Isaac Asimov - Cavernele de oţel

— Mulţumesc, încuviinţă din cap Baley.

— Din păcate, spuse Gerrigel, bagheta mea de dirijare era niţel dereglată sau poate că, din cauza agitaţiei, i-am apreciat eronat temperatura. În tot cazul, am cotit pe alt coridor şi m-am trezit într-o cămăruţă.

Comisarul îl întrerupse din nou:

— Într-una dintre magaziile de resurse fotografice, Lije.

— Da, spuse Gerrigel. Acolo am zărit întins pe jos un robot. După o examinare succintă, mi-a fost clar că era dezactivat. Mort, aţi putea spune… Nu mi-a fost greu deloc să determin cauza dezactivării.

— Care a fost aceasta? întrebă Baley.

— În pumnul drept parţial închis al robotului se găsea un obiect ovoidal lung de cinci centimetri şi lat de un centimetru, cu o fantă micuţă la un capăt. Pumnul se afla în contact cu craniul, de parcă ultima acţiune a robotului ar fi fost încercarea de a-şi atinge capul. Obiectul pe care-l ţinea în mână era un pulverizator alfa. Sper că ştiţi ce este acela…

Baley încuviinţă tăcut. Nu avea nevoie de un dicţionar ori de un manual ca să ştie ce era pulverizatorul alfa. În orele de laborator ale cursului de fizică, manipulase asemenea instrumente: tuburi protectoare din aliaj de plumb, cu un canal longitudinal îngust, în capătul căruia se afla un fragment dintr-o sare de plutoniu. În capătul opus exista o fantă astupată de un ciob de mică, permeabilă numai pentru particulele alfa. Prin capătul respectiv se emiteau radiaţii dure.

Un pulverizator alfa avea multe utilizări, dar, cel puţin din punct de vedere legal, distrugerea roboţilor nu făcea parte dintre acestea.

— Să înţeleg că-l ţinea cu partea emiţătoare spre cap? întrebă Baley.

— Da, încuviinţă Gerrigel, iar căile creierului său pozitronic au devenit imediat aleatorii. Moarte instantanee, ca să mă exprim aşa.

Detectivul se întoarse spre comisarul palid la faţă.

— Nu-i nici o greşeală? A fost într-adevăr un pulverizator alfa?

Enderby aprobă din cap, ţuguindu-şi buzele dolofane.

— Absolut! Contoarele l-au depistat de la trei metri, pelicula fotografică din magazie s-a voalat… Clar şi fără dubii!

Păru să cadă pe gânduri câteva clipe, apoi vorbi brusc:

— Dr. Gerrigel, mă tem că va trebui să rămâneţi în Oraş pentru o zi sau două, până vă vom putea înregistra declaraţia pe film-bobină. Veţi fi condus la o cameră… Sper că nu vă va deranja să fiţi păzit.

— Credeţi că-i necesar? întrebă Gerrigel nervos.

— Este mai prudent.

Cu un aer destul de preocupat, Gerrigel dădu mâna cu toţi cei din jur, chiar şi cu R. Daneel, şi părăsi cabinetul. Comisarul suspină adânc.

— Este unul dintre ai noştri, Lije! Asta-i ceea ce mă înnebuneşte. Nimeni din exterior n-ar fi intrat în Departament, doar ca să distrugă un robot. Există destui roboţi pe-afară, unde-i mai puţin riscant. Şi trebuie să fi fost cineva care putea să aibă acces la un pulverizator alfa. Nu este un dispozitiv uşor de obţinut.

R. Daneel vorbi şi glasul lui egal şi indiferent opri cuvintele comisarului:

— Care este motivul acestei crime?

Enderby îi aruncă o privire evident nemulţumită, apoi îşi feri ochii.

— Suntem oameni şi noi. Bănuiesc că poliţiştii n-au nici un motiv suplimentar faţă de alţii pentru ca să le placă roboţii. Acum a fost distrus şi poate că asta înseamnă o uşurare pentru cineva. Te irita destul de mult, Lije, mai ţii minte?

— Destul de implauzibil ca acesta să fie un motiv pentru crimă, observă R. Daneel.

— Nici vorbă, încuviinţă ferm Baley.

— Nu este o crimă, le atrase atenţia comisarul, ci distrugerea unei proprietăţi publice. Este bine să folosim terminologia legală corectă. Problema reală e că incidentul s-a petrecut în interiorul Departamentului. În orice alt loc, n-ar fi însemnat nimic. Nimic! De aici poate să iasă un scandal de proporţii. Lije!

— Da?

— Când l-ai văzut ultima dată pe R. Sammy?

— R. Daneel a vorbit cu R. Sammy după prânz. Aş aprecia că era în jurul orei 13:30. A aranjat pentru a-ţi folosi cabinetul, comisare.

— Cabinetul meu? De ce?

— Doream să discut cazul cu R. Daneel în confidenţialitate. Deoarece lipseai, cabinetul tău reprezenta locul cel mai bun.

— Am înţeles. (Comisarul îl privi nesigur, dar nu insistă.) Tu însuţi nu l-ai văzut?

— Nu, dar i-am auzit glasul, cam la vreo oră după aceea.

— Eşti sigur c-a fost el?

— Absolut.

— Asta ar însemna în jurul orei 14:30?

— Sau ceva mai devreme.

Comisarul îşi muşcă gânditor buza inferioară plinuţă.

— Ei bine, în felul ăsta am stabilit un lucru.

— Într-adevăr?

— Mda. Azi a fost pe-aici băiatul acela, Vincent Barrett. Ştiai?

— Da, însă, comisare, el n-ar fi făcut aşa ceva.

Enderby ridică ochii spre chipul lui Baley.

— De ce nu? R. Sammy i-a luat slujba şi pot înţelege că se simte teribil de nedreptăţit. Ar vrea să se răzbune într-un fel — tu n-ai vrea, dacă ai fi în locul lui? însă a părăsit clădirea la ora 14:00, iar tu l-ai auzit pe R. Sammy la 14:30. Desigur, se poate să-i fi dat pulverizatorul lui R. Sammy înainte de a pleca, cu instrucţiunea de a-l utiliza peste o oră, dar se pune întrebarea de unde ar fi făcut el rost de un pulverizator alfa? Nici nu merită să te gândeşti la asta. Să revenim la R. Sammy… Când aţi vorbit la 14:30, ce a spus?

Baley şovăi un moment perceptibil, apoi răspunse precaut:

— Nu mai ţin minte. La scurt timp după aceea, am părăsit cabinetul.

— Unde aţi fost?

— În oraşul enzimelor. Apropo, vreau să discutăm despre chestia asta.

— Mai târziu, mai târziu… (Comisarul îşi frecă bărbia.) Am observat că Jessie a fost pe-aici. Am verificat lista tuturor vizitatorilor de azi şi i-am zărit numele.

— Da, a fost, încuviinţă Baley sec.

— De ce?

— Probleme de familie.

— Va trebui să fie chestionată… ca pură formalitate.

— Cunosc rutina poliţiei, comisare. Vreau însă să te întreb: ce se aude cu pulverizatorul alfa? I s-a dat de urmă?

— Ah, da. Provenea dintr-o centrală atomoelectrică.

— Cum s-a justificat pierderea lui?

— Nu s-a justificat — cei de acolo habar n-au cum a dispărut. Oricum, Lije, cu excepţia declaraţiilor de rutină, asta n-are nici o legătură cu tine. Tu vezi-ţi de cazul tău. Te preocupă doar ancheta crimei din Oraşul Spaţial.

— Pot să-mi completez declaraţia mai târziu, comisare? spuse Baley. Problema este că încă n-am cinat.

Privirea sticloasă a comisarului se întoarse complet asupra sa.

— Sigur că da, mănâncă ceva. Dar, te rog, rămâi în Departament. Partenerul tău are însă dreptate — părea că evită să i se adreseze lui R. Daneel, ori să-i folosească numele -, avem nevoie de motivul crimei. Motivul!

Baley simţi brusc că îngheaţă.

Ceva din exteriorul său, ceva complet străin, preluă evenimentele din ziua aceea, din ziua precedentă şi din ziua dinaintea celei precedente, şi le amestecă. Din nou, piesele începură să se îmbine, formând un şablon.

— Din care centrală atomoelectrică provenea pulverizatorul, comisare?

— Williamsburg. De ce?

— Doar aşa… Nimic important.

Ultimul cuvânt pe care Baley îl auzi dinspre comisar când ieşi din cabinet urmat de R. Daneel a fost:

— Motivul… Motivul…

Baley mâncă o cină sărăcăcioasă în cantina micuţă şi rareori utilizată a Departamentului. Devoră roşia umplută aşezată pe o foaie de salată, fără a fi pe deplin conştient de natura ei şi, pentru câteva secunde după ce înfulecă ultima îmbucătură, furculiţa continuă să-i lunece fără rost pe cartonul lucios al farfuriei, căutând în mod automat ceva ce nu mai exista acolo.