Isaac Asimov: Cavernele de oţel

— Motivul? se bâlbâi Enderby cu răsuflarea întretăiată. (Ochelarii i se aburiseră şi-i scoase de la ochi, iar în absenţa lor îşi recăpătă expresia neajutorată şi cumva vagă.) Ce motiv aş fi avut să procedez aşa?

— M-ai adus într-o situaţie dificilă, nu? Va pune un băţ în spiţele anchetei Sarton, nu? în plus, R. Sammy ştia prea multe.

— Prea multe despre ce , pentru numele lui Dumnezeu?

— Despre felul în care un spaţial a fost asasinat acum cinci zile şi jumătate. Comisare, tu l-ai ucis pe Sarton în Oraşul Spaţial!

Cel care vorbi fu R. Daneel. Enderby putu doar să-şi încleşteze mâinile în păr şi să scuture din cap.

— Partenere Elijah, rosti robotul, mă tem că ipoteza aceasta este discutabilă. După cum ştii, este imposibil ca asasinul doctorului Sarton să fi fost comisarul Enderby.

— Ascultaţi atunci. Ascultaţi-mă! Enderby m-a implorat pe mine să preiau cazul, nu l-a repartizat nici unuia dintre detectivii care aveau o clasificare superioară mie. A făcut asta din câteva motive. În primul rând, am fost colegi de şcoală şi s-a gândit că va putea conta pe faptul că nu m-aş putea gândi niciodată că un vechi prieten şi un superior respectat ar putea fi un criminal. Altfel spus, a contat pe binecunoscuta mea loialitate. În al doilea rând, ştia că Jessie făcea parte dintr-o organizaţie clandestină şi se aştepta să mă poată îndepărta de la conducerea anchetei sau să mă şantajeze pentru a-mi obţine tăcerea, dacă mă apropiam prea mult de adevăr. De fapt, nu-şi făcea prea multe griji în direcţia respectivă. La început, s-a străduit din răsputeri să-mi trezească neîncrederea faţă de tine, Daneel, şi să se asigure că noi doi aveam ţeluri opuse. Ştia de declasificarea tatălui meu şi putea să bănuiască felul în care voi reacţiona. Vedeţi, este un avantaj ca ucigaşul să conducă ancheta asupra propriei sale crime.

Comisarul îşi regăsi glasul şi vorbi slab:

— Cum aş fi putut să ştiu despre Jessie? Se răsuci spre robot: Tu! Dacă transmiţi asta spre Oraşul Spaţial, spune-le că-i o minciună! O minciună!

Baley interveni, ridicând vocea pentru o clipă şi apoi o coborî într-un soi straniu de calm încordat:

— Este sigur că puteai să ştii despre Jessie. Eşti medievalist şi faci parte din organizaţie. Ochelarii de modă veche! Ferestrele! Este evident că temperamentul tău are această orientare. Există însă dovezi şi mai clare.

Cum a aflat Jessie că R. Daneel era robot? La momentul respectiv, am fost extrem de derutat. Desigur, acum ştim că a aflat prin organizaţia medievalistă din care făcea parte, dar explicaţia nu face decât să deplaseze întrebarea cu un pas mai înapoi. De unde ştiau medievaliştii ? Comisare, tu însuţi ai răspuns la întrebarea aceasta prin ipoteza că Daneel a fost recunoscut ca robot în timpul incidentului din magazinul de pantofi. Eu n-am crezut teoria asta. N-am putut s-o cred. Când l-am văzut prima dată pe R. Daneel, l-am considerat om şi n-am nici o problemă cu vederea.

Ieri l-am rugat pe dr. Gerrigel să vină de la Washington. Ulterior am decis că aveam nevoie de el din mai multe motive, dar, în clipa când i-am telefonat, unicul meu scop fusese să testez dacă îşi va seama că Daneel este robot, fără să fi ştiut nimic de la mine.

Comisare, nu şi-a dat seama! I l-am prezentat pe Daneel, a dat mâna cu el, am discutat toţi trei şi abia după ce subiectul a ajuns la roboţii umanoizi, a înţeles natura lui Daneel. Iar el era dr. Gerrigel, principalul expert pământean în roboţi! Vrei să spui că o mână de zurbagii medievalişti ar fi mai pricepuţi decât el, în condiţii de confuzie şi tensiune, şi în plus ar fi atât de siguri pe verdictul lor încât să pună toată organizaţia la treabă pornind de la impresia că Daneel ar fi robot?

Este evident că medievaliştii trebuie să fi ştiut din capul locului că Daneel era robot. Incidentul din magazinul de pantofi a fost pregătit în mod deliberat pentru a-i demonstra lui Daneel şi, prin intermediul său, Oraşului Spaţial, amploarea sentimentelor antirobot din Oraşul New York. A fost menit să deruteze situaţia, să deturneze suspiciunile de la individ spre populaţie ca un tot.

Dar dacă medievaliştii au ştiut din capul locului adevărul despre Daneel, de la cine au aflat? Eu nu le-am spus. La un moment dat, am crezut c-a făcut-o chiar Daneel, însă ipoteza respectivă nu poate fi reală. Singurul pământean care îi cunoştea identitatea erai tu, comisare!

— Este posibil şi ca în Departament să existe spioni, replică Enderby cu o energie surprinzătoare. Medievaliştii puteau să-i fi infiltrat printre noi. Însăşi soţia ta era medievalistă şi dacă nu ţi se pare imposibil ca eu să fiu de asemenea unul dintre ei, de ce să nu existe şi alţii?

Colţurile buzelor lui Baley se îndepărtară într-un rânjet răutăcios.

— Haide să nu invocăm spioni misterioşi, până nu vedem unde ne duce soluţia directă. Eu afirm că tu eşti informatorul cel mai evident, şi cel real.

Privind retrospectiv, este interesant, comisare, să-mi amintesc cum starea ta de spirit era mai mult sau mai puţin jovială, după cum mă îndepărtam sau mă apropiam de soluţie. Ieri dimineaţă, când am vrut să merg în Oraşul Spaţial, dar n-am dorit să-ţi spun motivul vizitei, ai fost practic în pragul colapsului. Credeai că te descoperisem? Că era o cursă menită să te aducă în mâinile spaţialilor? Mi-ai spus că-i urăşti, ba chiar ai fost gata să izbucneşti în lacrimi. Un timp am crezut că reacţia era determinată de amintirea umilinţelor îndurate în Oraşul Spaţial, atunci când ai fost considerat suspect, însă ulterior Daneel mi-a spus că sensibilităţile îţi fuseseră cruţate cu discreţie. N-ai ştiut niciodată că fuseseşi suspectat. Panica ta se datora fricii, nu umilinţei.

Apoi, când mi-am prezentat ipoteza complet eronată, în vreme ce tu participai prin intermediul circuitului trimensional, şi ai văzut cât de departe mă aflam de adevăr, încrederea ţi-a revenit. Ba chiar ai argumentat şi le-ai luat apărarea spaţialilor. După aceea ai fost destul de stăpân pe tine pentru o vreme, de-a dreptul încrezător. La momentul respectiv, am fost surprins că mi-ai iertat cu atâta uşurinţă acuzaţiile greşite la adresa spaţialilor, deşi anterior îmi ţinuseşi o întreagă prelegere despre sensibilitatea lor. Erai încântat de eroarea mea.

L-am apelat apoi pe dr. Gerrigel şi ai dorit să ştii în ce scop o făcusem, dar n-am vrut să-ţi spun. Asta te-a aruncat din nou în ghearele deznădejdii, deoarece te temeai…

R. Daneel ridică pe neaşteptate mâna:

— Partenere Elijah! Baley îşi privi ceasul 23:42!

— Ce este? întrebă el nerăbdător.

— Este posibil ca tulburarea comisarului să fi fost determinată de temerea că vei descoperi legăturile sale cu medievaliştii, în cazul în care admitem existenţa acestora. Nu există totuşi nici o legătură între el şi crimă. Este imposibil să fi fost implicat în ea.

— Greşeşti, Daneel, replică Baley. Comisarul nu ştia ce doream să discut cu Gerrigel, dar putea deduce fără mare greutate că era vorba despre roboţi. Lucrul acesta l-a speriat, fiindcă un robot avea o legătură foarte strânsă cu asasinarea lui Sarton. Nu-i adevărat, comisare?

Enderby scutură din cap:

— Când se va termina aiureala asta…, începu el dar amuţi negăsindu-şi cuvintele.

— Cum a fost comisă crima? întrebă Baley cu o furie mocnită. C/Fe, fir-ar al dracu'! C/Fe! Utilizez denumirea ta, Daneel. Beneficiaţi din plin de atuurile unei societăţi C/Fe, totuşi nu înţelegeţi felul în care un pământean s-ar putea folosi de ea, cel puţin pentru un avantaj temporar. Dă-mi voie să-ţi explic.