Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein
Здесь есть возможность читать онлайн «Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Год выпуска: 1971, Издательство: Editura Albatros, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.
- Название:Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein
- Автор:
- Издательство:Editura Albatros
- Жанр:
- Год:1971
- ISBN:нет данных
- Рейтинг книги:5 / 5. Голосов: 1
-
Избранное:Добавить в избранное
- Отзывы:
-
Ваша оценка:
- 100
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein: краткое содержание, описание и аннотация
Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.
Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком
Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.
Интервал:
Закладка:
…Totul s-a întâmplat într-o primăvară, la sfârșitul lunii martie. Krivoșein abia începuse să-și dirijeze propriul său metabolism. Preocupat de propria sa persoană, el nici nu băgase de seamă primele semne ale primăverii, până când aceasta i-a atras singură atenția asupra ei. De pe acoperișul clădirii cu cinci etaje a sectorului de chimie un țurțure de gheață, de vreo cincisprezece kilograme, era cât pe-aci să-i cadă în cap. Dacă țurțurele ar fi căzut cu un centimetru mai spre stânga, s-ar fi terminat cu experiențele asupra metabolismului său, ca și cu organismul propriu-zis, de altfel. Dar țurțurele i-a sfârtecat doar urechea dreaptă, i-a fracturat clavicula și l-a doborât la pământ.
— Nenorocire! Of, ce nenorocire!.. auzi vocea lui Androsiașvili, când își veni în fire. Acesta stătea în genunchi, aplecat deasupra lui, pipăindu-i capul și deschizându-i paltonul la piept. Am să-l omor pe administratorul ăsta care nu curăță zăpada de pe acoperișuri! și el agită pumnul furios. Ai să poți merge? întrebă apoi și-l ajută pe Krivoșein să se ridice în picioare. Nu-i nimic, capul e relativ întreg, clavicula se va suda în vreo două săptămâni. Putea să fie mai rău… Țin-te bine, am să te duc la policlinică.
— Vă mulțumesc, Vano Alexandrovici, am să pot merge și singur, răspunse el cât mai vesel cu putință, deși capul îi vâjâia, ba chiar schiță și un zâmbet. Am să ajung, e aproape…
Și o porni repede, aproape alergând.
Reuși de îndată să oprească sângele care-i curgea din ureche. Dar brațul drept îi atârna ca o cârpă.
— Am să le telefonez să pregătească mașina electrică de sudură! strigă profesorul în urma lui. Poate că o să-ți coase urechea!
Odată ajuns în odaia sa, Krivoșein prinse, în fața oglinzii, cele două jumătăți de ureche sfârtecate cu bandă de lipit și șterse cu un tampon de vată sângele închegat. Cu asta o scoase repede la capăt. După numai zece minute pe locul rupturii rămăsese doar o cicatrice de culoare roz și câteva picături de ser sanguin. După o jumătate de oră dispăru și cicatricea. Dar pentru a-și suda clavicula fracturată a trebuit să stea toată seara culcat în pat și, concentrându-și voința, să comande vaselor, glandelor, mușchilor.
Dimineața se hotărî să se ducă la cursul lui Androsiașvili. Venise în amfiteatru mai devreme, ca să ocupe un loc mai depărtat, mai ferit privirilor. Și totuși nu reuși să-l evite pe profesor. Acesta tocmai le dădea indicații studenților unde să atârne planșele. Krivoșein încercă să se fofileze, dar era prea târziu.
— Ce cauți aici? De ce nu ești la clini… Vano Alexandrovici se întrerupse brusc, fără să-și ia ochii de la urechea aspirantului și de la brațul drept cu care acesta strângea caietul la piept. Ce înseamnă asta?
— Dumneavoastră spuneați ceva despre zeci de milioane de ani, Vano Alexandrovici, nu se putu reține Krivoșein să nu facă pe grozavul. Totuși, se poate și fără „repetare”.
— Prin urmare… Reușește?! articulă Androsiașvili. Cum?
Krivoșein își mușcă buza.
— M-m-m… mai târziu, Vano Alexandrovici, mormăi el stângaci. Eu însumi trebuie să mă lămuresc mai întâi de toate astea…
— Dumneata însuți? Profesorul ridică din sprâncene. Nu vrei să-mi povestești? Chipul lui se întunecă. Bine, cum dorești… Te rog să mă scuzi! și se înapoie la masa de lucru.
Începând din ziua aceea el îi răspundea aspirantului la salut cu o politețe glacială, dar nu intra în vorbă cu el. Iar Krivoșein, ca să nu-l mustre prea tare conștiința, se cufundă în experiențele asupra propriei sale persoane. Într-adevăr, avea încă multe de lămurit…
„Parcă eu n-am dorit să le vorbesc tuturor despre descoperirea mea, să văd interesul arzător care se stârnește, să trăiesc momentele de încântare, de glorie… se justifica Krivoșein față de el însuși și față de nevăzutul Androsiașvili, în timp ce pășea pe aleea cu castani. Pentru că, spre deosebire de psihopați, eu aș fi putut explica totul… E adevărat, la alți oameni chestiile astea nu sunt deocamdată aplicabile. Ei nu au constituția necesară. Mai important decât toate însă e faptul că posibilitatea a fost demonstrată, că există o cunoaștere a ei… Da, chiar dacă descoperirea s-ar limita numai la faptul că poți să-ți vindeci singur rănile, fracturile, să nimicești bolile dinăuntrul tău! Tocmai asta e nenorocirea că natura nu furnizează niciodată exact atât cât e nevoie pentru binele oamenilor, ci totdeauna sau mai mult, sau mai puțin. Eu am căpătat mai mult… Probabil că eu aș fi putut să mă transform și într-un animal. Un animal care să nu semene de loc cu cele ce trăiesc pe Pământ… Asta se poate. Totul se poate. Tocmai asta mă înspăimântă”. Krivoșein oftă din adâncul sufletului.
…Fereastra și ușa cu geam de la balconul etajului cinci păreau ușor luminate, ca și cum acolo ar arde o lampă de birou. „Înseamnă că e acasă?!” Krivoșein urcă scările. În fața ușii apartamentului se scotoci din obișnuință prin buzunare, dar își aduse aminte că a aruncat cheia încă acum un an. Se blagoslovi cu o înjurătură. Își închipui ce efect ar fi avut o intrare neașteptată: „Actele dumneavoastră, cetățene!” Ca și în trecut, nu exista o sonerie, așa că a trebuit să bată la ușă.
Drept răspuns se auziră niște pași ușori și repezi, Inima începu să-i bată mai repede. Broasca țăcăni și… în fața lui, în antreu, stătea Lena.
— Oh, Valea, ești întreg, sănătos! Ea îi cuprinse gâtul cu palmele calde, îl examină dintr-o privire, îi mângâie părul, se lipi de el și începu să plângă. Valea, dragul meu… Și eu care credeam… Aici se vorbesc atâtea… Se spun atâtea! Sun la tine la laborator — nu răspunde nimeni… Sun la institut și întreb despre tine, unde ești, ce-i cu tine? Mi se închide telefonul… Vin aici, nu te găsesc… Mai târziu am aflat cum că tu… O înecă plânsul. Apoi furioasă: prostii!
— Ei hai, Len, lasă nu trebuie… Ce-i cu tine? Krivoșein simți o dorință puternică s-o strângă la piept. Abia se putu stăpâni.
Ca și cum n-ar mai fi existat nimic. Nici descoperirea nr. 1, nici un an de muncă încordată și nebunească la Moscova, unde alungase din el tot trecutul… Nu o dată Krivoșein — pentru liniștea sa sufletească — hotărâse să alunge din amintire și chipul Lenei. Știa cum se face asta: trimiți în scoarța cerebrală o cantitate de sânge cu un conținut ridicat de glucoză, provoci oxidarea unei anumite zone și informația s-a șters pentru totdeauna din celulele nervoase. Dar n-a vrut s-o facă… Sau n-a putut? „A dori” și „a putea” — cum să delimitezi asta în tine însuți? Și iată că acum pe umărul lui plânge Lena, iubita, plânge pentru că e îngrijorată de soarta sa. Trebuie s-o liniștească:
— Încetează, Lena. După cum vezi, totul e în regulă. Ea se uită atent la el. În ochii umezi se putea citi o bucurie ușor umbrită de un sentiment de vinovăție.
— Val… nu ești supărat pe mine, nu? Ți-am spus atunci atâtea lucruri… Nici nu știu bine ce anume. Ca o proastă! Te-ai simțit jignit, da? Și eu mi-am zis că… Totul s-a terminat. Dar când am aflat că ți s-a întâmplat ceva rău… Ea ridică din sprâncene, n-am mai putut. Am venit fuga aici, vezi… Uită, te rog, da? Să uităm totul, da?
— Da, spuse din toată inima Krivoșein. Hai în casă.
— Oh, Valea, tu nu-ți dai seama cum m-am speriat. Tot îl mai ținea de umeri, ca și cum i-ar fi fost teamă că-l pierde din nou. Și anchetatorul ăsta, și tot felul de întrebări!
Читать дальшеИнтервал:
Закладка:
Похожие книги на «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein»
Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.
Обсуждение, отзывы о книге «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.