Larry Niven - Lumea Inelară

— Nu are. Pătratele de umbră încheie o rotaţie completă în mai puţin de o lună. Cine are nevoie de un an de trei săptămâni?

— Observi, deci, care este problema, concluzionă Nessus. Anormalitatea era prea mică pentru a fi detectată din propriul nostru sistem. Ce anume o provoacă? Oare gravitaţia creşte anormal de mult în apropierea stelei, solicitând o viteză orbitală mai mare? Oricum, merită să studiem chestiunile mai de aproape.

Scurgerea timpului era marcată de trecerea muchiei întunecate a unui pătrat de umbră prin dreptul soarelui.

La un moment dat, Kzinul îşi părăsi cabina, schimbă câteva politeţuri cu cei doi pământeni şi-l înlocui pe Nessus la pupitrul de comandă. La scurt timp după aceea, însă, părăsi în fugă cabina. Nici un zgomot nu indica existenţa vreunei probleme, dar Louis remarcă faptul că Păpuşarul dădea înapoi în faţa privirii ucigaşe a Kzinului. Interlocutorul era gata să lovească.

— Ei bine, zise Louis resemnat, acum care-i problema?

— Acest mâncător-de-frunze…, începu Kzinul dar, din cauza furiei, vocea refuza să-l asculte.

După câteva clipe, se văzu nevoit s-o ia de la capăt:

— …Schizofrenicul nostru conducător-din-spate ne-a plasat, în timp ce dormeam, pe o orbită de consum minim de carburant. La o asemenea viteză ne vor trebui luni întregi până să atingem centura de pătrate de umbră.

Şi Kzinul începu să blesteme în Graiul Hero.

— Chiar tu ne-ai instalat pe o asemenea orbită, rosti Păpuşarul cu blândeţe.

Vocea Kzinului crescu în intensitate:

— Intenţia mea a fost să părăsim încet Lumea Inelară, astfel încât să avem posibilitatea de a-i observa mai mult timp suprafaţa interioară. Apoi am fi putut accelera direct spre pătratele de umbră, atingându-le în câteva ore, în loc de câteva luni!

— Nu-i nevoie să urli, Kzinule! Dacă accelerăm spre pătratele de umbră, prelungirea traiectoriei noastre va intersecta Inelul. Asta am vrut să evit.

— Putem accelera spre soare, interveni Teela.

Se întoarseră cu toţii spre ea.

— Dacă locuitorii Lumii Inelare se tem că-i vom lovi, explică ea răbdătoare, atunci probabil că ne monitorizează traiectoria. Dacă prelungirea traiectoriei noastre va intersecta soarele, atunci vor pricepe că nu suntem periculoşi. Vedeţi ce simplu e?

— S-ar putea să meargă, conveni Kzinul.

Păpuşarul ridică din umeri:

— Tu eşti pilotul. Fă cum crezi, dar nu uita…

— N-am de gând să ajung până la soare. La momentul potrivit, voi modifica traiectoria spre pătratele de umbră.

Şi cu aceste vorbe, Kzinul intră din nou în cabina de comandă.

În acel moment, nava era paralelă cu Inelul. Dincolo nu se sesiza nici o activitate. Urmând întocmai ordinele primite, Kzinul folosea doar propulsoarele reactive. Redusese viteza navei sub cea orbitală, astfel încât aceasta începuse să coboare spre soare, apoi îi întorsese vârful spre interior şi mărise viteza.

Lumea Inelară semăna cu o dungă lată, albastră, presărată cu puncte şi dâre de nori albi. Toate acestea se micşorau acum vizibil. Interlocutorul se grăbea.

Louis comandă distribuitorului două boluri cu cafea şi-i întinse unul Teelei. Putea înţelege furia Kzinului. Inelul îl îngrozea. Era convins că va trebui să aterizeze… şi dorea cu disperare ca acest lucru să se întâmple înainte să-l lase nervii.

Interlocutorul îşi făcu din nou apariţia în spaţiul de recreere.

— Vom atinge orbita pătratelor de umbră în paisprezece ore, spuse el. Apoi, întorcându-se spre Nessus, adăugă: Noi, războinicii Patriarhului, suntem instruiţi să fim răbdători încă din copilărie, dar voi, mâncătorii-de-frunze, aveţi răbdarea unui mort.

— Deviem, remarcă Louis şi se ridică pe jumătate.

Prova navei se îndepărta de soare.

Nessus ţipă şi parcurse dintr-un salt distanţa până la cabina de comandă. Era încă în aer, când Mincinosul fu scăldat în lumină, ca şi cum s-ar fi aflat în interiorul unui flash. Nava se clătină…

Discontinuitate

În ciuda gravitaţiei din cabină, nava se clătină. Louis se apucă strâns de spătarul unui fotoliu; Teela căzu cu o precizie remarcabilă în propria cuşetă de salvare; Păpuşarul deja se strânsese în poziţia lui favorită, izbindu-se de un perete. Tot interiorul era scăldat într-o lumină violetă. Întunericul care urmă dură doar o clipă, pentru a fi înlocuit de aceeaşi strălucire violetă orbitoare.

Lumina venea din exteriorul navei înconjurând carcasa.

Pesemne că Interlocutorul terminase poziţionarea navei pe traiectorie şi o trecuse pe pilot automat. Apoi, gândi în continuare Louis, pilotul trebuie să fi revăzut traiectoria stabilită de Kzin şi să fi decis că Soarele era un meteorit suficient de mare pentru a fi periculos, efectuând manevrele necesare pentru evitarea acestuia.

Gravitaţia cabinei revenise la normal. Louis se adună de pe podea. Era nevătămat. Nici Teela nu părea să fi păţit ceva. Ea se afla în dreptul unui perete şi încerca să privească afară prin lumina violetă.

— Jumătate din instrumentele mele sunt moarte, anunţă sec Interlocutorul.

— La fel şi jumătate din aparatura exterioară, îl anunţă fata. Aripa s-a dus.

— Poftim?

— Am pierdut aripa.

Aşa era. Dispăruseră şi celelalte echipamente ataşate de aceasta: propulsoare, motoare cu fuziune, echipament de comunicaţii, echipamente de aterizare. Carcasa fusese practic polizată. Nimic din ceea ce nu fusese protejat de carcasa Produs General nu mai rămăsese pe Mincinos .

— S-a tras asupra noastră, zise Interlocutorul. Încă se mai trage, probabil cu lasere cu raze X. Această navă se află acum în stare de război. În consecinţă, preiau comanda.

Nessus nu protestă. Continua să stea ghemuit ca o minge. Louis îngenunche lângă el şi-l pipăi:

— Pe barba lui Finagle, nu sunt doctor de extratereştri! Nu-mi dau seama dacă e rănit.

— Cred că e numai speriat. Încearcă să se ascundă în propria sa carapace. Tu şi cu Teela fixaţi-l în centurile de siguranţă şi lăsaţi-l în pace.

Louis nu fu surprins să constate că se supunea ordinelor felinei. Era profund şocat. Cu o clipă înainte, asta fusese o astronavă. Acum era doar puţin mai mult decât un ac de sticlă ce cădea spre soare.

Îl instalară pe Păpuşar în cuşeta sa şi-l fixară cu nădejde.

— Nu avem în faţă o civilizaţie paşnică, zise Kzinul. Un laser cu raze X este în mod evident o armă. Dacă n-ar fi fost carcasa noastră invulnerabilă, acum am fi fost cu toţii morţi.

— Câmpul de stază Slaver trebuie să fi intrat şi el în funcţiune, îşi dădu Louis cu părerea. Cine ştie cât am stat în stază…

— Câteva secunde doar, îl corectă Teela. Lumina aia violetă trebuie să fi provenit de la vaporizarea metalului din care era construită aripa noastră.

— Ca urmare a loviturii laserului… Tot ce se poate. Am impresia că se disipează.

Într-adevăr, strălucirea era acum mai puţin intensă.

— Ce păcat că aparatele noastre sunt blestemat de defensive! Un Păpuşar n-are de unde să ştie ce sunt alea arme de atac, răbufni Kzinul. Chiar şi motoarele noastre cu fuziune se aflau pe aripă. Şi inamicul încă mai trage asupra noastră! Dar va afla curând ce înseamnă să ataci un Kzin!

— Ai de gând să te duci după ei şi să-i vânezi? Interlocutorul nu sesiză sarcasmul.

— Desigur! mârâi el.

— Cu ce? explodă Louis. Ştii ce ne-au lăsat? Un hiperpropulsor şi un sistem de asigurare a condiţiilor de viaţă, atâta tot! N-avem nici măcar o pereche de propulsoare corectoare de altitudine. Trebuie să fii nebun să-ţi imaginezi că putem pleca aşa la război!