Arthur Clarke - Sfarsitul copilariei

Crimele pasionale, deşi nu dispăruseră complet, deveniseră extrem de rare. Acum, când multe dintre problemele ei psihologice dispăruseră, omenirea era mult mai sănătoasă şi mai puţin iraţională. Iar ceea ce, în vremurile mai vechi, s-ar fi numit viciu, nu era considerat decât teribilism sau, în cel mai rău caz, lipsă de maniere.

Una din schimbările cele mai evidente fusese încetinirea ritmului nebunesc ce caracterizase secolul douăzeci. Viaţa era mai tihnită în comparaţie cu cea a generaţiilor anterioare. Pentru unii, pierduse din picanterie, însă pentru cei mai mulţi câştigase în seninătate. Occidentalii reînvăţaseră ceea ce restul lumii nu uitase niciodată: timpul liber nu reprezenta câtuşi de puţin un păcat, atâta vreme cât nu degenera în pură trândăveală.

Indiferent ce probleme ar fi adus viitorul, timpul nu zorea deocamdată mâna omenirii. Educaţia era mai amănunţită şi dura mai mult. Puţini părăseau şcoala înainte de douăzeci de ani, iar aceasta constituia doar o primă etapă, întrucât reveneau la douăzeci şi cinci de ani, pentru altă perioadă de minimum trei ani, după ce călătoriile şi experienţa le lărgiseră orizonturile. Chiar şi după aceea, se întorceau ca să urmeze cursuri asupra subiectelor care-i interesau.

Extinderea uceniciei omeneşti dincolo de trecerea în maturitatea fizică crease destule schimbări sociale. Unele dintre ele erau necesare de multe generaţii, însă generaţiile anterioare refuzaseră înfruntările ori pretextaseră inexistenţa lor. În special, structura relaţiilor sexuale, în măsura în care se poate vorbi de o asemenea structură, se modificase radical. Fusese pur şi simplu zguduită de două invenţii datorate, ca o ironie a sorţii, numai oamenilor, nu şi Overlorzilor.

Prima fusese un anticoncepţional oral absolut sigur; a doua, o metodă infailibilă şi la fel de precisă ca amprentele, bazată pe analiza foarte detaliată a sângelui, permiţând identificarea paternităţii oricărui copil. Efectul celor două invenţii asupra societăţii umane poate fi descris doar ca devastator, măturând ultimele rămăşiţe ale concepţiilor puritane.

O altă schimbare importantă o constituia mobilitatea extremă a noii societăţi. Graţie perfecţionării transportului aerian, oricine putea merge oriunde dorea, în timpul cel mai scurt. În văzduh exista incomparabil mai mult spaţiu decât pe şosele, şi secolul douăzeci şi unu repetase, la o scară sporită, reuşita americană de a pune o întreagă naţiune pe roţi. Acum se dăduseră aripi omenirii!

Deşi nu literal. Aerocarul, ori avionul obişnuit, nu avea deloc aripi şi nici măcar o suprafaţă vizibilă de control. Dispăruseră până şi elicele greoaie ale vechilor elicoptere. Omul nu descoperise totuşi antigravitaţia; doar Overlorzii păstrau secretul acela suprem. Aerocarele erau propulsate de forţe pe care fraţii Wright le-ar fi înţeles. Pilotarea se făcea cu ajutorul unor jeturi reactive, în mod direct sau prin metode mai subtile, de tipul controlului la limita fuselajului. Aerocarele micuţe şi omniprezente anulaseră ultimele bariere dintre oameni, aşa cum n-ar fi putut-o face nici o lege sau dispoziţie a Overlorzilor.

Dispăruseră şi lucruri mult mai profunde. Societatea era absolut laică. Dintre credinţele existente înainte de sosirea extratereştrilor mai supravieţuise doar o formă de budism purificat, poate cea mai austeră dintre toate religiile. Crezurile bazate pe miracole şi revelaţii se prăbuşiseră complet. Se destrămaseră lent, simultan cu dezvoltarea sistemului educaţional, dar Overlorzii nu interveniseră în privinţa respectivă. Deseori, Karellen fusese întrebat despre vederile sale asupra religiei, însă răspunsese stereotip că orientările omului îl privesc numai pe om, atât timp cât nu ameninţă libertatea altora.

Poate că vechile credinţe ar fi supravieţuit câteva generaţii, dacă n-ar fi existat curiozitatea umană. Se ştia că Overlorzii aveau acces la trecut, iar istoricii apelaseră nu o dată la Karellen pentru a lămuri unele controverse străvechi. Poate că Administratorul se plictisise de asemenea întrebări, însă probabil îşi dădea perfect seama de efectul generozităţii sale.

Aparatul împrumutat Fundaţiei Istoria Lumii nu se deosebea de un monitor TV decât prin sistemul complicat de determinare a coordonatelor spaţio-temporale. Se afla probabil în legătură cu o maşină mult mai complexă, situată pe nava lui Karellen, funcţionând pe baza unor principii inimaginabile. Tot ce aveai de făcut era să reglezi butoanele şi se deschidea o fereastră în trecut. Aproape întreaga istorie pământeană din ultimii cinci mii de ani devenea accesibilă într-o clipă. Aparatul nu funcţiona dincolo de limita respectivă, arătând doar pete neclare. Putea fi o cauză obiectivă sau o cenzură deliberată a Overlorzilor.

Deşi dintotdeauna fusese clar oricărei minţi raţionale că nu toate scrierile religioase ale lumii pot avea dreptate, şocul fusese neaşteptat de profund. Aparatul constituia o revelaţie pe care nimeni n-o putea nega sau contesta; aici, văzute prin intermediul magiei necunoscute a Overlorzilor, se aflau adevăratele începuturi ale marilor crezuri ale popoarelor. Cele mai multe erau nobile şi înălţătoare, dar asta nu era suficient. În câteva zile, nenumăraţi profeţi ai omenirii îşi pierduseră divinitatea. Sub lumina puternică şi lipsită de pasiune a adevărului, dispăruseră ca roua dimineţii credinţe în care milioane de oameni speraseră de două mii de ani. Toate faptele, bune sau rele, produse vreodată de ele au fost brusc măturate în trecut şi n-au mai putut atinge minţile oamenilor.

Omenirea îşi pierduse zeii cei vechi; acum era suficient de matură pentru a nu avea nevoie de alţii.

Deşi puţini remarcaseră, prăbuşirea religiei fusese însoţită de declinul ştiinţei. Existau mulţi tehnologi, dar puţini savanţi mai extindeau frontierele cunoştinţelor umane. Curiozitatea nu pierise, timp exista din belşug, însă inimile nu se mai îndreptau spre cercetarea ştiinţifică fundamentală. Părea inutil să-ţi petreci viaţa căutând taine pe care Overlorzii le descoperiseră probabil cu ere în urmă.

Declinul fusese parţial camuflat de înflorirea puternică a ştiinţelor descriptive: zoologia, botanica şi astronomia bazată pe observaţii. În domeniile acestea nu mai activaseră niciodată atâţia amatori, adunând fapte pentru propria lor plăcere ― dar existau puţini teoreticieni care să coreleze informaţiile.

Sfârşitul tuturor rivalităţilor şi conflictelor însemnase şi sfârşitul practic al artelor creatoare. Exista un număr vast de artişti amatori şi profesionişti, totuşi, vreme de o generaţie, nu se înregistrase nici o lucrare cu adevărat remarcabilă în domeniul literaturii, muzicii, picturii sau sculpturii. Lumea continua să trăiască din gloria unui trecut ce nu mai putea reveni.

Nimeni nu-şi făcea griji, cu excepţia câtorva filozofi. Oamenii erau prea interesaţi în savurarea noii libertăţi pentru a mai avea timp să privească dincolo de satisfacţiile prezentului. Aici se afla în sfârşit Utopia; noutatea ei încă nu fusese asaltată de duşmanul suprem al tuturor utopiilor ― plictiseala.

Poate că Overlorzii deţineau o soluţie şi pentru sastisire, aşa cum aveau pentru toate celelalte probleme. La o generaţie după apariţia lor, nimeni nu le ştia scopul final. Omenirea ajunsese să se încreadă în ei şi să accepte fără întrebări altruismul suprauman care-i ţinuse atâta timp pe Karellen şi tovarăşii săi exilaţi de la căminele lor.

Dacă, într-adevăr, era vorba de altruism. Deoarece mai existau câţiva oameni care se întrebau dacă întotdeauna politica Overlorzilor avea să coincidă cu adevăratul progres al omenirii.