Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Îmi recunosc lipsa de experienţă. Spre deosebire de tine şi de Trevize, nu am pregătire specială în acest domeniu. Cu toate astea, consilierii mei, care au o asemenea pregătire, mi-au spus că dacă o navă este observată cu puţin înainte de salt, direcţia, viteza şi acceleraţia permit, în general, calcularea saltului. Cu un computer perfecţionat, cu un excelent simţ de anticipare şi cu o judecată limpede, un urmăritor ar putea reproduce saltul pentru a cădea din nou pe urmele navei, mai ales dacă are un detector de masă în care să se poată încrede.

— Asta s-ar putea întâmpla o dată, protestă energic Compor, chiar de două ori, dacă urmăritorul este foarte norocos, dar cam atât. Nu puteţi pune bază pe asta.

— Poate că da. Consiliere Compor, ai participat la zboruri prin hiperspaţiu când erai mai tânăr. După cum observi, ştiu o sumedenie de detalii despre tine. Eşti un pilot excelent şi ai realizat lucruri uimitoare în problema urmăririi unui competitor în cazul efectuării salturilor.

Compor rămase cu gura căscată. Se foi neliniştit pe scaun:

— Pe vremea aceea eram la colegiu. Am mai îmbătrânit de atunci.

— Nu eşti chiar atât de bătrân. N-ai nici măcar treizeci şi cinci de ani. Prin urmare, tu îl vei urmări pe Trevize, Consiliere. Oriunde va merge, vei fi pe urma lui şi-mi vei raporta mie. Vei pleca la scurt timp după Trevize. El va decola peste câteva ore… Consiliere, dacă refuzi această însărcinare, vei fi închis pentru trădare. Dacă preiei nava pe care ţi-o vom pune la dispoziţie şi nu vei reuşi să-l urmăreşti, nu va fi nevoie să te deranjezi să te mai întorci. Vei fi distrus dacă vei încerca asta.

Compor se ridică precipitat:

— Dar vreau să-mi trăiesc viaţa. Am atâtea lucruri de făcut. Am o soţie. Nu pot abandona totul.

— Va trebui. Cei care am ales să servim Fundaţia trebuie să fim pregătiţi oricând să o facem, chiar şi în condiţii grele şi prin efort prelungit, dacă situaţia o impune.

— Soţia mea trebuie să mă însoţească, bineînţeles.

— Mă crezi cretină? Bineînţeles că va rămâne aici.

— Ca ostatic?

— Ostatic, dacă ţii la cuvântul ăsta. Eu prefer să spun că vei avea de înfruntat primejdii, iar inima mea plină de bunătate o vrea aici, unde nu va fi în pericol. Discuţiile nu-şi mai au rostul. Te găseşti în stare de arest ca şi Trevize, şi sunt încredinţată că-ţi dai seama că trebuie să acţionez repede, înainte de a se risipi euforia care a cuprins Terminusul. Mă tem că în curând steaua mea norocoasă va începe să pălească.

— N-aţi fost prea blândă cu el, Doamnă Primar, constată Kodell.

— De ce-aş fi? pufni Primarul. Şi-a trădat un prieten.

— Asta a fost în folosul nostru.

— Da, întâmplător aşa e. Însă n-o va mai face a doua oară.

— Dar de ce-ar mai trebui s-o facă?

— Hai, Liono, făcu Branno iritată, lasă joaca asta cu mine. Cel care este capabil să facă o dată un joc dublu va fi întotdeauna bănuit că va recidiva.

— Dar dacă se va alătura din nou lui Trevize? Împreună ar putea…

— Nici tu nu crezi asta. În ciuda naivităţii şi nesăbuinţei lui, Trevize îşi va urmări ţelul. El nu acceptă trădarea şi, oricare ar fi circumstanţele, nu va mai avea niciodată încredere în Compor.

— Iertaţi-mă, Doamnă Primar, dar vreau să fiu sigur că vă înţeleg raţionamentul. Aşadar, în ce măsură aveţi încredere în Compor? De unde ştiţi că-l va urmări pe Trevize şi că ne va informa corect? Vă bazaţi pe teama în ceea ce priveşte soarta soţiei lui? Pe dorinţa lui de a se întoarce la ea?

— Sunt factori de care trebuie să ţin seama, însă nu mă bazez numai pe aceştia. Pe nava lui Compor va exista un hiperreleu. Trevize va bănui că este urmărit şi-l va căuta. Cu toate acestea, fiind urmăritor, Compor presupun că nu se va gândi că este supravegheat şi nu va cerceta nava. Desigur, dacă va scotoci şi-l va găsi, atunci va trebui să ne bizuim pe farmecul soţiei lui.

— Şi când te gândeşti că v-am dat lecţii cândva, spuse râzând Kodefl. Şi care ar fi scopul urmăririi?

— O dublă protecţie. Dacă Trevize va fi prins, poate Compor va continua şi ne va aduce informaţiile de care avem nevoie.

— Mai am o întrebare. Ce se întâmplă dacă, printr-o întâmplare, Trevize găseşte a Doua Fundaţie şi aflăm de existenţa ei de la el sau de la Compor sau dacă vom avea motive să bănuim existenţa ei, în ciuda morţii amândurora?

— Eu sper că a Doua Fundaţie există cu adevărat, Liono, răspunse ea. În orice caz, Planul Seldon nu ne va mai servi multă vreme. Marele Hari Seldon l-a întocmit pe vremea decăderii Imperiului când, practic, nu se mai înregistrase nici un progres tehnic. Seldon a fost un produs al epocii sale şi oricât de extraordinară ar fi fost această ştiinţă pe jumătate mitică a psihoistoriei, ea nu s-a putut smulge de contextul istoric. E sigur însă că ea nu admite un progres tehnologic rapid. Fundaţia tocmai asta a realizat, mai ales în ultima sută de ani. Posedăm dispozitive de detectare a masei cum n-au visat nici cei mai îndrăzneţi fizicieni, computere capabile să răspundă gândurilor şi, mai presus de toate, ecranare mentală. A Doua Fundaţie nu ne va mai controla multă vreme, chiar dacă acum o poate face. Vreau ca în ultimii mei ani la putere să fiu cea care să îndrepte Terminus pe un drum nou.

— Dar dacă, de fapt, nu există a Doua Fundaţie?

— Atunci vom porni de îndată pe un drum nou.

Somnul agitat care-l cuprinsese pe Trevize nu dură mult. Se trezi la a doua atingere a unei mâini.

Trevize tresări şi, cu ochii lipiţi de somn şi nereuşind să priceapă ce căuta într-un pat străin, dădu să se ridice:

— Da. Ce…ce e?

— Îmi pare rău, Consilier Trevize, începu Pelorat împăciuitor. Eşti oaspetele meu şi ar trebui să te las să te odihneşti, dar a sosit Primarul. Rămăsese în picioare lângă pat, îmbrăcat în pijama şi tremurând uşor. Abia atunci Trevize se trezi de-a binelea, cu toate că era încă obosit, şi-şi aminti unde se afla.

Primarul era în camera de zi, având înfăţişarea calmă de întotdeauna. Era însoţită de Kodell care-şi mângâia mustaţa albă.

Trevize îşi aranjă centironul cu mare grijă şi se întrebă câtă vreme puteau sta despărţiţi cei doi — Branno şi Kodell.

— Consiliul şi-a revenit deja în fire? întrebă ironic Trevize. Membrii lui sunt îngrijoraţi de absenţa vreunuia dintre ei?

— Dă unele semne de viaţă, răspunse Primarul, dar insuficiente ca să-ţi slujească la ceva. Nimeni n-ar pune la îndoială faptul că încă am puterea de a te determina să pleci. Vei fi condus la Spaţioportul Ultimate…

— Nu la Spatioportul Terminus, Doamnă Primar? Chiar vreţi să mă lipsiţi de ceremonia de rămas bun a mii de oameni înlăcrimaţi?

— A, văd că ţi-ai recăpătat darul de a face glume infantile, Consiliere, şi sunt încântată. Asta domoleşte ceea ce altfel ar putea deveni o licărire de conştiinţă. Tu şi Profesor Pelorat vă veţi îndrepta fără multă agitaţie spre Spaţioportul Ultimate.

— Şi nu ne vom întoarce niciodată?

— Şi probabil că nu vă veţi întoarce. Bineînţeles, şi spunând acestea umbra unui zâmbet trecu pe faţa ei, dacă veţi descoperi ceva de mare importanţă şi utilitate încât să fiu chiar şi eu încântată să vă revăd, vă veţi putea întoarce. Ba s-ar putea să fiţi primiţi chiar cu onoruri.