Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Asta ce mai înseamnă? N-am mai auzit de aşa ceva.

— Nici nu mă surprinde. Istoricii actuali nu prea îndrăgesc această problemă, recunosc asta. Însă a fost o vreme, în timpul decăderii Imperiului, când ea a stârnit interes în rândul intelectualilor. Salvor Hardin o menţionează în trecere în memoriile lui. Este o problemă de indentitate şi de localizare a planetei de pe care a pornit totul. Dacă privim înapoi în timp, umanitatea se retrage de pe lumile cele mai recent colonizate spre altele mai vechi, şi de acolo spre altele şi mai vechi, până când totul se concentrează pe o singură lume — cea originară.

Trevize se gândise pe dată la efectul evident al argumentaţiei:

— N-ar fi putut exista mai multe planete de origine?

— Bineînţeles că nu. Fiinţele umane din întreaga Galaxie aparţin unei singure specii. O specie unică nu poate avea originea pe mai mult de o planetă. Este imposibil.

— De unde ştiţi?

— În primul rând, şi Pelorat îşi împreună mâinile, lăsând impresia că se pregătea, neîndoielnic, să ţină o lungă şi complicată prelegere. Apoi îşi lăsase mâinile, să alunece pe lângă corp şi spusese pe un ton convingător:

— Stimate prieten, îţi dau cuvântul meu de onoare.

Trevize făcuse o plecăciune politicoasă şi zisese:

— Nici prin gând nu-mi trece să pun la îndoială cuvântul dumneavoastră, Profesor Pelorat. Presupunând, prin urmare, că există o planetă de origine, n-ar putea apare sute care să pretindă această onoare?

— Nu numai că ar putea, ci chiar există. Cu toate acestea, pretenţiile sunt nejustificate. Nici una dintre sutele de planete care aspiră să li se acorde această onoare nu poate menţiona urme ale unei societăţi prehiperspaţiale, ca să nu mai vorbim de dovezi privind evoluţia umană din organisme preumane.

— Atunci dumneavoastră susţineţi că există o planetă de origine dar că, din anumite motive, nu emite pretenţii la acest titlu?

— Ai spus un mare adevăr.

— Şi aveţi de gând să o căutaţi?

— O vom căuta împreună. Aceasta este misiunea noastră. Primarul Branno a plănuit torul. Tu vei pilota nava până la Trantor.

— Trantor? Dar nu e planeta de origine. Chiar dumneavoastră aţi afirmat asta acum câteva minute.

— N-am spus aşa ceva. De Pământ e vorba.

— Arunci de ce nu-mi spuneţi să pilotez nava spre Pământ?

— Cred că n-am fost destul de clar. Pământul e un nume legendar. El s-a păstrat cu sfinţenie în miturile antice. N-are un înţeles de care să fim siguri, dar e mai convenabil să folosim cuvântul ca sinonim pentru “planeta de origine a speciei umane”. Nu se ştie care-i planeta din spaţiul real pe care o definim drept “Pământ”.

— Cei de pe Trantor ştiu?

— Eu sper să găsesc informaţiile acolo, bineînţeles. Pe Trantor se află Biblioteca Galactică, cea mai mare din sistem.

— Dar sunt sigur că Biblioteca a fost cercetată de cei care studiau “Problema Originii” pe vremea Primului Imperiu.

Pelorat dăduse gânditor din cap:

— Da, dar probabil că nu îndeajuns de bine. Eu am aflat despre “Problema Originii” multe lucruri pe care cercetătorii imperiali de acum cinci secole nu le ştiau. Cu ceea ce ştiu, aş putea înţelege mai lesne documentele vechi, înţelegi? M-am gândit la acest aspect de multe ori şi am în minte câteva idei nemaipomenite.

— Îmi închipui că aţi spus toate acestea Primarului Branno şi că ea este de acord.

— De acord?! Stimate prieten, a fost în al nouălea cer. Mi-a spus că Trantor este sigur locul în care voi găsi tot ce vreau să ştiu.

— Neîndoielnic, bolborosi Trevize.

Amintirea acestei discuţii nu-i dăduse pace toată noaptea. Primarul Branno îl trimitea în spaţiu ca să afle tot ce se putea despre cea de-a Doua Fundaţie. ÎI trimitea cu Pelorat, astfel încât să-şi poată ascunde adevăratul scop sub masca aşa-zisei descoperiri a Pământului — o căutare care l-ar fi purtat pretutindeni prin Galaxie. Era, de fapt, o deghizare perfectă, şi din acest punct de vedere trebuia să-şi mărturisească admiraţia faţă de iscusinţa minţii ei.

Dar de ce Trantor? Ce rost avea? De îndată ce vor ajunge pe Trantor, Pelorat va intra în Biblioteca Galactică şi nu va mai ieşi în veac. Având la dispoziţie teancuri de cărţi, filme, documente, nenumărate computerizări şi reprezentări simbolice, cu siguranţă că nu va voi să mai plece de acolo.

Pe lângă acestea…

Demult, pe vremea Catârului, Ebling Mis mersese pe Trantor. Se spunea că descoperise locul unde se afla a Doua Fundaţie şi că murise înainte de a dezvălui secretul acesta, dar după aceea şi Arkady Darell reuşise să descopere a Doua Fundaţie chiar pe Terminus şi cuibul membrilor ei fusese distrus. Locul celei de-a Doua Fundaţii era acum în cu totul altă parte: prin urmare, ce elemente noi avea să ofere Trantor? Dacă tot pleacă în căutare, cel mai bine ar fi să meargă în oricare altă parte, dar nu pe Trantor.

Şi în plus…

Nu avea de unde să ştie ce mai plănuise Branno, dar el nu era dispus să-i cânte în strună. Branno fusese în al nouălea cer de fericire, nu-i aşa, la ideea unei călătorii spre Trantor? Ei bine, dacă Branno voia spre Trantor, nu vor merge acolo! În oricare altă parte, dar nu Trantor!

Şi, epuizat după o noapte de gânduri chinuitoare, spre dimineaţă, Trevize căzu într-un somn profund.

A doua zi după arestarea lui Trevize, Primarului Branno îi mersese totul din plin. Fusese lăudată şi apreciată mai mult decât merita şi nimeni nu adusese vorba despre incidentul din Consiliu.

Cu toate acestea, ştia foarte bine că în curând Consiliul avea să iasă din starea de paralizie şi că asta va da naştere la o serie de interpelări. Va trebui să acţioneze repede. Prin urmare, lăsând deoparte o mulţime de alte probleme, se dedică întru totul situaţiei lui Trevize.

În timp ce Trevize şi Pelorat discutau despre Pământ, Branno îl avea în faţa ei pe Consilierul Munn Li Compor în Biroul Primarului. Perfect relaxată, ea îl măsura din ochi pe Compor, care stătea în faţa biroului ei.

Mai mărunt şi mai firav decât Trevize, era doar cu doi ani mai în vârstă decât acesta. Tineri şi plini de cutezanţă, amândoi îşi câştigaseră recent posturile de Consilieri, iar acesta părea singurul lucru care-i apropiase, fiindcă în rest erau cu totul diferiţi.

Dacă Trevize strălucea cu o intensitate orbitoare, Compor radia o încredere în sine plină de seninătate. Asta se datora, probabil, părului lui blond şi ochilor albaştri, care nu erau câtuşi de puţin obişnuite printre locuitorii Fundaţiei. Aceste trăsături îi confereau o delicateţe aproape feminină care (socotea Branno) îl făceau mai puţin atrăgător pentru femei decât Trevize. Ţinea totuşi, mai mult decât se cuvenea, la propria-i înfăţişare pe care încerca să şi-o pună în evidentă purtând părul destul de lung şi îngrijindu-se să-i fie tot timpul buclat. Purta o uşoară tuşă de albastru sub sprâncene, tocmai pentru a accentua culoarea ochilor. (Tuşele de diferite nuanţe deveniseră un lucru obişnuit pentru bărbaţi în cursul ultimilor zece ani.).

Nu alerga după femei. Ducea o viaţă liniştită alături de soţia lui, însă nu-şi manifestase până atunci intenţia de a deveni tată şi, după câte ştia, nu avea o a doua consoartă clandestină. Şi asta îl deosebea de Trevize care-şi schimba prietenele la fel de des precum îşi schimba centiroanele strident colorate, binecunoscute tuturor.

Puţine erau obiceiurile lui intime care să fi scăpat nedescoperite serviciului condus de Kodell, care acum şedea calm într-un colţ al încăperii, radiind, ca întotdeauna, un aer de bună dispoziţie.