Isaac Asimov: Cavernele de oţel

Dar fraza sosise, incompatibilitatea dispăruse şi soluţia cazului i se dezvăluise.

Strălucirea fulgerului mental păru să-l fi stimulat extrem de puternic pe Baley. Înţelesese cel puţin care trebuia să fie slăbiciunea lui R. Daneel, slăbiciunea oricărei maşinării gânditoare. Plin de speranţă, febril, îşi spuse: „ Trebuie să judece literal, fără interpretare.”

— În cazul acesta, rosti el cu glas tare, proiectul Oraşului Spaţial se încheie azi şi, o dată cu el, cazul Sarton. Aşa este?

— Aceasta este decizia oamenilor noştri din Oraşul Spaţial, încuviinţă R. Daneel calm.

— Dar ziua de azi nu s-a sfârşit deocamdată. (Baley îşi privi ceasul. Era 22:30.) Până la miezul nopţii mai este o oră şi jumătate.

R. Daneel nu replică nimic. Păru să cadă pe gânduri.

— De aceea, urmă repede Baley, proiectul continuă. Eşti partenerul meu şi investigaţia îşi urmează cursul. (În graba lui, devenise aproape telegrafic.) Să procedăm ca şi până acum. Lasă-mă să lucrez. Nu le va pricinui nici un rău alor tăi. Vor avea numai de câştigat. Îţi dau cuvântul. Dacă apreciezi că pricinuiesc un rău, opreşte-mă. Nu-ţi cer decât o oră şi jumătate.

— Ceea ce spui este corect, rosti R. Daneel. Ziua de azi nu s-a terminat încă. Nu m-am gândit la asta, partenere Elijah.

Redevenit „partenerul Elijah”, Baley surâse larg şi vorbi:

— Dacă ţin bine minte, când am fost în Oraşul Spaţial, Fastolfe a pomenit despre un film făcut la locul crimei.

— Aşa este, aprobă R. Daneel.

— Poţi obţine o copie a filmului?

— Da, partenere Elijah.

— Acum, pe loc? Instantaneu?

— În zece minute, dacă pot utiliza transmiţătorul Departamentului.

Procesul dură mai puţin de zece minute. Baley privi cubul micuţ de aluminiu pe care-l ţinea în palmă şi simţi un fior. În interiorul cubuleţului aceluia, forţele subtile transmise din Oraşul Spaţial fixaseră un şablon atomic bine determinat.

În clipa aceea, Enderby apăru în prag. Îl zări pe Baley şi neliniştea îi dispăru de pe chipul rotund, lăsând în urmă altă expresie, de furtună ameninţătoare.

— Măi să fie, Lije, vorbi el cu glas nesigur, dar ştiu că-ţi place să mănânci pe îndelete.

— Eram frânt de oboseală, comisare. Scuză-mă dacă te-am întârziat.

— Pe mine nu m-ar fi deranjat, dar… Ar fi mai bine să vii la mine în cabinet.

Ochii lui Baley fulgerară scurt spre R. Daneel, însă nu primiră nici un răspuns. Împreună ieşiră din sala de mese.

Julius Enderby se plimba agitat prin faţa biroului său, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi. Baley îl privea, departe de a se simţi el însuşi relaxat. Ocazional, trăgea cu ochiul spre ceas.

22:45.

Comisarul îşi ridică ochelarii pe frunte şi-şi frecă ochii cu degetul mare şi arătătorul. Apăsarea energică înroşi pielea din jurul orbitelor, după care Enderby îşi coborî ochelarii la loc şi clipi spre Baley dinapoia lentilelor.

— Lije, vorbi el brusc, când ai fost ultima dată în centrala atomoelectrică Williamsburg?

— Ieri, după ce am plecat de la birou, răspunse Baley. Apreciez că era ora 18, sau la scurt timp după aceea.

Comisarul clătină din cap.

— De ce nu mi-ai spus până acum?

— Intenţionam s-o fac, dar încă n-am apucat să completez declaraţia oficială.

— Ce căutai acolo?

— Am traversat centrala, în drum spre garsoniera temporară.

Comisarul se opri brusc în faţa lui.

— Nu-i o explicaţie prea grozavă, Lije. Nimeni nu traversează o centrală atomoelectrică în drum spre altă destinaţie.

Baley strânse din umeri. Nu avea nici un rost să relateze episodul cu medievaliştii urmăritori şi cu goana pe benzi. Cel puţin, nu deocamdată.

— Dacă încerci să faci la aluzie la faptul că am avut ocazia de a pune mâna pe pulverizatorul alfa care l-a dezactivat pe R. Sammy, spuse el, îţi voi reaminti că am fost însoţit de Daneel, care poate depune mărturie că am trecut prin centrală fără să ne oprim şi că la ieşire nu aveam asupra mea nici un pulverizator.

Foarte încet, comisarul se aşeză pe scaun. Nu privi în direcţia lui R. Daneel şi nici nu încercă să-i vorbească. Îşi puse mâinile grăsuţe şi albe pe tăblia biroului şi le privi cu o expresie de suferinţă acută.

— Lije, rosti el, nu ştiu ce să zic sau ce să cred. Şi n-are nici un rost să te bizui pe… partener ca alibi. El nu poate depune mărturie.

— Oricum, neg că aş fi luat pulverizatorul alfa.

Degetele lui Enderby se încrucişară şi se încleştară.

— Lije, de ce a venit Jessie aici azi după-amiază?

— M-ai întrebat deja asta, comisare. Îţi răspund la fel: probleme de familie.

— Lije, am obţinut unele informaţii de la Francis Clousarr.

— Ce fel de informaţii?

— El susţine că Jezebel Baley face parte dintr-o societate medievalistă ce are ca scop răsturnarea prin forţă a guvernului.

— Eşti sigur că este vorba despre aceeaşi persoană? Există mulţi Baley.

— Însă nu şi multe Jezebel Baley.

— Prin urmare, i-a folosit numele?

— A spus Jezebel”. L-am auzit cu urechile mele, Lije, nu-ţi reproduc vorbele altora.

— Este adevărat, Jessie a făcut parte dintr-o societate secretă şi inofensivă de ţicniţi. Activităţile ei s-au rezumat însă la participarea la întruniri şi a regretat amarnic cele făcute.

— Situaţia nu va fi privită aşa de consiliul director…

— Vrei să spui că voi fi suspendat din funcţie şi acuzat de distrugerea unui bun guvernamental public sub forma lui R. Sammy?

— Sper că nu, dar lucrurile stau cum nu se poate mai rău. Toţi ştiu că nu-l plăceai pe R. Sammy. Soţia ta a fost văzută discutând cu el azi după-amiază. Plângea şi unele dintre cuvintele ei au fost auzite. Erau inofensive în sine, dar mozaicul poate fi completat. Este posibil ca tu să fi considerat că era periculos să-i permiţi lui R. Sammy să poată declara ceva. Şi într-adevăr ai beneficiat de oportunitatea de a face rost de arma crimei.

— Dacă aş fi dorit să şterg toate dovezile împotriva lui Jessie, îl întrerupse Baley, l-aş mai fi adus aici pe Francis Clousarr? Se pare că el ştie despre ea mai multe decât ar fi putut şti R. Sammy. Încă un lucru! Am trecut prin centrala atomoelectrică cu optsprezece ore înainte ca R. Sammy să fi vorbit cu Jessie. Ştiusem oare cu atâta timp în avans că va trebui să-l distrug şi furasem un pulverizator alfa pe baza acestei clarviziuni?

— Astea sunt nişte observaţii pertinente, încuviinţă comisarul. O să fac tot ce pot. Îmi pare foarte rău, Lije.

— Serios? Comisare, crezi cu adevărat că n-am făcut-o eu?

— Lije, răspunse încet Enderby, o să fiu sincer cu tine: nu ştiu ce să cred.

— Atunci îţi voi spune ce cred eu: totul este o înscenare complexă, construită cu grijă.

Ţinuta comisarului se încordă.

— Stai aşa, Lije, nu te repezi orbeşte! Cu genul acesta de apărare n-o să atragi simpatia nimănui. A fost utilizată de prea mulţi indivizi fără căpătâi.

— Nu cerşesc simpatie, ci spun pur şi simplu adevărul. Sunt scos din circulaţie ca să nu pot afla detaliile cazului Sarton. Din păcate pentru autorul scenariului, este prea târziu.

— Ce?!

Baley îşi privi ceasul. Era ora 23:00.

— Ştiu cine a pus la cale înscenarea, rosti el, şi mai ştiu cum şi cine l-a ucis pe Sarton. Am la dispoziţie o oră ca să-ţi spun despre ce este vorba, să-l prind pe asasin şi să închid dosarul.