Isaac Asimov: Cavernele de oţel

R. Daneel tăcu câteva clipe, apoi continuă:

— Aşa-numitul medievalism dovedeşte dorinţă de pionierat. Desigur, direcţia în care se manifestă dorinţa aceasta este chiar Pământul, care se află cel mai aproape şi deţine precedentul unui trecut măreţ. Însă perspectiva altor planete este oarecum similară şi romanticii se pot reorienta cu uşurinţă, la fel cum Clousarr a simţit atracţia respectivă în urma prelegerii tale.

După cum poţi vedea, noi, cei din Oraşul Spaţial, obţinusem deja succesul fără să o fi ştiut. Factorul de instabilitate îl reprezentam noi înşine, nu ceea ce încercasem să implementăm. Noi am fost cei care am determinat cristalizarea în medievalism a impulsurilor romantice ale pământenilor şi am amorsat organizarea lor. La urma urmelor, medievaliştii sunt cei care doresc să distrugă obiceiurile actuale, nu funcţionarii din Oraşe, care au cel mai mult de câştigat din păstrarea situaţiei existente. Dacă părăsim Oraşele acum, dacă nu îi irităm pe medievalişti prin prezenţa noastră permanentă, astfel încât să se dedice Pământului şi numai Pământului, fără putinţă de a mai fi deturnaţi, dacă lăsăm în urmă câţiva indivizi obscuri sau nişte roboţi ca mine, care, împreună cu pământenii simpatizanţi, ca tine, pot înfiinţa şcolile pentru emigranţi despre care vorbeam, medievaliştii îşi vor întoarce în cele din urmă privirea şi în afara Pământului. Ei vor avea nevoie de roboţi şi fie îi vor obţine de la noi, fie îi vor construi singuri. Vor dezvolta o cultură C/Fe care va fi adecvată pentru ei.

Fusese un discurs lung pentru R. Daneel. Probabil că-şi dăduse el însuşi seama de acest lucru, deoarece, după altă pauză, rosti:

— Ţi-am spus toate acestea pentru a îţi explica de ce este necesar să acţionăm într-o modalitate care ţi-ar putea pricinui un rău.

Baley se gândi cu amărăciune: „Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului, decât dacă se poate gândi la un mod prin care să demonstreze că totul este spre binele final al omenirii.”

— O clipă, spuse el, dă-mi voie să te întreb un lucru concret. Veţi reveni pe planetele voastre şi veţi anunţa că un pământean a ucis un spaţial, dar n-a fost pedepsit. Lumile Exterioare vor solicita o compensaţie din partea Pământului şi, te avertizez, Pământul nu mai are chef de un asemenea tratament. Vor urma conflicte.

— Nu sunt sigur că aşa se vor petrece lucrurile, Elijah. Acele elemente de pe planetele noastre care ar fi cele mai interesate să exercite presiuni pentru obţinerea de compensaţii vor fi de asemenea cele mai interesate să vadă desfiinţarea Oraşului Spaţial. Putem foarte uşor să oferim desfiinţarea ca monedă de schimb pentru renunţarea la compensaţii. Oricum, aşa intenţionăm să procedăm. Pământul va fi lăsat în pace.

Cu glasul răguşit de disperare, Baley interveni:

— Şi cum rămâne cu mine? Comisarul va închide imediat dosarul Sarton, dacă aşa doreşte Oraşul Spaţial, dar ancheta cazului R. Sammy va trebui să continue, deoarece implică persoane din cadrul Departamentului. Dintr-o clipă în alta, poate să vină cu un maldăr de dovezi împotriva mea. O ştiu! Totul este aranjat. Voi fi declasificat, Daneel. Mai este apoi vorba despre Jessie. Va fi stigmatizată drept conspirator. Apoi Bentley…

— Elijah, zise R. Daneel, nu trebuie să crezi că nu înţeleg poziţia în care te afli. Pentru slujirea binelui omenirii, nedreptăţile minore trebuie tolerate. Dr. Sarton avea o soţie, doi copii, părinţi, o soră, prieteni. Toţi aceştia îi vor deplânge moartea şi vor fi întristaţi la gândul că ucigaşul lui nu a fost descoperit şi pedepsit.

— Atunci de ce nu rămâneţi, ca să-l găsiţi?

— Nu mai este necesar.

— De ce nu recunoşti, începu Baley cu amărăciune, că toată ancheta a fost un pretext de a ne studia în condiţii fireşti de existenţă? Nu v-a păsat nici o clipă cine l-a ucis pe Sarton.

— Ne-ar fi plăcut să aflăm adevărul, răspunse imperturbabil R. Daneel, dar nu ne-am autoamăgit nici o clipă cu privire la ce ar fi mai important: un individ sau întreaga omenire. Continuarea anchetei ar implica intervenţia într-o situaţie pe care, acum, o considerăm satisfăcătoare. Nu putem prevedea ce prejudicii am putea cauza.

— Vrei să spui că ucigaşul s-ar putea dovedi un medievalist de frunte, iar spaţialii nu mai doresc în clipa de faţă să acţioneze într-un mod care să-i irite pe noii lor prieteni?

— Nu este tocmai felul în care aş fi prezentat eu circumstanţele, dar exprimarea ta nu este lipsită de adevăr.

— Unde-i circuitul tău justiţiar, Daneel? Asta ţi se pare dreptate?

— Există diverse grade de dreptate, Elijah. Atunci când un grad mic este incompatibil cu altul mai mare, cel mic trebuie să cedeze.

Mintea lui Baley cerceta cu disperare logica de nezdruncinat a creierului pozitronic al lui R. Daneel, căutând o fisură, o slăbiciune.

— Tu nu încerci o curiozitate personală, Daneel? îl întrebă. Te-ai autointitulat „detectiv”. Ştii ce implică asta? îţi dai seama că o investigaţie înseamnă mai mult decât o muncă de rutină? Este o provocare! Mintea ta se duelează cu mintea criminalului. Este o înfruntare între intelecte. Poţi să abandonezi lupta şi să te recunoşti înfrânt?

— Da, în cazul în care continuarea luptei nu slujeşte nici unui scop meritoriu.

— Şi n-ai simţi nici un sentiment de pierdere? De nedumerire? Nu există nici cel mai mic grăunte de insatisfacţie? De curiozitate frustrată?

Speranţele lui Baley, care şi aşa nu fuseseră foarte mari, se destrămau pe măsură ce vorbea. Repetarea cuvântului „curiozitate” îi readuse în minte propriile sale remarci adresate lui Francis Clousarr, cu patru ore în urmă. Atunci ştiuse foarte bine care erau calităţile ce deosebeau un om de o maşină. Curiozitatea fusese una dintre ele. O pisicuţă de şase săptămâni este curioasă, dar cum poate fi curioasă o maşină, chiar dacă este atât de umanoidă?

R. Daneel se făcu ecoul acelor gânduri, spunând:

— La ce te referi prin „curiozitate”? Detectivul se strădui să fie cât mai exact.

— Curiozitatea este termenul pe care-l atribuim dorinţei de extindere a cunoaşterii.

— O asemenea dorinţă există şi în mine, atunci când extinderea cunoaşterii este necesară pentru efectuarea unei sarcini specifice.

— Da, încuviinţă Baley sarcastic, de pildă atunci când pui întrebări despre lentilele de contact ale lui Bentley, pentru a afla mai multe despre obiceiurile neobişnuite ale pământenilor.

— Exact, aprobă R. Daneel fără a dovedi că sesizase sarcasmul. Pe de altă parte însă, extinderea lipsită de sens a cunoaşterii, pe care cred că o defineşti de fapt prin „curiozitate”, este pur şi simplu ineficientă. Eu am fost proiectat pentru a evita ineficienţa.

Şi tocmai atunci „fraza” pe care o aşteptase sosi pentru Elijah Baley, iar gelatina opacă se cutremură, se decantă şi se transformă într-o transparenţă luminoasă.

În timp ce robotul vorbea, gura detectivului se deschise şi rămase căscată.

Era imposibil ca totul să-i fi apărut brusc şi pe deplin dezvoltat în minte. Lucrurile nu merg în felul acesta. Undeva, adânc în subconştientul său, Baley construise un eşafodaj, atent şi detaliat, dar incomplet din cauza unei singure incompatibilităţi. O incompatibilitate peste care nu putea sări, pe sub care nu se putea strecura şi pe care nici n-o putea ocoli. Atâta timp cât incompatibilitatea aceea exista, cazul rămânea îngropat sub gândurile sale, dincolo de posibilitatea de sondare a conştientului.