Avea să fie prima întâlnire dintre Stormgren şi conducătorul Ligii Libertăţii. Secretarul general încetase să se mai întrebe dacă întâlnirea constituia o acţiune inteligentă fiindcă, de cele mai multe ori, planurile lui Karellen se dovedeau prea subtile pentru înţelegerea umană. Chiar dacă se termina fără nici un rezultat, reuniunea era binevenită. Dacă ar fi refuzat să-l primească pe Wainwright, Liga s-ar fi folosit de acest lucru pentru a-l ataca.
Alexander Wainwright era un bărbat înalt şi prezentabil, care se apropia de cincizeci de ani. Stormgren îl cunoştea drept un om absolut cinstit şi de aceea de două ori mai periculos. Totuşi, sinceritatea lui te împiedica să-l displaci, indiferent de ceea ce credeai despre cauza pentru care milita şi despre unii dintre discipolii săi.
După prezentările scurte şi oarecum crispate ale lui Van Ryberg, Stormgren nu mai pierdu nici o clipă.
― Presupun, începu el, că scopul principal al vizitei dumneavoastră este de a protesta oficial împotriva planului Federaţiei. Aşa este?
Wainwright încuviinţă cu gravitate.
― Acesta este ţelul meu, domnule secretar. După cum ştiţi, de cinci ani încercăm să avertizăm rasa umană de pericolul care o ameninţă. Sarcina aceasta n-a fost uşoară, deoarece majoritatea oamenilor par mulţumiţi să-i lase pe Overlorzi să conducă lumea după bunul lor plac. Cu toate acestea, petiţia noastră a fost semnată de peste cinci milioane de persoane din toate ţările globului.
― Nu reprezintă un procent prea important dintr-un total de două miliarde şi jumătate…
― Este totuşi o cifră ce nu poate fi ignorată. Iar pentru fiecare persoană care a semnat, există multe altele având rezerve serioase în legătură cu înţelepciunea, ca să nu mai vorbesc de legalitatea acestui plan al Federaţiei. Chiar şi Administratorul Karellen, cu toate puterile de care dispune, nu poate şterge dintr-o trăsătură de condei un mileniu de istorie.
― Cine poate şti ceva despre puterile lui Karellen, făcu Stormgren. Când eram puşti, Federaţia Europeană era doar un vis, dar până am ajuns adult, a devenit o realitate. Iar asta se întâmpla înainte de sosirea Overlorzilor. Karellen sfârşeşte ceea ce am început noi.
― Europa constituie o entitate culturală şi geografică, pe când lumea, nu ― aceasta e diferenţa.
― Pentru Overlorzi, replică sarcastic Stormgren, Pământul apare pesemne mult mai insignifiant faţă de ceea ce însemna Europa pentru părinţii noştri. Iar unghiul lor de vedere, trebuie să recunoaştem, este mai larg decât al nostru.
― Nu argumentez neapărat împotriva Federaţiei ca obiectiv final, deşi mulţi dintre susţinătorii mei n-ar fi de acord cu acest lucru. Dar ideea respectivă ar trebui să vină dinăuntru, nu să fie impusă din exterior. Trebuie să ne modelăm singuri destinul! În problemele umane nu trebuie admise intervenţii externe!
Stormgren suspină. Toate acestea le mai auzise de o sută de ori şi ştia că nu putea oferi decât vechiul răspuns, pe care Liga Libertăţii refuzase să-l accepte. El avea încredere în Karellen, pe când ei, nu. Aceasta era diferenţa fundamentală şi nu avea ce să facă. Din fericire, nici Liga nu putea face nimic.
― Permiteţi-mi să vă mai pun câteva întrebări, rosti el. Puteţi nega faptul că Overlorzii au adus lumii securitate, pace şi prosperitate?
― Este adevărat. Dar ne-au răpit libertatea. Omul nu poate trăi…
―… numai prin stomac. Da, ştiu, însă aceasta e prima epocă în care toţi indivizii au avut siguranţa hranei. Oricum, ce libertate am pierdut noi, prin comparaţie cu ceea ce ne-au oferit Overlorzii pentru prima dată în istoria umanităţii?
― Libertatea de a ne controla propriile vieţi, sub îndrumarea Domnului!
În sfârşit, îşi spuse Stormgren, s-a ajuns la subiect. Oricât de disimulat, conflictul era în esenţă de natură religioasă. Wainwright nu te lăsa niciodată să uiţi că fusese cleric. Deşi nu mai purta sutană, aveai permanent impresia că o zăreşti pe el.
― Luna trecută, explică secretarul general, o sută de episcopi, cardinali şi rabini au semnat o declaraţie, afirmându-şi suportul faţă de politica Administratorului. Religiile globului sunt împotriva voastră.
Wainwright negă furios din cap.
― Mulţi conducători sunt orbi, au fost corupţi de Overlorzi. Când îşi vor da seama de pericol, va fi prea târziu. Omenirea îşi va pierde iniţiativa şi va deveni o rasă utilizată în experimente.
Urmă o tăcere, apoi Stormgren rosti:
― Peste trei zile, o să-l întâlnesc pe Administrator. Îi voi comunica obiecţiile voastre, deoarece datoria mea este să transmit opiniile lumii întregi. Dar vă pot asigura că nu va urma nici o schimbare.
― Mai este ceva, adăugă încet interlocutorul său. Avem mai multe obiecţii împotriva Overlorzilor, dar în primul rând detestăm misterul cu care se înconjoară. Sunteţi singurul om care a vorbit cu Karellen, totuşi nu l-aţi văzut niciodată! Este de mirare că-i suspectăm motivele?
― În ciuda tuturor celor făcute pentru omenire?
― Da, în ciuda lor. Nu ştiu ce detestăm mai mult: atotputernicia lui Karellen, sau izolarea lui? Dacă n-are nimic de ascuns, de ce nu se arată niciodată? Data viitoare când veţi vorbi cu el, domnule Stormgren, să-l întrebaţi asta!
Stormgren tăcu. Nu avea ce răspunde, nimic prin care să-şi convingă interlocutorul. Uneori se întreba dacă el însuşi era convins.
* * *
Desigur, din punctul lor de vedere, fusese o operaţie măruntă, dar pentru Pământ constituise cel mai important eveniment petrecut vreodată. Navele uriaşe începuseră să se scurgă din adâncurile neştiute ale spaţiului, fără nici un avertisment. Ziua aceea fusese descrisă în literatură de nenumărate ori, însă nimeni nu crezuse că avea să se întâmple cu adevărat. Când, în sfârşit, se iviseră zorii, forme strălucitoare şi tăcute pluteau deasupra fiecărei ţări, reprezentând simbolul unei ştiinţe la care omul nu putea aspira decât după secole. Timp de şase zile, navele rămăseseră nemişcate deasupra oraşelor, nelăsând să se bănuiască dacă ştiau ceva despre existenţa umanităţii. De altfel nici nu era nevoie să se bănuiască; nu se putuseră opri întâmplător deasupra New York-ului, Londrei, Parisului, Moscovei, Cape Town-ului, Romei, Tokyo-ului sau Canberrei…
Unii oameni întrezăriseră adevărul chiar înainte de sfârşitul acelor zile ce îngheţaseră inimile. Aceasta nu reprezenta prima tentativă de contact a unei rase care nu ştia nimic despre Om. În interiorul navelor tăcute şi nemişcate, experţi psihologi studiau probabil reacţiile omenirii. Urmau să acţioneze atunci când curba tensiunii avea să atingă maximul.
În cea de-a şasea zi, Karellen, Administratorul Pământului, şi-a anunţat întregii lumi prezenţa, printr-o transmisie radiofonică efectuată simultan pe toate frecvenţele şi lungimile de undă. Vorbea o engleză atât de perfectă încât controversa pe care a stârnit-o avea să dăinuie timp de o generaţie, pe ambele ţărmuri ale Atlanticului. Conţinutul discursului fusese însă şi mai descumpănitor decât forma lui. În mod evident, constituia opera unor supergenii, dovedind o cunoaştere completă şi absolută a problemelor umanităţii. Nu exista nici o îndoială: erudiţia şi virtuozitatea lui Karellen, aluziile voalate la cunoştinţe dintre cele mai ezoterice, toate erau deliberate, pentru a convinge omenirea că se găsea în prezenţa unei covârşitoare puteri intelectuale. Când Karellen încheiase, popoarele Pământului ştiuseră că zilele precarei lor suveranităţi luaseră sfârşit. Pe plan local, guvernele interne aveau să-şi menţină puterile, dar în domeniul mult mai larg al afacerilor internaţionale, deciziile nu le mai aparţineau. Argumente, proteste… toate erau lipsite de sens.
Читать дальше