Isaac Asimov - Cavernele de oţel
Здесь есть возможность читать онлайн «Isaac Asimov - Cavernele de oţel» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 1992, Издательство: Univers, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.
- Название:Cavernele de oţel
- Автор:
- Издательство:Univers
- Жанр:
- Год:1992
- Город:Bucureşti
- ISBN:нет данных
- Рейтинг книги:5 / 5. Голосов: 1
-
Избранное:Добавить в избранное
- Отзывы:
-
Ваша оценка:
- 100
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Cavernele de oţel: краткое содержание, описание и аннотация
Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Cavernele de oţel»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.
Cavernele de oţel — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком
Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Cavernele de oţel», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.
Интервал:
Закладка:
Deveni conştient de gestul său mecanic şi-şi lăsă furculiţa, exclamând înăbuşit:
— Sfinte Iosafat!
După încă o secundă, rosti:
— Daneel!
R. Daneel se aşezase la altă masă, parcă dorind să-l lase în pace pe Baley, sau de parcă el însuşi ar fi avut nevoie de intimitate. De acum, Baley nu mai era interesat de motivul exact.
Daneel se sculă, se apropie de masa detectivului şi se aşeză în faţa lui.
— Da, partenere Elijah?
— Daneel, vorbi Baley fără să-l privească, am nevoie de cooperarea ta.
— În ce fel?
— Ne vor chestiona pe Jessie şi pe mine. Asta-i sigur. Lasă-mă să răspund la întrebări în felul meu. Înţelegi?
— Desigur, înţeleg ce spui. Cu toate acestea, dacă mi se pune o întrebare directă, cum este posibil să răspund altceva decât adevărul?
— Dacă ţi se pune o întrebare directă — asta-i altă problemă. Eu te rog doar să nu oferi informaţii, dacă nu ţi se cer. Poţi să faci asta, nu?
— Cred că da, Elijah, cu condiţia de a nu pricinui vreun rău unei fiinţe umane prin faptul că păstrez tăcerea.
— Dacă n-o vei face, surâse strâmb Baley, o să-mi pricinuieşti mie rău, te pot asigura în privinţa asta.
— Nu îţi înţeleg prea bine punctul de vedere, partenere Elijah. Este imposibil să fii preocupat de cazul lui R. Sammy.
— Crezi că nu? Totul se învârte în jurul motivului, nu-i aşa? Tu însuţi ai întrebat care ar putea fi motivul. Comisarul a întrebat acelaşi lucru. Întreb şi eu: de ce ar fi dorit cineva să-l ucidă pe R. Sammy? Atenţie, nu-i o simplă întrebare legată de cine ar dori să-i distrugă pe roboţi în general. Practic orice pământean ar vrea să facă asta. Întrebarea este cine ar dori să-l ucidă tocmai pe R. Sammy. Vincent Barrett poate fi un suspect, dar comisarul a spus că el n-ar fi putut obţine un pulverizator alfa, şi are dreptate. Trebuie să căutăm altundeva şi, întâmplător, o altă persoană are un motiv. Este vizibil. Este evident. Practic, e bătător la ochi!
— Cine este persoana aceea, Elijah?
— Eu sunt, Daneel, răspunse încetişor Baley.
Faţa inexpresivă a lui R. Daneel nu se modifică sub şocul declaraţiei. Robotul se mulţumi să clatine din cap.
— Nu eşti de acord, urmă Baley. Soţia mea a venit azi la birou. Poliţia ştie deja lucrul ăsta, ba chiar comisarul este curios de ce m-a căutat. Dacă nu i-aş fi prieten, n-ar fi încheiat aşa repede cu întrebările. Acum vor afla motivul. Asta-i sigur. Ea a făcut parte dintr-o conspiraţie, prostească şi inofensivă, de acord, dar care rămâne conspiraţie. Iar un poliţist nu-şi poate permite ca soţia lui să fie amestecată în asemenea afaceri. Ar fi în interesul meu evident să mă asigur de muşamalizare.
Ei bine, cine ştia despre asta? Noi doi, desigur, Jessie… şi R . Sammy . El a văzut-o în stare de panică. Când i-a spus că am dat ordin să nu fim deranjaţi, Jessie trebuie să-şi fi pierdut controlul. Ai văzut în ce hal era când a intrat.
— Este improbabil, spuse R. Daneel, ca Jessie să îi fi spus lui R. Sammy ceva care să o incrimineze.
— Poate că ai dreptate, dar reconstruiesc cazul aşa cum va face poliţia. Se va afirma că aşa a procedat Jessie şi că acesta a fost motivul meu. L-am ucis pe R. Sammy ca să nu sufle o vorbă.
— Poliţia nu va crede una ca aceasta.
— Ba da. Crima a fost săvârşită în mod deliberat pentru a arunca suspiciunile asupra mea. De ce să se fi utilizat un pulverizator alfa? Este o modalitate destul de riscantă, nu se obţine uşor şi i se poate lua urma. De altfel, cred că tocmai acestea au fost motivele folosirii lui. Asasinul i-a ordonat lui R. Sammy să intre în magazie şi să folosească acolo pulverizatorul alfa asupra sa. Mi se pare evident că motivul acţiunii lui a fost de a sublinia clar modul de comitere a crimei. Chiar dacă anchetatorii ar fi fost atât de nepricepuţi încât să nu recunoască imediat pulverizatorul alfa, cineva ar fi trebuit să sesizeze în scurt timp faptul că peliculele fotografice s-au voalat.
— Şi ce legătură au toate acestea cu tine, Elijah?
Baley zâmbi fără chef, cu faţa lui prelungă lipsită de orice amuzament.
— Legătura este perfectă. Pulverizatorul alfa a fost furat din centrala atomoelectrică Williamsburg. Noi doi am intrat chiar ieri în ea. Am fost văzuţi acolo şi amănuntul va ieşi la iveală. De acolo am putut face rost de arma crimei. În plus se poate dovedi că noi doi am fost ultimii care l-am auzit pe R. Sammy viu, desigur cu excepţia adevăratului asasin.
— Am fost împreună cu tine în centrala atomoelectrică şi pot să depun mărturie că nu ai beneficiat de nici ocazie pentru a îţi însuşi un pulverizator alfa.
— Mulţumesc, făcu Baley trist, dar eşti robot şi mărturia ta nu va fi luată în consideraţie.
— Comisarul îţi este prieten. Te va asculta.
— Comisarul trebuie să-şi păstreze funcţia şi este deja oarecum nesigur în privinţa mea. Există o singură posibilitate prin care pot ieşi din situaţia asta foarte neplăcută.
— Care anume?
— M-am întrebat: de ce mi s-ar pune în cârcă comiterea unei crime? în mod evident, pentru a fi eliminat. Dar de ce să fiu eliminat? Din nou, în mod evident, fiindcă reprezint o ameninţare pentru cineva. Mai exact, reprezint o ameninţare pentru cel care l-a ucis pe Sarton în Oraşul Spaţial. Asta ar putea însemna medievaliştii, desigur, sau cel puţin grupul lor de elită. Această elită ar trebui să ştie că am intrat în centrala atomoelectrică — este posibil ca măcar unul dintre ei să ne fi urmărit până acolo pe benzi, în ciuda faptului că tu ai crezut că scăpasem de toţi.
Prin urmare, există posibilitatea ca dacă-l găsesc pe ucigaşul lui Sarton, să-l găsesc pe cel care încearcă să mă elimine. Dacă rezolv cazul, dacă-l descopăr pe asasin, voi fi în siguranţă. Atât eu, cât şi Jessie… N-aş putea suporta ca ea… Dar nu am prea mult timp. (Pumnul i se încleştă şi descleştă spasmodic.) Nu am prea mult timp.
Privi chipul încremenit al lui R. Daneel cu o speranţă brusc reînnoită. Indiferent ce anume ar fi fost robotul, era puternic şi credincios, neanimat de egoism. Ce puteai cere mai mult de la un prieten? Baley avea nevoie de un prieten şi-i lipsea dispoziţia de a strâmba din nas fiindcă la cel din faţa sa un angrenaj de rotiţe dinţate înlocuia un vas sanguin.
R. Daneel clătină însă din cap.
— Îmi pare rău, Elijah — bineînţeles, pe chipul lui nu se citea nici urmă de părere de rău -, dar nu am anticipat nimic din toate acestea. Poate că acţiunea mea îţi pricinuieşte rău. Regret, însă o cere binele general.
— Care bine general? se bâlbâi Baley.
— Am luat legătura cu dr. Fastolfe.
— Sfinte Iosafat! Când?
— În timp ce mâncai. Baley strânse din buze.
— Şi? reuşi el să îngâne. Ce s-a-ntâmplat?
— Va trebui să te disculpi de suspiciunea privind uciderea lui R. Sammy prin altă modalitate decât investigarea crimei creatorului meu, dr. Sarton. În urma informaţiilor transmise de mine, oamenii noştri din Oraşul Spaţial au decis să sisteze ancheta, începând din clipa aceasta, şi să înceapă pregătirea pentru părăsirea Oraşului Spaţial şi a Pământului.
17. Încheierea unui proiect
Baley îşi privi ceasul aproape cu detaşare. Era 21:45. Peste două ore şi un sfert avea să fie miezul nopţii. Era în picioare de la şase dimineaţa, iar tensiunea nu-l mai părăsise de două zile şi jumătate. Sentimentul vag de irealitate se infiltra peste tot.
Читать дальшеИнтервал:
Закладка:
Похожие книги на «Cavernele de oţel»
Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Cavernele de oţel» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.
Обсуждение, отзывы о книге «Cavernele de oţel» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.