Arthur Clarke: Sfarsitul copilariei

― N-aş zice că o favorizează pe a mea, răspunse Karellen. Aş dori ca oamenii să înceteze să mă considere un fel de dictator şi să-şi aducă aminte că sunt un simplu funcţionar civil, încercând să pună în aplicare o politică colonială ce n-a fost iniţiată de el.

Asta, gândi Stormgren, era o definiţie destul de interesantă. Se întrebă dacă era şi adevărată.

― Nu poţi, cel puţin, să ne oferi un motiv pentru izolarea aceasta? Deoarece n-o înţelegem, ne irită şi dă naştere la nenumărate zvonuri.

Karellen hohoti cu râsul lui adânc, prea răsunător ca să fie pe de-a întregul omenesc.

― Ce se mai zvoneşte că sunt? Mai este la modă teoria cu robotul? Mai bine să fiu un maldăr de cipuri, decât ceva asemănător unui centiped ― ah, da, am văzut caricatura de ieri din Chicago Times! Mă gândesc să solicit originalul.

Bărbatul îşi umezi buzele. Se gândi că în unele momente Karellen îşi privea sarcinile cu prea multă uşurinţă.

― Este o chestiune serioasă, rosti el reprobator.

― Dragul meu Rikki, făcu Overlordul, dacă mai am câte ceva din puterile mintale de altădată, asta se datorează numai faptului că nu iau rasa umană în serios!

Stormgren nu reuşi să-şi ascundă zâmbetul.

― Declaraţia ta nu mă prea ajută. Când o să mă întorc, trebuie să-i conving pe toţi că, deşi nu te vei arăta, n-ai nimic de ascuns. Nu va fi uşor. Curiozitatea este o trăsătură umană dominantă. N-o vei putea înfrunta pe vecie.

― Dintre toate problemele apărute de la sosirea noastră pe Pământ, ea a fost cea mai dificilă, recunoscu Karellen. Ne-aţi acordat încrederea voastră în alte probleme… puteţi s-o faceţi şi acum!

― Eu te cred, încuviinţă secretarul general, dar nu şi Wainwright şi oamenii lui. Îi poţi învinui că interpretează în mod greşit refuzul tău de a te arăta?

Urmă o pauză. Apoi, Stormgren auzi un sunet slab (un scârţâit?) ce putea fi provocat de mişcarea corpului Administratorului.

― Ştii de ce Wainwright şi cei aidoma lui se tem de mine, nu-i aşa? întrebă Karellen. Glasul său era sumbru acum ― o orgă măreaţă în altarul unei catedrale: Oameni ca el vei găsi în toate religiile lumii. Ei ştiu că noi reprezentăm raţiunea şi ştiinţa şi, oricât de încrezători ar fi în convingerile lor, se tem că le vom detrona zeii. Nu neapărat prin forţă deliberată, ci într-o manieră mai subtilă. Ştiinţa poate distruge religia, ignorând-o sau destrămându-i miturile. Din câte cunosc, nimeni n-a demonstrat vreodată existenţa lui Zeus sau Thor, totuşi acum mai au doar puţini adepţi. Cei ca Wainwright se tem, de asemenea, că noi cunoaştem adevărul asupra originii creaţiei lor. Ei se întreabă: de cât timp supraveghem omenirea? L-am văzut pe Mahomed fugind în Egipt sau pe Moise dând evreilor tablele legilor? Cunoaştem oare tot ce este fals în credinţa lor?

― Şi cunoaşteţi? şopti Stormgren mai mult pentru sine.

― Asta, Rikki, este teama ce-i chinuie, deşi niciodată n-o vor recunoaşte în mod deschis. Crede-mă, nu ne bucură să distrugem credinţele oamenilor, dar este imposibil ca toate religiile lumii să aibă dreptate şi ei ştiu asta. Mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să afle adevărul, însă momentul acela n-a sosit încă. Referitor la izolarea noastră, despre care afirmi în mod corect că ne agravează situaţia, problema depăşeşte atribuţiile mele. Regret în aceeaşi măsură ca şi voi necesitatea păstrării misterului, dar există suficiente motive. Voi încerca totuşi să obţin de la… superiorii mei o declaraţie care să vă satisfacă şi să nu mai constituie motive de atac pentru Liga Libertăţii. Acum, te rog, să revenim la problemele noastre.

― Ei? întrebă nerăbdător Van Ryberg. Ai avut noroc?

― Nu ştiu, făcu Stormgren obosit şi se trânti în fotoliu, aruncând dosarele pe birou. Karellen îşi consultă superiorii, cine sau ce or fi ei… Nu vrea să promită nimic.

― Ascultă, rosti brusc Pieter. M-am gândit la ceva… Ce motiv avem noi să credem că înapoia lui Karellen se mai găseşte cineva? Dacă toţi Overlorzii, aşa cum i-ai botezat, se găsesc aici, în navele lor, în jurul Pământului? Poate că n-au unde să se ducă şi ascund adevărul ăsta.

― E o teorie ingenioasă, zâmbi Stormgren. Dar este contrazisă de puţinul pe care-l cunosc, sau cred că-l cunosc, despre lumea lui Karellen.

― Ce anume?

― Adeseori, se referă la misiunea lui de aici ca fiind ceva temporar, împiedicându-l să-şi continue adevăratele preocupări, despre care presupun că sunt o formă de matematică. O dată, i-am citat comentariul lui Acton asupra corupţiei puterii absolute. Doream să văd cum reacţionează. A râs în stilul lui cavernos şi a spus: «Pericolul acesta nu mă priveşte pe mine. În primul rând, cu cât termin mai repede munca aici, cu atât pot reveni mai repede în lumea mea, la mulţi ani-lumină depărtare. În al doilea rând, nu posed puteri absolute. Sunt doar Administrator.» Bineînţeles, putea minţi. Nu pot fi niciodată sigur în privinţa asta.

― E nemuritor, nu-i aşa?

― Da, după criteriile noastre, deşi viitorul conţine ceva de care pare să se teamă. Nu-mi imaginez ce poate fi. Asta-i cam tot ce ştiu despre el.

― Nu-i foarte clar. Ideea mea este că flota lui s-a rătăcit în spaţiu şi caută un nou cămin. Nu doreşte să aflăm cât de puţini sunt. Poate că toate celelalte nave sunt automate, pustii. Poate că sunt numai o faţadă impunătoare.

― Ai citit prea mult science fiction.

Van Ryberg zâmbi timid.

― «Invazia spaţială» nu se desfăşoară aşa cum se credea, nu? Ipoteza mea ar explica de ce Karellen nu se arată niciodată… Nu vrea să aflăm că nu există şi alţi Overlorzi.

Stormgren clătină amuzat din cap.

― Ca de obicei, teoria ta e prea ingenioasă ca să fie şi posibilă. Deşi putem doar să-i bănuim existenţa, în spatele Administratorului trebuie să se găsească o civilizaţie uluitoare, care cunoaşte omul de multă vreme. Pesemne Karellen însuşi ne-a studiat timp de secole. Ia de exemplu engleza lui…

― Ai descoperit dacă există vreun lucru pe care să nu-l cunoască?

― Ah, da, nu numai unul, dar amănunte minore. Cred că are o memorie absolut perfectă, totuşi există unele chestiuni pe care nu s-a deranjat să le înveţe. Un exemplu: engleza este singura limbă pe care o înţelege complet, deşi în ultimii ani a prins destulă finlandeză ca să mă tachineze. Şi să ştii de la mine: finlandeza nu se poate învăţa în pripă. Karellen citează capitole întregi din Kalevala, pe când eu ― recunosc, ruşinat ― ştiu doar câteva versuri. Cunoaşte, de asemenea, biografiile tuturor politicienilor în viaţă, iar uneori pot identifica referinţele folosite. Cunoştinţele lui în domeniul istoriei şi ştiinţei par complete ― ştii cât de multe am învăţat până acum de la el… Totuşi, luate separat, nu cred că aptitudinile lui mintale depăşesc realmente sfera posibilităţilor umane. Cu toate acestea, nici un om n-ar putea realiza toate lucrurile de care este el capabil.

― Asta am spus-o şi eu, încuviinţă Van Ryberg. Putem discuta la nesfârşit despre Karellen, dar în cele din urmă vom ajunge la aceeaşi întrebare: De ce dracu’ nu se arată? Până n-o va face, eu voi continua să teoretizez, iar Liga Libertăţii să ameninţe…

Înălţă ochii spre tavan.

― Într-o noapte întunecoasă, domnule Administrator, sper că un reporter va ajunge cu o rachetă la nava ta şi va intra pe uşa din spate, cu o videocamera. Ce bombă ar fi!

Karellen nu dădu nici un semn că ar fi ascultat discuţia. De altfel, bineînţeles, nu asculta niciodată.