, arbitrare în construcțiile matematice și în cele logice; se pot găsi deci și reguli logice în evenimentele întâmplătoare.

Dușmanul de moarte al cercetării informației întâmplătoare, doctorul în științe tehnice, Voltamperov, nu pierdea niciodată ocazia să respingă propunerea mea (de a ne ocupa, în cadrul secției, de modelarea proceselor întâmplătoare) printr-o glumă: „Dar asta ar fi, ca să spunem așa, ca o modelare a zațului de cafea!” Nu este, oare, gluma sa cea mai bună ilustrare a acestei completări reciproce?

Era foarte greu să ripostezi. Realizări în această direcție erau puține. Multe cercetări se încheiau prin eșecuri, iar ideile… ideile nu erau înțelese. În secția noastră, ca și în vestul sălbatic al cowboy-lor, lumea avea încredere doar în faptele concrete.

Tocmai începuse să mă bată gândul, după exemplul lui Valerke Ivanov, prietenul meu și fostul șef al laboratorului, să las dracului institutul și să mă mut în alt oraș. Dar iată că intervine întâmplarea hotărâtoare! Din motive pe deplin justificate, constructorii n-au predat la timp corpul cel nou de clădire. Deci, datorită unor cauze tot atât de justificate, nu se cheltuiseră banii la capitolele bine justificate ale bugetului institutului. În această situație, Arkadi Arkadievici a organizat un „concurs” pentru cheltuirea, pe baza unei idei, a celor optzeci de mii de ruble care nu puteau fi cheltuiți. Sunt convins că, în această situație, chiar și cel mai înverșunat apărător al determinismului s-ar fi străduit să nu facă vreo prostie.

Pe vremea aceea ideea mi se conturase în minte, îmi propuneam să cercetez cum se va comporta mașina electronică de calcul dacă va fi pusă în situația de a funcționa nu pe baza unui program bine conceput, ci a unei informații obișnuite, întâmplătoare. Chiar așa. După programe ea lucrează atât de strălucit, încât îi extaziază pe toți corespondenții de presă. („Un nou succes al științei: mașina proiectează o hală în trei minute”. Programatorii, din modestie, trec de obicei sub tăcere numărul lunilor în care au pregătit această rezolvare „în trei minute”.)

Ce să mai vorbim, ideea mea cu privire la execuția elementară, era o adevărată aiureală, evidentă pentru orice sistemolog, cât de cât pregătit. Într-o asemenea situație, mașina nu va reacționa în nici un fel. Se va opri, și gata! Dar eu nici nu contam pe o asemenea execuție elementară .

…Să cheltuiești în cinci săptămâni, până la sfârșitul anului bugetar, optzeci de mii de ruble pentru utilarea unui laborator, chiar cu un profil atât de vag, cum e cercetarea întâmplării, este o treabă serioasă. Nu degeaba Alter Abramovici, geniul institutului în materie de aprovizionare, îmi strânge încă și astăzi mâna cu respect, ori de câte ori ne întâlnim. Între noi fie vorba, e peste puterile lui să înțeleagă că o dorință insuportabilă de a acționa poate săvârși minuni.

Deci, situația era următoarea: banii existau, dar altceva nimic. Constructorilor, pentru ca să predea în condiții optime clădirea, li s-au dat cinci mii. Mașina electronică de calcul universală TVM-12 — încă treisprezece mii. Tot felul de traductori de informații: microfoane cu cristal, investigatori flexibili cu extensie, celule fotoelectrice cu germaniu, gazometre, termistori, dispozitivul pentru măsurarea electromagnetică a biocurenților creierului, sistem STE-1, cu patru mii de microelectrozi, pulsometre, umidometre cu semiconductor! Într-un cuvânt, tot ce transformă sunetele, imaginile, mirosurile, presiunile mici, temperatura, oscilațiile vremii și chiar mișcările sufletești în impulsuri electrice — încă nouă mii. De patru mii am cumpărat diferiți reactivi, sticlărie de laborator și tot felul de alte instalații folosite în laboratoarele de chimie. Din considerente nelămurite, m-am gândit să recurg și la hemotronică, despre care auzisem câte ceva. (Dar, dacă e vorba să fiu absolut sincer, le-am cumpărat pentru că toate astea puteau fi ușor cumpărate de la magazine prin virament. Cred că nu e cazul să amintesc că din acești optzeci de mii de ruble n-am cheltuit, în numerar, nici măcar o rublă.)

Toate erau bune, dar lipsea principiul de bază al experimentului. Eu îmi dădeam foarte bine seama de ce anume e nevoie: de un dispozitiv care să poată prelucra și combina semnalele întâmplătoare ale traductorilor, ca apoi să le transmită mașinii „raționale” — un fel de bucățică de „creier electronic” cu o schemă arbitrară de legături ale celor câtorva zeci de mii de celule… La magazin nu poți cumpăra un asemenea dispozitiv, nici măcar prin virament. Să cumperi tot felul de piese din care se construiesc mașinile electronice obișnuite (diode, triode, rezistențe, condensatoare etc. etc.) și apoi să comanzi să ți se facă ceea ce dorești durează mult. Și-apoi treaba nici nu e realizabilă. Ca să poți face o comandă trebuie să dai o schemă amănunțită, iar un asemenea dispozitiv nu trebuie să aibă, în principiu, o schemă anumită. Cum s-ar spune: hai să mă duc — dar pe unde s-o apuc? Să caut în lume — nu știu ce anume!

Și din nou întâmplarea, prietena, mi-a dăruit acel „nu știu ce anume” și… Pe Lena… Dar, în privința ei nu mai sunt dispus să pun totul pe seama norocului. Întâlnirea cu Lena, este, de bună seamă, un dar al sorții. Dar în ceea ce privește cristaloblocul… Dacă te gândești zile și nopți în șir, întotdeauna o să descoperi ceva, o să observi ce ți-a scăpat până atunci.